Către Moş Crăciun

Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Am să-ţi spun o rugăciune,
Jucării nu am deloc,
N-am cu ce să mă mai joc,
Uite ce mi-a mai rămas:
O paiaţă fără nas
Şi-un urât de maimuţoi
Fără ochii amândoi.
Aş avea doar o dorinţă
Ca năstruşnică fiinţă,
Să nu te superi pe mine,
Cam zburdalnică, vezi bine!
Dar eu sunt ascultătoare
Şi părinţilor datoare
Sunt micuţă gospodină,
Ştiu să fac gogoşi la cină,
Mereu îmi ascult părinţii
Şi cu pastă îmi spăl dinţii,
Împărţim tot ce avem
Şi ne-ajutăm cât putem.
Mama, tata-s mulţumiţi
Că-i ajut mult pe părinţi,
Au încredere în mine,
Fac numai ce le convine,
Nu îi supăr mai deloc,
De-aia vreau şi eu un joc
Pentru-o fată şugubeaţă
Ca să devin mai isteaţă.
Iar a doua rugăminte
E iubirea de părinte:
Adu-le lor sănătate
Că eu voi învăţa carte
Şi pe toţi ne mulţumesţi
Cu o "CARTE DE POVEŞTI"!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciune,
Eu nu pot să-ţi scriu,
Că sunt încă mică
Şi carte nu ştiu.
Dar îţi scrie acuma
Sora mea, Florica,-
Noi în anul ăsta
Nu-ţi cerem nimica,
Şi de poate-n traistă
N-ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Ia-ţi-le şi du-le
De le dă prin case
De părinţi sărmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.
Şi, de poţi, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui şi nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Un mare adevăr am spus,
este cu-ntors, este cu dus:
"De mor sau scap, tot mai contez,
Mă lecuiesc de chin... visez!"
Îmi dau speranţă, îmi dau glas
să spun cu ce am mai rămas:
voinţa de-a avea pe-"nvinge!",
puterea de a şti convinge
că viaţa este un mister,
trăită rodnic, fără "sper...",
cu idealul înainte
că de-aia Domnul mi-a dat minte,
să sufăr dacă am căzut,
dar să o iau de la-nceput,
să rabd, oricât ar fi de greu
şi să perseverez mereu,
tot binele-i de partea mea,
numai să ştiu a-l aştepta,
că viaţa mereu mă învaţă,
necontenit îmi dă povaţă,
eu însumi fiu, nu contenesc
să lupt mereu şi să iubesc,
din dragoste şi omenie
clădesc doar pentru trăinicie
şi de-i ascult vieţii povaţa
cu har mă răsplăteşte Viaţa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni zodiacale

sunt Taur şi trăiesc în graţia lui Venus
frumoasa mea regină mi-a dat romantismul
lupt de când mă ştiu să mă ridic mai sus
de cât mă ţine sufletul şi organismul.

nu joc teatru, nu fac nici exchibiţii
dar mi-ar plăcea nespus să fac o magie
să mi se împlinească marile ambiţii
să scot slove de aur de la nostalgie.

sunt Taur la coridă într-o mare arenă
cu toreadori care înfig săgeţi în mine
mă doare, sângerez, dar iubirea perenă
mă ajută să iert să sper că va fi bine.

nu ştiu ce e ura, mă vreau mereu serenă
luminile credinţei îmi fac zile senine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunerea

- Vreţi să vă spun un secret?
Moş Crăciun e corigent!
Am aflat, dar din greşeală,
Nu ştie nimic la şcoală!
Când o să vină la mine
Am să-i zic:,, Bă, Moş Crăciune,
Dac' ai rămas corigent
Nu te duci nene, matale,
Cu caprele mele-n vale,
Că tot ai experienţă,
Poate scapi de corigenţă.
Paşti şi renii pe izlaz
Şi uiţi un pic de necaz".

poezie de Any Drăgoianu din De vorbă cu Moş Crăciun (2007)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maricica...

Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"

M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai ştii? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!

Maricica ce-o ştiu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuţă... nemachiată

Pe când tu? Îmi fac şi cruce
Cât fard faţa ta mai duce...
Aveai ochi frumoşi, căprui,
Ai tăi... unul e mai şui!

Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ţinea scai după mine
Să îi scriu o poezie

Şi i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... eşti cam trotil

Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... eşti o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă

Că dacă mai ieşi pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îţi pot da...

Şi-am luat-o uşor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie

Tu nu te lua după ce-ţi scriu,
Pentru mine eşti un zbanghiu;
Şi mă dezic de tot ce spun;
Când? Uite, chiar acum!

Ţi-am tot scris ode şi poveşti,
Dar eu tot nu ştiu cine eşti;
De-a dragostea-ncerci să te joci,
Vrei sufletul să mi-l sufoci!

Mi-e drag şi mie să mă joc,
Dar tu n-ai inimă deloc,
Matrapazlâcuri faci mereu,
Da-n jocul ăsta pierd doar eu!

Aşa, nu mă mai joc, iubite!
Umbli cu zaruri măsluite;
Dă-mi ce mi se cuvine mie,
Nu mai spune:"N-a fost să fie!"

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte mi-a spus că am valoare ca şi fiinţă umană atunci când niciun om nu a ştiut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viaţa în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a şoptit că nu e nevoie să ţin capul plecat şi că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă şi pot să folosesc legile naturii şi ale universului pentru a mă face pe mine şi pe cei din jur fericiţi, tot o carte mi-a spus. Că există iubire şi că o pot trăi şi eu, ştiu dintr-o carte şi doar cărţile mi-au păstrat vie speranţa că într-o zi voi putea să fiu şi eu fericit. Scriind o carte am câştigat pentru prima oară în viaţă bani munciţi de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soţia şi cărţile sunt promisiunea unei vieţi extraordinare pentru întreaga omenire. Cărţile nu ne judecă, nu ne fac reproşuri şi ne acceptă de fiecare dată exact aşa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp şi să le atingem, să le deschidem şi să lăsăm cuvintele aşternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om şi o carte există o iubire cu adevărat necondiţionată şi asta e alt lucru pe care îl putem învăţa de la cărţi. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Eu sunt Lenea!
Şi-am venit la adunare
S-o reclam pe-o doamnă care
M-a făcut "Cucoană mare
Care n-are de måncare!"
Vai de mine! Ce ruşine!
Ea să-şi bată joc de mine!
A! Dar am uitat să spun
Că această doamnă care
Spală, calcă şi găteşte
Şi... pe seama mea cârteşte
Hărnicia se numeşte.
Vai de mine! Ce tupeu
Să îmi spună tot mereu
Să mă spăl, să mă-ngrijesc,
Părul să mi-l descâlcesc,
Rufele să le cârpesc;
Să gătesc şi să fac patul,
Să învăţ şi să şterg praful.
Recunosc! Am dezordine-n sertare
Şi nu ştiu să fac mâncare!
Casa-i neaerisită!
N-am deschis geamul de muuult...
Că nu vreau ca să strănut.
Rochia mi-e şifonată,
Nasturele a căzut,
Tivul iar s-a desfăcut...
Doamne, câte-am de făcut!
Şi, tot doamna cu pricina
A venit ieri, bat-o vina,
Să-mi spună că eu n-am minte
Şi-s săracă şi-n cuvinte,
Că nu-mi place să citesc,
Să creez, să studiez...
Eu?! Ce să citesc? Pe cine?
Intrigată-s vai de mine!
Eu sunt Lenea! Nu oricine!
Mi-am luat un laptop nou
Ce gândeşte-n locul meu!
Dacă vreau un referat
Dau pe Google şi-am scăpat!
Să m-apuc să mai gândesc
Şi prin cărţi să scotocesc...
Să citesc studii, memorii...
Ce-au făcut toţi scriitorii...
"Ne-ai uitat de tot!"
Dintr-o carte prăfuită
Tot strigau de pe un raft
"Amintirile" lui Nică.
"Sunt la pagina 50,
într-o carte învechită
de pe răndul trei de sus;
de mă vei deschide-n grabă,
foarte multe am de spus!"
Striga Goe supărat
Că-i în seamă nebăgat.
Eu, în locul lui, vă spun,
Nici nu m-aş băga în seamă,
Că acum mulţi ani,
Eu, Lenea, l-am supravegheat atent
De-a rămas şi repetent!

N-am de gând ca să citesc,
Nu vreau să înnebunesc,
Minţile să le tocesc.
Mai bine umblu hai-hui,
Pe spinarea orişicui,
Bag zâzanie-ntre oameni
Şi duc vorba-ncolo,-ncoace
C-ăla face şi desface...
Sau stau toată ziulica
Mă ocup cu... mai nimica...
Stau pe capul tuturor
Şi nu plec aşa uşor.
Câteodată urlu... ţip...
Nimeni nu-mi zice nimic.
Am şi altă trăsătură-
cică-ar de de caracter-
Invidiez. Dar nu pe-oricine.
Doar pe cei ce au acasă
Numai bunătăţi pe masă.

Gata! Nu mă mai analizez!
Vreau doar să concluzionez:
Eu sunt soră cu prostia,
Cerşetorul, săracia.
Cin'se ia cu mine bine
Pierde haina de pe sine.

Vreţi de mine să scăpaţi?
Puneţi mâna şi-nvăţaţi,
Unii pe-alţii v-ajutaţi!
Ca furnica robotoţi,
Doar un pic să v-odihniţi!
Ignoraţi-mă pe mine
De vreţi să vă meargă bine!

poezie de Alina Sorinela Didu din Călător în Lumea Versului (2 februarie 2015)
Adăugat de Alina Sorinela Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insula de vis

Mi-am procurat – o spun cu modestie –
o mică insulă, pierdută-n larg,
văzută-n ziua-n care, pe catarg,
urcasem dup-o straşnică beţie.

Eram c-un ditamai milionarul
pe iahtul său, iar eu, biet matelot,
pierdusem, într-un joc, mălaiul tot,
şi, uite-aşa, a început calvarul:

C-am vrut să joc pe "Totul sau nimic",
iar ăia care mi-au luat toţi banii
s-au înţeles –... pe mama lor! – mârlanii,
să mă mai chinuiască înc-un pic,

Şi... am pierdut, c-aşa a fost să fie:
să fiu, decât eram, şi mai sărac,
să n-am nici peste pupăză colac
şi să trăiesc, mereu, în datorie.

Dar vezi, acolo sus, în chinul meu,
în aerul ce-n cap schimba cărarea,
am fost - cum să vă spun? – doar eu şi marea
ba, parcă, şi o voce, ca de zeu:

-Bă, idiotule, nu îţi ajunge
c-atâţia ani ai tot muncit degeaba?
Ia potoleşte-te şi... schimbă treaba!
Nu vezi cum sărăcia te împunge?

L-am ascultat şi-am devenit alt om,
dar tot cu capu'-n nori, aerian,
că de-aia am ajuns la un şaman:
să mă trateze. Eu, pe el, cu rom.

Şi ne-am tratat: eu i-am umplut paharul
iar el mi-a pus un praf, pe o hârtie,
de se trăgea pe nas. – Ce-o fi să fie! –
Mi-am alungat, cu nasul, tot amarul.

Nuş' ce mi-a dat: medicament, otravă,
că-ntâi mi-a fost cam rău, apoi mai bine,
dar văd, efectul lui, că se menţine
şi - în sfârşit! – sunt şi eu de ispravă.

Şi – ce era să uit! – hârtia sa,
sub praful alb, avea ceva înscris:
contractul cum că insula de vis
avea să fie, de acum, a mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!