Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi dorinţă

Sunt pasăre a nopţii şi urma vie caut,
Eterica-ţi suflare, Poetule-Luceafăr,
În simfonii celeste ascult note de flaut,
Angelică solie, că eşti un spirit teafăr.

Din Ursa Mare, doi serafimi coboară,
Năieri plutind uşor în barca unui vers
Şi-n jurul lor, cuvinte-n horă zboară,
Apoi devin poeme, steluţe-n univers.

Pe nesimţite, iată, o pace mă cuprinde,
Aş adormi puţin cu fruntea pe albastru,
Un gând stăruitor dorinţa îmi aprinde
De-a fi cu tine-n vis, nepreţuite Astru.

Ca înger să îmi vii atuncea când visez,
Purtând o scară verde, cărare spre nadir
Şi aripi nenuntite, că nu vreau să iernez,
Ci să adun iubire şi rime-n sfânt potir.

De la o vreme, gândul, a devenit sonet,
Iar uneori mă simt un suflet zburător,
Însă nu spun nicicând, că eu aş fi poet,
Doar tu, Emine, eşti în veci nemuritor.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcana din cer sau tributul plătit întunericului din noi

ai venit într-o noapte pe furiş
şi mi-ai frânt zborul de fluture
apoi m-ai închis
într-o cuşcă de lemn
ţi-ai adus un fotoliu
şi în fiecare dimineaţă
îi schimbai locul
încercând să vezi lucrurile
şi din alte perspective
până într-o noapte
când a venit un înger
şi m-a scos din cuşcă

în loc să fug
te-am furat din somn
şi te-am ascuns în păsări
cu aripi mari
ca nişte fâşii de lumină
să nu poată s-ajungă
niciun străin la tine

dormim fiecare în somnul celuilalt
şi încercăm să visăm către cer
tu femeie ascunsă în pasări
eu doar prizonierul tău
amândoi rătăciţi în casa din nori
fără uşi şi ferestre
şi cu pereţii goi

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli aşa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Şi n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simţământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Şi mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire şi-un cuvânt...!
Deşi, banal privit de-afară,
Aşa puţin, multe au frânt.

Şi cum să pot să îţi exprim,
Cât mă aprinde al tău zâmbet?...
Te simt şi ştiu, la fel simţim...
Negând acut trăiri în suflet.

Oare te vezi când mă priveşti
Şi trăsăturile-ţi vibrează?...
O clipă-n timp parcă opreşti
Să-mi dăruieşti rază cu rază.

Nu ţi-am vorbit şi n-am lăsat
A se citi în mine valul,
Ce lacom s-a însămânţat
Din zâmbetul robindu-mi graiul.

Un zâmbet dulce şi-o pornire
Din ochii tăi ce-au tresărit,
Când m-ai zărit prin parc, iubire,
Zâmbindu-mi fără de sfârşit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis liber

Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaş,
atât de mândru, falnic şi... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraş,
aşa cum te-am visat demult, dealtfel.

Şi-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în braţe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic să-ţi fie frâul.

A vrut să fii cum eşti, să fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
să poţi, atunci când vrei, să pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!

Tu nu poţi fi al nimănui. Eşti doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reuşesc să-ţi dau un nume.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Fluturii mi s-au uscat în mână
Am ajuns cu gleznele-n pământ,
Tulburata apă din fântână
Se ridica-n palele de vânt.
Cumpăna deasupra-i se apleacă
Mâna prăbuşită peste ea-
Poruncit-ai norilor sa treacă
Şi m-ai despărţit de viaţa mea.

Astfel m-ai chemat să vin aproape
Dintre ape, stele, bolovani,
M-ai chemat şi mi-ai aprins în pleoape
Lumânări din floare de castani.

Te-am privit o clipa tremurândă
Dintre arbori Te-am privit amar
Am rămas cu stelele la pânda
Când mi-ai pus Iubirea la hotar.

Şi-ai lăsat ca frunzele s-o poarte
În pământ o urmă a rămas,
Semnul Tău de dincolo de moarte
Ce mi-a dezmierdat întâiul pas.

Fluturii s-au înălţat din mână
Gleznele mi-au înflorit mai sus
Şi privind la apa din fântână
Te-am văzut Şi Te-am iubit ISUS...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în flori de nufăr

-odă spiritului eminescian-

De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche şi de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
şi să-ţi trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuieşti
şi cerni dumnezeire pe-al vieţii infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbeşti,
voi şti că, mi-ai primit sentimentul dăruit.

De îngeri purtată, îmi împrumuţi lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viaţa ce-o să vină,
iubirea lumii îţi aduc în sân la mine.

Dorul pierdut pe cale, ţi-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îţi umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.

Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ţi trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ţi cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ţi legi destin de muritor.

Dar ai ales să fii,, nemuritor şi rece",
iubire să-ţi trimiţi pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îţi dau pe flori de nufăr.

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prins dor de tine, vară!

M-ai chemat la tine, vară, înfloriţi îs trandafirii,
În al tău balsam mirific mă seduci cu harul firii,
Dovedeşti a fi regina verdelui fără hotar
În grădina-ţi rai de floare, curcubeu pe sub frunzar.

M-ai atras cu dulcea-ţi rază dogorândă de la soare
Pe nisipul fin al plajei din al ţărmului de mare,
M-ai adus pe vârf de munte să-i cunosc nemărginirea
Cât cuprind cu ochii roată, codrului să-i văd nuntirea.

M-ai făcut să-ţi simt mirosul fânului abia cosit,
Roua florilor să-ţi scutur pe păşunea ce-a dospit,
Tropotind pe dealuri caii, mieii zbenguind de zor,
Limpezi ape curg la vale, reci pornite din izvor.

M-ai vrăjit cu-mpărăţia spicului ce urcă-n cer
Zvelt, triumfă şi încântă, bob de aur în mister,
M-ai poftit la o plimbare pe-o alee cu castani
Sau pe-un lac să-ţi văd plutirea nuferilor mari, bălani.

M-ai corupt, dar ce contează câte zile-am numărat,
Câte nopţi înfrigurate peste iarnă-am adunat,
Când pe iarba ca mătasea am ales să-ţi fiu hoinară,
Prin lavandă, crini sălbatici, am prins dor de tine, vară!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.

Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' să te grăbeşti.

Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?

Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de Luca Gudină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât?

între tristeţi şi bucurii,
între noi doi prea cusurgii,
cât te-am dorit, cât m-ai dorit,
cât m-ai iubit, cât te-am iubit

şi sus pe cer prin vântul alb,
prin nori albaştri, soare cald,
cât te-am privit, cât m-ai privit
cât m-ai gonit, cât te-am gonit

pe gânduri moarte, fără vise,
pe raza lunii prea aprinse,
cât te-am chemat, cât m-ai chemat,
cât m-ai uitat, cât te-am uitat

pe amintirile din noi,
se scaldă soare şi noroi,
cât te-am durut, cât m-ai durut,
cât m-ai avut, cât te-am avut

pe noi albeaţa ne-a cupris,
în noi mai arde foc nestins,
cât te-am simţit, cât m-ai simţit,
cât m-ai jelit, cât te-am jelit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor prin curcubeu

Mi-ai apărut de nicăieri
Şi m-am aprins când ai trecut
Lăsând în urmă adieri
De vis cum nu am mai avut.

Pluteai, trecând în ochii mei
Scânteia din privirea ta,
Încredinţându-mă că vrei
Să fiu al tău, să fii a mea.

Şi mi-ai rămas, şi-al tău am fost,
Trimisa mea din cer, de sus,
C-un singur gând, c-un singur rost:
Să-ţi fie sufletu-mi supus

Tu, ce zburai în visul meu
Pe aripi moi, de curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger nins

În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.

De-un timp se-mpuţinează cu fiecare clipă
Şi tot se uită-n sus la Bunul Dumnezeu,
Îşi socoteşte paşii, căci vremea asta ţipă,
De-aceea ţine aprinsă o candelă mereu.
O văd lângă icoană îngenunchind smerită,
Cu fruntea la pământ în semn de plecăciune,
Că Domnul Sfânt i-a dat, încă o zi-nsorită
Pictată în albastru şi-n verdele minune.

Apoi, aud cum plânge, nu ştie c-am venit
Şi lacrimile-i curg brăzdându-i faţa trasă,
Rosteşte rugăciunea privind spre răsărit,
Chemând-o pe Fecioară să vie-n astă casă.

O, măiculiţă dragă, al nostru înger nins,
Prin ochii tăi senini ne dăruieşti iubire,
Tu răspândeşti lumină şi gând de pace atins,
Ne-nveţi să preţuim secunda-n fericire.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu suflet alb

Cu suflet alb de nevinovăţie,
înfioraţi de-atîtea frumuseţi,
vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,
Isuse, zorii altei tinereţi.
Isus iubit, ca roua-mbelşugată
venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar
în orice piept o jertfă ne-nfricată
şi-n orice sîn un crin pe-al Tău altar.

Venim din văi de moarte şi ruine,
cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,
că noi şi sfinte bucurii în Tine
şi-o nouă fericire ne-am aflat.

Din toate cele patru părţi de lume
suim spre Tine mii şi mii de mii,
avînd pe buze-acelaşi dulce Nume
şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.

Sub crucea Ta aducem fiecare
potirul alb al crinilor din noi,
să-l umpli Tu cu sfînta-nflăcărare
şi să ne-arunci în lupta Ta apoi.

Să ne jertfeşti deplin şi tuturora
pămîntul pentru Cer să-l cucerim,
privind cu ochii-n lacrimi aurora
Cerescului dorit Ierusalim.

Să biruim şi moarte şi urgie
ştiind că în curînd noi vom purta
pe frunte-n fericita veşnicie
cununi de slăvi – şi sărutarea Ta.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Lumină

Dragi cititori... "S-a întâmplat"
Aşa-n... "Mass-media", au relatat;
S-a întâmplat... Sfânta Lumină
Foarte-adevărat... să vină.

Aşa e omul păcătos
Nu crede în Iisus Hristos;
Te duci... cu ochii tăi să vezi
Apoi, văzând, pe loc să crezi?

Lumina Sfântă care vine
Uimeşte fiinţa din tine;
Mormântul Domnului e sfânt
Iisus, a fost pe-aceast pământ!

-N-am crezut şi am venit
Aici... din Târnăveni - privit
Şi-ntradevăr... Sfânta Lumină
A coborât – este Divină!

Privind spre cer, aşa a spus
O tânără, despre Iisus
Golgota, este-adevărată
O vizitează: lumea toată.

Ridică-ţi ochii om spre cer
Acest Mormânt nu-i un mister;
Te rog din: "Suflet", tu, să vezi
Divinitatea să o crezi.

Iisus Hristos a înviat!
Nume lui Dumnezeu a dat;
Căci, Dumnezeu, este "Cuvânt"
El ne-a Creat pe-acest pământ!

Ridică-ţi ochii şi-ai să-L crezi
Unde vei merge ai să-L vezi;
Ridică-ţi ochii cât mai Sus
Iubindu,-L pe Domnul Iisus.

Hristos a înviat!

poezie de Paul Preda Păvălache (15 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Violeta

N-am crezut vreodată,
C-am să am o fată,
Ce-mi începe ziua cu un surâs.
E un zâmbet toată
Când îmi spune tată
Mă topesc şi ea pufneşte-n râs.

Refren:
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Prima întâlnire,
Prima ta uimire,
Pentru mine sunt de neuitat...
Prima încercare
De-a sta în picioare
Primul tău cuvânt rostit vreodată.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Sper să fiu cu tine,
Peste ani de zile,
Când te voi conduce la altar.
Şi să-ţi spun: "Mireasă,
Eşti aşa frumoasă!"
Mândru sunt la braţul tău s-apar.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

cântec interpretat de Ştefan Bănică Jr., muzica de Ştefan Bănică Jr., versuri de Ştefan Bănică Jr.
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!