Povestea gâştelor

Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură
Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:
Aoleu! Papucii mei!
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate, ce-i?
Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!

Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
I-ai găsit? Eu, nu, surată,
Ce mă-trebi aşa şi tu?
Toate apoi strigau deodată:
Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu, nu!

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post,
Nu-i găsesc! Sărac de mine,
Iar desculţ e, vezi tu bine,
Lucru prost!

Gâştele de-atunci, în cale,
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haide vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Şi te-ntreabă: Ce ne-aduci?
Ai găsit papucii? Spune!
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papucii fermecaţi

Papucii fermecaţi... eu azi i-am căpătat.
Că Moşul Niculai... demult i-a reparat.
La uşa mea in taină spre zori el a venit,
Şi papucii fermecaţi... cu drag mi-a dăruit.

N-am cum ai mulţimii... probabil îndeajuns.
Că Moşul Niculai, departe a ajuns.
Dar sper... la anul care vine... să vii
Pe mătura cea fermecată... în sat la mine.

Şi amândoi... în lumea mare să plecăm...
De rele şi necazuri să uităm.
Şi dacă o fi ca să îmi pierd papucii,
Desculţ voi merge chiar şi-n centrul luncii.

Şi animat de tot ce mă-nconjoară
Viaţa o iau de la-nceput... chiar dacă o să doară.
In doi... orice urcuş se poate câştiga
Dacă iubeşti şi ştii a respecta.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papucii, poezie pentru părinţii copilăroşi

De obicei, în prag de seară,
Îmi las papucii într-un hol,
Iar dimineaţa, când mă scol,
Îi iau şi haida, hai, pe-afară!

De multe ori, îi uit afară,
În faţa holului, pe scară,
Pe-o treaptă care e mai sus,
Iar dimineaţa, nu-s şi nu-s!

Apoi, îi caut cam o oră,
Căci nu v-am spus, vă spun acuş,
Adus acasă, de o soră,
În curte, am un căţeluş.

Mi-e tare drag, la drept vorbind,
Căci îl iubesc şi guguştiucii,
Dar dacă-l prind, precis îl prind,
Vă spun cinstit că-i dau... papucii!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune ambulatorie

Păcat prostia că nu doare
căci doctorii ar şti ce este
păcat că nu-i nici de vânzare
toţi ne-am îmbogăţi fără de veste

Cum doctorii nu ştiu ce este
eu stau la rând pentru consult
făcutu-m-am iar de poveste
un prost în minus nu-i prea mult

Mai stau la rând pentru consult
inteligenţa tot nu-i de vânzare
impersonal pe mine mă ascult
păcat prostia că nu doare

Că doctorii nu ştiu ce este
un pas când fac şi dau iar peste

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 martie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-a dat papucii

Se scuturau în parc toţi nucii,
Când a venit acasă beat,
Şi ea i-a dat, din prag, papucii...
(Să nu mai doarmă încălţat!)

epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă, Doamne, de păcate

Într-un sat (dar nu-i dau nume)...
Nu i-ar fi nume de fală,
Vine să se spovedească
O femeie bătrâioară.

- Am păcătuit, părinte!
- Şi păcatu-i omenesc,
Însă pentru-a fi iertată
Două vorbe-am să citesc.

Apoi după toate astea,
Pentru marele păcat,
Fă mătănii, numai zece
Şi mergi la râu la spălat!

(Iaca, aşa făcu muierea,
Însă gura ei spurcată
Povesti ce-i zise popa
Şi află comuna toată.)
...........................................
E duminică. La slujbă,
Vine popa. Nimeni nu-i!
Cui să ţină dânsul predici?!
- Cântăreţ, auzi ce-ţi spui?!

Mergi şi cată preoteasa
Şi femeile din sat!
- Sunt la râu, Înalt Prea Sfinte,
Se îndeamnă la spălat.

Doamne, bată-le pedeapsa
De muieri! Ce fac la râu?!
- Precum ştii, vârtos se spală
Dezbrăcate pân' la brâu.

- Zici c-ar fi şi preoteasa?!
- Da părinte, da-i decentă!
Nu face decât gargară...
- Doamne, cât e de dementă!

- "Iartă, Doamne, de păcate!"
Zice popa. "Plec la râu!
Merg să fac şi eu o baie,
Sigur, numai pân' la brâu!"

Iar acum vă spun o treabă,
Şi vă rog să m-ascultaţi!
Nu faceţi ce face popa,
Dumneavoastră, dragi bărbaţi!

Haide iute, hopa tropa,
Fă ce face preoteasa,
Să nu faci ce spune popa
Până ţi-ai găsi aleasa!

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul IX

Nu pot crede, să mă baţi,
Cât ar fi lumea de rea,
Tocmai io, dintre bărbaţi,
Să păţesc aşa ceva...!

Lângă mine-am o vecină,
Stau la nouă, am balcon,
Singurică, fără vină,
Să îmi iasă azi un zvon,

Cum că eu, sorb din cafea
Dimineaţa, matinal,
Şi cu ea, să vezi belea,
Mă-ntreţin foarte-amical

Pe balcon, aer curat,
C-amăndoi mai şi pipăm,
Unde-n mod detailat
Despre sex să discutăm!...

Păi... de socotim niţel,
Cum e dânsa, nu v-am spus,
Pensionară, tot la fel,
Dar... cu şapte ani în plus,

Oameni serioşi, de fapt
Pe-aşa trai, nici că gândim,
Chiar de eu sunt încă apt,
Despre sex să mai vorbim!...

Dar ce-i drept, ne încălzim
Şi ne-ncingem foarte des,
Iar ca să ne răcorim,
Zicem vorbe în exces,

Fi'nd normal, la banii mei,
Şi ai dânşii, de-o-ntrebăm,
Cum papucii mei, şi-ai ei,
Să nu ne înfierbântăm!?

Că, de la prima cafea,
În balcoane, evident,
Încep eu, dup-aia ea,
Cu toţi de-s în parlament,

Şi când eu am terminat,
(Parcă mi-a citit un gând!)
Îi ia dânsa, din senat,
După nume, rând pe rând,

Şi le "fî-mî-n-cî" la toţi,
Vreo trei ore cu nesaţ,
De bandiţi şi de netoţi,
Până jos de tot, la zaţ!....

De-am ajuns, s-aud, perplex,
Lumea cum mă critică...!
Ce vorbim... nu-i despre sex...
Facem doar... politică!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

E dragostea salvarea de păcat,
Deşi-n păcat m-am tot scăldat mereu,
Şi-n sine-mi, ipocrit, am tot sperat
Că dragostea e însuşi Dumnezeu.

Uitasem de "Poruncile" dintâi,
Şi de Porunca-a şaptea, mai ales,
Dar cum să-mi fie ele căpătâi,
Când trupul către dragoste-mi dă ghes?

Sunt un Poet, o, Doamne şi aş vrea,
Să-mi ierţi tot ce nu pot să-ndeplinesc;
Aş vrea, când mor, să fiu doar într-o stea
Pe care-o creşti în Raiul tău ceresc,

Că ai iertat, cum nici nu am gândit,
Chiar şi o păcătoasă-n al tău drum,
Care-a iubit, la fel cum am iubit
Şi eu, sperând la mântuire-acum.

Fără iubire, Doamne,-s doar pustiu,
Şi fără ea, în lume-s fără rost;
De nu mă ierţi, las lumii tot ce scriu,
Iar ea să creadă doar că sunt un prost!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul redutei

În redută numai lei;
Uite-i, mă, başbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oşteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulaţi pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Maşală, cu ei te prinzi?

Ce te uiţi tu, că sunt goi?
Aşa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâie din dinţi, mă, vere
Lasă-i, mă, că-şi fac putere
Dinţilor, să muşte-n noi.

Şi-ntr-o zi – să vezi acu –
Dete Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Şi-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băţ călare
Şi-alergând în fuga mare
Drept la Vadin s-abătu.

Strigă Osman: – "Păsat vă fac!
Încurcaţi pe-aicea treaba,
Şi-mi mâncaţi pilaf degeaba –
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ţi viu de hac!"

Turcii, toţi, gândeau: "Poftim!
Să dezbraci p-un gol ca napul
Cu ce-şi bate paşa capul!"
Şi-i strigară: Cioc selim!
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: "Sărim, sărim!"

Şi-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Şi să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-şi pierd şalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, şi-i greu să-l urci.

Noi strigam atunci din tun:
– "Ce fugiţi, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii!
Staţi, şi daţi-ne tutun."
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvârlit tutunul
C-aşa-i turcul, suflet bun...

Acest cântec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloaie,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Şi gândeam: "Tu râzi şi spui,
Şi tu n-ai cămaşă-n spate!
Las că prind pe Osman, măi frate,
Şi-am să-mbrac cămaşa lui!"

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşaloanele extincţiei

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci şi cinci de ani,
adăugaţi la mult, de când mă ştiu pe mine
şi-un leat complet, de peste şase miliarde, o să dispară,
poate mai mulţi; şi ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conţinut "mai bine"...
şi nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâţi să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toţii de o zi cum puii de găină
crescându-şi puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-aşa e şi umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
şi dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o linişte lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmaşi,
că n-ar avea conştiinţa încă a amintirii
şi-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apaşi
cu zâne, regi, moşi, făt-frumoşii... sufletului, firii.

... mi-aş fi dat tot şi-aş da şi acum din ce-a rămas,
s-am restul împărţit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar şi iar să fiu,
cum câine credincios la neştiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce şi fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste şase miliarde... încă viu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec naiv

Iubirea noastră este cu păcat.
Oh, toată ziua stăm trântiţi în pat
Ca într-un rai adânc şi afânat.

Veşmintele pe trupul tău boghet
Nu ţi le pui, ci numai în sipet
Le ţii, pe şolduri mângâiată-ncet.

Papucii de-i încalţi, cu chiu, cu vai,
Faci doar un pas şi te opreşte-un pai
Căci iar te-aşezi, sufletu-n ceşti să-mi dai.

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te şi caută buna dispoziţie la fel cum îţi cauţi papucii!

citat din Michael Laitman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Auzi, chiar trebuie să-i dau papucii în persoană? Nu pot să o fac la telefon? Nu suport chestiile astea.
Jerry: Ar trebui să o faci ca şi cu un leucoplast. O mişcare, şi gata!

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Şi-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghiţit acu pământul,
Şi-atâta om aveam şi eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Şi-am fost la babe şi la vraci
Şi-am dat şi milă la săraci —
Şi mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Şi-l dedem gata-n mâna morţii!
Era voinic; trăsese sorţii,
Şi-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă —
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat şi el pe brazdă.

Şi ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin şi chef, precum e data —
Ţin minte toate, ca de ieri.
Şi câţi nuntaşi! Să-i spuie pragul!
Şi-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Şi-n mijloc el, mai mare dragul!

Şi-aşa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost şi cald în casă —
El a ieşit de după masă
Îmbujorat de vin şi-aprins.
Şi până să băgăm de seamă,
Vântoasele-şi făcură rost—
Şi dacă nu ştiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu ştiu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Şi vezi, deodată.
Aşa din vorbă aşezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Şi-a rupt cămaşa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Şi undele-nghiţind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Şi se făcu-n văzduh roşeaţă
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceaţă!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul ştie;
Dar spui ce-am auzit şi eu —
Că l-au văzut fugind orbeşte
Se jură vameşul, de-i ceri,
Şi doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nţeleagă ce vorbeşte!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Şi cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculţat în grabă,
Trecând prin râu. L-aş fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Şi-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-şi tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculţ, aşa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Şi eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevaşi pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Şi-aşa-n neştire l-au purtat
Cum nici nu te gândeşti cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Şi-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă —
Ei, vezi, şi să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Şi din voinic, neom te lasä.

Ei spun aşa ca s-a ţinut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Şi-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să ştiu de ea. Şi-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Şi el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Şi-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieţii!...
Şi-l aşteptam la horă, bieţii,
Şi, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să ştiu pe care lume sânt,
Aşa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Şi-ar fi putut din el să taie
Bucăţi-bucăţi, că nu simţea.
N-avea putere-n el să-şi tragă.
Nici sufletul, şi-aşa răpus
Zăcea pe ţol cu faţa-n sus
Cu ochii stinşi şi fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors şi sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-şi mişte, bietul,
Nici ochii-n cap! Şi i-au mai supt
Şi glasul, ca pe muţi lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost şi ce-a facut,
Şi nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieşea atunci din casä,
Eu n-aş fi de copil rămasă,
Că l-aş avea băiat şi-acum!
Aşa... mi l-a-nghiţit pământul
Şi-atâta om aveam şi eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Şi audă-ne din cer cuvântul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!