Când zorii noii zile se arată

Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.

Şi ciripitul live de vrabiuţe
Deschide geamurile vraişte,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârşită lacrimă din Paşte.

Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...

Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.

Cum vine- o Zi, cum zorii o vestesc,
Ştie numai Cel ce ne priveşte
Şi dirijează lanţu-acesta omenesc
De cântece durute şi totul zăboveşte.

Mai zăbovesc în taine, albe rugi,
Şi aş vesti, că-mi iese -n cale-o zi,
Dar amintirile supreme şi prealungi
Îmi dau navală, lăsându-mi dorul gri.

Lăsându-mi zori de zi într-o culoare,
Prin care altfel noaptea ar pleca,
Dar m-ar uita pe mine într-o vale,
Să cant şi eu, cum cântă pasărea.

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul de veghe (sonet)

LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)

Prin nopţi de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum priveşte
O lume în care nu-şi regăseşte
Iubirea pe sub coroana teiului.

Dorul şi iubirea îşi împleteşte
De-a încununa muza poetului,
Ce-l aşteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubeşte.

Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopţii,
Să revină cu-a vremii repetare.

În mistere cereşti caută sorţii,
Ce-l pot aduce pe-a vieţii cărare,
Să evadeze din Imperiul Morţii.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Pentru cei bogaţi, pentru artişti şi pentru înţelepţi, zorii
Sunt frumuseţea cerului dezmierdat de luna nouă;
Pensule, pictând pe pânza cerului albastru,-s norii
Care-alunecă pe aripi de zefir, spălat de rouă.

Dar pentru cei cu lacrimi pe-obraji zbârciţi de trudă şi de chin,
Cei care-şi storc din deşertul zilei hrana pentru-un trai meschin,
Zorii-s doar o imagine bizară, promisiunea unui nou suspin.
Zorii garantează înc-o zi păşuni pe care, de la-nceput,
Nesiguranţa şi teama-şi aduc armăsarii sălbatici la păscut.

Iar durerea, chiar atunci când doarme, rămâne-atentă
Şi-şi înalţă mereu capul, în încercarea-i permanentă
De a uza deopotrivă trup, creier, minte, suflet, fire...
Până când, milostivă, vine moartea ca o izbăvire.

Pentru aceştia viaţa n-are frumuseţe, nici zorii n-au lumină,
Când ziua-i văduvită de speranţe, zorii au partea lor de vină.

poezie de Gladys Casely-Hayford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manole... Manole...

Nu punem "dragoste" la temelie
În "Drumurile noastre toate",
De-aceea toate ce învie,
În zorii zilei sunt surpate.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de pelin

Numai tu culegi din stele
ale sufletului gânduri rele
şi le arunci spre miazăzi
sperând să mai rămâi
încă-o noapte în al meu vis
încă-o noapte-n paradis
printre stele curgătoare
de dorinţe arzătoare.
Iar când zorii stau să vină
culegi clipe într-o duzină
să aprinzi scânteii de foc
la un strop, la un potop
de întuneric, de pustiu
de-o rană de-un bisturiu.

Numai tu când zorii vin
te ascunzi în flori de pelin
şi tânjeşti la a mea fereastră
la o iubirea pământească.

poezie de Adriana Monica Burtea (20 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când zorii freamătă de dor
adun cuvintele pierdute
frânturi din visul meu
din albastre nesfârşituri
mă gândesc când ai plecat,
despărţită de timp,
o umbră într-un asfinţit de soare
un zbor frânt...
şi zilele au început să doară
sub amurgul lăcrimând
mi-ai spus să port în priviri
seninul cerului
şi iubirea şoptită din suflet
eşti steaua mea ce mă priveşte
când ploaia rece mă-nconjoară
iar zâmbetul tău...
este mereu o primăvară.

poezie de Maria Ciobotariu (3 martie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

credinţă

Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.

definiţie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş regăsi

M- aş regăsi la capăt de pieire,
Eu, desfrunzită şi cu muguri seci,
Pornită iar să spun iubiri,
Că nu mai sunt o amintire,
În astă lume-n care vii şi pleci...

M-aş coborî atunci, cu toată Firea
La Teiul cu mireasmă Vie,
Aceeaşi, însă ocolind privirea -

Lăsându-mi pleoapele să cadă
Pe umbra albă de zăpadă.

Să lăcrimez n-aş vrea, m-ar frânge dorul,
Curat şi cald din fire,
Aş împleti suspinele-n ecouri,
Cu lungi poeme de iubire.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpăitul ploii

I

Răsărit din pământul sterp,
Puţin udat de ploaie –
Pe mii de hectare de-ogoare,
Sub spic, paiul de grâu se-ndoaie.

Din ceţurile dimineţii –
Pe-neaşteptate, c-un sărut,
Soarele fierbinte risipeşte
Întunericul mut.

Din deşertul vieţii,
Din vini de neiertat,
Din solul străveziu al sufletului meu –
Aceste cântece, de neuitat.

II

Numai răpăitul ploii are puterea
De-a-mi ostoi tristeţea şi durerea.

Era un flăcău tenace, ştia ce vrea,
Râdea de povara pe care o purta;

Buzele-i erau bântuite de cântece necântate,
Decât briza celor şapte mări mai catifelate;

El a apărut din zorii zilei, fără veste,
Sculptat de flăcări. Dar, iată, nu mai este!

Numai biciul argintiu al ploii grele
Mai poate ţine-nchise-aceste buze-ale mele...

poezie de Lynn Riggs, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc zorii

Şi ninge...
Printre gânduri şi rânduri,
Liniştit, tandru,
Ultimul sărut al iernii,
O iarnă blândă
Prinsă într-o maramă
Cu mărţişor.

În liniştea dimineţii
Amintirile curg în fulgi
Ce se topesc pe asfaltul rece...
Privesc zorii, printr-o prismă
A ireversibilităţii.
Merg mai departe
Şi ninge...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra liniştii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniştii
Şi parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Şi adună-ţi frunzele
risipite prin ceaţă,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu eşti din nou
ca la-nceput de viaţă.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. De multe ori, aceste două poveşti nu seamănă între ele. De multe ori, ne trezim în zorii zilei şi am vrea să fim într-o altă poveste.

citat din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai vândut iubirea mea
Pe o apă de beţie,
Te jucai cu viaţa ta
Şi ziceai că-i armonie.

Căutai să te alinţi
Cu o vorbă străvezie,
Se pierdeau făgăduinţi,
Albe flori de iasomie.

Nu erai când te strigau
Zorii în chemări blajine,
Ocoleai iubirea-rai,
Semănai iubirea-ură!

Acum zici că ţi-ai dori
Dorul tău să vină iară?!
Oare, cui i-ar trebui
Alba iarnă într-o vară?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii ne vor risipi

În timp ce ne mâncam amândoi zilele
m-am înecat subit cu un miez de noapte,
încât am simţit gustul intunecat al morţii.
Tu te-ai speriat şi m-ai strâns tare în braţe,
până când am revenit în mine insumi.

Năpădiţi de atâta iubire cultivată împreună,
ne dezbrăcăm de trupurile uzate de viaţă
şi ne spălăm amintirile în aceleaşi vise,
adormind adânc cufundaţi unul în altul,
până dimineaţa, când zorii ne vor risipi.

poezie de David Daniel Adam (28 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simţ de Duh Preacurat şi dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...

Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Şi cine era acest om, cum se numea...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Şi cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când "trâmbiţa " se-aude.

Şi din nor de stări şi stări,
Abur risipit în ceaţă,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n "Zori" de "Dimineaţă"
Rod al Marii Îndurări.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!