Cuget Muncitoresc

Stând în camera umbrită,
De-o vatră rece încălzită,
Privesc pe geam, scriind de zor,
Afară munca robilor.

Din pomi cade uşor
O frunză veştedă-n ogor,
E noroi afară-n curtea cea săracă,
Ce-i şi de Dumnezeu uitată.

Robul "B" cară uimit
Un sac de frunze foarte plin,
Iar bărbiţa sa roşcată
Plină-i toată de mătreaţă.

Si cu ochii săi încercănaţi,
De miţoi îngreunaţi,
Priveşte leneş cine vine,
Se scobeşte-n nas fără ruşine...

Căci de muncă n-are chef,
Vrea timp liber berechet,
Gându-i zboară vrând-nevrând,
La sticla-i rece cu absint.

După ore lungi de chiulit,
Repede a şi fugit...
Restul zilei şi-o petrece
Păzindu-şi halba plină, rece.

Când e vară, stă pe-afară,
Si pe ploaie, cu ţeasta goală,
Transpirat, emană parfum...
De alcool şi de tutun.

Iar când mirosul e prea tare
Işi ia nasul la purtare,
Se udă tot cu apă
Si se usucă de îndată...
Cu hârtie creponată.

poezie satirică de Edmond Ioan Siladie (29 noiembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub dulcele soare

Sub cerul clar, lipsit de nori
Lucrând sub arzătorul soare,
Cu pielea arsă, înnegrită
Muncesc pe câmp sleiţi ţăranii.

Se adapă... şi se spală
Împreună, la grămadă,
De nămolul gros, fierbinte
În pârâul rece, iute.

Trestia cade, secerată
Strânsă la un loc grămadă,
Un muncitor le cară în spinare
Ducându-le în jos la vale.

A muncit destul, e slab
Ca o scândură, s-a uscat
Bătut de soare şi de vânt
Ca o ramură de alun.

Şi aşa continuă munca
Sub soarele dulce, arzător,
Tăietorii muncesc de zor
Adunând trestia de zahăr.

poezie de Edmond Ioan Siladie (4 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Îngheţat

Pe lacul îngheţat,
Ce iarna rece îl desmiardă,
Se ceartă veseli porumbeii
Dansând pe pufoasa neauă.

Ninge-ncet cu fluturi albi
Pe gheaţa tare, în vis de iarnă
Cer şi lac, îngemănate
La orizont îmbrăţişate.

Ceaţa rece se ridică
De pe gheţuri aburindă,
De pe cer Luna pleacă...
Şi în loc, Soarele se ridică.

O nouă zi pe cer se-arată,
Pe cer Soarele triumfător străluce',
De sub gheaţa răcoroasă
Viaţa creşte, reînvie.

poezie pentru copii de Edmond Ioan Siladie (24 mai 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima aniversare

După ce ai murit, străinii din oraş
Au dus pe roţi cutia neagră de lemn
Afară-n dreptul ferestrei. A fost clipa
Când camerele, casa, ca la un semn,
S-au mărit. Spaţiul devenise grotesc, uriaş.

În acea prea lungă zi, dominant până la silă,
A fost spaţiul. Din acel moment, tot ce-am
Încercat a fost teama. Apoi roţile
S-au urnit, cutia a dispărut de sub geam.
A rămas camera – goală, rece, impasibilă.

poezie de Weldon Kees, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună-n ochii tăi

E atâta lună în ochii tăi
Şi luminează sângerândă,
Din când în când o rază crudă
Sticleşte în ochi cu vâlvătăi.

Din când în când clipeşti din pleoape
Cu genele spre frunte-ntoarse,
Priveşti spre stelele colţoase
Şoptind încet: "stai pe aproape".

Ce raze blânde vin din noapte
Şi cum ne mângâie, şi-s hoaţe,
Aş vrea să te cuprind în braţe,
Ai vrea şi tu, dar stăm deoparte.

E toată luna în ochii tăi
Şi pare că nu vrea să plece
Şi între noi e-atât de rece
Cu un parfum plin de văpăi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece

Şi rece in jurul meu
Şi aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece şi nu-mi trece.

Dar tu îngheţi
Şi-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.

Şi e gheaţă in jurul meu
Şi e rece mâna ta.
Ingheaţă si mai tare
Atingându-ţi inima.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miasme de Tutun

O îndelungată fremătare,
La biroul său, plin de valoare,
Unde domneşte arta provocatoare,
Răspândind parfumuri amestecate.

Mireasma tare, îmbătătoare,
Răzbate camere şi coridoare,
Plutesc aromele dulci în rotocoale
De fum gros, cu reflecţii multicolore.

De frământat şi amestecat
Tutunul ce aşteaptă să fie fumat,
A obosit tristul artist,
Acum şi-a luat... un aer plictisit...

De la zece pân'la două
Umple tabachere-nouă...
Povestind vrute şi ne-vrute
Cu indianul Talpă-Iute.

Vesel şi ştrengar,
Imbrăcat foarte precar,
Râde cu amicul său
De cutremură-ntregul birou.

Se spun glume multe,
Cu indianul Talpă-Iute,
Iar după ce acesta pleacă
Moşu bea încă-o cinzeacă.

Acum la trei după-amiază,
Munca este gata toată,
Se urcă agale pe trotinetă
Pe birou, lăsând scrumiera plină.

pamflet de Edmond Ioan Siladie (28 noiembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Stau încremenit
în faţa oglinzii
privind străinul
ce mă fixează mut
cine e sărmanul
de unde-a apărut
dau ca să-l întreb
dar el tace încruntat
şi prea supărat
ce-o vrea de la mine
ce-aş putea să-i spun
e prea trist sărmanul
şi obosit de drum
Aş vrea să-l întreb
cine-i şi ce vrea
ce-a făcut cu viaţa
cât şi cum
a dăruit din ea
dar nu îndrăznesc
privirea lui rece
mă-n gheaţă
ba chiar mă-ngrozeşte
dau să fug
să nu-l mai privesc
dar el şi oglinda
suntem doar totuna
cu noaptea şi furtuna
ce ne bate-n geam
când brusc un trăznet
fulgerănd prelung
m-a trezit de-ndată
realizănd că cel din oglindă
n-am fost decât eu
doar de o clipită
şi-am fugit grăbit
ca şi-o ispită...

poezie de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul iernii

Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite fără soare,
Tot cei iarbă, frunză, moare
De mâna iernii nevăzută.

Zăpada-i peste tot crescută,
N-are cine s-o măsoare...
Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite, fără soare.

Iarna însă-i o splendoare,
Cu mantie albă aşternută
Din filigran de nea cernută
Pe somnoroasele ogoare.

Încremenirea-i rece, mută.

Sibiu 25 decembrie 2014

rondel din Inedită (25 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

camera era rece şi goală
raza a pătruns prin geam
orbea ochii obişnuiţi
odată ajunsă la picioarele ei
a început să-i picure viaţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva... călătorind

Călătorind departe, am uitat
Să cobor la timp în staţie
Am adormit... sunt plictisit,
Iar trenul pleacă mai departe.

Afară soarele străluce
Aruncând în jur cu flăcări,
Sunt captiv în cuptorul prăfuit
Şi ies aburi dintre scaune.

Am plecat pe hol în jos,
Să-mi dezmorţesc picioarele,
Privesc în jur fără interes
La cum fumează "Naşii".

"N-are rost să te opui, aprinde o ţigare",
Îmi spun, stând proptit în tocul uşii,
Aruncând apoi destins si detaşat
Ţigarea pe-o multicoloră fustă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (26 februarie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

soarele nu vrea să ştie că-s lac de sudori,
aici, mai aproape de dumnezeu decât alţii,
la patru, unde te întrupezi din gând răvăşit,
ademenitoare, bună-bunuţă şi plină de graţii
şi-mi bate-n fereşti cu berbeci de văpăi
de parcă perdelele-s pară...

mi-aduc aminte de pântecu-ţi rece,
de geamătul abia desluşit
şi-mi vine de gât să strâng clipa ce mă petrece...
- e vară, râde banditul cu dinţii de foc,
în toamna-ţi de vise ia şi petrece...
cu cine,-l întreb, nu vezi că urlu-a pustiu?
- pune-ţi chiloţii în cap şi curului gol
fă-i bucuria duşului rece...

gâfâie-n draci bietul meu neuron,
se culcă la umbrele tâmplei cu limba scoasă,
pare un câine-nsetat.
percepţia-mi devine-o crevasă,
bleg ca o cârpă nu-mi pasă
de căderea în hău...

aud interfonul, (ori mi se pare?)
sar în picioare. - eşti tu?
- hâhâ.
număr în gând treptele ce la calci,
... şaizeci şi unu, şaizeci şi doi, deschid.
- că sus mai stai, mor de cald...
- dezbracă-te, tu. lasă congelatorul deschis,
aer condiţionat n-am, dă-o la naiba factură
şi vino în pat să ne răcorim amândoi
vipia de-afară, din noi...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND TOAMNA ÎŞI ARATĂ RODUL SUB PERDEA DE RECE PLOAIE(Rubaiat)
Când toamna îşi arată rodul sub perdea de rece ploaie,
În beciurile-ntunecate geme mustul în butoaie,
Iar tulburarea îl preface în licoarea bahică
Ce e sorbită cu nesaţiu până oasele se-ndoaie.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!