Pi

Pianul a fost prea greu şi le-a căzut pe scări.
Binecuvântat Cel de Sus, că au ajuns de râs şi de măscări.
Picioare le-aş da în fundurile lor de handicapaţi.
Că ne-au tratat mereu pe toţi ca pe ciumaţi.
Mereu ne mint şi afirmă că sunt nevinovaţi.
Tratând cu banul public, precum cu marfa la promoţie.
Pigmentară viaţa noastră cu escrocherii, minciună şi hoţie.
Din vocabularul lor, lipsind cuvântul asumare.
Guvernarea au tratat-o jalnic, ca şi pe un episod pilot.
Când lumea a ieşit în stradă, cu mic, cu mare,
S-au revoltat, au ţipat şi au strigat "complot"
Pinocchio ar trebui să le fie emblemă de partid.
Atâta timp cât pe corupt, nu îl tratează ca pe un hemoroid.
Pierdură simpatia omului de rând.
De când lăsară o ţară sângerând.
Găsesc şi azi un sprijin în prost, sărac sau asistat.
Şi-n toţi aceia ce n-au nimic de zis sau contestat.
Că "pi" la ratat din "acea" formulă.
Le-a fost fatal şi astăzi s-au spart precum o bulă.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua străluceşte

Steaua spre Răsărit străluceşte,
Steaua împăratului se iveşte;
Steaua cu raze mari luminează
Sfânta Naştere adeverează:

Că s-a născut astăzi Cel prea veşnic
Mesia Cristos Cel prea puternic
Din Fecioara Maria curată,
Astăzi este lumea bucurată.

De la stea precum se învăţară
Lui Cristos cu daruri se închinară;
I-au adus aur, smirnă şi tămâie,

Şi le-a fost lor ca să se mângâie
A lor mare bucurie
Şi aici la dumneavoastră fie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masochism

În lupta aspră dintre rău şi bine,
Prăpastiei întrezărindu-i hăul,
Românul nostru, conştient de sine,
Îmbrăţişează, din păcate, răul.

Când se deschid spitale, şcoli, în ţară
Concetăţeanul, specimen perfid,
La miting, urlă-n Piaţă ca o fiară
Şi nu când toate astea se închid.

Cu sufletul turbat de răutate,
Nu iese-n stradă, cum e şi firesc,
Când pensii şi salarii sunt tăiate
Ci, dimpotrivă, când acestea cresc.

Când taxe şi impozite la stat
Plătea românul nostru cu duiumul,
Nu protesta în Piaţă revoltat
Doar azi, când s-au redus, blochează drumul.

Că legile Justiţiei sunt proaste
Şi-s după gratii inşi nevinovaţi,
Nu vede azi urmările nefaste
Şi îi ridică-n slăvi pe magistraţi.

Când criza economică-a venit
Şi ne-a cuprins pe toţi precum un cleşte,
Atunci românu-n Piaţă n-a ieşit
Ci doar acum, când bunăstarea creşte.

Deci, azi în ţara noastră se constată
Un adevăr, indiscutabil, trist:
Cum că românu-acum, ca niciodată,
A devenit, de-o vreme,... masochist!

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război mascat

Stau unii-ascunşi după cuvinte
Şi toată ziua-njură şi ne minte.
Războaie duse ziua, fără arme,
Iar lumea buimăcită, parcă doarme.

Întâi au luat în râs limba română,
Răvăşindu-i cuvintele în ţărână,
Dar ele încolţesc la loc ca florile,
Spre disperarea duşmanilor adunaţi ca ciorile.

Au râs apoi de Mioriţa noastră,
Că e prea Emo şi mult prea Măiastră
Şi pică prost la nişte stilaţi capitalişti,
Care vor să vadă consum, nu feţe cu ochi trişti.

Au râs pe rând de toate câte-avem,
De daci că aveau casele de lemn,
De domnitori, de datini, de ţărani
Şi ne-au satirizat strămoşii pentru bani.

Cu nesimţirea obrazului ca scoarţa,
Onesta adunătură ne-alungă şi speranţa
Şi-n tirul lor parşiv, mascat-glumeţ
Au nimerit în Eminescu cel măreţ.

Dar tentativa lor e fără de folos
Şi efectele ei s-au cam întors pe dos,
Că neamul lor cât a fi de deştept
N-o naşte niciodată aşa poet.

Că la noi cuvintele s-au născut din glie,
Din femeile care-şi cos sufletul pe ie.
La noi bărbaţii, ca brazii, cresc la stână,
Iar în codri, lupii, urlă-n limba română.

D-apoi e sigur c-o urma să luaţi la bani mărunţi
Şi pe Maria Dinului din munţi,
Că prea a fost încătuşată-n moarte
Şi l-a purtat pe Bator cu multă demnitate.

Da, eu vă spun s-audă lumea-ntreagă,
Cât îţi fi voi de maiştrii şi de docţi,
De luaţi în râs şi biata Fefeleagă,
Vă tai cu securea pe toţi!

poezie de Dorel Bîrsan (15 ianuarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula negocierilor

Pentru putere, în ogradă,
Se dă din bot, din cioc, din coadă...
Dar azi, parcă loviţi de streche,
Porci, boi, măgari fără pereche,
Pisoi, toţi căutau scăpare
Dintr-o încurcătură mare
În care singuri s-au băgat
În clipa-n care-au dărâmat,
Prin moţiune-n Parlament
Guvernu-ogrăzii competent
Al cailor majoritari
În alianţă cu măgari.
Măgarii însă au trădat
Sperând ei primul loc în sat.
Catârul Preşedinte-a vrut
Şi el acel guvern căzut,
(Că tot dorind guvernul său,
De la-nceput i-a pus gând rău).
Deci, azi, numi ca prim ministru
Un bou cu aer de magistru,
Să încropească alt guvern.
Dar boul şi beţiv şi tern,
Din start ajunse de ocară,
Negociind cu-o javră chioară,
Să-i fie, cu al ei partid,
Un sprijin, însă alt perfid,
Măgarul un conducător
De la partidul trădător,
L-a refuzat pe boul trist,
Spunând că javra-i securist,
Iar el nu vrea, cu turnătorul
Să stea-n guvern şi nici poporul
Nu l-ar privi cu ochi mai buni.
Nici şerpii rezistenţi, nebuni,
N-au vrut vreun post să li se dea
Că-al lor partid deja avea
Prestigiul şifonat vădit,
De şeful lor, hoţ dovedit,
Al banilor ce au fost daţi
De sat, pentru handicapaţi.
Pisoiul şef peste-alt partid
Era mai tare ca un zid
El, ca un mare pişicher,
Se cam văzuse premier
Peste-un guvern de armăsari
În alianţă cu măgari,
Având afinităţi mai vechi,
C-au guvernat, cândva-n perechi
Şi refuza-ncăpăţânat
Să intre-ntr-un guvern ratat,
Condus de-un bou beţiv şi prost...
Astfel că boul fără rost
S-a străduit guvern a face
Ca, susţinut de dobitoace
În Parlamentul lor din sat,
Să fie, în final, votat,
Cum îşi dorea nespus catârul...
Iar eu, aici, dau cu satârul,
Ca fabulist, printr-o MORALĂ:

Cu-n alt guvern, nicio scofală
Nu ar fi fost pentru popor
Cât un catâr e domnitor!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost Isus copil...

Şi a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.
Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac,
ca să aibă toţi săracii
bogăţii.

Şi a fost Isus flămând.
Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând,
ca să fie toţi flămânzii
săturaţi.

Şi a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— şi din culmile Iudeii
şi-n pustiul arzător —.
Şi a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toţi mieii
un Păstor.

Şi a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea şi noi robia
şi-nfierea lui Isus...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele şi criza

Am de plătit o taxă
Şi nu e mare brânză
În luna asta laxă,
Că am mai prins osânză.

Problema este alta
Cu care nu mă-npac:
Se asortează balta
Cu omul cel sărac?

E ea aşa cochetă
Şi drastic îl răreşte,
Sau ţine o dietă
În care nu e peşte?

Că nu pricep şi pace:
De ce, la noi în ţară,
Ca peştele se tace
Când marfa, de-i agrară,

E ieftină ca braga,
Dar peştele din baltă
Ţi-a şi golit desaga,
Sau banii toţi îţi saltă.

O iau spre lumea mare
Cu-n peşte în valiză,
Dar am o întrebare:
Om fi ieşit din criză?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se termină cu a "lor"

A devenit într-adevăr obositor.
Că totul se termină cu a "lor"
Iar astăzi toată lumea strigă într-un cor.
Cum în sfârşit a venit şi vremea lor.
Dar prin cotloane şi în spatele uşilor,
unii sau alţii sunt martorii jocurilor.
Care în funcţie de desemnarea poziţiilor,
mărimea şi acapararea bugetelor,
atragerea majorităţii şi a edililor.
Demararea negocierilor, în vederea obţinerii succeselor.
Aranjarea scenelor politice şi ale pomenilor.
Eliminarea concurenţei, insomniilor şi grijilor.
Astfel ca până la ultim om, ultim locuitor.
a acestui încercat şi vitregit popor.
Jocurile de culise, mereu pe cel mic şi muncitor,
îl transformă iar şi iar, tot în coadă de topor.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să-i punem să plătească pe toţi cei care au condus şi sărăcit ţara în cei 27 de ani atunci va trebui să plătim toţi pentru că toate s-au întâmplat sub nasul nostru, cu vrerea noastră, din ticăloşia lor şi din nepăsarea noastră. Defapt nu există "noi" sau "ei" coexistă un amalgam ciudat care în unele momente ale epocii a tins către o ideologie sau alta...

paradox aforistic de Florin Mihalcea (28 august 2017)
Adăugat de florinmihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie - surogat

Azi, românul, consternat,
Vede zilnic, cu mirare,
Cum puterile în stat
Se tot calcă în picioare.

După cum s-au,, separat",
Pot să spună foarte multe,
(Că s-au desecretizat),
Protocoalele oculte.

România, -n mod hilar,
E un stat de drept model
Fi-ndcă, perpendicular,
Şade...,, statul paralel"!

DNA e contestat
De acei ce au ciolanul,
Cum că este,, stat în stat"
Ca în Roma, Vaticanul!

Să se facă întrutotul
La putere azi rocada,
Nu mai hotărăşte votul
Ci, doar UE şi cu strada!
(Şi, desigur... Ambasada!)

Membrii UE,-n legea lor,
Au poziţie bizară:
Unii din interior
Ar dori să iasă-afară.

Pleacă-n Vest românii stoluri
Azi, deşi avem de toate:
Droguri, crime şi violuri,
Homosexualitate...

Azi mercurialul nu-i
Iar românul nostru, fleţul,
Simte că-i a nimănui
Când se umflă-n pene... preţul!

Ies în Piaţă, la Palat,
Unii, din motive varii,
Că de ce s-au majorat
Astăzi pensii şi salarii?!

La Parchet, un inculpat
Musai trebuie s-arate,
Chiar de e nevinovat,
Cum că-i vinovat de toate!

Licitaţiile-n plic,
Sau acelea cu strigare,
Merg pe preţul cel mai mic
Dar, de fapt, e cel mai mare!
........................................
Aşadar e-un surogat
Azi democraţia-n ţară,
De-aia e de preferat
Dictatura... proletară!

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai crede...?

Dacă ţi-aş spune azi copile
Că eram mic şi mă duceam cu vaca,
Iar haina ruptă de pe mine,
Era prea mare şi-o călcam cu talpa?

M-ai crede sau m-ai lua în râs,
Sau ţi-ai întoarce privirea de la mine?
Pentru că ştii copile cât am plâns,
Si cât de greu a fost ca să te cresc pe tine.

Eu n-am avut copilărie, am muncit de mic,
Bunicii tăi nu m-au lăsat la şcoală,
Eu astăzi nu îţi cer ţie nimic,
Doar te aştept, azi curtea mi-e prea goală.

Imi amitesc că tremuram în luncă
Când pica brumă peste iarba ofilită,
Iar vita noastră începea să plângă
Si mă privea parcă cu milă şi obidă.

-Ehei copile, astăzi plâng,
Sunt amintiri ce dor mai rău ca boala,
Nu pot în braţe să te strâng,
Si cel mai mult mă doare depărtarea!

Că de-ai fi fost aici cu mine
Te-aş fi rugat ca să mă duci pe câmp,
Mi-au mai rămas puţine zile
Si nu am lacrimi să mai plâng.

Mi-aş fi dorit să văd ultima oară
Malul izvorului unde plângeam,
Să simti şi tu cum este să te doară
Când alţii râd de tine că tatal tau este ţăran.

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternele iubiri

Ei sunt mereu eternele iubiri,
Străbunii noştri de odinioară,
Care înfrăţiţi cu glia milenară,
Ei dorm, acuma, somnul de martiri.

Purtăm în noi pioase amintiri
De muncă şi de dragostea de ţară,
De lupta lor, de-acuma, legendară,
Că n-au voit să îndure umiliri.

Ei s-au luptat în timpuri la Rovine,
Vaslui, Călugăreni sau Mărăşeşti
Şi-au fost uniţi la rău, ca şi la bine,

Murind aci, pe plaiuri strămoşeşti,
Îndemnul lor ajuns până la mine,
Tresaltă atâtea inimi româneşti.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pură

Astăzi nu e la fel ca în trecut
realitatea nu e aşa de roz
ca în poveştile din trecut
cu conese fericite şi baroni,
când se-auzea fâşâitul rochiilor
ce erau lăsate să cadă
pe covorul din grădină,
azi sunt momente grele
peste care treci cu mare grijă
şi odată ce-ai greşit
e greu să schimbi ceva înapoi.
Iubeşte, atâta timp cât ai pe cine,
iartă atunci când ştii că te iubeşte cu adevărat,
când zice că vrea să fie cu tine pe veci,
când plângi şi ţi se spune
că eşti mai frumoasă când zâmbeşti.
Iubirea ar trebui să fie ca în trecut
pură şi fără prea multe vorbe-n vânt.
Astăzi sunt prea multe vorbe aiurea,
dar fericirea nu depinde de gura lumii
şi nici de ce va fi pe viitor,
prezentul e cartea noastră.

poezie de Eugenia Calancea (13 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!