Nu o treziţi din vis, cât vis sunteţi

Să n-aşezaţi pe trupul de femeie
decât căuşul palmei, jucăuş,
desfaceţi braţele de curcubeie
când pielea ei, pe piele vă e tuş.

Să n-o strigaţi, cântaţi încetişor,
un murmur ca o şoaptă nesfârşită,
la-ncheietura ultimului dor,
vă faceţi trup. În trupu-i de ispită.

Nu vă-ncruntaţi, rostiţi o poezie,
pe care ea, oricum, n-o mai aude,
fiindcă'n parfum, de flori de iasomie,
se-aşterne vers. În aşternuturi mute.

Nu o treziţi din vis, ci vis vă ţeseţi,
veghind-o'n starea ei, de-adâncă veghe,
purtaţi-o'ntr-un ocean de frumuseţi
să piardă conştienţa-n mii de leghe.

Şi tandru, delicat, duios, fierbinte
să-i faceţi reazem, din îmbrăţişări,
când simte că, Pământul se învârte
fiţi-i vigoare. Printre înstelări.

Să ştiţi că-n fapt, Femeie-s, de vorbesc,
n-aş vrea să v-obosesc cu-nvăţătură,
dar taina-înnobilării-o desluşesc;
Pe câtă vreme cugetăm Scriptură,

vom scrie pe curat. Un: Te iubesc!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

te-am iubit femeie în noapte
o singură noapte
în patul alb
împletit din flori de liliac
între îmbrăţişări sfioase şi tainice suspine
din ochii tăi curgeau rubine
în zori, te-am iubit femeie cu patimă nebună
între boabe crude de rouă
aşezasem pe coapsele nude, doruri
doruri adânci
pierdute atunci
prin sălbatice lunci
când ne iubeam din noapte până în zori
te iubesc femeie de o viaţă
tu, parfum duios de floare albastră
eşti înger coborât în braţele iubirii eterne

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.
Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:"Început/Sfârşitul!"
Femeie,
În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti: Început/Sfârşitul!"

Femeie,

În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcată-n noaptea ultimului dor

Te iubesc prin iarnă, alb, sfâşietor,
îmbrăcată-n noaptea ultimului dor.
Dormi cu mine-n pleoape ultima tăcere
până însăşi viaţa, moartea ne-o va cere.

Te iubesc cuminte-n, albul, din cuvinte,
până heruvimi-mi vor doini veşminte.
Unde straniul sorţii nu-mi vrea poezia
dar mă vrea femeie-n, toată blasfemia.

Te iubesc rotund, fără cum şi dacă,
plină-i de amar, inima săracă.
Mă declar învinsa-ţi nea îndrăgostită
iartă-mi nămeţirea-n, inima-ţi firidă.

Te iubesc în taina marilor iubiri
unde omul simplu-şi dăruie rostiri.
Unde necuprinsu-şi varsă energia,
viscolind sub piele toată agonia.

Te iubesc cu iarnă, cetină şi şoapte
ca-ntr-o epopee, fără doar şi poate.
Fac poteci de slove ca s-ajung la tine,
gustă-mi confidenţa unor dalbe rime.

Te iubesc cu viaţă, moarte şi abis
te iubesc albastru-n, ultimul tău vis.
Dă-mi cuvântu-n două, cât e alb în fire.
Mâine-o să mai ningă... doar a despărţire.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu este niciodată sacrificiu. Ce înţelegeţi prin cuvântul sacrificiu? Renunţare? Făcând lucruri pe care nu vreţi să le faceţi? Eu mă sacrific pentru ţara mea, fiindcă îmi iubesc ţara. Mă sacrific pentru că îmi iubesc părinţii. Asta înţelegeţi? Ei bine, este asta iubire? Poate iubirea să existe când vă forţaţi cu tot dinadinsul să faceţi ceva pentru alţii? Mă întreb dacă înţelegeţi cuvântul sacrificiu. Pentru ce folosiţi acest cuvânt? Ştiţi, cuvinte precum răspundere, datorie, sacrificiu sunt cuvinte groaznice.

Krishnamurti în Despre educaţie. Arta învăţării şi valoarea vieţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea, să fiu o zână bună,
Să merg prin iarbă deasă,
Desculţă, printre flori,
Şi roua dimineţii uşor să mă-nfioare,
Cu soarele în plete să alerg,
Printre copaci bătrâni şi pe cărări,
Iar gâzele cu zumzet de concert
Să-mi dea târcoale.

Aş vrea, în palma mică,
Fluturi să mi se-aşeze,
Şi din căuşul palmei mele,
Un pui de căprioară, cu apă să-l adap,
Să-i mângâi lin blăniţa şi botişorul umed,
Şi-apoi să-l las să plece, spre ceea ce-i chemat.

Aş vrea s-adorm, pe murmur de izvoare,
Şi clipocitul apei din somn să mă trezească,
Şi să pornesc la drum cu-alai de păsări multe,
Flori de câmp în trena rochiei să mi se ţeasă.

Apoi, aş vrea,
Să întâlnesc pe lungi cărări de munte
Pe-acei oameni mândri,
Ce natura ştiu s-o preţuiască,
Iar dragostea de viaţă
La ei, să se cunoască, prin faptele lor mari,
Şi câte nu aş vrea,
De-aş fi cu-adevărat o zână, şi-aş putea.

poezie de Valeria Mahok (26 decembrie 1989)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul; cântaţi şi vă bucuraţi şi cântaţi.

David în Psaltirea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvetic

Ţi-am cumpărat un ceas cu stele
nu ştiu cum dar noaptea pierd cash-ul clipelor
confuză luna-şi coboară trupul direct în plină zi

viaţa ne ia de la capăt de-o vreme

cu fiece geană întoarsă se face mult mai aproape
neistovirea inimii pe obraz poansonări însumează
poartă-mi ceasul cu stele pe mâna cuvintelor grele
uită-te când şi când în somnul ne/frumuseţilor mele
elvetic vei auzi acelaşi semnal:

- Bună dimineaţa!

La semnalul următor va fi ora:

Te Iubesc!

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de curcubeie

Versuri curg de printre nouri
Recitând în refren, doruri..
Nu ai vrea să mi le uiţi
Alergând prin ele, desculţi,

Şi cu talpa cu iz de ambrozie
Să le aprinzi-n curcubeie
Păşind aidoma unei zeie
Prelinsă-n rouă, tandru, femeie!

Că pe o ruginită cheie
Fredonându-şi doina de fier,
Pe crucile din cer de fulger!
Ce mi-s umbre de curcubeie..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

Nu ştiam că eşti femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de Cezar Ivănescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi să-i faceţi

Vreţi să-i faceţi o plăcere?
N-o refuză dar n-o cere.
Nu ştiu cum se potriveşte:
Altul cere, el primeşte.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte ucisă

Poezie sau femeie
tot una-i...
într-o frântură de vis
o cuprinzi
când pletele-şi scaldă
în bruma dimineţii.

E un vers – poate nemuritor,
poate un gând ucis
dinainte de naştere.
e poezia – femeie ce rămâne
într-un suflet rebel,
într-un suflet chinuit unde
moartea ucisă dă naştere
poeziei
ce zăcuse ascunsă
ca lacrima în trup închis
de femeie
cu parfum exotic
de poezie...
... eşti tu, femeie
sau poezia s-a născut
din tine?...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar de ce staţi acolo şi vă chinuiţi să faceţi şurubelniţa aia? Păi ştii câtă lume va lucra cu şurubelniţa aia? Şi ei sunt cei pe care-i iubesc, deşi ei sunt nişte submecanici care numai învârtesc o şurubelniţă. Dar ăsta este un lucru important. N-aş vrea să fiu cel mai mare, cel mai primul, aş vrea să fiu aparte. Mult mă bucur să fiu aparte pentru că atunci noi, parte cu parte cu parte cu parte, vom ajunge sus la stele. Sunt sigur!

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.

Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.
Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne gândim "ce iute trec toate pe luna asta!" Da, viaţa nu este nesfârşită cum ni se pare în tinereţe. Faceţi, faceţi mai iute tot ceea ce puteţi înfăptui, omenesc şi luminos în viaţă pentru oameni, altfel nu veţi apuca să mai faceţi nimic, cum n-a apucat bietul strungar să facă ceea ce i-ar fi înfrumuseţat şi umanizat viaţa!

Anton Cehov în Năcazul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabolă toamnei

Ce partituri de frunze-nfrigurate
cântă pădurea, azi, în pasul abătut
Mi-am vrut povara versului departe
dar mă aţine-un murmur de trecut.

Simt buzele cum le frământă vântul
şi-n taina inimii bătăile iubirii torc
E-atâta toamnă-ngeruind pământul
de simt că-s sicra lemnului de foc.

Aş vrea să scriu copacilor o poezie
dar trupul lor, nu este lat deajuns
Ar fi penelul stânjenit de disgrafie
cât dragostei mai am ceva de spus.

Ce simfonii măreţe dar însingurate;
simţi toamna asta cum e-a nimănui?
Se-aude-un foşnet de trăiri aparte
şi-ţi simt pe buze izul, dulce-amărui.

Mi-e dor cu stânga să te mai mângâi,
că-n dreapta, slove-acute-am scris,
Din tâmple-n zborul tău de căpătâi
şi-n tâlcul şoaptei să-ţi cobor în vis.

De-aş mai avea în inimă un loc viran
aş face înadins o verde-ncrengătură
Să înfrunzim cu toamna-n filigran
şi unul altuia în veci să fim păstură.

Ce compozit de-aduceri fermecate
cu ce emoţii te trăiesc şi te iubesc!
Nu-mi vei mai fi vreodată, din păcate,
dar eu cu bucurie te(şi)retrăiesc

(2014)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabolă toamnei

Ce partituri de frunze-nfrigurate
cântă pădurea, azi, în pasul abătut
Mi-am vrut povara versului departe
dar mă aţine-un murmur de trecut.

Simt buzele cum le frământă vântul
şi-n taina inimii bătăile iubirii torc
E-atâta toamnă-ngeruind pământul
de simt că-s sicra lemnului de foc.

Aş vrea să scriu copacilor o poezie
dar trupul lor, nu este lat deajuns
Ar fi penelul stânjenit de disgrafie
cât dragostei mai am ceva de spus.

Ce simfonii măreţe dar însingurate;
simţi toamna asta cum e-a nimănui?
Se-aude-un foşnet de trăiri aparte
şi-ţi simt pe buze izul dulce-amărui.

Mi-e dor cu stânga să te mai mângâi,
că-n dreapta, slove-acute-am scris,
Din tâmple-n zborul tău de căpătâi
şi-n tâlcul şoaptei să-ţi cobor în vis.

De-aş mai avea în inimă un loc viran
aş face înadins o verde-ncrengătură
Să înfrunzim cu toamna-n filigran
şi unul altuia în veci să fim păstură.

Ce compozit
de-aduceri fermecate
cu ce emoţii te trăiesc şi te iubesc!
Nu-mi vei mai fi vreodată, din păcate,
dar eu cu bucurie te (şi)retrăiesc

( 2014)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!