Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România îi rai...

La mijloc de plai (Europa) România îi rai,
Cum nu-i ţară în lume,
În tradiţi cu renume,
Cu daruri mult mult simţitoare,
Sub genele calde de soare,
Unde horele-s în floare
Şi omenia-i o chemare.
Ţară cu doine pe ii cusute,
În doruri neîntrecute,
Langă maluri de izvoare
Cu lacrimi în vechi ulcioare,
Cu iubiri creştine în prag
Şi eroi pe orice meleag,
Cu pui de români frumoşi,
Rădăcini din moşi strămoşi.
Daruri mari, pline har,
Botezate în sfânt altar,
Unde au îngenuncheat eroii,
Care au înălţat un steag,
Tricolorul nostru drag,
Scut divin, în mândru neam,
România fie-ţi hram,
Cu nemurire în veac!

poezie de Valeria Mahok (23 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te roagă, Maică Sfântă!

Te rog, Maică Sfântă, du-n înalt
Rugăciunea mea! M-am săturat
De tristeţe, maică şi de-amar!
În necaz mi-e traiul în zadar...

Sărăcia din adâncul meu
Vindecă, Maicuţă şi m-ajută!
Mijloceşte-mi către Dumnezeu,
Ruga mea, cu sufletu-o ascultă!

Iartă-mi de-am greşit! Ca unui prunc
Ce greşeşte, tu, Măicuţă, iartă!
La Iisus în ceruri vreau s-ajung
Şi la Mult Iubitul nostru Tată.

Candelă de-aş fi m-aş înălţa
Cantr-un vis, spre mantia cerească.
Dar cât am greşit, Măicuţa mea,
Cu gândul şi fapta omenească!

Ia tămâia sufletului meu!
Miluieşte-mi, Maică, cu iertare!
Mijloceşte-mi către Dumnezeu,
Căci, Măicuţă, mila ta e mare!

Arde-mă-n cuptoru-nţelepciunii,
Lutul nou cu mâna ta-l frământă,
Şi iubeşte, Maică, toţi românii!
Tu, Măicuţa lui Iisus, cea Sfântă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne, Maică Sfântă (sonet)

IARTĂ-NE, MAICĂ SFÂNTĂ
(sonet în rugă)

Te rugăm, Maică - Pururea Fecioară,
Ce-ai mântuit omenirea prin Iisus,
Mai iartă-ne, că iubirea-i mai presus
De duhuri ce vor suflete să piara!

Dezrobeşte-ne de-a vinei povară,
Că în suflet este tot mai greu de dus
Către Împărătia Celui de sus,
Când vrei să urci pe a credinţei scară!

Dă-ne speranţă pentru viaţă nouă,
Fără pătimire sau duhuri rele
Să-ţi simţim mila în boabe de rouă!

Prin zori luminaţi, păcate să spele
Revarsă pe nori iertarea, când plouă
Cu binecuvântări în roi de stele!

15.08.2020
Maria Filipoiu

sonet de Mara Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră
şi s-opriră lângă ea.

Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeţi?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Şi m-am dus să-mi văd băiatul
că-i la Plevna şi-i al meu.

Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchişi în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Şi-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Îşi ştergea cu palma ochii
şi plângând le tot spunea.

Dar în urmă, ei de grija
nopţii, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
să te vadă Domnul sfânt.
Şi grăbiţi se ridicară
toţi de jos, făcându-şi cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Şi-un pustiu simţi-mprejuru-i
şi-ntuneric pe pământ.

Stete-aşa, mereu privindu-i
şi deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-şi
puţintica răsuflare:
Dragi creştini, voi unde mergeţi?
aveţi milă şi-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!

Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îţi sunt ştiute,
Ţi-ai văzut şi tu băiatul,
ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ţi toiagul tău şi du-te.
Noi suntem cu toţii tineri
zor avem şi mergem iute,
Tu eşti slabă şi puţină
şi e mult de mers pe drum.

Ea-şi întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateţi cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
şi de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi şti aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc şi eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Marie!

Unde eşti, Maică Marie,
Căci Iisus Mântuitorul
Plânge-n noi de necredinţa
Ce i-o dăruie poporul.

Crucea-i e şi-acum povară...
Sufletu-i e ne-mpăcat,
Că-ntinată ni-i menirea.
El din morţi a înviat.

Să plătească legea firii
Păcătoasă şi mizeră...
O, ca sângele se scurge
Viaţa noastră austeră.

Sângerând, cu spini pe frunte,
Însetat şi plin de răni,
Ne aşteaptă să ne ierte
Şi ne plânge uneori...

Ne-a iertat o veşnicie,
Noi mereu păcătuim,
Omule, îţi spun: ajunge!
Pentru toate-o să plătim!

Fii mai bun şi cu iertare
-N gând şi-n fapta ta priveşte!
Unde eşti, Maică Marie?!
Vino şi ne mântuieşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt?

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând,
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Maică Românie!

Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ţi sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoşească glie,
Că nu mai ştiu să-ţi fiu gorun!

Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Şi nu mai ştiu ce-i vrednicia!

Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginţi!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minţi!

Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar şi greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!

Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânşi!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unşi!

Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!

poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Maică a unui Dumnezeu înomenit,
Tu, Preacurată Fecioară Maria,
Binecuvântează, din Cer, România –
Grădina Ta, cândva, pâmânt miruit!

Numele Tău, de-a pururi, fie slăvit,
Îl rosteşte-n văzduh, ciocârlia,
Maică a unui Dumnezeu înomenit,
Ne eşti Cer şi pământ – Temelia...

O, Maică a Omului îndumnezeit,
Pogoară lin şi resfinţeşte-ne glia,
Temei al curăţiei şi etern garanţia
Învierii e propria-ţi Moarte, în infinit...

Maică a unui Dumnezeu înomenit!

rugăciune de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

Fac roată, şi-o rugă murmură
Iar Valter şi şonţu, şi toţi
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soţi.

Şi stau cum stă omul ce-ascultă
Şi nici o mişcare nu fac;
Aşteaptă cu grijă şi spaimă
Un semn de departe şi tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot şi-n zare privesc
Spre ţara din care ieşiră,
Spre scumpul pământ românesc

Şi-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar ţara trăieşte! Iar tunul
Ce limpede-o spune şi rar!

Şi-ascultă... iar ţara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc şi văi,
Şi râul cel mare-i desparte
De mame pe bieţii flăcăi.

Şi moartea cea veşnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porţi,
Dăr moartea lor viaţă ne dete:
Ferice de-asemenea morţi!

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate
Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Că sunt român, o ştiu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, şi mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.

A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.

A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a şti corect a scrie,
A fi român e-un colţ de rai,

Ce-l porţi în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Şi ştiu c-aşa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.

Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu aşa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Şi-un strop din tot ce-i românesc.

poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.
Vine, tată, Oltul mare,
Şi cu sânge-amestecat.
Las să vie Oltul mare,
Că mulţimi de oşti tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfânta cruce;
Oltul capul le-a mâncat!
Las să vie să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Vieţii

Eu sunt Lumina lumii
Cine dar azi mă urmează
Va avea lumina vieţii
Şi fiinţa în veci trează

În noapte el nicidecum
El însuşi nu va umbla
Ci al vieţii sfinte drum
În veci el îl va avea

Fariseii plini de necredinţă
Domnului atunci i-au spus
Tu vorbeşti de-a Ta Fiinţă
Deci te lauzi o Isus

Şi deci a Ta mărturie
Nu este adevărată
Prea puţin de ea se ştie
Nouă nu ne este dată

Dacă Eu mărturisesc
Atunci Domnul le-a răspuns
E doar pentru că primesc
Pe cel cu duhul supus

Mărturia Mea-i adevărată
Căci Eu ştiu de unde am venit
Eu ascult de Sfântul Tată
Cum El dar a hotărât

Unde este Tatăl Tău
Iudeii l-au întrebat
Nici pe Mine nici pe Tatăl Meu
Nu ne ştiţi cu adevărat

Dacă nu credeţi că Eu sânt
Veţi muri-n păcatele voastre
Căci al vieţii Sfânt Cuvânt
Nu îl vreţi din sfere albastre

Cine din voi mă poate dovedi
Că am şi Eu vreun păcat
Şi nimeni nu se oferi
Să-l acuze atunci îndat"

Dacă Adevărul Eu vi-l spun
Voi de ce nu credeţi dar
Nu sunteţi pe-al vieţii drum
Şi n-aveţi parte de har

Cine e din Dumnezeu
Pe Dumnezeu îl ascultă
Că-mbracă poporul Său
În iubire tot mai multă

Adevărat adevărat vă spun
Cuvântu cine-l păzeşte
Are al vieţii sfinte drum
Şi viaţa îşi sfinţeşte

El în veac nu va muri
Căci păşi-va-n veşnicie
Domnul îl va răsplăti
C-a primit lumina vie

Şi Isus Hristos Mesia
Le-a vorbit de Dumnezeu
Să primească veşnicia
Să fie poporul Său

Dar iudeii n-au crezut
Domnul Sfânt ce le spunea
Şi-n păcate s-au pierdut
Refuzând atunci credinţa

Domnul a adus lumina
Ochii ei îns-au închis
Să nu captete cununa
Să nu intre-n paradis

Domnul a adus Cuvântul
Dând atâtor mântuirea
C-a vroit să vadă omul
Că trăieşte-n veci iubirea

Glorie Lui Dumnezeu
Slavă-i fie Lui Mesia
Căci El este Fiul Său
Şi ne oferă veşnicia
26-09-2019 Cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paspartu de toamnă

E iarăşi toamnă, toamnă pe pământ
Şi ţi-aş împacheta din nou un gând
Dar plouă molcom, plouă literar
Că multe-aş vrea, cu ochii-n felinar.

Mi-ascunde ceaţa zorii luminoşi
Oamenii-s trişti, chiar dacă sunt frumoşi
Soarele-n du-te/vino pe pământ
Mai mult se-ascunde, bântuit de vânt.

Amieze blânde plămădesc meniri
Îngălbenitelor hirotoniri
Simt vremea arămiului livresc
Cu ceai de tei şi-un tainic: Te iubesc.

În asfinţit am antamat trăiri
Cu iz de inimă şi amintiri
Cu-accelerări de puls şi şoapte-adânci
Ce-mi par un veac din clipele de-atunci.

E iarăşi toamnă, toamnă pe pământ
Unde eşti tu acum, eu nu mai sunt
Unde sunt eu, nici tu nu mai apari
Fruct de cuvânt, cu sâmburii amari.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!
Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună,
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.
Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă,
Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.
Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău cuvânt de foc
În sufletele lor sărace.
Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!
Bărbaţii sfinţi, pe drumul lung,
Cuvântul l-au purtat în lume,
În numele acelui prunc
Pe care l-ai născut anume.
Şi adevăr au răspândit
Tu sfântă mamă între mame.
Sub gard mâhnită ai murit
De chin sfârşită şi de foame.
Amin!
............................
Călăii faţa ţi-o scuipară
Preabuno, şi te ruşinară.
Cu aurul cuprins de pară
Te-ai re-nnoit în oameni iară,
În suflete de robi, curate,
Sărace şi îndurerate!

poezie clasică de Taras Şevcenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!