Odihneşte-mă la pieptul tău cu blândeţe. Îmi sunt nevoie toate furtunile de când ştiu că tu mă aştepţi nestingherit la ţărm...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Şi când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfinţitului veşted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidenţele. Linişte în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuţind simţurile amorţite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete şi Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale şi prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de şoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicaţii, nici că dai buzna în suflet neanunţat. Te iert. E un fel de claritate a dorinţelor acceptate, supuse şi efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu ştiu cât timp a trecut. Parcă toate veşniciile s-au adunat la mijloc de toamnă şi-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbuşeşte această uitare închipuită prindem curaj. Cine ştie? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut la pieptul tău

Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuţa mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.

Când eu îmi culc pe pieptul tău
Şi trup, şi suflet, şi durere,
Eu simt atunci că braţul tău
E forţa mea şi-mi dă putere.

Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu ştiu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.

Când braţul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ţine fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu şi clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esenţă. Cu fericiri, blândeţe şi soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viaţă doar ca să se desprindă câte puţin în veşnicie.
Cred în miracole şi-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuş şi gazdă pentru fluturi şi zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanţele. Dumnezeu schiţează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiţi. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smulgi cu bruschete toate primăverile şi când te privesc aşa, cu fluturi şi sminteli clocotind în abis mi-e poftă de răsărit zâmbind ştirb, în valuri sărate. Tu îmi eşti vară cu toate ale ei, arşiţă, fericire, zbucium. Poate de-asta nu vreau să-mi treci..

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să-mi încep toate dimineţile, privind spectacolul razelor de soare, care dansează leneş peste chipul tău frumos.

Andreea Palasescu (3 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduţi. Fără discuţii. Mai bine să fim săraci, în liniştea noastră, dincolo de conflicte şi confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am şi ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine şi pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog stinge-mi iubirea cu toate ploile. Pe ţărm de vanitate rănită, unde răsar dimineţile de vară ne vom scrie febril, cu fiori, toate ispitele. Vrei? Pe urmă o să plecăm în grabă, fiecare pe drumul său, cum ţi-am promis. Ca nişte oameni mari care, la adăpostul celor mai ascunse gânduri nu-şi doresc nimic mai mult decât să rămână...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am acceptat tacit fără prea mult elan. De ce poartă oamenii măşti? Îmi vine să râd şi să fiu furioasă pentru că am deja toate răspunsurile. Le simt pe de rost. Doar că nu prea ştiu să le exprim. Nu vreau să plec. Pentru că abia atunci când oamenii pleacă din viaţa noastră irevocabil, înţelegem cât de frumos ne completam cu imperfecţiunile lor...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pescarii ştiu că marea este periculoasă
şi că furtunile sunt teribile,
dar n-au considerat niciodată
aceste primejdii un motiv îndeajuns de puternic
pentru a rămâne la ţărm.

poezie celebră de Vincent Van Gogh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi şi zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoţie nesfârşită şi iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare şi ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieţi. E tot ce am. Şi dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puţinul care mi-a rămas!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este lumină, bunătate, blândeţe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot şi toate. Nu renunţă la sufletele noastre, e ancoră, far şi călăuză în moartea uitării şi a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îţi şterge lacrimile, te ridică din adâncul suferinţelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiţia curajului, celor mai mari şi alese virţuiţi, Adevăr şi nemărginită Înţelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înţelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-şi stingă setea nebiruită de esenţă.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puţin şi dau puţin dar am un bob de credinţă şi cer iertare.
Ştiu că deşi uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde şi aşteaptă întoarcerea noastră Acasă.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ştii

că seara când mâna mea caldă
se aşază pe cearşaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinereţea ta
şi încerc să înţeleg
prin mintea căror femei
îţi adormi începuturile

vreau să ştii
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici şi priveşti verdele
unui cântec fără sfârşit

vreau să ştii
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peştii la mal

vreau să ştii
că ştiu cum prind viaţă
în pieptul tău
că aşa sunt poeţii
în nebunia lor
îşi amestecă zilele cu nopţile
gustând infinitul secundelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici azi nici mâine, nici o bucată zdravănă de veşnicie. Câteodată, ştim amândoi, când străinii sunt ocupaţi să muşte din viaţă ne spunem poveşti. Suntem goi de orgolii şi ne contopim aşa frenetic, căzuţi parcă din pulberea isipitelor pline de voluptate. Ştiu că ţi-e dor. Te aud strigându-mă din toţi rărunchii inimii, într-o tăcere asurzitoare. Aşa-i că ţi-ai dori să dai de pământ cu toate cuvintele?

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi place să arunc o privire pe fereastră. Nu ocheade pe furiş ci cu toată inima şi chipul zâmbind în soare. Nu mi-e ruşine dar mi-e frică şi ţin uşile închise. De suflet răspund, n-am altceva mai de preţ şi mi-e nevoie să-l pun la adăpost. Trecutul e trecut...

Andreea Palasescu (26 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!