O lună mumificată

Mi-am prins sângele
într-o pânză păcătoasă
adâncită ca o implozie,
în colţul unei oglinzi
croită din glasuri azurii,
croită din sâmburii taifasurilor,
croită din secunde fulgurante,
croită dintr-un material
pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,
explicate în dicţionarul
în care mi-am uitat o secundă
de lumină, de sâmburi, de glasuri,
promisă crinilor
smulşi din caninii tăi uscaţi.

Am învăţat o macara să vorbească
limbile vertebratelor
şi i-au crescut aripi în formă de şenile,
dar integralele mele
fug din carapacea bine definită
a studenţilor, în care vibrează
o sută trei mii de statui îngălbenite
cu piele de cârtiţă.

O lună mumificată
cu pietrele din brăţara ta,
făcută ulterior o ramură,
pe care cresc migrene
însufleţite de spiritele româneşti
din politică şi uneori,
aş vrea ca luna să curgă
peste petalele de trandafir
şi peste ianuarie
cusută cu plăgi,
aşezate milimetric,
în umbra soarelui din faţă
în care o ne trăim sufletele.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distingea, şi cu câtă competenţă, cele mai subti le nuanţe ale pregătirii unei mese, apreciind în aceeaşi măsură textura lemnului din care era făcută masa, pânza din care era croită faţa de masă, dimensiunile şervetului, curbura unui pahar.

Hector Bianciotti în Ca urma păsării în aer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Iubirea nu e o haină deja croită, e o stofă din care mai tăiem, mai ajustăm, mai croim...

definiţie de Michel Quoist
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă haina ţi-e croită din vise, n-are nici o importanţă faptul că prin buzunare iţi bate vântul.

citat din Camelia Starcescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Am născocit idei din cenuşă,
din sânge de căpuşă,
coagulat în sacrele artere,
din fresce înnodate în capele.

Am iniţiat croaziere
cu Magellan şi da Gama,
peste porturile din Palma,
atrocităţi în irisul Senei.

Am orchestrat solemn inscripţii
cu ochii gravaţi în pietre,
onyx sculptat în concepte,
rubin al toamnei premoniţii.

Am lăsat timpul să mănânce
împreună cu moliile, din fotoliu
aşteptând să curgă în purgatoriu
un ochi şubred şi dulce.

În deznodământ se nasc ghioceii
din care bunica ţese îmbrăcăminte
cu zâmbete criptate în dendrite
şi cine ştie cifrul cheii?

sonet de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul, o zi scânteietoare

Vântul, o zi scânteietoare... mi-au intrat
în suflet cu mireasmă de iasomie.

"În schimbul acestui parfum de iasomie,
aş vrea parfumul trandafirilor tăi."

"Nu am trandafiri; toate florile
din grădina mea sunt moarte."

"Bine, atunci voi lua petalele scuturate,
frunzele galbene şi apa din fântână."

Vântul a plecat. Şi-am plâns. Şi mi-am spus:
"Ce-ai făcut cu grădina pe care ţi-am încredinţat-o?"

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stii...

Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm şi-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie să alerg desculţă
după paşii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu ştii,
nu mi-aş lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aştepta sfioşi să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

aşa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilităţi banale,
am să te caut în aceeaşi mare
în care mi-ai sedus mâinile şi gleznele,
ştiu că te voi găsi,
mi-am agăţat un umăr de aripa
unui fluture din care ţi-ai luat culoarea

stiu sigur că eşti,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu ştii că nu mori niciodată.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Păşind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ţine pe loc
Şi-n faţă umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecţiilor care mă limitează.
"Deschide ochii şi priveşte în tine.
Umbrele-şi întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ţi izvorăşte
Din fiecare chemare la viaţă.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele paşilor tăi."

poezie de Oana Tonca
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expertiză culinară

sora mea din altă fantasmă
prigonită cu farduri
scrutează sângele în faruri
cu mii de baruri în sertare
aduci secătoare daruri
dulci ca Naum
fulgi peste hotare
balauri

un clovn se apropie de geam
cu noaptea în palmele de porţelan
fiecare deget e luna
şi cu unghia furtuna
bate în termopan

nu erau crengile de lut
nici plăgile de necusut
în serile cu ochii mari
cu razele drept ochelari
nici tu nu apăreai

umbrele nu mor niciodată
sunt zeităţi cu inimă de piatră
o citadelă împăiată
cu arterele în lampă

omenia creşte într-o vază spartă
şi nu mai există decât turbă
la mine e întreaga trudă
las din când în când
un felinar să curgă

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am uitat amintirile

Când am privit în ochii tăi
Ca-ntr-o fereastră după vis
Mi-am uitat amintirile

De-atunci, prima mea amintire
Sunt ochii tăi din clipa-n care
Mi-am uitat amintirile

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea sfinţilor

în fiecare zi sărbătorin un sfânt
Patria e croită din slavă şi cinstire
dar glia s-a umplut de cimitire
şi este multă jale pe acest pământ.

sfinţenia cerească toţi o nutrim
trecând prin patimi şi prin chinuri
plătim tributuri mari, tainuri
de când ne naştem şi până murim.

unirea cu Hristos ne este aleanul
El este mântuirea fericirea din urmă
cu iubirea lui deznădejdea o curmă
şi ne luminează sufletele tot anul.

El este Păstorul noi suntem o turmă
credinţa ne conduce să găsim limanul.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa se compune din ţevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coşcovite, din plase pe care le cari de la piaţă, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie, dar şi din Bach şi din Beethoven, din Shakespeare şi din Tolstoi, din Eminescu şi din Blaga, din Michelangelo şi din Ţuculescu. Totul e viaţă.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minciună bine croită pare mai adevărată decât adevărul gol-goluţ.

citat clasic din Francesco Orestano
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte bună

Pietrele sunt destine colorate
de morminte cu o singură floare
mâncată până la vioară de termite
cu dinţii soarelui povară.

Am pierdut sonetul colorat
sonet, cu sunetul dulce de praf
mai cântă-mi o lăcrămioară
trist ca liniştea de ceară.

Marginile există în fiecare braţ
spânzurat de umerii tăi goi,
ca un mănunchi de ghiocei
cristalizaţi sub vifor.
Întreaga grădină cu ramuri,
şi copilărie,
se defrişează nemilos prin
autofagie.
Spinii cresc neregulat în coloana stearpă
rezonând ritualic cu corpul surogat,
cu toracele criptat
toarce pisica lui Schrödinger.

Nu mai există coregrafi
nici lună,
nici stelele din iris.

Aş vrea să-mi revărs cugetul
peste un castel onirico-satiric,
cu podoabe în formă de peniţe
împăiate adecvat copilului,
dar întreaga grădină cu ramuri
şi copilărie
se defrişează nemilos
prin autofagie.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe atunci, nu ştiam că cea mai mare parte a istoriei e croită nu de sabie, ci de cruce. Marii cuceritori ai lumii au invins cu adevărat doar acolo, unde Biserica a pus stăpânire pe sufletele celor învinşi. Iată de ce, în timpuri de restrişte, agresorii lovesc mai întâi în lucruri sfinte, ca omul să rămână fără Dumnezeu, iar golul din sufletul lui să poată fi umplut cu întuneric.

Aurelian Silvestru în Fărâme de suflet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trusou de mireasă

Din toamnă, mi-am croit o rochie de frunze
Şi i-am pus nasturi vii- treizeci de buburuze.
Apoi, am împletit fâşii de curcubeu,
Făcându-mi cingătoare cu-o pafta, scarabeu.

Dintr-un nor dantelat, mi-am cusut şi o trenă,
Mănuşi din spuma mării mi-a făcut o sirenă.
Pantofi, dintr-un gheţar ce plutea în derivă,
Din pânză de păianjen, ciorapi de Casta Divă.

Din boabe mici de rouă mi-am meşterit cercei
Şi-un colier de stele am asortat la ei.
Brăţări din visul Lunii, am comandat aseară
Şi un inel din dorul IUBIRII de-astă vară,

Cu un splendid smarald, furat din ochii tăi
Şi-un pic de peruzea, plânsă de ochii mei.
Şi flori de lămâiţă, păstrate-n amintire
Am prins într-un buchet, cu vise de IUBIRE.

Azi m-am gătit cu toate, la Răsărit, în zori.
Mi-am pus fluturi în păr, în sute de culori,
Să te caut în Soare, dar nu te-am mai găsit,
Că străluceai prea tare şi-atunci, te-a rătăcit.

Un cărăbuş de toamnă se-opreşte lângă mine,
'mi-ntinde un răvaş de dor, semnat de tine.
În el, spui că m-aştepţi, la noapte, pe o stea
Şi-n răsărit de lună, voi fi mireasa ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!