Bunici uitaţi

Cu lacrimi se luptă
departe de noi,
toiagul nu-i plută
în anii şuvoi.

Cândva, ei vegheau
în zile şi nopţi,
iubind se credeau
părinţi de nepoţi.

Iarna le trece
prin inimi fiori,
gheaţa-i oglindă
a negrilor nori,

semnul tristeţii,
ca plumbul apasă,

casa e goală,
dar nu-i loc de masă.

Se-nchină la cerul
cu răni de icoane,
se tem de îngheţul
sub grele obloane.

La uşa lor veche,
doar soarta mai bate -

când iar creşte taxa
de singurătate.

poezie de N. Petrescu-Redi (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti
viori împărăteşti –

grăbitul cânt apune
pe răvăşite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
păşeşti cu-amar
şi teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ţi mai trece.

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite, urlă iarna

Iubite, urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud şi trosnituri cu ton de pistolete,
Când îşi răsfrâng din ramuri şi plâng ursuzi, molcomi.

Încuie uşa bine şi trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Şi încălzeşte-l grabnic, şi caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.

Ne zguduie şi poarta.... Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Şi scârţâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivăţul o-ndeasă sub tălpi de inamic.

Iubite urlă iarna şi-o spaimă mă apasă,
Încuie uşa bine, să nu ne intre-n casă...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce şubred e toiagul
când stol se-adună norii
şi anii îţi trec pragul
mai des decât feciorii!...

catren de N. Petrescu-Redi din Gânduri cu rimă (2000)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de la bătrâneţe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Şi ascunde lacrimi grele şi ascunde lacrimi calde.
M-aş piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ţine, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceaţă şi de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate şi tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai ştiu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Uşa vieţii mă tot strânge. Şi-mi e frig şi-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire şi de viaţă
Şi abia aştepy, Părinte, să se facă dimineaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în ochi

Lacrimi în ochi, în suflet, în trup
Se revarsă ca frica de lup
Ce atacă în haite stâna, poporul
Orbit de durere, pătruns de fiorul
Că ţara-i săracă şi tinerii ei
Se vând la străini ca turma de miei.

Nu-i viziune gândită de bine şi nu-i
Doină sau odă pe placul oricui,
Politica noastră e mută pe şahu-i restrâns,
Piesele lor pe noi ne-au învins,
Ne-au adus coloana în sapă de lemn,
Pământul absoarbe lacrima semn,
Europa-şi măreşte şi PIB-ul şuvoi,
Pofta fericirii îi creşte iar noi
Suntem dezgustaţi de viaţă, de progres
Când ţară se-nchină la icoane-n regres.

Lacrimi în suflet, lacrimi în trup
Se desprind din ochi şi se rup,
Se fac sare pe obraz şi pe piept,
Românul acceptă supus şi discret
În virtutea că oase la rând
Au albit bunătatea acestui pământ.

E-o miză ascunsă, nimic nu se face,
Ne sprijinim aiurea de foc şi de ace,
Strângem din dinţi pătrunşi de durere,
Ura din noi râde, cu nesfârşită plăcere!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea

Gloata prin neguri
strigă Baraba,

viforul şuieră,
viforul bate
cuie de-arginţi...

-Grele,
grele mai sunt,
Tată,
piroanele astea,
geme Iisus...

Ca lutul din ei,
ca tot Cerul din
Mine,
sunt grele, Tată!

poezie de N. Petrescu-Redi din Vânător de cerbi albaştri (2011)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldoveanca

Pe străzile Genevei,
Prin zori în deşteptare,
Apare o statură,
O moldoveancă-n floare!

Şi bus-ul, şi, chiar tram-ul
Stau amuţite-n loc,
Mă rog, că trece fata,
Dând la pedale foc.

Şi nici, măcar, sirena,
Al dracului de tren,
Nu-i poate închide gura
Când Ea îşi are un ţel!

Căci o aşteaptă munca
Şi timp nu-i de popas,
Veghează telefonul,
De la copil un glas!..

Din noapte până-n noapte
Nu-i decât furnicuţă,
Munceşte şi adună
Avere-n pestelcuţă!

Iar ziua când e mare
Şi-i bate raza-n faţă,
E o copilă dulce,
Cât ziua de măreaţă!...

Zâmbind, adie a fragă...
Prin lacrimă păşeşte,
De-şi vede mama dragă,
Copiii până-n creştet!

Şi, cum să facă oare,
Cum să se rupă-n două:
Să stea cu ei la masă,
Ori să îi scalde-n rouă?!

Şi ar pleca, chiar, mâine
La casa ce o cheamă,
Dar... cine să rămână,
Să deie din pedale?!

O lacrimă-i coboară...
Dând la pedale foc:
Nu-i voie să ne plângem!
Timpul nu stă pe loc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec mut

Iubind cu lacrimi, plangand cu dragoste
si timpul parca s-a oprit in loc;
cand suspinand, visand departe
la tine vreau sa ma intorc.

Iubind cu lacrimi, plangand cu dragoste
din mintea mea nu mai dispare chipul tau...
Si ma intreb acum de am aceasta soarta:
"Am fost eu chiar atat de rau?"
Am fost eu oare chiar atat de rau
iubind cu lacrimi plangand cu dragoste?...
Da, am lasat rani,
doar fete triste pe unde-am trecut;
Iubind cu lacrimi am ucis sperante,
cu-n "te iubesc" tacut, un cantec mut.

Plangand cu dragoste-am lasat
doar umbra a ceea ce am fost odat':
iubitul tau tacut: un cantec mut.

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut
Pe ape fără de sfârşit
Se cerne ploaia liniştit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morţii, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i loc...

Un orb destin ne-a frânt câte-o aripă,
Dar tu m-ai prins în braţe, cu ultime puteri;
Eu am uitat durerea pentru-o clipă,
Mi-ai alungat cu ochii, toţi norii efeneri!

Noi împreună, avem două aripi;
Suficiente pentr-un singur zbor,
Departe de urgie şi de patimi,
Un pescăruş, pe mare, călător.

Pe pământ nu-i loc de iubirea noastră?
În cerul blând e spaţiu infinit;
Vom învinge nemărginirea-albastră,
Şi-om deveni doar unul, la zenit!

De suntem condamnaţi la despărţire,
Un zbor ne va salva de nenoroc,
Noi nu putem trăi fără iubire,
Ne vom iubi în cer, aici nu-i loc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi minciuna

(de "Ziua Poeziei")

În bătătura noastră strămoşească
În care lupii poartă piei de oaie,
Iar omul, drept cândva, acum se-ndoaie,
Democraţia nu-i decât o mască.

Când bat în piuă apa cea de ploaie,
Aleşii uită-ades să mai roşească
Fiindcă totul lor le cade pleaşcă
Iar adevăru-mbracă alte straie.

Noi ne rugăm, smeriţi, la cele Sfinte,
Pupăm în racle moaşte şi icoane,
Sperând din cer a coborî vreun Sfânt

De soarta noastră să-şi aducă-aminte
Şi, răstihnind minciuna în piroane,
Să-nvie adevărul pe Pământ.

sonet de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.
Zaadarnic îngenunchi. În somnul meu
Simt somnul vostru-apăsător şi greu.
Vor trece ani, vor trece luni, dar voi
Nu vă veţi mai întoarce înapoi!
Doar Duhul Sfânt ne va uni-ntr-o zi,
Pe veci străbuni, nepoţi. părinţi. copii.

Sin poze-ngălbenite, înrămate,
Vă văd venind din timpuri, de departe
Şi inima mi-e clopot şi vibrează...
În ochiul stins, în gând se recreează.
Doar voi lipsiţi, tăicuţă, scumpă mamă-
Ard candele-n odaie... Ce tăcere!
Oh, îngeri ai copilăriei mele!

Voi, ă priviţi de dincolo de moarte...
Un univers ne cheamă, ne desparte...
Vă-ntoarceţi rareori la voi acasă,
Privindu-vă copila prin fereastră.
Şi visu-i greu şi stelele-s de ceară!
Durerea lor în suflet se coboară,
Dar arde-acolo-o candelă, căci iată!
Vă am din nou aproape mamă, tată!

Sunteţi cu măşii şi strămoşii mei,
O blândă amintire pentr-acei
Celor ce le-aţi sădit în suflet flori...
De-acum sub cerul toamnei plin cu nori
Adie vântul amintirii voastre
Ce-s pentru mine-atâta de frumoase.
De s-ar întoarce timpul înapoi,
Să fiţi părinţi, să fim copii şi noi!

Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei!
La cimitir plecat-au toţi acei
Ce vă vor mai purta în amintire -
O filă, doar o filă de iubire.
Jerb şi flori, coroane - un omagiu,
Umbre-n al universului carnagiu.
Fotografia, numele şi-o dată,
Atât au mai rămas, măicuţă, tată.

De pelerina anilor ce trece -
Atât de rece, oh, mereu mai rece!
De-acum nu vă mai pasă, dragi părinţi!
Dormiţi un somn de veci plângând, cuminţi.
Dorul de prunci şi dorul de lumină,
Tânjind după re-facerea divină
Şi-n transcendent poem vă întrupaţi
Cu moşi, strămoşi, bunici, părinţi şi fraţi.

Un vânt murdar, pustiitor şi rece
Ca un fior prin timpul nostru trece.
Am spart clepsidra, însă e-n zadar,
Căci timpul trece iar şi iar şi iar!
Ceasul de-o vreme l-am lăsat să stea,
Dar ridurti mai adânci pe faţa mea
Destinul vieţii vin să-l împlinească...
Vezi?! Timpul nu-i făcut să se oprească!

Un vânt murdar, pustiitor şi rece,
De pelerina anilor va trece
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei.
Voi mă priviţi de dincolo de moarte,
Din poze-ngălbenite, înrămate
Şi-n suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Azi vă dedic o glossă, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!