Cel ce iubește mai mult
Mă uit în sus la stele cum cresc și-apoi cum scad
Și știu că nu le pasă dacă ajung în iad,
Dar pe pământ noi credem că asta e normal,
Căci mult mai mult ne temem de om și de-animal.
Și ce-am putea să facem de stelele-ar luci
Cu multă pasiune, iar noi nu am simți?
Deci dacă afecțiune egală nu găsesc
Voi fi acela care mai mult să te iubesc.
Și-așa cum mă consider un mare admirator
Al stelelor ce-n tihnă-și urmează drumul lor
Eu aș putea să spun că orișiunde aș fi
Îmi este dor de una în fiecare zi.
Iar dac-aceste stele vor dispărea într-o seară
Aș ști să privesc cerul precum odinioară,
Deși e beznă adâncă, sublimă și totală,
Chiar dacă asta cere un pic de osteneală.
poezie de Wystan Hugh Auden, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cel care iubește mai mult
Privind pe cer la stele, știu că o fac degeaba,
Din partea lor, eu pot să mă deplasez la naiba,
Dar, pe pământ indiferența e-o altă socoteală,
Trebuie să ne ferim atât de om cât și de fiară.
N-ar fi aiurea ca aștrii să se consume pentru noi
Din dragoste, când noi nu le-o putem întoarce înapoi?
Că două inimi nu iubesc la fel s'a spus demult,
Prefer atunci, din doi, eu să iubesc mai mult.
Admirator de stele, cum mă cred, și care
Stele nu dau pe mine-o para nefolositoare,
Nu pot, acum când le văd sus să spun că ar fi
Din ele una ce mi-a lipsit pe timp de zi.
De-ar fi să dispară toți aștrii sau să moară,
Aș învăța să mă holbez la bolta goală
Și să simt că bezna de catran e minunată,
Deși, s-ar putea, să nu simt chiar de prima dată.
poezie clasică de Wystan Hugh Auden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cancerul (sau Racul), care se află lângă Leul, e tot o constelație zodiacală, dar ale cărei stele nu sunt luminoase mult; o veți găsi la apus de Leul și mijlocul cel mai bun e să căutați un norișor alb, pe care îl veți găsi numaidecât, dacă cerul e cu totul senin și dacă Luna această mare dușmană a stelelor nu se află pe cer. Cu un binoclu, norișorul acela se desface în nenumărate stele un cluster de stele, cum îi zic englezii.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai dorește ceva?
Alex: Da, eu. Aș dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puțină, să mă mai dumiresc nițeluș și să înțeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoști termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul și semnificația lui. Deci nu știu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu știu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-ați explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aș putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenție sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abține. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc așa ceva, hai să uităm discuția asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu știu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunți și tu. Mai dorește careva ceva?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Sper să nu te aștepți la felicitări și din partea mea!
Lucian: Nu, nu mă aștept la felicitări din partea ta, nici din a celorlalți, chiar dacă Maria m-a felicitat deja; asta e treaba ei. Eu nu vă cer nimic, nici unuia dintre voi.
Alex: Și totuși, Luci, chiar meriți felicitări; atât tu, cât și puștanul ăsta... Zău așa, șeful securității misiunii, la nici 18 ani? Bravo, măi, băiețaș!
Mihai: Mulțumesc. Cred... Dar aș fi mult mai mulțumit dacă nu mi-ai mai spune "puștan", "băiețaș", sau altceva asemănător; mă numesc Mihai, nu altfel!
Alex: Ia te uită la el, are și pretenții, puștiul...
Lucian: Lasă-l, bătrâne! Și mai bine fă-i pe plac, știu eu ce zic; are un nume simpatic, deci, spune-i Mihai!
Alex: Hmm... Dar fie așa cum zici tu, Luci; o să-i spun Mihai.
Lucian: Așa-i mult mai bine, bătrâne, crede-mă! Și să fie clar pentru toți ceilalți: Vreau să ne înțelegem cât mai bine, să nu existe certuri sau alte divergențe între noi pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea noastră. Să fim uniți, cel puțin prieteni, dacă nu chiar mai mult; cred că în asta constă succesul misiunii noastre, în modul în care ne vom înțelege și ar fi bine pentru noi să ne simțim ca într-o familie, a noastră.
Stela: Frumos spus; ca într-o mare familie...
Lucian: Da, așa ar fi bine, ca-ntr-o mare familie, strânsă, unită; și la bine și la rău.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos: Tu! Tu nu poți să minți! Așa că spune-mi, marionetă... unde... este... Shrek?
Pinocchio: Păi, ăăă, nu știu unde nu este.
Făt-Frumos: Vrei să-mi spui că nu știi unde este Shrek?
Pinocchio: Nu ar fi atât de inexact să presupui că eu nu aș putea să nu-ți spun că este sau nu aproape parțial corect.
Făt-Frumos: Așadar nu știi unde e!
Pinocchio: Dimpotrivă. Este mai mult sau mai puțin posibil ca eu să nu neg în totalitate ideea că în niciun caz și cu toată incertitudinea...
Făt-Frumos: Încetează!
Pinocchio:... eu știu sau nu unde s-ar putea ca el să nu fie, dacă acela este într-adevăr locul în care nu este. Chiar dacă el nu se află acolo unde eu știam că este.
(Porcușorii împreună cu Omulețul de turtă dulce încep să cânte)
Pinocchio: Asta ar însemna că eu chiar ar trebui să știu unde nu se află.
replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri
În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.
Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
și stele albastre clipesc în departare."
Vânturile nopții se răsucesc pe cer și cântă.
În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o iar uneori și ea m-a iubit.
În nopți ca aceasta am ținut-o în brațe,
Am sărutat-o iar și iarăși sub cerul înstelat.
Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari și adânci?
În seara asta aș putea scrie cele mai triste versuri.
Să simți că nu o mai ai. Să simți că ai pierdut-o.
Să asculți noaptea imensă, fără ea mai imensă
Iar versurile cad în suflet ca roua pe pășune.
Mai contează că versurile mele nu o pot reține?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.
Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.
Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.
Aceeași noapte albind aceeași mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeași.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoțească vântul, să-i atingă auzul.
Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiți.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.
Pentru că în nopți ca aceasta am ținut-o în brațe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.
Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferință pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.
poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tu ai dispărea
Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aș preface într-o stea,
Zeița mea frumoasă.
Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aș preface în strop de ploaie,
Tandra și blânda mea doamnă.
Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.
De dorul tău eu m-aș topi
Și m-aș preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aș simți
Raza ta de soare.
Căci tu ești tot ce am mai sfânt,
Ești ca o lumânare
Ce arde veșnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.
poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a salva lumea, i-ai cerut acestui om să moară. Te-ar întreba acest om de ce, dacă te-ar putea vedea acum?
citat clasic din Wystan Hugh Auden
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Știi că tata se înțelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu știu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deși n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reușește să stârnească astfel de reacții. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înțeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia și sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuși câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce știu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu știu. Eram derutat. Nu știam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrățișați și m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aș fi spus, totuși... Oricum, dacă i-aș fi spus ceva, nu i-aș fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aș mai putea, deși... Vezi tu, și mie mi-e greu. Adică, aș vrea foarte mult ca ei să știe că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toți, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înțelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puțin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca și eu. Însă nu te asigur că voi și reuși acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu știu dacă mă voi putea abține. Serios, nu știu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înțeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câștigat și de data aceasta.
Maria: Așa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deși nu știm ce îi va spune, însă sper că va reuși să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuși, de moment ce spui că se înțeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viața lui, înseamnă că au devenit apropiați, deci, se înțeleg.
Nick: Așa sper și eu...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Ah, Luci... Nu știu ce să-ți spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, știu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Și atâția ani pierduți degeaba? Opt ani din viața mea, de iluzii, de speranțe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine și-ar fi putut imagina?! Bine, poate că și eu am greșit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama și rămâneam acasă; renunțam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicații inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situația îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aș avea vreo șansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o șansă. Probabil n-am avut niciodată, doar așa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbești. Să-i spui odată ce simți pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea și tu; mai ales tu, Luci! Zău așa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înțeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai țin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aștepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găsești tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poți să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obișnuința, Luci. Obișnuința... Și în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Dar, spune-mi, Luci, înainte de a pleca, nu-i așa că o iubești pe Lia? Spune-mi, e adevărat?
Lucian: Tu ce crezi?!
Maria: Nu, te rog, nu ceea ce cred eu... Ți-am spus deja ce cred eu. Vreau însă să aud asta de la tine personal, pentru că m-aș simți mult mai liniștită; ar fi ca o confirmare a afirmațiilor pe care le-am făcut, o confirmare din partea ta a convingerilor mele.
Lucian: De ce crezi că ți-aș spune ție?
Maria: Te rog, Luci...
Lucian: Dacă insiști atât, fie, cedez... Da, recunosc: O iubesc; și încă foarte mult, de la bun început, de cum am văzut-o... Poftim, e bine?! Ai aflat, direct de la mine. Deși aș fi dorit foarte mult ca ea însăși să fie prima persoană căreia să-i spun acest adevăr, nu tu, sau altcineva...
Maria: Sunt convinsă. Dar te rog, să nu-ți pară rău că mi-ai spus mie mai întâi; eu oricum știam deja acest lucru, mi-am dat de mult seama, nu uita asta.
Lucian: Sigur. Sper să ai dreptate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe pământ
Pe acest Pământ al nostru
Rotitor și material
Ceva, fără îndoială,
E greșit fundamental.
E prea multă răutate
Oamenii sunt învrăjbiți
Nu mai știu ce e virtutea,
Sunt rebeli și ipocriți.
Dacă am pleca pe Marte
Sau pe Venus ori pe Lună
Oare am putea să facem
O lume cu mult mai bună?
Sau ar fi mai indicat
Să sărim ca o gazelă
Printr-o gaură de vierme
Într-o lume paralelă?
Dar o să ne fie dor
De acest Pământ de vis
Unde totuși am putea
Să trăim ca-n Paradis.
poezie de Octavian Cocoș (21 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Și nu simt asta doar pentru că pleci, și nici pentru că e un sentiment plăcut care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii așa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, știu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simți asta vreodată, așa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă 3 la preț de 1. Și poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar așa de minunat, dar, în final, știu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Și tu ești ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă așteptam la "te iubesc". Poți să nu mă mai privești așa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îți vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.
replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mănânc, nu fac nimic altceva decât să mănânc. Dacă merg, doar atât voi face, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor. Și asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, și numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei simți că în deșert există viață, că cerul are stele, și că războinicii se luptă pentru că asta face parte din rasa omenească. Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că este numai și numai momentul în care trăim.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Deci... Să înțeleg că am greșit în privința voastră?
Maria: Bineînțeles, dragul meu! Ai greșit închipuindu-ți că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu știi ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ți-aș vrea răul. Și evident, nu te-aș înșela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aș fi vrut pe Luci pentru mine, n-aș fi renunțat de la bun început la el, aș fi avut destul timp de partea mea. Șase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine știe?! Am fi putut deja fi căsătoriți și atunci sigur n-aș fi putut deveni soția ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Așa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ți-am mai spus... Deși îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunțat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneșe de Lia și nu voi reuși să i-o scot din minte așa de ușor. Iar dacă atunci am renunțat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aș fi străduit, n-aș fi avut nici o șansă; inima lui îi aparține tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa și tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aș putea să vă fac așa ceva. Nici ție, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Și nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritați una ca asta. Deci, n-aș putea. Sincer, n-aș putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg și prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; și comandantul nostru. Nici n-aș vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adela: Unde mergem?
Nistor: Unde vrei tu; alege!
Adela: Hai în parc.
Nistor: Hai...
Adela: Cum vrei să mergem? Pe jos sau cu taxiul?
Nistor: Cum dorești, sau cum crezi că ar fi mai bine. Desigur, pe jos, alături de tine, ar fi mult mai plăcut, doar e vară și e cald, dar există riscul de a fi descoperiți cu ușurință și nu vreau să fim deranjați, deși... Uite, ar fi totuși o modalitate de a mă feri de curioși... Ce zici, acum, cu șapca asta, mai pot fi recunoscut?
Adela: Ah, Nis, nărodule... Pentru mai multă eficiență, trageți-o mai bine pe ochi!
Nistor: E mai bine așa?
Adela: Da. Dar ar putea fi și mai bine dacă ai reuși să te faci mai scund.
Nistor: Mai scund? Mi-ar plăcea și mie, dacă s-ar putea, dar asta chiar e imposibil. Deci, rămâne varianta cu taxiul; bineînțeles, e mai rapid și mai sigur.
Adela: Atunci hai cu taxiul.
Nistor: Hai!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: La mulți ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înțeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ți-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simți bine; dacă nu ți-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toți mult prea triști, ca să petrecem. Așa însă, ești printre noi, din nou, tu însuți, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Și deci, cât împlinești?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai și spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunța numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunți numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumești cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simți bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 și ceva de ani de acum încolo... Acum ești încă nepermis de tânăr și de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ți-e tânăr, te vei simți mereu tânăr, chiar și după mai mult de 90 și ceva de ani.
Alex: Știu și eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă așteptam, să-mi reproșezi... E doar un fel de-a spune; nu știam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ți mai spun așa, dacă nu-ți place.
Alex: Nu, Luci... Știi ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poți să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moșule", "moșulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Știi ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, așa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nespuse
N-am apucat să-ți spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aș fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut șansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.
Mi-a trecut timpul fără să îți fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ți este clar
Și acum chiar nu știu cât ai înțeles de bine.
Când îți vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aș fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ți le-aș mai spune astăzi dacă aș putea,
Dacă-aș mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.
Poate-au fost cuvinte pe care și tu voiai să le rostești
Și care-au rămas nespuse, deși tu le-ai gândit;
Dar știu că m-ai iubit întotdeauna,
Așa cum și tu știi că te-am iubit.
Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simțim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rostește-acele vorbe astăzi cum le simți,
Nu pierde șansa de-a-împărtăși lumina din lumină.
poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!