Roboţi

iarna când toate câmpiile sunt albe
lupii sunt mai sălbatici ca niciodată
urletele lor despică noaptea în două
o jumătate blândă şi omenească
alta demonică şi aspră

copacii se sparg în bucăţi de sticlă
planeta sângerează în o mie de locuri
oamenii îşi smulg pielea
carnea roşie înfloreşte ca o lalea în aprilie
în ochi li se adună stele din alte galaxii
picioarele caută sprijin înspre adâncurile pământului
braţele se agaţă de stâlpii de telegraf
oraşele dispar în beznă

inimile rămân fumegând
ca nişte bucăţi de cărbuni
înspre care întind mâna
roboţii să se încălzească.

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

stătea picior peste picior
înşelătoare as
cultă (?!) jazz şi fumează marijuana
manole îi povesteşte despre o biserică
albă de sus până jos
vine zidul în fiecare dimineaţă
destinul joacă şi câştigă
ana se uită la bătrânul regizor
vrea şi nu prea vrea s-o zidească
în noul film - la stadiu de proiect
toate filmele sale rămâneau
în stadiul de nerealizare -
o sărută cu buzele arse
de vânt de soare de tutun
de iubire neîmplinită
îi spune ce vor face în film
în viaţa reală o să facă un copil
o leagănă în braţe în vânt
îi cântă
un joc de-a ziditul
pune o cărămidă peste altă cărămidă
mortarul sângerează
zidul bisericii e pielea aspră şi demonică
scrie balada pe ea
ana plânge din cauza vieţii
care se naşte în adâncul ei
sămânţa prinde stele din alte galaxii
zidul e răufăcătorul care se lipeşte
noaptea caută sprijin între picioare
fumează amân
doi oameni epuizaţi de dragoste
copacii de material plastic se agaţă
de stâlpii de telegraf

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză galbenă cu pete metalice

e exact ca şi când apeşi pedala de acceleraţie până jos
şi-ţi simţi tâmplele pulsând nebuneşte
ca nişte bancuri de peşti ce vor la suprafaţă
să scape din adâncurile umede
cleioase
şi reci
sus înspre lumină
sus înspre culoare
sus înspre zei

muzica se loveşte de geamurile maşinii
- e ca un căţel neatent -
se desface în note pe care mi le agăţ la urechi
le prefer în locul cerceilor lucraţi manual
expuşi la vânzare duminica în piaţa unirii

de o parte şi de alta a şoselei
câmpurile de rapiţă se întind extenuate de prea mult soare
invadează treptat ambele benzi de circulaţie
roţile
capota
şi apoi întreaga caroserie

se formează cozi imense pe autostrada A1
iar oamenii se topesc ca nişte pete metalice
pe o pânză galbenă de in

poezie de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bucăţi de adevăr

pe care le-aş arunca
într-o parte de lume
să nu le mai aud
strigându-mă

sunt bucăţi de drum
pe care le-aş şterge din suflet
şi m-aş îngropa în tăcere
până la sfârşit

sunt bucăţi de fericire în sângele meu
pe care le-aş trece-n uitare
că umblatul pe jumătate
e un fel al meu de a fi
însă
chiar şi aşa
aruncând
ştergând
uitând
poezia mea
n-am să te mai trăiesc
niciodată

oare e o tristeţe mai mare ca asta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune prin recul

Corabie somnambulă în vânt
bucăţi de soare duce la catarg
brusc marea iese din adânc
şi ochii o aruncă-n larg

Bucăţi de soare duce la catarg
în zori mi-ai răsărit în suflet
de pragul zilei lacrima îmi sparg
dar n-o auzi e totul putred

E întuneric până-n suflet
brusc marea intră în pământ
am să-adorm la primul tunet
iubito corabie somnambulă sunt

Bucăţi de noapte-mi sângerează la catarg
când ochiii tăi m-aruncă iar în larg

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, înspre est se observă constelaţia Sagittarius, care are o formă de ceainic. Cea mai strălucitoare stea din constelaţie se numeşte Nunki. În Sagittarius se proiectează centrul galaxiei noastre, o zonă înspre care se văd multe stele şi alte obiecte spectaculoase.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnebunirea

oare toate asistentele
medicale au picioarele-n cruce
roşie şi mai moale mai mult
înspre pântec şi înspre
37 de grade la izbucnirile umbrei
pe care morţii n-o fac (?!)
decât la împărţirea pământului
sac sau vrac, cum e voia
înnebunirii aproapelui sub halat
neverosimil de alb

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja sunt continuarea

nu cred în umbre
doar în îngeri
şi caut semnele pe braţele lor
toate opririle şi munţii cu fiecare coastă
cu orgoliul pădurilor

în valea liniştii două bucăţi de cremene
au obosit
nu mai scrâşnesc în toate direcţiile
de unde vin
depozite din cherestea
zbrobesc ogoarele roşii
copacii şi-au mâncat ultima fărâmă de pâine
nu din lemnul dulce adunat în carnea pietroasă
din coastele icoanelor înnobilate
atârnă plânsul căutării şi negăsirii

m-am împerecheat
cu morile de hârtie
cu stâncile
cu iarba şi graurii
înainte de pubertate
în zăpada lucrurilor şi oamenilor
miroseam argintiu

iar tu
devenit cu ceea ce eşti
te-ai bucurat în miezul poveştii
beţie şi viscol
însângeratelor boabe de tămâie

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20 mg/ml

te trezeşti.
dimineaţa
ţi se pare
frumoasă.
atât ne-au injectat,

20 mg / ml
să uităm laturile întunecate
ale oraşului pe
care l-am visat toate nopţile
să refacem structurile în somn
să uităm
balastul
când
transcend din paturile albe
mirosurile de amoniac,
distileriile de feromoni
ale pământului, aburii,
urcă la suprafaţă.

&
să uităm că
oraşul e brăzdat de tranşee
iar bucăţi de carne
strălucesc la soare,
că deasupra lui podurile
coboară / urcă
se învârt în gol, iar
roboţii ne alimentează
fabricile.

20 mg / ml,
dar noi tot
suntem păpuşi cu rezervoare,
cu furtunuri reci,
picioarele ne sunt prinse de mâini,
mâinile ne sunt prinse de pământ,

iar
pământul are bare lungi
câmpii electrice
legate între ele
prin
curele de transmisie. torc ca pisicile.
şi direct din subteran
mărfurile curg pe benzile noastre rulante.

20 mg / ml,
pentru ca disperarea să se termine
odată cu întunericul
să rămână doar
podurile cu funii care se topesc în ceaţă.
funiile lor vii,
funiile lor care
continuă să
strângă,
să strângă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec subţirel

iarna asta e pe ducă, ştii?!
ochii îmi sunt două văi pustii,
zmeie albe pier deasupra lor,
printre păsările incolor.

braţul stâng - o ancoră de lut,
îl tot trage înspre absolut
luna, prin inelu-i argintiu...
iarna asta e pe ducă, ştiu!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbatul

Sunt bărbatul dulce-al nopţilor de taină,
Port la cingătoare... lacăte şi chei
Şi iubirea prinsă... la rever de haină,
Sunt parfumul care... place la femei.

Sunt bărbatul care ştie să iubească,
Care stinge flăcări în fântâni de dor,
Zâmbetul pe buze-l fac să-ntinerească
Şi încep sărutul... doar de la picior.

Sunt bărbatul care aşternuturi arde,
Port extazu-n buze şi în ochi de foc,
Eu în trup fierbinte risipesc petarde
Şi fiori şi fluturi, ca-ntr-un tainic joc.

Sunt bărbatul care ştie să asculte,
Şoaptele păgâne spuse-ncetişor,
Care-aruncă-n mare cu dureri trecute
Şi îngroapă stele, jos, lângă izvor.

Sunt bărbatul vesel, încă în putere,
Port în mine-amorul fără de păcat,
În adânc vulcanic răspândesc plăcere
Şi răstorn tot cerul, dimineaţa-n pat.

Sunt bărbatul tandru, blând şi iertător,
Am în sânge patimi şi cărbuni încinşi,
Ştiu să vindec rana inimii uşor
Şi s-aprind luceferi, care-s încă stinşi.

Sunt bărbatul care sufletu-şi oferă
Despicând momentul, pasiuni stârnind,
Cred că bucuria este efemeră,
Însă înspre viaţă, braţele-mi întind.

Sunt bărbatul care în iatac pătrunde
Şi cu frenezie înfloreşte-n trup,
Când atinge locuri şi apoi se-ascunde
Înspre răsărituri, raze când erup.

Sunt bărbatul care rabdă în tăcere,
Ce desface floarea lacrimilor reci,
Ştiu s-adun nectarul stupului cu miere
Şi să-nchid fereastra, ca să nu mai pleci.

Sunt bărbatul care ştie să respecte,
Pentru că destinu-i dur si nemilos
Şi-am lăsat în urmă, semnele deştepte,
Alegând ştiţi bine, numai ce-i frumos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Ca înspre peşti hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Şi când se furişează pomii toamna înspre mine.

În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereţi
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereţi.

Printre paşii de asasin ai nopţii
Aşteptarea este o floare de oţel
Dacă te sfâşii în perdele şi dantela
Se aşează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc ţipetele de metal
Şi o grindină loveşte panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subţiori:
Ţi-aduci aminte?
Era în noaptea de 3 februarie şi viscolul
Ne-aştepta afară să ne sugrume.
Dar cineva a suflat în inimi ca în jar
Şi rimele toate s-au aşezat pe mâinile tale, iar.

poezie clasică de Stephan Roll din Ospăţul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare duală

Câteodată
inimile se adună
două câte două
sub copacii
în care sufletele
îşi fac cuiburi.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

12 anateme

Să zicem că ea îşi mângăia caracterul.
Să zicem pentru cei nezişi...
*
Când îşi turna un pahar de femeie
se auzeau clopotele din venele străzii.
*
Din colind în colind
gurile au rămas neasfaltate.
*
Soarele e o adunătură de raze
la fotografiat ghemuiri.
*
Peste mine s-a aşezat carnea!
*
Cu un singur deal poţi încolţi toate
câmpiile salutului.
*
Era atât de frumoasă încât m-au scos copacii
din rădăcinile lor.
*
Îmi fumez mama prin gura tatălui.
*
Ce nu are cer e un fulg de apă opărit sub
treptele însângerate.
*
Timpul miroase la subraţul unui ochi aşteptător.
*
Caii sunt frunzele din carne
pe care pariază mormintele.
*
Să zicem că ea îşi mângâia caracterul
cu dosul frunţii tale.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie aproape completă

Sunt un om cu balcon la cap.
Pe care tu stai şi fluturi
o batistă roşie.
Un om din mai multe bucăţi
mă faci şi mă desfaci sunt
L(ego)-ul stăpânilor plictisiţi
de amandine.
Sunt un om de la care nimeni nu cere
atât cât se poate da.
Nu ştie stânga ce face dreapta
scrie pe toate gardurile,
un fel de numele tău
în clar.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea gând

Oasele mi se topesc
Sub pielea ce ma-nghite
E frig în Univers şi rece
Doar timpul mă pândeşte
Hoţeşte să mă sece

Chem flăcări să mă încălzească
Iar pielea se transforma-n fluture
şi se ascunde-n curcubeu
tot căutând urme de EU
cu închinăciune de zeu

În urmă îmi rămân ochii şi unghiile
ce se agaţă de toate viorile
tragând cu sete arcuş de stele
în iernile cernite ce vor să mă cheme

Strig ploaia să mă picure
în visul unei ciuture
părul-mi cade-n ape limpezi
se adună şi se-nşiră
pergament insidios pe lespezi

Oasele şi pielea-mi zac
în ceaşca de cafea şi zaţ
ghiocul se uită mirat:
clic-clac, clac-clic
..........................................
Ploaia-mi spală chipul surâzând
fug de nimicul din nimic
în al doilea gând...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, mai sunt şi cei care înţeleg că întrebarea este o capcană: ea nu are răspuns. În loc să piardă timp cu capcana, se hotărăsc să acţioneze. Se întorc spre copilărie, caută acolo ce îi umplea de entuziasm şi – în ciuda sfaturilor celor mai în vârstă – îşi dedică viaţa acelui lucru. Pentru că în Entuziasm rezidă Focul Sacru. Treptat, descoperă că faptele lor sunt legate de o intenţie misterioasă, dincolo de cunoaşterea omenească. Şi îşi pleacă fruntea în faţa misterului şi se roagă să nu se abată de la un drum pe care nu îl cunosc, dar pe care îl parcurg din cauza flăcării ce le mistuie inimile. Folosesc intuiţia când le este la îndemână şi folosesc disciplina când intuiţia nu se face simţită. Par nebuni. Uneori se poartă ca nişte nebuni. Dar nu sunt nebuni. Au descoperit adevărata Iubire şi puterea Voinţei.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!