* * *

sunt pas în geometria oarbă a timpului
sunt lacrimă purtată de vânt
sunt ţipăt prelung peste ape
sunt apa ce se zbate în fântâni
sunt fluier ce cântă pe drum
printre maci roşii de câmp
timpul, zbor scurt prin iarba stelară
lumina plânge în cuvinte nerostite
pe drum, un schit între gânduri
muşchiul e umed, e verde
în vatră se stinge ultimul ciot
ciobanul coboară agale în vale
oile dorm în picioare
un câine latră bezmetic pe drum
lumina îşi freacă privirea de umerii munţilor
în iarbă, flori galbene şi clopoţei
sub copaci mai trece un an
visul e lung şi e greu, a povară
noaptea deschide privirea, ascultă
în zori, cântă cocoşii în tindă
pe ţărm, păsări de apă coboară
să bea apă sfinţită de gânduri
în zare, sălbaticul cer
se frânge în ape de munte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de gânduri

lacrima a căzut pe pământ
şi s-a frânt
în mii de întrebări
în zare, strigăt prelung de cocori peste ape
trăiesc între cer şi mare
în palme port enigme uitate
uneori mă retrag obosit în tenebrele sufletului
uitat de lume, de toţi şi de toate
şi cânt
dintr-un fluier cioplit dintr-un fag
pe marginile prăfuite ale timpului
nu-mi pasă
de lume, de viaţă, de toate
doar plâng în cetate
se poate...
pe câmpul cu flori
maci roşii, roşul nebun
pe câmpul verde crud
lumina se prelinge pe pleoape adormite
printre stropii de gânduri
noaptea, mă înalţ către cer
caut
să dezleg un mister
în vale,
o cruce
pentru cel ce pleacă, se duce...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând şi văpaie

dintr-un zid iese un câmp
la margine de zare
acolo sus în munţi
unde păşesc mioare
un păstor tace pe o piatră
frunzişul cade neîncetat în liniştea din vale
e seară iar
un clopot plânge printre gânduri uitate
o biserică cu turlele rezemate de cer
se închină spinii pe o cruce
ceasornicul mai bate o clipă
apoi tace, ora, ceasul bate şi bate
se scurge ceara din anvon în palme chinuite
se scutură în zare crinii
în cale plânge o apă
seara, mă întorc pe cărări
printre palide făpturi
stins, mă lovesc de ancestrale tăceri
prin păduri adormite
ochii nopţii încet se deschid în ţipătul clipei
pe drum sunt cruci şi visuri pierdute
mai trece un om, bătrăn trecător
sprijinit de gânduri bolnave
mai umblă un suflet prin crâng fără har sau habar
înalţ mâinile către cer
mai cade un strop de rouă pe tristul rozmarin
prin jar şi fum apar făpturi
şi noaptea curge rece
se stinge chipul ultimului gând în ape
eu plec spre soare răsare
paşii răsună în timp
sunt gând şi văpaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

leganam în suflet un vis fără vlagă
mă împiedicam de paşii rămaşi
în noaptea ce cădea peste ape
aşa am crescut în tenebre
numele meu zăcea scrijelit pe o piatră
cu umerii îmbrăcaţi în palide umbre
păşeam în clipe târzii în penumbră
prin neguri alunecau nestatornice ape
se adunau alte umbre sub ultimii paşi
să plec, unde să plec
sau nu's aici decât o umbră
sunt stâncă sfărâmată pe ţărm
cu braţele ce flutură în vânt
sunt vânt năpraznic peste tainice ape
sub pasăre peste lacul albastru
sunt lacul ce aşteaptă o barcă
sunt un om într-o barcă ce plânge pe ape
sunt gând rătăcit între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între şoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
păşesc peste ape
cu măşti de oţel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace şi timpul rămas
mă aşez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
şi voi vâsli
spre ţărmul umbrei mele
voi pleca în nefiinţă
în dansul ploilor în noapte
şi din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

noaptea mă aşteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
ştiu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie faţa şi ţip
focul s-a stins iarăşi în vatră
călător prin fâşii de materie
timpul a luat nuanţa amurgului
explodând în spaţiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deşi locuiesc alături de vânt
aici treceau sprinţari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer şi pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
şi pana se scurge, se scurge pe un rând...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

în astă noapte
mă voi izbăvi de păcate
sub cerul privirii
întreb tăcerea de ce tace
întreb vântul de ce fuge
întreb ploaia de ce plânge
coboară îngerii din cer
e vremea ce vine
mă joc în iesle
cu timpul ce trece, se duce
câinii latră în vatră
miei plâng lângă cruce
o cruce croită dintr-un fag
de un bătrân cioban
rezemat de gânduri
trec mioare în vale
clopote bat în cale
făclia arde în cer
răstignesc sufletul în ăst trup
spre a primii lumina
mai cade o stea între ape
în jertfa mielului pe cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
păşeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncaţi pe pereţi

aici am învăţat glasul umbrelor
în ţipătul sufletului şi nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înţeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexe

răsuflă tăcerea, încremeneşte zarea
pierdută e uitarea în stâncă de piatră
păsări singuratice se pierd în noapte
răsună o apă prin ochiuri de munte
trec oglinzile timpului printre clipe amputate
reflexul cuvântului nerostit, la tâmplele sufletului
pe buze port legenda
în zborul unui pescăruş peste ape
sub raze arse de lună, sună agonic tăcerea
pe pragul sufletului ascult ţipătul vântului
mă chem în taina sacră a sărutului
pe aripi frânte gândul poartă cuvântul
ţipăt de pasăre peste ameţitoare ape
mă cheamă abisul, uitat este visul
fug, în răsfrângerea nopţii pe pleoape
ruga răsună în gând, căutând iarăşi un drum
în altarul sufletului clopotul bate şi bate
suspină timpul în palmă
plânge trupul singuratic pe buze de aramă
peste lac, zbor retezat de păsări sălbatice
seara se întorc la mal chemările
se scutură zările, ţipă depărtările
gândul se frânge pe buze flămânde
plutesc aievea pe ape, biet pescăruş singuratic
în vale plânge oraşul, a jale, nimeni în cale
mă caţăr pe spini spre munţii semeţi
mă ard depărtările, cad, mă ridic, în zbuciumul apei
la final cântam la o lăută
povestea unui om ce a visat odată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aprind felinare

se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzleţe
paşii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde şi glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniştea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr şi tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub paşi galbene frunze
e târziu şi e toamnă
adun între roase coperţi alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârşirea
respir adevărul şi strig
lasă-mă Doamne să aştept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!