Unica aripă

Nicicând nu am îngenunchiat pentru iubire,
În lacrimi şi osândă eram cu sufletul curat,
Am fost cândva năvalnica împătimire,
În conştiinţa mea nu- i nici un rob bărbat...

De pasari mi- am legat întotdeauna zborul
Şi am zburat ca pasarea, de zbucium frântă,
Când ziua mi- era neagră, îmi ogoiam fiorul,
La cuibu- mi reveneam, la cealaltă aripă.

Căci fără ea puteam să zbor, nu prea departe,
Eu o lăsam în grija pruncilor, drept alinare,
Trecea şi timpul alăturea de mine- aproape,
Dar cu o singură aripă am fost in încercare.

Şi nici să cred că aş fi fost total perfectă,
Şi-n libertatea mea să mă complac,
Dar niciodată unica aripa nu a fost incertă,
Şi niciodată ea nu m- a trădat, nu ne- a trădat!

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei aripi (varianta cu rimă)

Trăiesc şi sunt o pasăre moartă
cu o aripă înainte de naştere
cu o aripă după marea poartă
ca o aripă în renaştere.

Am fost şi voi fi un singur zbor
între ce nu am fost şi nu voi fi
Iar acum de mine mi-e dor
fiindcă aripă pentru aripă
voi deveni.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura, nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a dăruit iubire.

Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţii
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leopardul solitar

nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
şerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospăţul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată acelaşi
fiindcă jinduiam cruzime şi iubire şi dorinţă de semizeu
şi-atunci Dumnezeu îţi punea făptura ta într-un poem
şi te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
aşezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătăţii mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralelism liric

dacă aş fi fost meşterul Manole
m-aş fi zidit pe mine însumi
aş fi renunţat la sufletul meu greu şi dens
ca o cărămidă arsă în focurile suferinţei
pentru femeie
şi artă

dacă aş fi fost Cristofor Columb
nu aş fi ajuns niciodată
mai departe de coastele femeii iubite
sufletul meu greu şi ruginit
ar fi atârnat ca o ancoră
după corabia trupului meu

dacă aş fi fost Napoleon Bonaparte
m-aş fi exilat singur
pentru că nu pot concepe un alt imperiu
în afară de singurătate
şi nici un alt asediu
în afară de cel al propriei minţi

ah, dacă aş fi fost Marc Antoniu
nici măcar nu intram în cărţile de istorie
ştiindu-mă un rob al dragostei
aş fi renunţat pentru Cleopatra
şi la Roma
şi la zei

dar eu nu sunt decât un poet
ceea ce construiesc în cuvinte
se dărâmă înăuntrul meu
ceea ce redescopăr prin scris
depăşeşte cu uşurinţă orice Lume Nouă:

paginile de hârtie cucerite zilnic cu peniţa
colonii indivizbile ale imaginaţiei

femeia care mă inspiră în anonimat
Ra-ul Egiptean

tăcerile care îmi hrănesc creaţia
lupte de gladiatori pe muchie de cuţit
în Colosseum

singurătatea mea
parcurgerea Antichităţii
prin cuvânt

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clauza tuturor clauzelor

nu începe niciodată cu a fost odată
dar e aproape asemenea cu puricele acela potcovit
care îndrăzneşte să nu se supună gravitaţiei
nici de la stânga spre dreapta nici aiurea
dar întotdeauna prin centru
ca să fie vizibil
întotdeauna vizibilitatea a fost pe placul mulţimii
fie vorba între noi surdo-muţii
nicio sferă nu este totuşi perfectă
oricâte teorii se adaugă ideii de ideal
poate că doar intenţia se pedepseşte

spaţiile bănuite din spatele fiecărei minuni
sunt mai întotdeauna de netăgăduit
atât timp cât nimeni nu va căuta să le demonstreze

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi, care citiţi rândurile acestea, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la lanţul lung de fier sau de aur, de spini sau de flori care nu v-ar fi legat niciodată dacă prima verigă nu ar fi fost făurită în ziua aceea neuitată...

Charles Dickens în Marile speranţe, IX
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negaţie

Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost respiraţia timpului.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost dorinţa şi cerul.
Ai fost o zi de ploaie şi una de vânt
Foarte aproape de inimă.
Nu te-am iubit niciodată
Dar te-ai desfăcut în petale de trandafir
Şi ai curs în pahatul cu vin
Unde vinul vechi te-a iubit.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost reflectarea bruscă
A soarelui pe părul meu
Încăpăţânată să nu plece
Până la următorul zori de zi,
Când te-aş vedea din nou
Să-ţi spun că nu te iubesc!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost pasăre cândva,
am fost şi cer sub aripile ei
şi mă înţepa în piept
tot ce respiram,
nimic nu mă durea,
nici sângele făcut icoană
în lupta mea cu viaţa...

Am fost fântână
cu apă descântată,
eram băută când şi când
de sfinţii însetaţi
ce au călcat desculţi
pe jarul lunii,
în ruga lor tăcută
cu dumicaţi de miere...

Am fost o rană
în rochie de dantelă albă...
Azi sunt o cicatrice
ce are în loc de ochi
aripi ce se zbat.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cosmic a fost vârful pentru mine. În momentul în care m-am oferit voluntar să particip la selecţionare nici nu mă gândeam că voi ajunge în spaţiul cosmic, dar intrând şi înţelegând, performând, mi-am dat seama că este un domeniu de viitor. Zborul m-a atras întotdeauna, fie că a fost cu avionul sau racheta. Ceea ce a constituit un dezavantaj pentru mine a fost poate faptul că eram prea tânăr pentru o carieră anterioară pe care să construiesc ulterior viitorul carierei, beneficiind de experienţa zborului cosmic. Practic, dintr-un tânăr inginer de aviaţie care a apucat să lucreze jumătate de an în fabrică, să promoveze nişte procese tehnologice, am ajuns să efectuez stagiul militar, iar acolo să fiu selecţionat pentru zborul cosmic, şi chiar am zburat în spaţiul cosmic.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

Probabil nici n-a fost iubire
Şi nici iertare nu a fost,
O vorbă cât o amăgire,
S-a repetat fără vreun rost.

Pesemne nu a fost duioasă
Şi practic nici n-a corespuns,
Iar noaptea – aceea sperioasă
Înc-a rămas fără răspuns.

Probabil n-am avut curaj
Să stăvilim un biet reflux,
Iar dorul – simplu ancoraj
A devenit slogan de lux.

Speranţa n-a fost îndeajuns,
Iar motivarea prea subţire,
În lacrimi mute s-a ascuns,
Probabil, nu a fost iubire.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!