Am să îţi las atingerea

Viaţa e timp,
iar timpul nu există.
E unul dintre acele mituri
spuse de părinţi copiilor,
inconştienţi, de greşeală,
de neadevărul născocit
din dorinţă, sau mai mult neştiinţă,
arzătoare ca un pojar.

Eu voiam doar o şa şi multe păpădii,
dar o satiră plouă indiferent,
încât stelele devin insomnii
şi fumul curge pe ciment.

Se prăbuşesc căile ferate din tunel.
Tună, iar trenul este amputat,
culeg soarele şi mă văd prin el
sunt bucăţi de ceas dereglat.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomii sunt verzi iar viaţa e scurtă

plouă
plouă mult şi plictisitor –
e vremea de numărat bani
sau de făcut copii

dar mai bine scriu

e adevărat
făcutul copiilor e mai plăcut
chiar decât scrisul
dar mai târziu poezia asta
nu-mi va cere mâncare şi
în general
nu-mi va cere să-mi dedic ei
toată viaţa

un fulger trece pe la fereastră
curios probabil să vadă ce fac

nu e curios să-mi viziteze
şi sângele şi să-mi numere
globulele albe
ca să vadă cum stau cu anemia

apare soarele dintre nori şi
mă opresc din scris

ca o Babă Cloanţă speriată
la apariţia lui Făt-Frumos
ploaia se retrage pe coclaurile
de unde a venit

pomii sunt verzi
iar viaţa e scurtă
ca şi fustele femeilor frumoase

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 iunie, Ziua copilăriei

La întâi de Cireşar,
E un început de lună,
Aducem copiilor în dar
O lume mult mai bună.

Alergaţi, iubiţi copii,
Prin pajişti cu stele,
Realizaţi din păpădii
Acele magice inele.

Venim să mai visăm,
Cu inimi inocente,
Împreună să plecăm
Spre lumile perfecte.

poezie de Mihai Leonte din Armonii majore
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, iar doar printr-o mare suferinţă, ce durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la fel de repede ca în numele unui adevăr - uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este intangibilă, astfel că nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci poate fi schimbat.

citat din Hypatia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva studiază un material şi tânjeşte să-l înţeleagă, această dorinţă arzătoare este numită "rugăciune". Pentru că o rugăciune este o lipsă, însemnând că cineva imploră pentru lipsurile sale, aşa încât Creatorul îi va satisface dorinţa. Stăruinţa în rugăciune este măsurată prin dorinţă, atâta timp cât există un lucru de care cineva are neaparat nevoie, dorinţa pentru acel lucru este mai mare. În concordanţă cu măsura nevoii, aşa este şi măsura dorinţei arzătoare. Există o regulă ca, în lucrurile pentru care cineva depune cel mai mare efort, străduinţa creşte dorinţa şi persoana vrea să primească împlinire pentru deficienţa sa. Astfel, o dorinţă este numită "rugăciune", "muncă din inimă".

Baal HaSulam în Shamati
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privatizare umedă şi curbă

Plouă pe căile ferate.
De vină-s cei de sub umbrele;
Natura singură nu poate
Să tragă linii paralele.

Ca un sărut forţat, pe şine
Cad buzele de ploaie, reci;
De vină-i vinderea ce vine,
Plătindu-ţi plecăciuni, să pleci.

Plouă pe căile ferate,
Vândute straniu, strop cu strop,
Şi răspicat răscumpărate
Când creşte potul, c-un potop.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Am născocit idei din cenuşă,
din sânge de căpuşă,
coagulat în sacrele artere,
din fresce înnodate în capele.

Am iniţiat croaziere
cu Magellan şi da Gama,
peste porturile din Palma,
atrocităţi în irisul Senei.

Am orchestrat solemn inscripţii
cu ochii gravaţi în pietre,
onyx sculptat în concepte,
rubin al toamnei premoniţii.

Am lăsat timpul să mănânce
împreună cu moliile, din fotoliu
aşteptând să curgă în purgatoriu
un ochi şubred şi dulce.

În deznodământ se nasc ghioceii
din care bunica ţese îmbrăcăminte
cu zâmbete criptate în dendrite
şi cine ştie cifrul cheii?

sonet de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce obiectivele sunt una şi dorinţele sunt alta? Pentru că diferenţa dintre cele două elemente este atât de mare încât dacă o stăpâneşti poţi mult mai uşor să-ţi atingi obiectivele. O dorinţă de a ta poate să devină un obiectiv, dar de cele mai multe ori ea rămâne la nivelul de dorinţă şi nu este niciodată împlinită. O dorinţă compensează o lipsă la nivel emoţional. În schimb obiectivele le poţi avea doar după ce în realitate ţi-ai rezolvat problemele emoţionale. Până când nu eşti complet vindecat din punct de vedere emoţional, obiectivele pe care le ai sunt dorinţe deghizate. Adică vin din anumite insatisfacţii emoţionale şi noi pornim la drum cu speranţa că atingând acel obiectiv, ne vindecăm emoţional sufletul. O dorinţă poate să devină un obiectiv, dar atunci când ea rămâne de cele mai multe ori la nivel de dorinţă ea nu este îndeplinită măcar.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri şi picturi ce reflectă respectul şi adoraţia oamenilor pentru acest astru şi nu e greu să înţelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineaţă, aducând lumina, căldura, speranţa şi siguranţa, salvând omul de frig, de pericol şi prădătorii de la adăpostul nopţii. Civilizaţiile au înţeles că în absenţa Soarelui grânele nu ar creşte, viaţa pe planetă nu ar supravieţui. Aceste realităţi fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăşi dictatorii au subliniat adoraţia Soarelui, atribuindu-şi Soarele în persoană – ei fiind soarele şi dumnezeul naţiunii din care făceau şi ei parte ca simpli muritori.

Civilizaţiile timpurii nu doar au urmărit soarele şi stelele, dar le-au şi personificat prin mituri elaborate privind mişcările şi legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viaţă, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău lunatic, curge...

Am estimat că universul durează,
mai puţin decât amurgul pleoapelor
dar înainte de orice privesc
metacarpienele tale, le contemplez,
diluând firele de zăpadă între octave
le savurez, până la schizofrenia urşilor
claustrofobi, dar glasul tău lunatic,
curge ca o ploaie de meteoriţi.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziri

eşti forma comestibilă a ierbii
pe care te-am crescut

unde totul se reproduce la nesfârşit
revine dintr-odată

cine înregistrează timpul
alunecă deja prin alt tot

iar tu experimentezi pe cont propriu
poţi ţipa
poţi urla
să fii atins

ţine minte
când ochii văd
atingerea inimii trăieşte cel mai mult

lipindu-te de un zid
te retragi cu frânghia primită
mereu prezentă
dincolo de ea

desfacerea şi capitolul precedent
cu pocnete triste
din coajă în coajă
cădere din cădere
din când în când
bucăţi din bucăţi
neclintirea pădurii

căutătorule
ţi-ai văzut motivul ridicându-se

înţelege
distanţa dintre coajă şi miez

pe acest tărâm atârnă frânghia
de-un singur fir de iarbă
doar unul
în toate
e totul

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia de coliziune

liniile de tramvai continuă să se întindă
ca şi cum ar fi dâre de sânge merg pe urmele lor

am observat oamenii aruncându-se pe şine n-am încercat să salvez pe niciunul
ameţeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor şi-mi imaginez că şi pielea mea arde în flăcări

sunt deţinuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligaţii şi sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele şi vinul

revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe şinele de tramvai şi aştept
să devin o altă fiinţă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se linişteşte

soarele curge şi el mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe şinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezeşte în tine când eşti lovit

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!