Iarna

Iarna bate la fereastră,
Vrea să intre-n casa noastră,
De cei mici e aşteptată
De cum a sosit la poartă...
Cu steluţe mii şi mii,
Cu mai multe bucurii,
Cu săniuţe pe cărări
Şi bujori în obrăjori.
Numai gerul când se lasă
Îi alungă iar în casă,
Lângă sobă, la căldură
Mâinile şi le dezgheaţă
Şi devin iar plini de viaţă.
Aşa-i iarna, cu de toate,
Prezentă din zori în noapte.

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul tău

Venirea ta-i aşteptată
Locu-n sătuc pregătit
Aduci dragoste curată
Darul tău cel preţuit!

Iarna ce ne dă târcoale
O vom ţine la fereastră.
Raza blândă de la soare
Dă năvală-n casa noastră.
Aducând din depărtare
Chipul tău – o încântare
Har de-a dărui căldură
Energie pe măsură.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde iarna

ger la munte, ger la mare
şi cu el albă ninsoare
şi pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi

şi acum s-a repezit
cu vânt aprig şi-a-nflorit
flori de gheaţă în fereastră
ţurţuri albi în colţ de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?

mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna vieţii când cerne

Din streşină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârşeşte,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâşnind
Cu bulgări de alb mă loveşte.

Mă doare când vitregii fraţi şi surori
Cu pumnii lovesc şi m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Făţarnic mă cheamă în casă.

Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Şi-aş vrea răbdător şi-ndelung răbdător
Să trec iarna vieţii când cerne.

Am multe ecouri ce-mi sună şi azi
Când bulgărul alb mă loveşte,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă soseşte!

poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi (Ziua mondială a Poeziei)

Înapoi în casă lângă sobă,
Ne-a cuprins astenia devreme,
Iarna s-a-ntors cu geruri şi ploi.
La ghete, palton, umbrelă... 'napoi.

Vişinii, meri, prunii şi cireşii
Au avortat petalele dintâi
Ivite-n primăvara infamă,
Virgină, nedorită de noi
În vremea prezentă; azi înapoi.

Bucuria strângerii de fructe
Ne-a risipit-o ploaia de gheaţă;
Am suferit noi multe bătute
În anii înşiruiţi de-o viaţă.

Rămaşi trşti şi necăjiţi bărbaţii
Au pus cheile de la beci în cui
Şi peţesc cârciumile turbaţii
Pentru licori fine şi amărui.

Cum e o vorbă veche-nţeleaptă,
Numai mama natură întoarce
Orice, oricând doreşte înapoi,
Doar omul nu merge azi la butoi.

S-a-ntors iarna în livezi şi zăvoi
Pârjolind toate florile din pomi.
Înaintăm ca racii prin noroi.
Ne e proscrisă soarta: Înapoi!

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în sat

Azi afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin
Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este.

Din hogeaguri iese fum
Şi miroase a parfum,
Copilaşi cu săniuţe
Ies bulucuri din căsuţe

Şi-o zbughesc la săniat
C-a venit iarna în sat.
Căţeluşii rotofei
Se avântă după ei.

Băieţii se vânzolesc -
Cu zăpadă se lovesc,
Cu bulgării cât opinca,
Ce purta cândva bunica.

Zboară bulgări în zăvoi
Ca ghiulelele-n război.
Nici de casă, nici de masă
Copiilor nu le pasă...

Prichindeii cuminciori,
Cu bujori în obrăjori,
Se tot dau din deal la vale
Până-n noapte, apoi agale,

Obosiţi, ca vai de ei,
Vin acasă flămânzei.
Mănâncă pe apucate
Şi la somn îi trage, frate!

Dorm în paturi frumuşei,
Câte doi sau câte trei,
Iar Îngerul Păzitor
Stă de veghe-n dormitor.

Dulce-i somnul, cald e patul,
Are grijă mama, tata,
Milă are Cel de Sus -
Aşa din bătrâni am dus.

Iar afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin,
Pe pământ mereu se cern
Ca mana albă din cer.

Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este...

poezie de Mihai Cucereavii (22 decembrie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna, "drăguţa"!

Iarna zvârle iar din cer
Suliţele ei de ger,
Dar în casă, "la căldură",
Lumea tremură şi-njură.

epigramă de Marian Cioacă (1988)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvorul

întroienit e drumul, aş vrea să vin la tine
dar iarna e geroasă şi nu ţine cu mine

ascult la vântul care îmi bate în fereastră
şi plânge liliacul ştiind povestea noastră

sub pături de zăpadă stă ghiocel ascuns
iar crivăţul sălbatic zăvor la poartă-a pus.

întroienit e drumul aş vrea să vin la tine
e noapte neagră-afară şi-adorm printre suspine

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Totu-i alb şi amorţit,
Vis de nea se aşterne iară,
Viscolul geme cumplit,
Iarna s-a întors în ţară.

Cu veşminte-mpodobite
De steluţe argintii,
Cu sărbători cât mai multe
Şi cu daruri la copii.

Săniuţele zglobii
Iute trec pe derdeluş,
Oamenii de nea, hazlii
Noaptea-şi caută culcuş.

Brazi înalţi, împodobiţi,
Vitrine strălucitoare,
Cozonaci gustoşi şi mulţi,
Cu miros de sărbătoare.

În jur numai veselie,
Totu-i basm şi armonie,
Doamna Iarnă, minunată,
Face din lac – îngheţată!.

Copiii, cu nasul roşu,
Privesc pe geam după Moşu'
Şi aşteaptă jucării,
Daruri multe, bucurii.

Şi pe stradă, cete-cete,
Trec în grup colindători,
Mulţi băieţi şi multe fete
Se-adună de sărbători...

Să ne cânte şi să-ncânte,
Cu glasul lor minunat
Ca izvorul de sub munte,
Candid trecător prin sat.

Astfel Doamna Iarnă trece,
Cu aerul cât mai rece,
Dar cu sufletul căldură,
Dacă nu-i cuprins de ură...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna în sat

De-alaltăieri tot ninge,
Viscoleşte peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviţă.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliţă.
În casă e cald şi bine,
Mâţa doarme după sobă,
Bunica poveşti ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streaşina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că şurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n şură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viţei se încălzesc.
Aşa sfidează gerul iernii
Şi oameni, şi animale,
Până va da colţul ierbii
Sus pe deal şi colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna este sezonul în care oamenii încearcă să păstreze în casă aceeaşi căldură ca vara, când se plâng de căldură.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fereastră printre flori şi-n obraji lasă bujori. Ce e?

Este gerul.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna

Peisaj de iarna
A venit iarna tiptil
Intr-o zi de dimineaţă
Şi mă bucur că-s copil,
Mă voi da pe gheaţă.
Arborii sunt Incărcaţi
De ninsoarea ca un pluş,
Toţi copiii Incantaţi
Fug acum pe derdeluş.
Casele parcă-s pudrate
Alb afară-i totul,
Vantul aspru chiar de bate
Nu ne-ncurcă jocul.
La ferestre zambitoare
Se iţesc muşcate,
Săniuţa seamăn n-are
Rad pe săturate.
Gerul uite mi-a lăsat
In obraji bujori,
Sunt copil şi am uitat
De frig şi ninsori.
Şi m-aud strigat pe nume
De păsări din ram,
Eu cu drag le-am pus fărame
De paine la geam.
Iar Azor cu mine-aleargă
Prin nămeţi de nea
Şi atat Imi eşti de dragă
Iarnă, zana mea!

poezie de Lidia Batali din Copilărie, dalbă floare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna petrecerea asta se isprăvea. Geamurile erau îngheţate. Copiii însă încălzeau pe sobă bănuţi de aramă, îi lipeau de geamurile îngheţate şi deodată se ivea un rotocol străveziu şi prin rotocol se uita, de la fiecare fereastră, câte un ochi drăgălaş şi blând; erau băieţaşul şi fetiţa. Pe el îl chema Karl şi pe ea Gretchen. Vara făceau numai un pas şi erau unul lângă altul, iarna însă trebuiau să coboare şi să urce pe o mulţime de scări şi afară ningea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aşează iarna

Pe frunte-mi ard zăpezi topite,
De gânduri şi de vise de opal,
Ce-mi fulguie prin clipe irosite
Şi prin căldura... tainicului şal.

Venit-a iarna rece, de la munte,
Furtunile de-argint, ne ispitesc,
Brazi-şi pitesc tăcerile cărunte,
Iar vântul nopţii... bate nefiresc.

Este vacarm, e ger, şacali urlă
O candelă străluce-ntr-o odaie,
Troienele-s la margine de gârlă
Şi focu-n sobă arde... vâlvătaie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna e ca vara

Terra s-ancălzit ca para.
Toate cele prind viaţă,
Iarna este ca şi vara
Numai... pensiile-ngheaţă.

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde

Arde casa, măi, muiere
Şi în casă am căldură,
Arde la calorifere,
Vine iarna... nu-i a bună!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!