Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină e-n toate

Doar murmur, în taină, prin gânduri se-ascunde,
Valsează pe cioburi de spartă oglindă,
Reintră în vise amorfe, fecunde,
Se-alintă cu stele apoi, ne colindă.

Nici noaptea nu-i hâdă, nici negru nu-i smoală,
Iar ruga se zbate să iasă din cleşte,
Când suflet de piatră prin hău se răscoală,
Lumină e-n toate, iar El ne priveşte.

De teamă, toţi norii se-alungă-n tăcere
Cu-n zâmbet de soare, c-o pală de înger,
Nu-i pură-ntâmplare, e simplă plăcere,
Puternic e rodul, iar eu nu mai sânger.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai moare o umbră

Un brad stă să cadă în codrul de-argint
Sub zgomot bizar al drujbei hapsâne,
Mai moare o umbră şi-i plânset în vânt
Iar lupii flămânzi, coboară la stâne!

Scârţâie-a jale cumpăna fântânii,
Nu-i prima şi nu-i nici ultima oară,
Prin sat, călări sunt pe cai toţi nebunii,
Cu vârful din bradul ce îl taiară!

De veghe-i va face fumul răşinii
Şi stele aprinse pe drumul cu Magi
Şi-n case, departe, unde creştinii
Copii-şi închină, icoanelor dragi!

Un brad a murit, dar nu arde-n vatră,
Ochi rătăciţi, privesc prin garduri de şipci,
În gerul cumplit mai crapă o piatră,
Colinde răsună din gâturi de scripci.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Îmi cerne timpul încetişor,
Iarna, mulţi fulgi, pe tâmple,
Sclipiri admir din balansor,
Cu primăveri prin bucle...

Îmi cerne, iarna, norişori,
Petale albe zorii,
Emoţiile împletesc fiori,
Ninsele, plânse, doruri...

Rămâne-o umbră pe alei,
E clipa! Nu se mai-ntoarce,
Eu voi rămâne printre tei,
Când primăveri voi toarce!

Răzbat ecori în ierni târzii,
Priviri cu simfonii de irişi,
Tărâmul pleoapei, pentr-o zi,
E zbor de fluturi albi şi roşii...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă aşterne
Peste pomi şi peste case.

Prin văzduh, ameţitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Şi în alb înveşmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând să cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în faţa casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Şi visează fericite.

poezie de Lidia Batali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme prin sat

Iarna pe la noi când vine,
Ninge grabnic, îndesat
Peste văile abrupte,
Peste casele din sat,

Peste mintea omenească,
Pe hârtiile ce scrim—
Cerne iarna versuri albe
Şi de alb ne mâzgălim.

Scrie peste arătură
Cu cerneală albă-n toc,
Însă noi cu firea slabă
Stăm în casă lângă foc,

Apoi urme pe zăpadă
Facem când pe străzi umblăm
Şi ne vede lumea-ntreagă
Cine şi a cui suntem.

Ne-am deprins cu praful verii,
Iar pe alb abea păşim
Facem pârtii până-n poartă
Şi de alb ne mâzgălim...

poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n doi

Hai să ne jucăm de-a iarna
să ne îmbrăcăm în fulgi
Dumnezeu Însuşi cu goarna
semn să-ţi dea unde să fugi

Hai să ne-mbrăcăm în fulgi
tu femeie de zăpadă
să-ţi sparg sânii ca pe nuci
îngerii din cer să cadă

Vai femeie de zăpadă
Dumnezeu iarăşi cu goarna
viscoleşte o baladă
hai să ne jucăm de-a iarna

Să ne dezbrăcăm de fulgi
din carne ninsori să-mi smulgi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub mantia iernii

Îşi varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverşunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-şi plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Şi numai iarna singur-a venit...

Au amuţit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp şchioapătă sănii ruginite
Tot aşteptând de la copii o veste,
Şi brazii tac, cu braţe-ncărunţite,
Iar satul trist a devenit poveste...

I-atâta alb, şi-atâta dezolare,
Tăcerilor doar gândul le răspunde;
În suflete cresc flori de-nsingurare
Şi umbrele ce totul vor ascunde...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corsarii

Uimirea se scurge prin gânduri şi vene,
Plimbaţii din veacuri adorm pe vecie,
Doar cercuri arzânde se-ndoaie viclene
Cu gustul în gură de vară sălcie.

Se sparge tăcerea în ciob de oglindă,
Mi-e umbletul ţăndări, clepsidra se-opreşte,
De mine, din ceruri, ar vrea să desprindă
Lumina rotundă în ţipăt de peşte.

Devreme e vremea, iar noaptea-i mai rece,
Corsarii de suflet, perfid, dau târcoale,
Dar ştiu că degrabă şi astea vor trece,

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Nu toată iarna asta, venită în grabă,
a intrat în inima mea,
doar cea desculţă, scuturată de gheaţă,
cu graţia începutului de aşternut alb
şi cu o lumină albastră strecurată prin geam.

Cea lenevind ca întoarsă-n vis,
clipocind lumini şi clinchet de aştri,
cu porniri tinereşti sub frunţi îngheţate
şi mult prea frumoasă în liniştea ei netrezită.

Căderile în alb vor fi o consolare,
singurătatea, o stare fără chin
ca un copil venit din întuneric,
văzând atâta alb să vreau să-l mai respir.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din camera de alături

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gândurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vânător.
A apărut întâi puşca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toata iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
("Bărăgan" - loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atâta să ningă, ştiai că fenomenul ţine
De concentrarea ta... Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji colorează peisajul. Ai febră?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul."
Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,
Şi iar să dau să mă caţăr... şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcându-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
În mână. "Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această
Floare de gheaţă."
"O, ador florile de gheaţă", să zici,
"Unde-ai găsit-o?" Hai să ieşim puţin.
"Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?"

Eu sunt un om de interior,
Pentru ca sunt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sunt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri...
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o sută de inşi în jur,
Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citeşti începutul de enervare
Pe freamătul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren suntem? Tot.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!