Sânii căpiţe de fân alăturate

În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îţi coboară nopţile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub paşi rămân drumurile încărunţite de ape
şi somnul visează săruturi flămânde
cu suferinţa aşteptării pe buzele roşii.
Sânii par nişte căpiţe de fân alăturate
ce-mi dau o nelinişte, o dorinţă de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingaşe de floare de colţ
îmi lasă iubirea să respire la înălţimi,
aromele din esenţele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă şi sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi aşteptam la ţărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre paşi zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de aşteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
şi lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbraţe trupul şi sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul abureşte oglinzile cerului,

iar nopţile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se porneşte cântecul dimineţii,
păsări cu ciocul de smalţ
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriţi
îmbată cărările ierbii de rouă
şi nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibraţie visează
luntrea care ne aşteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimţite
printre plaurii plutitori ai iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză pe ramuri de os

Iubirea este o descătuşare din convenienţe, una trăită,
o stocare sublimă existentă în interiorul ce se deschide
cu o energie care ţinteşte drept inima-ţi somnoroasă,
toate gesturile pe care le observi şi cântăreşti în fiecare zi,
îşi pun corolarul pe tot ce înseamnă atingere şi mângâiere.

Nu mă lăsa să rabd suferinţa aşteptării fructului
când carnea mea tremură ca o frunză pe ramuri de os
şi se roagă să îndepărteze furtunile declanşate uşor
cu rugăciuni puse pe buzele ce le desenez în vise
pentru a săruta opera înainte de a o expune izbândirii.

De aceea privirea-mi este atât de îndepărtată şi lacomă,
mă apropii de ţărmurile speranţei vâslind împotriva vântului
cu imaginea ce-mi alunecă sub ochi cu o lacrimă de sare,
fără cuvintele frumoase pregătite să fie împărtăşite
doar cu sufletul încărcat de toate poemele de dragoste.

Pămânul îmi arde sub paşii grăbiţi către întâlnire,
amiaza vinovată de tot ce se întâmplă
îmi lasă drumul să odihnească la umbră până seara
când cerul meu şi al tău capătă aceeaşi culoare
într-un echilibru pe talerele nopţii din urmă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

fulgi albi, fulgi pufoşi atârnă de nori
e iarnă, e frig şi e ger
timpul iar grăbeşte, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe ţărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă eşti
albă, inocentă şi pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e şuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruşi peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
şi te strâng în braţe de foc
offf, în viaţa asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îţi cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Sat de vise! Astăzi plec
Prin lume să-ţi fiu hoinar
Înc-odat-aş vrea să trec,
Să mai dorm într-un hambar.

În fân copt mirositor
Ploaia nopţii să-mi aline
Somnul plin de drag şi dor
În căsuţa-ntre coline.

Si pe ţigle s-aud stropii
Cum se şiroiesc pe streşini
Şi-n depărtare plopii
Lasă puful peste vişini.

Înclinat să cred îmi vine
Că nimic nu-i cu tăgadă
Cale vântului i-o ţine
Dudul nostru din ogradă.

Şi din el îmi sar cocoşii
Ca să cânte de trei ori
Visul meu cu fibre roşii
Mi se spulberă în zori.

Noaptea pusă-n galantar
Când răsare peste deal
Soarele galben, solitar
Mi-aminteşte de Ardeal.

Ziua-mi flutură năframa
Dintr-un paradis pierdut,
Doamne, adu-mă la mama
Undea-am fost la început.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aură norocoasă

Să-i pui iubirii aură norocoasă
şi din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandreţe de floare mirositoare,

pliază în inimi bucurie
cu flămânde aşteptări de dragoste.

Când nimic nu se aude în jur
totul foşneşte în sânge.

Iar gândurile din zbor se desprind,
cad prin tine în forme de înrobire.

Intră în trupul poeziei fără cuvinte
şi se păstrează definitiv în memorie.

De o asculţi iubirea creşte ca iarba
şi flori te înfăşoară în albul purităţii
cu aură norocoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe faţa gerului teama
şi o fluiera crivăţul alungat din munţi
la ferestrele tale înflorite de gheaţă.

Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescăruşilor albi
când pe umerii valurilor peştii se agaţă de aer
şi le râd în nas.

Sub ape curentul loveşte-n ţărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-şi prind ghearele.

Schelete de peşti mă zgârâie pe auz
şi nopţile cad tăiate în bătaia pleoapelor
cu cercei inelaţi pe trupul lacrimilor,
când un izvor mi-a mărturisit
cum pietrele au migrene şi crapă de durere
nu mai pot suporta consistenţa mişcarii.

Pasările nu mai ştiu să zboare
caută pe jos în rumeguşul oamenilor
peste care ramurile scutură pulberi de omăt.
Noi aşteptăm să vină lumina
cu trenul de dimineaţă
şi întârzie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea ei ca ploaia de vară

Femeia-şi înfige degetele subţiri
în aerul vâscos al casei şi curge pe pereţi
îmi vine să îmbrăţişez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii şoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorinţă estompată-n cuvinte
când îţi prinde temerea frigul inimii
şi cazi în somnul dimineţilor de ceară.

Îmi palpez oasele frunţii şi corzile vocale
sunt mai uşor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viaţă şi moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopţile, să o văd altfel decât o pisică.

Întinsă îşi arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poţi scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.

Cu iubirea ei ca ploaia de vară
îţi îmbată miracolul falselor promisiuni.

Astfel ne completăm rezervele de viaţă
pe care le aşezăm în interiorul nostru
în camere în care ardem clipele
ne odihnim trupurile şi urmărim cum se nasc
noile obstacole pe drumul sângelui
pe care să-l împrospătăm zilnic

Totul curge în apa, aerul, focul
Şi-n pământul întâmplărilor defrişate de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe umerii somnului

În mâinile tale am lagat iernile cu noduri,
erau rămase pe drumuri
şi nu le-am lăsat să fugă dintre noi.

Nopţile şi-au sculptat singure întunericul
în aerul rece,
stelele căzute în gânduri
aşteaptă sosirea dimineţii pe acoperişuri,
oraşul încă doarme cu botul pe labe
fără să fie grăbit la activitate zilnică.

Îţi privesc faţa şi părul răsfirat
pe umerii somnului,
m-am trezit prea devreme ca o fiară
care-şi adulmecă prada de plăcere,
şi mă iert pentru paza care o fac
cu dorinţa de dragoste.

Te-am îndrăgit prea mult
încât mă oblig să nu te tulbur,
ci doar să te sărut ca într-un vis
într-o grădină cu flori de regina nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei rămâne în cântul meu

Mă laşi să te îmbrăţişez
cum sărută lumina strugurii
din viile toamnei.

Bucuria trăirilor mele
îţi lasă urmele pe buze
şi trupul tău asemeni trestiei din lac
primeşte cu suspiciune binecuvântarea
din adâncul inimii,
pradă iubirii abia încercate.

Învăluit în mireasma sublimului
ochii tăi îmi vor spune adevărul
ascuns
şi nimic nu-ţi va mai fi străin,
îţi va înflori carnea ca macul
în câmpia sufletului meu
şi se vor îmleti gusturile aşteptării
cu foamea unul de altul.

Vei rămâne în cântul meu
nota peste care nu trec
decât cu o distinsă plecăciune.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plecam cu tata la coasă

rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
şi un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-şi macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închişi ai morţilor din adânc

e atât de tăcut ţintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniştea cade din turla înaltă a bisericii
şi se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgeţile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
şi somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită şi liberă
iar viaţa discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl ştiam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat şi pe el

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sub sticlă

frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri

ochii obosiţi de verde
trec peste păduri
în culori

fetele se închipuie mari
prin germinaţia seminţei
în pântecul negru

toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă

cu suferinţa săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viaţa curge la vale

nopţile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare

eu dezleg drumurile
primăverilor care vin
prin muguri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!