Sunt un copac rămas fără pădure

Sunt un copac rămas fără pădure,
Şi-am căutat-o pân* am obosit,
Ori s-a ascuns de drujbe şi secure,
Sau a jelit până s-a irosit...

Mă plimb ducându-mi crengile în braţe,
Şi mă lovesc mâhnit de vânt uscat,
Şi două ramuri groase, antebraţe,
Văzând un tăietor şi le-a mascat.

Şi ocolesc salcâmii încă tineri,
Şi m-aş opri în miez, doar un minut,
În zi de târg, sau poate-n zi de vineri,
Da m-aş simţi închis, un deţinut.

Mărşăluiesc, mă plec ca muribundul,
M-agăţ de viaţă, parcă-s dirijat,
Îmi cert prin rădăcini întreg străfundul,
Mă dor trei ramuri, trunchiu-i bandajat...

Călătoresc... Eu vreau pădurea unde
Aveam şi fraţi, şi veri, pe mama mea,
Sub poala sa, - că are un* m-ascunde -
Aş mângâia un frasin ce jelea...

Mă depărtez spre primăveri călduţe,
Să-mi crescă muguri că îmi e urât,
Şi n-am pădure, merg pe câmp, străduţe,
Şi-n braţe duc coroana, hotărât.

De nu-mi găsesc pădurea, în ierni voi pribegi,
Cu ramurile-n braţe până voi rebegi...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea de bambus

(Lui Net)

Pădure de bambus
Frumoasă, frumoasă,
Tu să nu pleci niciodată
De-acasă!
Fie ca muzica glasului tău
Să-ncânte pământul şi cerul mereu.
Muşchiul era moale sub tălpile tale
Şi-n loc de buze aveai două petale
Care rosteau ca un greieraş:
"Am văzut un mic fluturaş
Un fluturaş alb, alb am văzut"
Zbura prin pădurea ta
La-nceput.

Pădure de bambus legănată de vânt
Născută prin biruinţa acelui CUVÂNT
Ce mi-a adus atâta mângâiere
Cât cuprinde pădurea ta adiere.
Doar eu înţeleg ce se-ascunde sub pleoape
Când izvorul de lacrimi stă gata s-adape
Căprioarele ochilor tăi neştutori,
Eu te-am ţinut în braţe până-n zori.

Pădure de bambus
Frumoasă, frumoasă...
Tu să nu pleci niciodată de-acasă
Până când nu voi pleca eu prima,
Căci vreau să-ţi alint până-n
Ultma clipă tâmpla şi mâna.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă plimb prin tine-o viaţă...

M-aş plimba prin tine-o viaţă, să te ştiu şi nu te-aş şti
Din amurg spre dimineaţă şi nimic nu m-ar opri
Să-ţi pătrund prin constelaţii, steaua mea să o găsesc
În Centaur, Andromeda din decorul tău ceresc...

Să mă plimb prin capilare, chiar de spaţiul e îngust
Mă strecor cu versu-n braţe, din hematii să te gust
Şi de simţi cum trec prin tine, dă-mi un semn c-un tremur scurt
Ca să nu m-acuzi, iubite, de vreo fraudă, sau furt...

Am intrat ca să mă caut, dacă mi-ai găsit vreun loc
La parter sau la mansardă, poate sunt chiar la mijloc.
Sau în stânga unde-i locul pe care-l pândesc demult
Stau cu versul la intrare şi bătăile ţi-ascult...

Hai, deschide-te şi lasă-mi poezia-n atriul stâng!
Iernile ce te apasă, numai eu ştiu să le frâng.
Vin cu primăveri în braţe şi cu stihul violet
Vin în paşi de sarabandă şi în paşi de menuet...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, crudă pădure

Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Şi-n frunze pete de mister.

În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine şerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.

Prin tine trec săgeţi în fugă
Chemându-şi puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguţele coapte în soare.

În tine înnoptează şoapte,
Săruturi dulci, îmbrăţişări
Şi stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.

Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cresc din braţe ramuri

Din nou e verde, îmi cresc din braţe ramuri,
Mă simt ca un copac, vântul mă îndoaie,
Crengile mi-s desfrunzite, îmi apar muguri.
Pe fruntea dezmorţită aşteapt o nouă ploaie.

Din depărtare venit-au păsări călătoare,
S-au aşezat, atâtea, pe-al meu creştet,
Mă clatină anotimpuri, zburătoare,
Am atâtea de spus, braţele-s încărcate, de alunet

Anotimpul pe umeri mă bate, cu raze de soare,
Cu muguri cerul a ţesut, vual de primăvară,
Rădăcinile sau trezit şi zvâcnesc cu putere,
Prin măduva tulpinei, seva se-nvioară

Părul meu galben se împleteşte cu faine frunze,
Din cosiţele dalbe, păsările fac cuiburi, iscusite.
Din fiecare cuib renasc visuri, punându-se pe buze,
De la Dumnezeu, putere cer, să fie împlinite.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu pădurea în gând

imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea
eu ştiu că viaţa nu-i o sindrofie
suspină cerul cu plângere de stea.

mă bântuie moartea ca o stafie
cu toporul în mână lasă urme prin nea
imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.

vreau veselie în pădure să fie
să danseze urşii printre mure manea
să nu-i ucidă lumea plină de trufie
nici paradisul verde din conştiinţa mea.

imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure de braţe

Scriu-n frunze, tu adii ca o pădure de braţe...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carrighfergus

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Şi în Kilkenny,
Precum s-a zvonit,
Marmura-i cerneală
În strai cernit.
În argint şi aur
Vreau acum s-o port.
Nu mai cânt un cântec,
Vreau doar să mă-mbăt.

Azi m-am îmbătat,
Treaz sunt tot mai rar,
Un chipeş hoinar
Prin oraş umblat.
Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

folclor irlandez, traducere de Eduard Zalle
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pajişte

Dinspre culme-adie un vânt
Legănând pădurea deasă
Zboară-alene sărutând,
Pajiştea verde, frumoasă.

Flori, miresme alintate
De-adierea lui cea lină,
Aţipesc în zori scăldate
De-a zilei blândă lumină.

Prin ierburi păşeşte-uşor
Un cerb sprinten din pădure,
Înspre cristalin izvor,
Printre tufele de mure.

Cântă mierle-n dimineaţă
Sus pe ramuri înverzite,
În acord de vis şi viaţă,
Şi de primăveri vrăjite.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de harpă

când vine dimineaţa şi zori îmi bat în pleoape
mă trezesc fericită cu iubirea în braţe
alintă-mă iubite să te simt aproape
nu lăsa tristeţea neagră să mă înhaţe.

te blestem să mă iubeşti până la moarte
cum eu te iubesc până la marginea luminii
dar ce păcat că timpul bătrâneţe împarte
şi ne trecem şi noi cum se ofilesc crinii.

o viaţă întreagă şi încă alte zece
eu doar la ţine m-aş opri să te iubesc
dar ce păcat că viaţa repede se trece
gânduri şi sentimente în vânt se risipesc.

sărută-mă iubite ridică-mă la stele
să ard în raze apăsările grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga sau 14 13

14

13

Tras prin ac
căzut din copaci

Pădure

Arde pădurea

34

Înainte
La stânga
Mă sui pe copac

45

46

Trebuie să sar

Ard
Ard cu pădurea

poezie de Dominic Iiarksson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pădurea cântă

Am deschis fereastra
invitând pădurea
să intre în pădure.
Chemarea s-a pierdut
deasupra oraşului
în chemarea autobuzului
se transportau turiştii
la pădure.

Îngândurat
am închis uşa,
paşii purtându-mă
în sala de concert
s-ascult
cântecul pădurii.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec şi te las

O să plec şi-o să te las,
Deşi inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Şi să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerţi,
Să mai plângi, să mai suspini?
Ştiu că nu o să mă ierţi
Şi-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Şi poate într-o altă viaţă
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n faţă
Că e rândul tău să pleci.

poezie de Octavian Cocoş (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n freamătul pădurii

Paşii mei miros a verde, a străfunduri de pădure,
Şi-aş rămâne-n primăvară pe sub poalele-i obscure,
Să mă-mbăt cu glăsuirea păsărilor cântătoare,
Să mă spăl cu roua rece şi să mă usuc la soare.

Şi-n desimea neatinsă de securile hulpave,
Mângâi scoarţa crăpăcioasă fredonând domol octave,
Ascult freamătul când boarea trece prin frunzişul care
Îşi mai schimbă din nuaţă cerând ploi spre vindecare.

Calc uşor ca să nu sperii nicio gâză adormită,
Şi să nu strivesc absurdă, melci, gândaci sau vreo termită,
Urmăresc o veveriţă cum se zbenguie-n şiroaie,
Şi-aş sălta pădurea-n braţe de-ar veni apa-n puhoaie.

Cade ploaia, bate vântul şi apleacă în vocale
Ramuri care strigă-n verde versurile-mi muzicale.

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dum vivimus vivamus (De vreme ce trăim, să trăim)

Am avut tot felul de prieteni, şi bătrâni, şi tineri,
Şi-am băut vin cu ei, şi-am cântat de vineri până vineri;
Dar ascultaţi ce spun, asta nu le-a fost de nici un ajutor,
Căci toţi, dar toţi, au murit pe negândite-n patul lor –
În pat, da, au murit în pat, iar eu refuz o soartă asemănătoare,
Nu vreau s-o sfârşesc unde-au pierit amicii mei. Eu plec pe mare.

poezie de Charles Henry Webb, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguioase, crengile

Murmurau a dragoste crengile
când în braţe te-am luat, pădure toropită.
La elyseica noastră nuntă
veni vulpea bearcă şi căpriţa ciuntă.
Pocalul din care m-am cinstit
purta un rubin otrăvit.

Ah, bine-i să mori
prins în al miresei val de plânsori!
Să adormi liniştit
în al fagilor schit
Bine-i să mori prea timpuriu,
în dulcea plasă,
în pădurea deasă,
într-un cort ruginiu.
Murmurau tânguioase crengile
şi-mi oftai amarâto pe veci turturea.
înfiorate murmurau crengile
şi
Toamna, din cornu-i, sună, sună

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!