Intrat în întuneric
te poți rătăci cum m-am ră
tăcit și eu și umbrele
umbrele care mă urmăreau
mă însoțeau peste tot
s-au pierdut în întuneric
nici ele nu vedeau
prin negură rătăcind
cu fricile noastre, cu te(a)ma
de necunoscut
s-au rătăcit de mine, s-au rătăcit
de ele
chem fericirea să mă scoată
din întuneric să mă inunde
să mă în
torc firul de unde
am fost rătăcind
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Regăsire
M-am întors din întuneric,
Sau de unde am fost rătăcind.
Încerc să-mi amintesc că trăiesc
Și că pot să-mi doresc,
Să-mi îndeplinesc visuri.
Las fricile și teama de necunoscut,
Mă regăsesc în sine.
Și chem fericirea să mă inunde!
Dumnezeu este cu mine!
Viitorul, nu-i trecut.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-au spulberat
S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate și asta mi se pare?
S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simțind mâhnirea?
S-au spulberat zările-nalțe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat și multe alte,
Pe care nu le mai știu eu?
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întânlire
primăvare
arborii se îndrăgostesc,
eu printre ei urc din ram în ram
spre comorile lui Avram.
acolo odată m-am întânlit cu tine,
dormeai cu tâmpla rezemată
de-o stea
și-mi spuneai
c-ai visat că amândoi căzusem în timp,
tu o visătoare
ca o mirare,
eu, plin de candori,
rătăcit prin depărtări.
după ce am desfrunzit
copacii,
s-a făcut iarnă
și sufletele noastre
s-au pierdut printre astre.
cu cât arborii erau mai mari
cu atât sufereau
inimile noastre de hoinari.
aproape de chindii
cerul în culori liliachii,
se-ntuneca
și venea o tacere
ca o mângâiere.
bucuria mea era
că sunt al tău și ești a mea.
că sunt și că ești
călători printre povești.
așteptăm o zi cu soare
eu un trubadur singuratic,
tu o femeie visătoare,
rătăcind ca doi trăzniti
printre astre și printre sfinți.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-au stins teii
S-au stins teii în tăcere... anul ăsta nu i-am vrut,
Mi-ai lipsit, a fost durere, să te uit nu am putut,
Mai se tânguie o frunză... un pas rătăcit m-a dus
Să aleg o altă muză, și prea tristă m-am supus...
Dar nimic nu se compară, cu mirosul lor de mai,
Teii cu floare amară sunt simbolul ce mi-l dai
Prin cuvinte nerostite sau mesaje în eter
Pe orbite rătăcite și-nvelite în mister.
S-au stins teii și mă doare că m-am înecat în vis
Îmbătată de candoare, așteptând un compromis
Tu să-mi fii muza de toamnă, teii să-mi fie balsam
Rănilor care înseamnă... niciodată să te am...
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcit prin mine
Ți-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simți absent, dar ești acasă,
în adăpostul ființei mele.
Iți sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iți mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ți umbrele răsfirate prin părul meu.
Ți-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeț flămând cu traista ușoară.
Iți întind palmele pline de iubire
și-ți hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
și adoarme-ți temerile în ochii mei.
Iți veghez liniștea în toate anotimpurile tale
poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi dorm
Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopții
Și de rotundul gol al lunii,
Revoltați...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forțat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...
Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezghețate...
Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...
poezie de Gabriela Chișcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi s-a rătăcit și urma...
Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut pașii în timp,
Mi s-a rătăcit și urma către casa părintească,
De vreo șapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec și-au început spini și bălării să crească
Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger și-n veri fierbinți
Prin mireasma de rășină de la crengile de pin
Nu simțeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinți
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin
Parcă-i văd cum așteptau cu privirea înduioșată
Și împovărați de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă ațintiți mereu spre poartă
Doar ca să-și vadă copiii... altfel viața n-avea rost...
Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcați cu soarta lor și credința-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...
Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Și prin casă ard tămâie cu miros ca de rășină
Dar nu pot oricât aș vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare și plec capul spre țărână...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima clipă... (Varianta)
... parcă toate s-au spus între noi
și s-au stins și s-au scurs ca o apă
pașii tăi obosiți și greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă
să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.
tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
și alți pași ce petrec ca un jind
tot ce-a fost și n-a fost pân-la groapă
simt sărutul tău lin pe obraz
simt și lacrima ta, mai mioapă
și mai simt ca un ultim exstaz
cum te-așterni între mine și groapă
întuneric și liniști se lasă
peste lumea din mine și groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...
poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sate spovedite-n ploaie
Plouă peste sate
Spală de păcate.
Ploaia spovedește
Iarba care crește.
Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-au rătăcit prin lume primăveri...
Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseți
Ajunsă-n locul vechilor nămeți
Să ducă mai departe din fiori.
E ca un vis... și ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăției pentru rod.
S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.
Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreție,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Și susurul mărețului izvor.
Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Și-n suflete s-a cuibărit iubirea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri
Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoțiile surde
Zac parcă în ciuda firii.
În privirea strălucindă
Irișii au înghețat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au înghețat.
Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de țimbale
Ce țipând, ne asurzesc.
Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îți atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.
Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniștea mai țipă.
Amorțite și-n tăcere
Toate par că s-au sfârșit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.
Ăst amestec de tăceri
Și de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi și primăveri
S-or mai naște-n altă parte.
Liniștea din necuvinte
Ard precum o penitență,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existență.
poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de toamnă
Se plimbă printre ramuri argintate,
La braț cu toamna, frunzele din ram.
E întuneric, est efrig, e noapte...
În suflet răni de ploi și stele am.
S-au risipit oceane de iluzii,
Speranțele-n apus au rătăcit,
Eu m-am rugat în somn la Maica Sfântă...
O datorie am de împlinit...
Rodul iubirii mele se înalță
Și-n rădăcini, precum un brad se-abate,
Dar orice palmă lua-va de la viață
Eu știu că tot va merge mai departe.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dincolo de moarte
Am creat din moarte poezie,
Iar din delir și nebunie
Am născocit azi pe hârtie
Un flux mortal de nemurire.
Am suferit în adormire
Și m-am născut în veșnicie,
Printre miresmele funebre
M-am rătăcit de mine.
Am rezistat prin a muri
Și m-am născut pentru a fi,
Am născocit din frică
Mormintele de sticlă.
Am plâns cu moartea-n noapte
Și m-am trezit departe,
Am căutat să mor
În iad să mă cobor.
Am căutat morminte
Punându-le în minte,
Am zăbovit la cruci
Citind cuvinte lungi.
Și m-am pierdut de tine,
Plecai la cer, copile,
Pierzându-vă pe voi,
M-am rătăcit în nori.
Am întâlnit pe-ai mei
Și pe străbunii tăi
Și-o să vă scriu de ei
De-o să găsesc condei.
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acele
ceasului arătau ora patru pe masă
ochii s-au întâlnit cu umbrele
la un rendez-vous pe peretele prost
văruit și cu crăpături ce înfățișau
balauri gheboși în incapacitate
de plată la ora aceea din noapte
camera mirosea a transpirație
și dragoste irosită inutil până la miezul
lumina becului se strânge în jurul foii
unde se experimentează poezia pumnal
care te poate mântui la ora patru
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am descoperit pe mine
Descoperindu-te pe tine
prea frumoasă Angelina,
M-am descoperit pe mine,
am descoperit lumina.
Din vălul de întuneric
în care m-am rătăcit,
Am evadat. Sunt puternic,
de tine mă simt iubit.
Îmbrăcată în hermină
ca un soare strălucești.
Cu aura-ți de lumină
pe mine mă-învăluiești.
Suntem două briliante
pe cerul vieții sublim,
Sau chiar două diamante
care veșnic strălucesc.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
zmeul înălțat dimineață
a întâlnit
o dronă obișnuită
s-au plăcut
și s-au prăbușit împreună
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scaieți
Am căutat câmpia
cu iarbă fragedă
și flori de mac,
dar am ajuns
într-un desiș
plin de scaieți;
florile lor m-au ademenit
și m-au prins în capcană.
Acum s-au agățat de mine;
le simt colții
cum îmi sfâșie hainele
și-mi zgârie pielea,
iar când îi apuc
cu mâinile să-i alung departe
își fac culcuș în palmele mele.
Încerc să fug
și ei îmi zgârie picioarele,
îmi înțeapă tălpile
și sângerez.
Am căutat flori și iarbă fragedă
și m-am rătăcit
într-o pădure de scăieți.
Ierburi pierdute
ca o umbră
s-au strivit în colții plantei
ce-și etala floarea
pentru a mă rătăci ca Dante
ce-a ajuns
în cea mai deasă pădure a vieții.
Am așteptat pe Beatrice
să mă plimbe prin paradis,
dar florile visate
când și-au ridicat vălul
erau scaieți
și timpul s-a oprit
pentru mine
în pala lumină violetă
a florii de scaiet.
poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot rătăcind prin întuneric
nu-ți pierde speranța.
Păstrează credința
că vei descoperi lumina.
catren de Dumitru Delcă (2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă unei iubiri pierdute
S-au dus și toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Și lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Și câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să știi, nu vrei să știi.
S-au dus și toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să știi
Și-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Și ai plecat... și ai plecat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus și lebede pe lac.
Pe buzele-ți de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!
Și lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aș fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Și-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!
Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc și-am să te iert.
Și amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o țin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.
Și câte lacrimi or fi curs!
Dar ție nu ți-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Și în neant te-ai risipit.
Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Și lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârșit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ți le-ai frânt
Și te-am pierdut! Și te-am pierdut!
Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...
Nu vrei să știi, nu vrei să știi
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns și-am așteptat.
Nu vrei să știi, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
Nu vrei să știi, nu vrei să știi...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
S-au dus și toamnele târzii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!