Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luke Havergal

Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Unde braţele iederii, albe, flutură pe pereţi batiste ca un sol,
Şi aşteptă-acolo-n amurg, vei primi veşti curând.
Frunzele-ţi vor şopti despre ea, iar unele duse de vânt,
Cuvinte-n zbor, te vor lovi, te vor arde ca un pârjol;
Dar, du-te, şi dacă-asculţi, ea te va chema încetişor.
Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal –
Luke Havergal.

Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit
Pentru a fisura noaptea din ochiul tău înnebunit;
Dar, unde beznele din vest se-adună rând pe rând,
Întunericul va pune capăt nopţii în curând:
Cu fiecare frunză care zboară, Domnul ni se dăruie, ucis –
Iar iadul nu se judecă în jumătăţi de paradis.
Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit –
Dinspre răsărit.

Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce ai de făcut,
Să-alung de pe fruntea ta acea flacără, acel sărut
Care strălucind în valuri de lumină şi de fum
Te orbesc într-atât că nu mai vezi adevăratul drum.
Da, există-un singur drum spre locul unde-i ea,-n azururi,
Amar, dar unul pe care credinţa nu-l va pierde pururi.
Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce ai de făcut,
Ce ai de făcut.

Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Cu frunze pe pereţi albi precum batista unui sol,
Du-te, pentru că vântul le sfâşie zi de zi,
Nu-încerca să desluşeşti ghicitori lumeşti, orice ar fi –
Nici să le urmăreşti căderea continuă-n gol;
Ci, du-te, şi dacă mai crezi în ea, te va chema din nou.
Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Luke Havergal.

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rei

Adunatu-s-au mulţi anii
Pe răbojul vieţii mele,
Mulţi ani buni, alţi de bejanii
Toţi pe drumul către... stele.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fanfarei din orfelinat

Pe muzica fanfarei din orfelinat
un vânt dinspe apus cutriera pe-afară,
pe rafturi strâmbe cărţile dansau ciudat,
un tren rănit sosea neaşteptat în gară.

Pe unde reci veneau să se aşeze-n pat
bemoli din saxofon, căzând ca o povară,
pe muzica fanfarei din orfelinat
un vânt dinspre apus cutreiera pe-afară.

Te aşteptam tăcut, privind îngândurat
spre uşa maronie ce dădea spre scară,
speram s-ajungi la mine, neîntârziat,
în sânge să îmi torni teribila povară
pe muzica fanfarei din ofelinat

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 15 decembrie 2019 (15 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profilul Pietrei Craiului se schimbă după locul de unde privim: dinspre Dragoslavele e o piramidă, dinspre Păpuşa şi Făgăraş - un zid lung din pietre lucind în soare, dinspre Dealul Sasului - o creastă lungă cu pădure ridicată aproape de coama muchiată.

citat din Ion Simionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul lunecă între malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunei se farmă de muchiile valurilor; ici şi colo pe luciul apei tremură strop de lumină. De la Calafat Dunărea-şi abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în ţărmul Bulgariei, până-n faţa satului Desa, de unde se-ndreaptă iarăşi spre răsărit.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Inalt

Iubire pe verticalã
dinspre jos înspre Sus,
dinspre omenesc înspre Absolut:
-Altar înã lţat prin Cuvânt.

Iubire pe verticalã,
dinspre Sus înspre jos,
dinspre Nemã rginit înspre cei mulţi:
-Luminã revã rsatã în noi
spre Înalt.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dorul greu şi nu mai trece

Evadez într-o carte-
Dragă mi-e, s-o cuprind:
O, filele-i înmiresmate
Rup ochii mei în jumătăţi de nimb,
Unde nu e trădare-
Leac asemănător parcurge
Golul din suflet, ce nu are
Rost de-a se traduce.
Evadez într-o lume,
Umbra-i mă întoarce spre lumină,
Şarada cărţii, fila ecumenă,
Istoriseşte pacea divină.
Neobişnuit de calmă,
Urăşte închisă să stea,
Mai aproape de mine,
Ar învăţa şi ea să poată evada-
Indiferent în ce lume,
Timp, spaţiu, însă, în întregime,
Revăzută, ca astăzi,
Esteră, aidoma Cerului, deschisă rămâne-
Concomitent, dinspre interior şi exterior,
Eteric, suflă în mine, sugerând acest dor...

poezie de Lilia Manole (18 mai 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia naşterii

Născut pentru a fi regele Câmpiei
în zodia singurătăţii în cer atunci
era un singur peşte într-un singur ocean
ori poate fi o tăcere mai mare?
Şi turme de fecioare mărşăluiau
prin ierburi spre apus şi turme
de case mărşăluiau pe drumuri spre apus.
Jale mai mare nu e, naştere mai ciudată
nu. Se mai văd şi acum
în locul unde m-am născut colinele
lungi care nu sunt decât picioarele mamei
înlemnite ca în ceasul naşterii mele
hăţişul de ierburi dintre ele de unde
am ieşit de-a buşilea ţipând,
ţâţele enorme rămase de atunci
ca nişte movile şi cărarea bătută
în tălpile mele spre durerosul amurg.
Prin pântecul mamei ţiuie cuvântul
pe mare se-ndulceşte harul până-n ţărmuri
unde eu de la începutul Câmpiei
mele stau tolănit cântând.

poezie de George Alboiu din Câmpia eternă (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra din sânge

În inima iubirii e-nfiletat un bec,
Dumnezeu a dăruit energia cerească,
Un porumbel interior zboară în cerc
Pictând îngeri de speţa omenească.

În exterior lumina are umbra nocturnă,
Sabia vieţii pictată iese din teacă,
Îngerii adună cenuşa crucii în urnă,
Flacăra din sânge cu lacrimi s-o şteargă!

Punct în răsăritul propriului apus

Între răsărit şi îngenuncheatul apus
Creştetul meu desenează un semicerc.

Între apus şi-ndepărtatul răsărit
Umbra mea desenează cercul întreg.

Ce punct e-n răsăritul propriului apus?
Nici duhul Unirii nu are răspuns!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nefăcută

sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de ţigară,
în geam îmi bate dimineaţa cenuşie.

din inspiraţia mea lipseşti tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aştepta umbra mea răvăşită de furtună şi fluturi.

întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceaşca de cafea
şi caut inocenţa pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămaşă albă atârnată de un astru cast.

vorbirea creşte şi mă mută într-un spaţiu rece
unde nu există deasupra şi nici dedesubt,
lumina e frântă pe colţul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgere

Mă curge timpul ca pe ape,
Mă zbat izbit din mal în mal
Dinspre departe spre aproape,
Dinspre amonte spre aval.

Şi stânca ce am fost înspre izvoare
(O piatră tare, nu însă şi zveltă),
Cât de curând, din zbaterea-n vâltoare,
Va deveni grăunte într-o deltă.

poezie de Gheorghe Pârlea (4 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O unică femeie – un singular fericit

acum sunt printre metafore
o melodie din noapte – o infinită bucurie
în artificii de argint sunt nerăbdarea unor dorinţe
cu buze de rouă în dimineaţa ce mă cuprinde

pianul cântă după alt şi alt solfegiu
notele din setea unui ecou
frumuseţea irisului ce renaşte-n secunde
cu trupuri înlănţuite-n cele mai frumoase bluesuri

ce m-aş face fără seri
tumultoase adeseori – liniştite arareori
uitate-n braţele atât de fericite
de minunatele plăceri?

în fiecare gând urc o împlinire
cu fiecare pas alerg spre altă împlinire
dorinţe fierbinţi – timpul iubirii noastre
transcris într-o viitoare carte

îmbrăţişez anotimpurile cu siguranţa iubirii trăită
dinspre poveste înspre viaţă
noi suntem fericiţi împreună
la chindie o lumină dinspre o şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge spre apus

La poalele acestui deal
rădăcinele scurte-ale orhideeii sunt înmuiate-n râu,
cărarea nisipoasă drintre pini este foarte curată, fără noroi;
în ploaia fină-a serii, cucii cântă,
cine spune că nimeni nu mai poate fi iarăşi tânăr?
Până şi râul din faţa uşii curge spre apus –
de ce n-ar putea un om cu părul alb cânta dimineaţa aidoma unui cocoş tânăr?

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transtizanii sânt Românii carii lăcuesc în Transtizia, pe lângă râul Tisa, spre răsărit şi apus de el, pe unde au lăcuit din vechime; deşi acum s-au mai întrupat cu Ungurii, Slavii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, IX. Transtizanii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări

Mă lumina cândva scânteia
S-ajung pe unde mulţi s-au dus,
Dar văd c-abia la vârsta treia
Mă-ndrept, în fine, spre APUS!

epigramă de Nicolae Bunduri din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!