Bătrânele femei ale oceanului

La marea cea sobră vin femei îmbătrânite,
Cu şalurile-înnodate în jurul gâtului,
Cu picioarele fragile scârţâind.

Stau, singure, jos pe ţărm
Fără-a clipi, cu mâinile încremenite,
Fără-a tulbura norii sau tăcerea.

Marea obscenă dă năvală trâmbiţând,
Ameninţă coasta cu brizanţii şi cu ghearele,
Fluturându-şi coama de taur.

Parcă dintr-o barcă transparentă,
Fragilele doamne stau
Şi privesc tăcute terorismul valurilor.

Unde se vor duce-aceste bătrâne, unde-au fost?
Se ivesc de după fiecare colţ,
Ele vin din propriile noastre vieţi.

Acum au oceanul,
Frigul şi golulul arzător,
Singurătatea mistuită de flăcări.

Ele vin din toate mileniile trecute,
Din casele parfumate de
Lumânările altor seri, căzute-n amintire.

Ele privesc sau nu privesc marea,
Marcând cu toiegele semne pe nisip,
Pentru ca apoi marea să le şteargă caligrafia.

Bătrânele doamne se ridică şi se îndepărtează
Cu picioarele lor fragile de pasăre,
În vreme ce valurile înaintează
Călătorind despuiate împreună cu vântul.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoare

Culoare e în jurul meu,
Culoare si în suflete
Unde privesc văd tot mereu
Doar culori colorate.

În creion schitat sunt eu,
Mâine fac retuşuri,
Stau ca o apă în vârf de deal,
Vin pe-alunecuşuri.

Persoanele din jurul meu
Frumos stau colorate,
Numai eu parcă aş fi
Făcut pe jumătate.

Ca notele din portativ
Stau ele adunate
Conturate în nuanţe vii
De mine parcă uitate.

La izvorul cel din deal
Şoptesc una cu alta
Eu le privesc mai din aval
Inima îmi exaltă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult marea

mă scol din somn
căutând bezmetic dimineaţa
privesc marea
e beznă afară, în mine, în lume, în toate
doar un neon chior atârnă efemer pe un ţărm
pun timpul la locul lui
nu are pace, nu tace
ascult marea în tăcerea gândului
păşind prin boabe de rouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc marea ca pe sufletul meu. Adesea chiar cred că marea este cu adevărat sufletul meu: plante ascunse cresc în ea şi urcă la suprafaţă doar în clipa înfloririi, apoi veştejindu-se, se scufundă iar; la fel, din adâncurile inimii mele se ridică minunate mănunchiuri de imagini, şi ele înmiresmează, şi ele strălucesc, şi ele iar dispar.

citat celebru din Heinrich Heine
Adăugat de lumy_elly
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbeşte,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.

Lăsaţi-i să vină pe cei tineri
spune marea.

Lăsaţi-i să-mi sărute faţa
Şi să mă asculte.
Sunt ultima lume
Şi eu vă spun
De unde vin furtunile şi stelele.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazurile

Sunt nenorociri, belele,
Suferinţe, daravele,
Rele,-amaruri, neplăceri,
Chinuri, boli, tristeţi, dureri,

Care, spun cu fermitate,
Toate vin şi nechemate.
Iar când vin, eu vă asigur,
Că nu vine unul singur,

Ci, direct sau cu ocoluri,
Vin mai multe, chiar în stoluri.
Ba, sunt multe, multe cazuri,
Când puhoaie de necazuri

Vin pe bietul om în valuri,
Precum marea către maluri.
Iar atunci când ele vin,
Îl lovesc ca din senin.

poezie de George Budoi din Poezii (23 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ostaşilor români

Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munte!
Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viaţă,
Ce-aţi probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!
(...)

poezie clasică de Vasile Alecsandri din volumul Ostaşii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Panmarie

Singurătate albastră
Peste nopţi deschise
Spre amurg,
E atata pandemie in jur
Încât nu stiu unde
Să mă ascund.

Vine valul patru
Nu doar la Marea Neagră
Se va izbi de măştile
Căzute sub barbă.

Vin morţi uitaţi de soartă
Într-un banal coşciug
Unde, Doamne?
Unde să mă ascund?

poezie de Pana D.
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FIRE DE NISIP

Sărutai marea pe tâmple
Mă intreabă: eşti de unde?
Răspunsei: vin de pe Olt,
Trecui Dunărea inot.

Sărutai marea pe ochi....
Gene lungi pline cu stropi
Plete albastre si verzui
In lumina soarelui!

Sărutai marea-n adânc,
Mă cuprinde dar mă strâng
Amintirile din timp,
Clipe.... fire de nisip.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetări cu aripi multe

1.
Cugetări cu aripi multe,
......................... unde vin şi unde plec?
Cine stă ca să asculte,
......................... ceia ce nu înţeleg?
Au a sorţii grea menire,
........................ mă întreb şi-acumai tot?
Cugetări din amintire
........................ un nimic sau multe pot?
Îmbinând cu scris o mână
........................ vreme multă, îndelung,
Tot mereu vor fi sau până
....................... la un capăt nu ajung?
Măguli-te-vei cu ele,
....................... gînduri vrafuri vin şi trec.
Cugetări cu aripi grele
...................... unde vin de-acolo plec.

2.
Cugetări cu aripi multe
Cine stă ca să asculte?
Au a sorţii grea menire,
Cugetări din amintire?
Îmbinând cu scris o mână,
Tot mereu vor fi sau până?..
Măguli-te-vei cu ele,
Cugetări cu aripi grele.

3.
Unde vin şi unde plec,
Mă întreb şi-acumai tot?
Ceia ce nu înţeleg,
Un nimic sau multe pot?
Vreme multă, îndelung,
Gînduri vrafuri vin şi trec,
La un capăt nu ajung,
Unde vin de-acolo plec.

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele, cărţile!

Ele nu ne întreabă, cine suntem şi cum ne cheamă
Ele nu ne întreabă, ce funcţii şi rang avem
Ele nu ne ascultă, când vorbim sau iubim
Ele ne dau vise, speranţe, lumină, nădejde
Ele nu ne trădează, invidiază, pizmuiesc sau urăsc
Ele nu ne fură, înşeală, păcălesc sau mint
Ele ne dau multe şi cer foarte puţin
De aceea să le iubim, să le îngrijim, căci neîngrijite
Nu ne vor mai da lumină, vor dispărea şi muri
Ele sunt cărţile, tăcute, care stau acolo, oriunde-o fi!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă satur să privesc

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
macrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ.

Fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip.
Fiecare cu-alţi fiori,
cu-alt parfum, alte culori.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut,

mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,
Pe evadatul mire. De pe nisip fiul lor
Îi privea surâzător, fără-a împărtăşi crudul adevăr
Că pentru-un moment fusese orfan. Apoi toţi trei s-au întins
Pe plaja rece rece şi pustie,
Fiecare strângând mâna celuilalt, o mână vie.

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!