Ne iese Moartea din gingii

de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

zâmbim, vorbim şi ne distrăm,
cuvinte mari ne declarăm,
iar foamea ne va obliga
să-i spunem crimei noastre: Da!

ne socotim mari înţelepţi
şi-i condamnăm pe cei nedrepţi,
dar dinţii noştri ascuţiţi
sunt pentru crime pregătiţi.

chiar şi bătrâni, cu dinţii rari,
ucidem viaţa pe molari,
de n-avem dinţi, ne chinuim
bucata-ntreagă s-o-nghiţim.

de-s negri dinţii, îi albim,
de ne lipsesc, îi construim,
chiar şi cu placa, hap, hap, hap,
ne facem, ucigând, de cap.

concluzia e foarte clară:
suntem de Moarte traşi pe sfoară,
iar când în groapă ne vom duce
rânji-va poza de pe cruce.
---
de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mici atunci când credem că suntem mari şi suntem mari când recunoaştem că suntem mici.

Andrei Bledea
Adăugat de Andrei Bledea
Comentează! | Votează! | Copiază!

CONDAMNĂM... (B)

Condamnăm banalitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm barbaria altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm când suntem batjocoriţi, dar niciunul pe sine când batjocoreşte...
Condamnăm bădărănia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm când suntem bănuiţi, dar niciunul pe sine că bănuieşte...
Condamnăm când alţii fac băşcălie de noi, dar niciunul pe sine că face băşcălie de alţii...
Condamnăm bătăuşii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e bătăuş...
Condamnăm bârfele altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Condamnăm când suntem bârfiţi; dar ne simţim bine când bârfim...
Condamnăm oamenii belicoşi, dar niciunul pe sine că e belicos...
Condamnăm beţivii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e beţiv...
Condamnăm beţia de cuvinte a altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm când alţii sunt bezmetici, dar niciunul pe sine că e bezmetic...
Condamnăm bigamia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm bigotismul altora; cu al nostru ne înţelegem bine...
Condamnăm când suntem blamaţi, dar niciunul pe sine că blamează...
Condamnăm blegii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e bleg...
Condamnăm boarfele, când e vorba de altele, dar niciuna pe sine că e boarfă...
Condamnăm boii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e bou...
Condamnăm bolânzii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e bolând...
Condamnăm brutalitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copii noştri sunt mari ne dau probleme mari, dar în toate se reflectă educaţia primită pe când erau mici.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Au spus-o mulţi, mari gânditori:
Cu-o moarte toţi suntem datori.
Dar ce-i nedrept, nedrept chiar foarte,
E că ea, Moartea, n-are moarte.

poezie de George Budoi din Poezii (14 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

CONDAMNĂM... (Î-J)

Condamnăm că alţii sunt înapoiaţi, dar niciunul pe sine că e înapoiat...
Condamnăm încăpăţânarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm încornorarea, când îi suntem victime, dar niciunul pe sine când îi încornorează pe alţii...
Condamnăm încrezuţii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e încrezut...
Condamnăm încuiaţii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e încuiat...
Condamnăm îndărătnicia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm îndoielile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Condamnăm înfumurarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm îngâmfarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm când suntem înjuraţi de alţii, dar niciunul pe sine când îi înjură pe alţii...
Condamnăm când suntem înşelaţi de alţii, dar niciunul pe sine când îi înşală pe alţii...
Condamnăm când suntem învinovăţiţi neîntemeiat de alţii, dar niciunul pe sine când îi învinovăţeşte neîntemeiat pe alţii...
Condamnăm când suntem jigniţi de alţii, dar niciunul pe sine când îi jigneşte pe alţii...
Condamnăm josnicia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gând să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plângem din tot sufletul,
Ţinându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,
Şi ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopţii, laptele cărunt
Îndrumă cocoşatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,
Ne scuipă moartea asta printre dinţi
Şi până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,
Păşim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini
Sunt şi mai mici, iar noi tot mai puţini.
Acum aţi înţeles tot ce era:
O vară sinucisă până-n ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebire

Thais, are dinţii negri şi stricaţi,
Ai Lecaniei, însă, albi sunt ca de nea.
Vezi că una are dinţii cumpăraţi,
Alta cum natura s-a-ndurat să-i dea.

poezie de Marcus Valerius Martialis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

se lungesc paşii
când tragi de drum

cu dinţii fum
şi palme albe

târziu era
eram şi eu

şi tu, şi frunza
umbra ei

copii mureau
muream şi eu
şi tu, şi frunza
şi-umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există, de pildă, un mic peşte răpitor care profită de un program neobişnuit de cooperare pus la cale de membrii altor două specii de peşti. Peşti mai mari, pe de o parte, şi o specie de peşti mult mai mici pe de altă parte, colaborează în beneficiul ambelor părţi. Peştii mici îi curăţă pe cei mari care le permit să se apropie şi chiar să le intre în gură pentru a culege ciuperci şi alţi paraziţi care s-au lipit de dinţii şi branhiile lor. Este un aranjament minunat!

Robert B. Cialdini în Totul despre psihologia persuasiunii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem întotdeauna nedrepţi atunci când gândim şi vorbim despre alţii, pentru că pe unii îi înfrumuseţăm cu simpatiile noastre, iar pe alţii îi facem mai urâţi cu antipatia noastră şi ambele sunt la fel de instinctive şi oarbe.

citat din Iovan Ducici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă noi cei mari ştim, să ne bucurăm împreună cu cei mici, înseamnă că în adâncul sufletului suntem şi noi copii.

aforism de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!