Scrisul
- O replică lui Grigore Vieru -
Scrisul e a doua Viață,
Partea ei cea sfînt eternă,
Prin care un Neam învață
Iubirea de foc, maternă.
Cei care-ți doresc pieirea,
Ca să-ți întrerupă Mersul
Și să-ți cotropească Glia,
Mai întîi îți fură Scrisul
Și-ți școlesc în contra-ți fiii,
Cei bogați și trădători,
Că ți-au fost părinți Latinii,
Și că Dacii-s muritori...
Munții nu-s ai Latiniei,
Ci ai Dacilor, Stăpînii
Peste-ntinsul Balcaniei,
Unde-s Grecii, Turcii, Hunii...
Tuturor, cum zis-a Geniul,
Noi le-am dat pămînt și apă,
Că-n trufia lor, pustiul
Nu putea să-i mai încapă...
N-am scris despre toate-n Carte,
Ca Latinii și Elinii;
Noi de Viață avem parte,
Ei și-au stins demult tăciunii.
28 august 102 e. d./ 2019
poezie de Gheorghe Ungureanu
Adăugat de Jumanji
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre trădare
- poezii despre munți
- poezii despre mamă
- poezii despre iubire
- poezii despre genialitate
- poezii despre foc
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Spune-mi sa-ti scriu
Spune-mi să-ți scriu despre viață,
și-ți voi pătrunde toate misterele morții,
spune-mi să-ți scriu despre foc,
și nu vei mai rămîne vreodată însetat,
spune-mi să-ți scriu despre vise,
și-ți voi despica realitatea
dintr-una în două,
din două în patru,
din patru în opt,
din nesfîrșire în tine
și-napoi.
Spune-mi să-ți scriu despre Noi,
și-ți voi pune-n mîna dreaptă,
pana tuturor stîngăciilor mele,
să mă rescrii
întreagă.
poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre realitate sau poezii despre moarte
Eternă viață trecătoare
Credința mea-i nemuritoare
Iar cerul mi s-a revelat
Eternă viață trecătoare
Mai ai adepti de Inițiat?
Eternă viață trecătoare
Cu lecții grele de învatat
Efemeră și apăsătoare
Ne socotești ce nu ți-am dat.
Oamenii-n suflet deformați
Deși traiesc ei par murinzi
Eternă viață trecătoare
Sunt oamenii doar animale?!
Eternă viață trecătoare
Ce mai rămâne de urmat?
O cale; singura alinare
Egoul mi l-am lepădat.
Eternă viață trecătoare
Cu lectii mari și despre noi
Revino încă o dată, poate,
Reîncarnam din noi eroi.
poezie de Nicoleta Petre (12 martie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zoologie, poezii despre suflet, poezii despre lecții, poezii despre eroism, poezii despre animale sau lecții de engleză
Noi doi
Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.
Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur, doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.
Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.
Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre fericire sau poezii despre declarații de dragoste
S-a mai stins o stea (Lui Grigore Vieru)
Motto:
Sculați-vă, sculați-vă, sculați-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvați-vă, salvați-vă, salvați-vă
Prin limbă si prin carte!
(Grigore Vieru)
Cum vine omul, numai, numai zâmbet!
Cum pleacă omul, numai, numai plânset!
Mai bună, lumea, cu un gram o lasă.
Tribut plăteste pentru el, o viață!
Cum vine omul, numai, numai soare,
Și-i noapte grea a lui plecare.
Un nume bun, un nume drag ne lasă
Și-o întristare pentru-o-ntreagă viață!
Cum vine omul, numai, numai miere
Cum pleacă omul, inimă-n durere:
Câte-o fărâmă pentru fiecare,
Cât are omul, inima, de mare!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre somn, poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre miere sau poezii despre metrologie
Iubirea noastră
Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.
Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.
Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.
Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupii albi
A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a ști,
au apărut ființe mai ciudate
la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce știa din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
și c-ar putea pe oameni să-i ajute.
N-au fost mirați să vadă patru frați
venind spre ei încrezători, în seară,
și nu s-au arătat înfricoșați
de-nfățișarea lor... altfel, bizară.
Atât de tineri, îmbrăcați în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea și mai cumplită.
Cu dinții lor puteau să facă praf
și să trimită înspre veșnicie
dușmanii ce-ar veni, porniți pe jaf,
sau hoții de pământuri și-avuție.
Curând, chiar regele i-a invitat
să-i țină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.
Au apărat regatul și pe daci,
și-au fost iubiți cum regii, niciodată,
n-au fost apreciați de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.
Și-n țară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,
Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească țările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.
Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veșnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre alb
- poezii despre lupi
- poezii despre încredere
- poezii despre vecini
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre supărare
Lui Petre Gigea Gorun, autorul cărții "Despre Craiova, cu dragoste", spre cea de-a 74-a aniversare
Ai scris cu gingășie și iubire
Despre Craiova care-a fost
Despre trecutu-i cu mărire
În care oricine avea un rost.
Ai sculptat cu literă divină
Pe craiovenii anonimi,
Spre care fruntea se înclină
Ca spre eroii din vechimi.
Și eu mă-nclin în fața ta,
Fiu de notar din Goicea Mică
Citindu-ți astăzi cartea ta
Ce și pe mine mă implică
Eu îți doresc ca să ai parte
De viață lungă, ce nu doare
Și să mai scrii câte o carte
Despre Craiova ce nu moare.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre urări, poezii despre stejari, poezii despre sculptură, poezii despre scriitori sau poezii despre prezent
Credința în noi, rămâne
La noi, în România
credința a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.
Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.
Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viață avem parte,
suntem tot împreună.
Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câștiga reduta,
vom deveni eroi.
Așa e scris în carte.
Credința în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiții vechi, străbune.
poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre tradiții, poezii despre nori, poezii despre imunitate sau poezii despre devenire
Un zâmbet
Aș vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu știu să zâmbească.
În viață cei mai buni oameni
sunt cei care îți dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe fața ta,
apoi un foc brusc ți-a invadat fața,
colorând inima și întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ți-a dat lumină inimii,
cu momente de viață frumoase
care reaapar deodată în memorie
și cu cât împrăștii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumusețe găsești în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ți amintești
să zâmbești așa în fiecare zi.
poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre frumusețe, poezii despre tipografie, poezii despre superlative, poezii despre lumină sau poezii despre durere
Pe pământ avem de toate
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele
Dar în Cer avem un Frate
Dincolo de stele.
El e calea, Adevărul!
El dă pace bucurie!
El a dat morților viață
Și mi-a dat și mie.
N-am știut că am un frate
Ce-a-ndurat crucea cumplită
Și ne-a dat, prin a Lui moarte,
Viață nesfârșită.
El e calea Adevărul,
Viața pentru toți împarte
Cine calcă pe-a Lui urme,
Nu mai are moarte.
Mi-a vorbit cu vocea-I blândă
"Dacă vrei să-ți fie bine,
Poartă-ți și tu a ta cruce!
Vino după Mine!"
cântec din Cântece creștine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre vorbire, poezii despre stele, poezii despre pace, poezii despre bucurie sau poezii despre adevăr
Dobrogei la zi aniversară
Bătrân ținut de ape ocrotit,
De multe seminții ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.
Când grecii corăbieri au poposit,
Orașe noi la mare ți-au zidit;
Din liră ți-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.
Romanii și-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor și Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.
Ai fost și vatră veche de credință,
Ai tăi întâi creștini cu biruință
Și-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiați prin vremuri să răzbată.
Ți-a dat apoi un nume Dobrotiță,
Ori poate fiica lui cu grea cosiță
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre și senine.
Iar Mircea cel Bătrân te-a înălțat,
Cetăți de apărare el ți-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbușit.
Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El pașalâc prin veacuri te-a sortit
Și dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra și credința și-au păstrat.
Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roșiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie țării sceptrul regăsit.
Și regele-a pășit apoi semeț,
Călare-n fruntea oștii, îndrăzneț,
Ca Dobrogea, ținut scăldat de apă,
La pieptul României să încapă.
În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape și de lut,
Cusut ai fost c-un pod de țara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.
Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute și nepieritoare
Ți-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ținut de ape ocrotit!
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Dobrogea, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre apă, poezii despre țări, poezii despre început sau poezii despre vânt
Dacă nu aș fi scris, stările depresive pe care le-am avut în viață m-ar fi dus fără îndoială la nebunie sau la ratare completă... Important a fost scrisul ca terapie.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Emil Cioran despre viață, citate despre nebunie sau citate de Emil Cioran despre nebunie
Ramuri noi
Treceam, adesea, pe un drum
Ce ne-atrăgea cu umbra lui
Și al zăvoiului parfum
Pe noi, cei veșnic nesătui
De-arome aspre de pământ,
De august cald, de-o vară-n doi,
De frunze adiind în vânt,
De-mbrățișări, iubire, noi.
Pe sub copaci, la umbra lor,
Înlănțuindu-ne, senin,
Ne mai priveam, zâmbind ușor,
Ca suflete ce-și aparțin.
Abia acum, văzându-i, iar,
-Copacii noștri din zăvoi-
Simt că le-am dat și noi un dar:
Se-ating tăcut, cu ramuri noi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre frunze, poezii despre crengi sau poezii despre copaci
A noastră istorie amputată
Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaște gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut
Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu prețul vieții am luptat să întemeiem un neam
Și am avut un Mircea, un Ștefan sau Mihai zis și Viteazul
Dușmanii l-au ucis pe el dar nu și crezul
Și jertfa lor ne face pe toți a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii și mame
Și-am suferit de boli și de foame
Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credință am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi și țară
Așa a apărut o generație rară
A fost o închinăciune a nației
În astă lume de dor și certuri
La Dumnezeu și bunul de Cristos
Sperând ca țării să-i fie de folos
Atunci au apărut ai noștri oameni mari
Oameni de știință dar și cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuși,
A fost un Noica, Tuțea, și un Aron Cotruș
Asupra țării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge și ură au apărut
Puhoi de bolșevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare
Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Țărâna să le fie ușoară celor ce nu mai sunt
Celor ce țara și-au iubit-o sub sfântul legământ
Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre istorie, poezii despre știință, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre religie
Poetul
Toată viața scrii, gândești,
Apoi în cărți tipărești,
Trece viața, îți trec anii,
Nu ai timp să-ți mai iei banii,
Ori să-ți câștgi ce ți-au luat tiranii,
Ce folos! Cât trăiești,
Zi și noapte tot muncești,
Nu te bucuri de nimic,
Să ai parte doar un pic...
După moarte toți se uită,
Apoi scrisul ți-l aruncă.
Mulți nu știu aprecia,
Zic că nu e munca ta.
N-ai simțit cât ai trăit,
Că ești apreciat un pic.
Cine nu simte, nu știe,
Poate avea cărți o mie...
De-ar citi, s-ar îmbogăți
Și alții l-ar pomeni.
Cine-i bogat de cultură,
Crește verde în natură
Și nu-l uită lumea bună.
Pe mormânt cresc floricele,
Îngerii cu luminele;
Te conduc în Rai cu ele...
Să te odihnești puțin,
Că viața ți-a fost un chin.
Nu te-ai bucurat în viață,
Dumnezeu îți dă speranță,
Te are în grija Lui,
În grădina Raiului.
Acolo e loc pentru tine,
De n-ai avut noroc în lume.
Mulțumesc lu Dumnezeu,
Că trăiesc și n-o duc rău,
Am fost om fără noroc,
A mea știință n-a avut loc.
La cei răi le-a stat pe spate,
Să le-ajungă mai departe.
Îmi doresc doar sănătate,
Dumnezeu mi-o face parte,
Să trăiesc, să am de toate.
La nime nu cer nimic,
Doar dreptul meu lucru mic.
poezie de Valeria Calma Pleșu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre creștere, poezii despre îngeri sau poezii despre verde
Noi
Ne-am născut din doi giganți
Latinii, tracii din Carpați,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colț de Rai.
Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.
Spre răsărit de staje-au stat
Și primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniții, Berladenii.
Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureș,
Românii din Maramureș.
Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau și Litovoi,
Noi am avut primii eroi.
Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, țigani.
Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat și dârz l-a apărat.
A fost învins, dar nu răpus
Și ocupat, dar nu supus,
Căci forțele și-a adunat
Și orice jug a scuturat.
Cum apa peste pietre trece,
Toți ocupanții vin să plece
Împovărați de bogății
Din ale țării avuții.
Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Și nimeni nu ne va clinti.
Istoria va mai cunoaște
Timpuri ce nu vor mai renaște,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre bogăție, poezii despre naștere, poezii despre mândrie sau poezii despre muguri
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre întuneric, poezii despre sfințenie sau poezii despre ochi
Despre tine, despre mine... (scrisoare în rimă)
dedicată tuturor curioșilor, dar în special celor pe care i-am consiliat de-a lungul vremii, sau m-au cunoscut... atât cât au vrut a mă cunoaște...
Despre mine?...
Sunt mult prea multe de spus...
Am colindat de la răsărit înspre apus,
Nu sunt ce apar, nici măcar ce scriu,
Sunt cu mult mai mult... și am murit să fiu.
Nu sunt măritată,
Nu scriu poezii...
Scriu doar despre suflet,
Să ți-l poți citi...
Să privești acolo, unde nu privești,
Grădina să ți-o uzi
Să-ncepi să ți-o sădești...
Nu sunt profesoară,
Nu te-nvăț ce vreau...
Sunt briza cea ușoară,
Care-am venit să-ți dau...
Ce tot îți refuzi
Să vezi, să fii, s-accepți...
Calea către tine
Să ți-o stăpânești.
De vrei să mă ai...
Trebuie s-asculți!
Și mândrii sordide... la ele să renunți!
Sufletul să-ți cânte...
Lasă-mă să-ți fiu...
Ce mi s-a dat a fi... prin cuvinte vii
Să renaști acum, să redevii ce-ai fost
Scris sus într-o Carte, cu un mare rost...
Lasă-te condus... spre tine, să devii
Dintre cei morți... în oamenii cei vii,
Cu suflet împăcat și veșnic salvat
Un om fericit... zâmbindu-mi împlinit...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre salvare, poezii despre lectură sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
E ziua ta, iubite
E ziua ta, iubite, e-nnorat...
Și cerul plânge-amarnic, câteodată!...
Tu ai rămas în ani înamorat
Și eu... Doar fata ce eram odată!
Prin anii care-au scris povestea noastră,
Noi n-am încremenit, nicicând, iubirea,
Am pus un arc de timp în noaptea-albastră
Și am cules din umbre fericirea.
E ziua ta, iubite, și-ți urez,
Să fii o pasăre ce-și poartă zborul
În zarea mea senină și-ntr-un crez,
Că împreună definim fiorul.
Noi n-am golit de sensuri nici dorința
Și-am desenat în mângâieri asceză,
Cu ruga mea, noi scriem biruința,
Punând trădarea-n altă ipoteză.
E ziua ta, iubite, și-ți doresc
Să-ți poarte vântu-n brațe bucuria,
Că, după ani, același te iubesc
I-aduce clipei sfinte nebunia.
Privind din depărtare-ntinsa mare,
De gânduri noi, eu simt că sunt atrasă
Și scriu extazu-n semnul exclamării...
Ce bine-ar fi și dacă-ai fi acasă!
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări sau poezii despre nebunie
Poem sardonic
-tu vorbeai, vorbind într-una
eu ce crezi -știam
în tacera ta -nebuna
tot ce simți- simțeam
și că vrei să fim prieteni
că mă mai iubești
că-n bărbia mea sunt cetini
-în a lui -povești
că la noi a fost iubire
altceva la voi
că-ntre noi -dintr-o privire
da cu el greoi
că s-a scurs deja o viață
și că te-ai deprins
că schimbarea ta la față
vine de la plâns
și că au crescut copiii
că aveți nepoți
și că dat ți-a fost să-ți fie
soarta ca la toți
știi c-am fost prin catastrofe
pe la muscălime
că te bag mereu în strofe
ca surplus la rime
că venim dintr-n mileniu
ambii- eu și tu
că deși te cred un geniu
tu pe mine nu
și mai știi că-n căsnicie
n-am avut noroc
și c-a fost așa să fie
scris și timp și loc
și că va mai fi-ncă bine
și că de-amu-s moș
că preferi aluzii fine
durului reproș
tu vorbeai, întinsă strună
tot ce simt- simțeai
și-n tăcerea mea nebună
încă mă iubeai...
poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre prietenie sau poezii despre noroc