Răceala
viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin fața ochilor mei
disprețuitor și rece,
îi întorc spatele tușind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simțurilor amorțite de veghea
nopților nedormite tulbură lumina.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lumina ochilor mei
Lumina ochilor mei,
În apa de cleștar
Îmi oglindesc trupul
Și mă întreb
Dacă frumusețea lui
Este deplină pentru tine.
Aș vrea să fiu
Frumoasa basmelor
Dăruită
Nopților tale de dragoste.
Lumina ochilor mei,
În deschiderea bobocilor de floare
Îmi oglindesc viața
Și mă întreb
Dacă murmurul ei,
Îți străbate viața înviorându-te.
Aș vrea să fiu
Murmurul viu al izvoarelor
Ce îți izvorăște viața
Zilelor și nopților.
Lumina ochilor mei,
În sfințenia curată a rugăciunii
Îmi ascult sufletul
Care se vrea pur,
Dăruire sufletului tău
Care caută zi și noapte
Sfințenia
De-a lungul anilor.
Lumina ochilor mei,
Îmi caut gândurile
Pe cărările stelelor
Și ți le dăruiesc ție,
Ca să faci din ele
Punți de lumină
Între constelațiile
Ființei tale
În armonia lumilor.
poezie de Agenor Crișan din Drumul Tăcerii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte umedă
astă noapte s-au desfăcut pereții
ca într-un film
pășeam pe iarbă printre craniile
pădurii
oase albe asemeni
unor margini de toaletă
pe care așezat cu picioarele
ascultam tăcerea rece
simțeam spatele tremurând
până ce greierii s-au alarmat
de gestul meu de gardian
ritmic respiram în fumul unui vis destrămat
umbră
și glas
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al nopților
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții nu se tem
să aducă lumina
pe cer nu au rău de înălțime
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
ea ce-și spală părul
într-o baie de porțelan
cu o sfântă tăcere
își îngroapă sânii uscați
în trupul sărac,
murmură în gândul ce arde
mai adânc decât singurătatea sufletului
otrăvit cu dor,
mama nu-și strivește cuvintele
precum un muc de țigară
nopțile reci o frământă ca pe o prescură.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonie
din aer și apă haosul
coboară în strada bolnavă
surghiunită de nesomnul nopților albastre,
luminată de licuricii atrași de stele
ca de insule fierbinți într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina alungă visele
ce ne ucid amintirile cu parfumul florilor,
efemeride asaltează vinovate moartea clipei,
viața joacă cu numere iraționale
la ruletă
adevărul sucombă la naștere
ca un făt avortat.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te strigau
cuprinși de bucurii
si griji,
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită tremura,
ridicole par acum stelele arzând în van
jocul memoriei pătrunde mai adânc
să scoată din tăcere amintirea
îți pronunțau numele
iar trupul lor se scălda în împlinirea
că le erai fiu și ei erau părinți.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata
tată îți port hainele
grele cu toamna culeasă
pe umeri
nădușeala din amurg
ia din lumina salcâmilor
setea mă poartă prin crâng
fierbinte
caut izvoare
cântecul este liber în munți
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul cu geamuri late
strada surâde sub globurile sparte,
incendiul major revărsat ca un lapte
din plămânii unui oraș cu traiectorii
înscrise în palmele ce țin prizonieră odiseea,
urbea îndreptă ziua unui copil rătăcit
hotărât să fugă în lume
are cu el iluziile și răzvrătirea
știe ce alții doar silabisesc,
regăsește în firul de iarbă viața,
va fi al ierbii, al cerului,
ziduri între care trupuri supuse
au renunțat la vis,
cărămizi ce se vor spulbera
de parcă nici nu au fost
vor lăsa pământul să respire,
orașul s-a încărcat de ciment,
blocuri obeze
primesc realitatea într-o cană cu apă
de băut pe stomacul gol, copilul crește este tânărul căruia
îi ia mai mult efort să-și pună picioarele în papuci
și să cântărească lumina prin geamul cu solzi de ceață
decât să respire în libertate,
ziua îl va înobila ca pe un soldat
întors de pe frontul ce i-a mușcat trupul
și l-a încărunțit
se va sustrage de la rigorile jocului ca și când ele l-ar veghea,
speranțele îl țin trez
știe că nu va accepta să piardă din stele va fura focul.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portetul poetului
chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monologul unui mort. Odă luminii
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Și caldă era,
mai caldă decât noi,
și pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.
Și caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!
Din brațele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
și timpul a trecut mai lent
așa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Din brațele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Și caldă era,
mai caldă decât noi,
și pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.
Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Și te-am strigat cândva și te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorință.
Te-am avut, te-am pierdut
și-n ceruri răsare o umbră
e noaptea noastră,
a celor pustiiți.
Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Și te-am strigat cândva și te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorință.
Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
și-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Și din căderi învață apa
să urce până la nori
în noaptea nopților, adâncă.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la În zilele Crăciunului
ce ciudat
și-n iarna asta emoția
s-a îngropat în trotuar,
fără vina pruncuciderii
brazii abandonați
plâng
inima munților,
lacrimile nu-i acoperă,
nici nu-i întorc,
stelele i-au părăsit.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Discurs
nu pot să accept discursul tău
cuvintele tale mă strâng
îmi alungă liniștea
le simt cum ard respirația
năruie cerul
pretutindeni
orizontul îl văd pângărit
cu flăcări
ochii îmi sunt acoperiți
cu diagrame
alcătuite din imagini
false
ce-mi tulbură zborul,
fă-ți scară din cuvinte
să ajungi până la cer
te aștept să redevii om!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de atâta bine ne ia tristețea în brațe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală și lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liber
mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viață
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții
cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții se încumetă
să aducă lumina
îngroapă frica
în esențe
pe cer nu au rău de înălțime
sunt demiurgi
vânează tristețea
nu se tem de cuvinte
atenți
să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți cu lumină
fluturi cu aripi mari
aleargă moartea
ce din pridvor zâmbeste,
ei se ascund în palmă
tremură la orele târzii,
lumina le este dorință dar si rug,
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărți de sărutul
fierbinte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele
cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!