Ne-am acceptat tacit fără prea mult elan. De ce poartă oamenii măşti? Îmi vine să râd şi să fiu furioasă pentru că am deja toate răspunsurile. Le simt pe de rost. Doar că nu prea ştiu să le exprim. Nu vreau să plec. Pentru că abia atunci când oamenii pleacă din viaţa noastră irevocabil, înţelegem cât de frumos ne completam cu imperfecţiunile lor...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu liberă de abandon şi prejudecăţi. Refuzul acesta al coabitării cu orgolii care primesc totul de-a gata, fără să se jertfească e lesne de înţeles. Ipocrizia se ridică pe eforturile altora asumându-şi toate meritele. Ce nerozie! Vreau să fiu ca mine, cât am reuşit până acum. Câte puţin cu fiecare mâine.
Oamenii se vând ca la piaţa. Rănesc, tulbură, transformă viaţa în amintiri. Toţi. Pe urmă îşi cer iertare.
Despre noi e vorba aici. E prea târziu. Am ales să plecăm cu răzvrătirile la pachet. Pot fără tine. Doar că de când tot spui că ţi-e dor nu mai ştiu ce să fac cu părerile de rău...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Nem-Ner)

Ne deranjează nemernicia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii nemiloşi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nemilos...
Ne deranjează nemulţumirea noastră, dar pe niciunul a altuia...
Ne deranjează oamenii nenorociţi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nenorocit...
Ne deranjează neobrăzarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neomenia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează nepăsarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii nepoliticoşi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nepoliticos...
Ne deranjează nepriceperea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neputinţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează nepunctualitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii neraţionali, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e neraţional...
Ne deranjează nerecunoştinţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii nerespectuoşi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nerespectuos...
Ne deranjează nerozia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neruşinarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează nervozitatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduţi. Fără discuţii. Mai bine să fim săraci, în liniştea noastră, dincolo de conflicte şi confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am şi ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine şi pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CONDAMNĂM... (I2)

Condamnăm inabilitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm incapacitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm incoerenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm incompetenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm inconsecvenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm incorectitudinea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm oamenii incorigibili, dar niciunul pe sine că e incorigibil...
Condamnăm incredulitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm incultura altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm indecenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm indisciplina altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm indiscreţia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm oamenii inechitabili, dar niciunul pe sine că e inechitabil...
Condamnăm inepţii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e inept...
Condamnăm inepţiile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Condamnăm infamia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm infantilismul altora; cu al nostru ne înţelegem bine...
Condamnăm infatuarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm inferioritatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm infidelitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Condamnăm infractorii, când e vorba de alţii, dar niciunul pe sine că e infractor...
Condamnăm ingratitudinea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi avea încredere în sine prea multă? Nu. Pentru că încrederea în sine înseamnă să te cunoşti în mod realist pe tine la adevărata ta valoare şi capacitate. Aroganţa este exact opusul. Să nu te cunoşti pe tine deloc şi să te supraevaluezi pentru ca apoi să fii adus la realitate de diverse lovituri pe care viaţa sau oamenii din jur ţi le dau, aşa cum şi Icar a nesocotit sfatul tatălui de a nu se apropia prea mult de soare. Oamenii cu multă încredere în sine se concentrează pe fericirea lor prima oară ştiind că doar atunci când suntem noi fericiţi şi avem tot ce ne trebuie putem să oferim şi celor din jur ajutor. De exemplu, când nu aveam bani şi mă luptam să fiu eu un om împlinit şi fericit, nu puteam să îmi tratez părinţii cu iubire şi înţelegere pentru că aveam prea multe frustrări şi îi consideram vinovaţi pentru anumite lucruri din viaţa mea. Când mi-am dobândit independenţa pe toate planurile şi am devenit un om împlinit sufleteşte, am ajuns să îmi iubesc părinţii mai mult ca pe oricine, să îi respect, să îmi fac timp pentru ei şi să îmi doresc să îi ajut cât de mult pot. O schimbare de 180 de grade! Tu cât eşti de împlinit în acest moment? Cât eşti de dispus să oferi celorlalţi din preaplinul tău?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Necu-Nel)

Ne deranjează oamenii necugetaţi, dar pe niciunul că el e necugetat...
Ne deranjează necumpătarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează necuviinţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii nedemni, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e nedemn...
Ne deranjează nedreptatea, când îi suntem victime, dar pe niciunul că el e nedrept...
Ne deranjează oamenii needucaţi, dar pe niciunul că el e needucat...
Ne deranjează neghiobii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e neghiob...
Ne deranjează neghiobiile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează nehotărârea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii neiertători, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e neiertător...
Ne deranjează neisprăviţii, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e neisprăvit...
Ne deranjează neîncrederea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîndemânarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîndurarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează neîngăduinţa altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează nelegiuirile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsneşte!

o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viaţa
dar prima dată o să-ţi rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simţi
toţi dumnezeii
dement de vii ai iubirii

sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă şi sunt
mereu prea departe de tine

doar oamenii tac cu obstinaţie
chiar din ambiţie
aşa
ca să îţi minimalizeze apropierea

iată motivul pentru care se vine
se simte
da se simte
şi nu se mai pleacă niciodată

tot ce pleacă nu pleacă din iubire
tot ce tace nu tace din inimă
de fapt dezertează silenţios
în utilitarisme nenoricite

da omule te-am învăţat
să gândeşti ca mine
te-am simţit că simţi ca mine
dar niciodată n-o să-ţi dea
nimeni puterea şi bucuria
să iubeşti ca mine

pentru că
mie viaţa mi-a rupt oasele
mie mi-a sfâşiat inima
şi eu sunt ultimul
din specia mea
de mattador dement iubit
de cel mai animalic dumnezeu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Ina-Inec)

Ne deranjează inabilitatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează incapacitatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează incoerenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează incompetenţa altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează inconsecvenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează incorectitudinea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii incorigibili, dar pe niciunul că el e incorigibil...
Ne deranjează incredulitatea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează incultura altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează indecenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează indisciplina altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează indiscreţia altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează indolenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii inechitabili, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e inechitabil...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condimente - Hit

Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat şi nu mai pot!
Simt parcă toţi îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru şi pe-afară...
Şi dau doar minus în loc de plus,
Că viaţa e-o curvă penală!
Doar ţipete de la beţie,
Şi văd cum urlete străbat
Până şi căi de pribegie
Şi n-ai vreo şansă a fi curat!
Şi uite aşa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Ştiu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aştept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat şi fără stil,
Până la dulce de otravă...
Şi mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea şi derapată...
O viaţă chin şi doar durere!
Eu ştiu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Şi uite aşa anii se duc...
Şi condimentele sărace,
Nu-mi dau şi mie să apuc...
Să mângâie şi să mă-mbrace!
Perversă viaţă şi-agonie,
Ne joacă doar cum ştie ea!...
Bogaţi suntem în sărăcie,
Şi mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo şi visări!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine.

citat din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!