Cinetică iarna / icter de zăpadă

Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
şi guri ce mestecă ochii
în permanenţă.

Jacheta îţi aparţine
la fel şi conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau şi ei
mai coloraţi ca niciodată
mai cocheţi decât zorii
mai frumoşi decât norii
mai aşchii decât o ţeapă.

Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
şi gura ta e oxigen şi larvă
şi apă şi nalbă şi rabdă
mestecând omlete dimineaţa.

Urăsc Soarele ca pe o bucată
spălăcită de tumoare
venită drept cadou
venită drept pretext
asemeni unui text
comprimat în 2 cuvinte
atrofiate.

Te fredonez până-mi crapă buzele
deşert de sunete desert
cu melci în gât
cum mergi eu cânt
scuzele.

Să iasă morţii din pământ
nimic n-opreşte al meu cânt
rostit în fulgii de zăpadă
rând pe rând când o să cadă.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpadă

Brusc, odaia devine bogată,-n vreme ce pe fereastra dinspre golf
Fulgii de zăpadă se tot adună-n faţa trandafirilor roz
Într-o tăcere mare, colaterali şi incompatibili:
Lumea este mai imediată decât ne-închipuim.

Lumea e mai excentrică decât credem noi,
Incorigibil plurală. Decojesc şi desfac
O mandarină, scuip seminţele şi simt
Că în beţia lor lucrurilor le place să fie diferite.

Iar flăcările focului se-încolăcesc sonor cu lumea
Şi-s mai răutăcioase şi mai voioase decât am putea noi bănui –
Pe limbă pe ochi în urechi în palme –
E mai mult decât sticla-între zăpadă şi trandafirii fabuloşi.

poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori îndrăgostite

Noaptea asta îmi dă foc
cu chibrituri de zăpadă
ce ninsori mai am în stoc
de ard toate or să cadă

Ce chibrituri de zăpadă
fulgii sar parcă-s scântei
ochii ce-au uitat să vadă
visează Doamne femei

Fulgii sar parcă-s scântei
ce ninsori mai am în stoc
numeri stele câte vrei
noaptea asta le-a dat foc

Cu chibrituri de zăpadă
aprind noaptea să te vadă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 decembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina ninsorilor de altădată

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă

Ca o flacără-nlăcrimată
ninsoarea mugur de fată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fulgilor

Şi fulgii cad grăbiţi pe stradă
Cu-a lor parfum catifelat
Ore-ntregi te-am căutat
Printre fluturi de zăpadă.

Asist singur la alba paradă
Şi plâng... şi plâng neîncetat
Şi fulgii cad grăbiţi pe stradă
Cu-a lor parfum catifelat.

E pustiu şi în a nopţii pradă
Pe tine iar te-am aşteptat
Inima de dor mi-a suspinat
Vrea atât de mult să te revadă
Şi fulgii cad grăbiţi pe stradă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăştie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosaşi se duc la apă
Dimineaţa pluteşte ca un puf de păpădii,
Mă aşez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineţii
Te întreb: Ţi-e cald sau ţi-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuţi din căuşul palmei cu cinci degete.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demografică

Azi au pornit din înaltul
Cerului, fulgii să cadă,
Noi vom popula iar satul...
Dar cu oameni de zăpadă.

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasuri de copii pe stradă

Fulgii firavi de zăpadă
Grăbiţi au început să cadă,
Iar aleea de copii e plină
Deja au început să vină
Veseli, roşii în obrăjori
De mână cu-ai lor fraţiori.
După ei o săniuţă trag
Bătrânii îi privesc cu drag
Şi ce gălăgie e pe stradă
Printre fluturi de zăpadă.

poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expertiză culinară

sora mea din altă fantasmă
prigonită cu farduri
scrutează sângele în faruri
cu mii de baruri în sertare
aduci secătoare daruri
dulci ca Naum
fulgi peste hotare
balauri

un clovn se apropie de geam
cu noaptea în palmele de porţelan
fiecare deget e luna
şi cu unghia furtuna
bate în termopan

nu erau crengile de lut
nici plăgile de necusut
în serile cu ochii mari
cu razele drept ochelari
nici tu nu apăreai

umbrele nu mor niciodată
sunt zeităţi cu inimă de piatră
o citadelă împăiată
cu arterele în lampă

omenia creşte într-o vază spartă
şi nu mai există decât turbă
la mine e întreaga trudă
las din când în când
un felinar să curgă

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinele merg unite

Precum fulgii de zăpadă îşi unesc cristalele,
Când din cer încep să cadă, poleind ogoarele,
Tinerii, la promenadă, poartă verighetele
Să le fie drept dovadă, c-au unit destinele.
Cristalele sunt topite de razele soarelui,
Destinele merg unite şi-n grădina raiului.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logică în pustiu...

Petale de-aş avea
o floare-aş vrea
să fiu
într-un pustiu
de s-ar putea
să cresc
din când în când
să înfloresc
pe rând
să-ncânt prin colorit
un neavenit
s-aştept supus
un strop de sus
nu tu potop
nimic în plus
decât polen
şi oxigen
nisip încins
şi soare-aprins
să fiu curtat
de-un scorpion
să fiu purtat
medalion
iar într-o zi
fără a şti
cules să fiu
de-o trecătoare
într-un pustiu
de-aş fi
o floare!

poezie de Gheorghe Gurău din Zâmbete rimelate (aprilie 2008)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă

1

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă
Se prăbuşesc din ceruri ca fiarele-nsetate
Să sfâşie pământul şi vântul cum ne bate
Lovindu-ne privirea cu lovituri de spadă?

Acum e clipa aia măreaţă, hai la luptă
Dă-mi merele, frumoaso, arată-ţi coapsa dulce,
Să nu lăsăm zăpada cea pură să ne spurce -
Şi luna de durere pare acuma suptă

Pe fruntea ta senină se sprijină pământul
Auzi cum se-ndârjesc şi stelele, şi vântul
Vrând parcă să ne-nchidă în raiul lor ceresc

Hai, sfâşie-mi cămaşa şi caută-mi o armă
Iubirea mea se-ntoarce-n-potrivă-mi şi mă sfarmă
De-aceea, minunato, candoarea ţi-o cerşesc.

2

Se pregătesc copacii să Înflorească iară
Din florile de gheaţă or să se nască miei
În visul tău cu fluturi cu tine să mă iei
Acum când vine iarna ca altă primăvară

Şi ţine-mă în braţe, tu eşti aşa fierbinte
Zâmbeşte-mi, nu sunt sigur, dar cred că mă iubeşti
Îţi dau tot Universul cu struguri de doreşti -
Cuvinte mai frumoase nu mai îmi trec prin minte

Tu eşti plină de taine şi mă îmbeţi cu şoapte
Suntem atât de singuri noi doi în recea noapte
A început să ningă... şi părul mi-a albit

Salcâmul de la stradă... cum scârţie-amărâtul
Ce soartă tristă are. Nu l-a cuprins urâtul?
Trosneşte de durere că nu este iubit.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stâncii solitare

Tu, cum simţi fulgii care se cernură
prin sita îngheţatelor morminte
din cimitirul vechilor cuvinte
ce-au devenit de nori adunătură?

Ce iarnă e pe-acolo, pe la tine,
prin gânduri ca de viscol răscolite
în amintiri de conţinut golite
şi îngheţate-n noile rutine?

Cum îţi mai ninge: aspru şi mărunt,
cristale ascuţite şi-ngheţate
ca răsuflarea unei umbre-n spate,
sau lin, ca fulgii dorului cărunt?

Cum îţi e iarna, stâncă solitară,
uitată-n lumea ei de vechea doină,
cu oameni ce se bucură de-o moină
prin ierni străine? Spune-mi, cum e, ţară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a început să se roage şi era aşa de frig că putea să-şi vadă răsuflarea; şi aburii răsuflării s-au făcut tot mai groşi şi mai groşi şi s-au prefăcut în îngeraşi care cum atingeau pământul se făceau tot mai mari şi fiecare avea coif, suliţă şi pavăză. Numărul lor sporea mereu şi, când Gretchen şi-a isprăvit de spus rugăciunea, o oştire întreagă era împrejurul ei. Îngeraşii în zale împungeau cu suliţa fulgii de zăpadă şi fulgii se fărâmau bucăţi şi Gretchen putea să meargă liniştită mai departe. Îngerii îi mângâiau mâinile şi picioarele şi acuma nu-i mai era aşa de frig şi a putut să ajungă la palatul Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgărele cu mustăţi

Sunt un câine pe care nu-l mai iubeşte
nimeni
de aceea stau lângă strachina mea
pe care cade bruma
şi a devenit la fel de ruginie
ca frunzele pe care
doar vântul le mai ţine
înainte de a îngroşa pământul.

Zilele au devenit din ce în ce
mai puţin luminoase
trec una după alta
fără a mai aduce nimic în plus
afară de amintiri.

Am fost odată fericit
curtea prin care alergam
mi se părea cea mai frumoasă grădină
din câte pot exista
ascultam paşii stăpânilor mei
ca pe o declaraţie de dragoste.

Acum nu mai aud decât asprimea
din glasurile lor
când mă strigă din pragul uşii
ca să-mi arunce un os.

I-am iubit aşa cum numai un câine
poate iubi
numărând ceasurile lungi
de aşteptare
până la momentul întoarcerii.

Curând va sosi iarna
fulgii de nea o să-mi umple
strachina
ca nişte bănuţi
iar eu mă voi transforma
într-un clovn de zăpadă
cu tichia pusă pe cap
care pe nasul-morcov are mustăţi
şi vântură zăpada
cu coada

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râu de lacrimi

Jocul fulgilor de nea
Coboară-ncet din cerul sfânt,
Ţara face din zăpadă
Omul dârz, cu chipul blând.

El e omul de zăpadă
Lângă alţi fârtaţi ai săi
Care vin ca să voteze
Sângeroşii, câinii răi.

Rânjesc toţi şi chiar fac tumbe
Până, Doamne, sunt votaţi,
Apoi electorii dalbi
Rând pe rând sunt urinaţi.

Se topesc. Asta-i răsplata,
Jocul fulgilor de nea
Sfârşeşte în râu de lacrimi,
În tulbure, ţara mea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!