Exerciţiu de patriotism

Ce vorbe bune încap în vremuri de urgie?
Pe umeri sfâşiaţi ne-atârnă greu ciulinii,
Rostind cuvinte pe care mama nu le ştie,
Ne-am învrăjbit în casă... Ne jefuiesc străinii.

Prăpăd ne dau şi cei din neam cu gura lor adâncă:
Priviţi ciulinii graşi cum urcă la hotar,
Priviţi pârâul sec şi pulberea din stâncă!...
Îi rog să coloreze munţii şi apele cu var.

Străbate vântul ţara şi surzi rămânem în zadar:
Furaţi, tirani, furaţi!... ruina este aproape.
Obrazul meu se uscă în soarele amar,
Iar jaful vostru dur e lege întru toate.

Întreaga ţară aţi golit sub mine,
Mă-ntreb pe ce mai calc, şi dacă e integru.
Mirosul cald al pâinii nu mai vine:
Ce poate fi mai greu decât păcatul vostru negru?

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, feb 2015, Exerciţiu de Patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă învăţaţi să culegeţi, din ciulinii stresului zilnic, nectarul umorului
şi tonifiaţi cu el şi pe cei din jurul vostru, înseamnă că aţi înţeles mesajul pozitiv al vieţii şi al înţelepciunii de mâine.

Valeria Mahok (15 noiembrie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoaşteţi
Şi zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Şi nu-l aveţi, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viaţa caier încâlcit de timp, necurat petreceţi,
Cu feţe duble, ascunse între murdari pereţi.

Nu suntem noi copiii vina neşanselor voastre oameni, părinţi...
Venim pe lume nevinovaţi, pentru a fii fericiţi
Şi deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuţi sau pe viaţă batjocoriţi.
Nu pricepeţi oare, războiul
Ce în minţile noastre confuze stârniţi?

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi,
Căci floarea sufletului nostru o râvneşte,
În fiecare zi, ca pe-o minune a lumii
Şi nu împărţiţi sudalme picante, în loc de vorbe bune,
Ce ne sfâşie inocenţa şi crezul scopului nostru frumos,
Căci vibrează nervos timpanele urechiilor noastre plăpânde
Şi ecouri dureroase ne zgârie creierii,
Iar visurile copilăriei odată amputate
Cu greu în viitor pot fi tratate, cu greu.

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi...
Fiindcă ne dominaţi cu înălţimea staturii voastre mature,
Calitatea vieţii noastre e preţul viitorului de la orizont,
Iar noi copiii lumii suntem amprenta vie
A tot ce a-ţi educat de milenii...
A tot ce faceţi, în timpul vostru liber arbitrat.
Moştenirea libertăţii, a păcii şi-a înţelepciunii
E zestrea cea scumpă a omenirii,
Ce datoria vi-o cere şi trebuie să ne-o lăsaţi.
Nu ne furaţi copilăria, oameni!

poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi paralele

Pentru noi, cei de la ţară
viaţa-i tristă şi amară.
Ne aşteaptă vremuri grele,
nu putem scăpa de ele.
Vine iarna viscoloasă,
căldură n-avem în casă.
Pe masă n-avem ce pune,
boala cruntă ne răpune.
Vara-n arşiţa de soare
trudim din greu pe ogoare.
Voi, în desfrâu şi lux trăiţi.
La cei săraci, nu vă gândiţi.
Pentru voi, noi existăm
doar atunci când vă votăm.
Atunci v-aduceţi aminte
şi de morţii din morminte.
Ne cereţi votul insistent
s-ajungeţi în parlament.
De-acolo, nu vă daţi plecaţi
decât când sunteţi legaţi.
Promiteţi marea cu sarea
şi ne-aprindeţi lumânare.
După ce primiţi mandat,
de săraci, voi aţi uitat.
Prin viclenii şi minciunele
furaţi să faceţi avere.
Nu v-ar mai răbda pământul!
Stârniţi în ţărani avântul
să reaprindă făclia,
în satele din România.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul vostru

Gândind la tot ce ne-a fost dat să fie
În viaţa asta plină de răscruci,
Noi parte am avut numai de cruci,
Iar nu de pace şi de bucurie...

Un glas însă ne mustră suveran:
"Oricât de mult şi greu aţi suferit,
paharul meu voi încă n-aţi golit!"
Aşa grăi al vostru Căpitan...

Din harul său voi m-aţi împărtăşit
La bătrâneţe, cu atâta soare...
Şi din iubirea lui, voi m-aţi iubit

În ceasuri de alean şi disperare...
De-o fi să ies cândva din închisoare
Nu voi uita de fapta voastră mare!...

poezie de Klaus Haushofer, traducere de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă contemporană

Dacă munţii-ar avea gură
Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbaţi
Viguroşi, neînfricaţi,
Care se luptau cu ursul,
Care nu ştiau ce-i plânsul.

Dacă munţii ar vorbi
Să ne spună într-o zi
Cum veneau duşmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Şi pe toţi îi alungam.

Dacă munţii ar voi
Multe ne-ar destăinui
Ca aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Şi ne-am apărat moşia
Ţara noastră, România.

Dacă munţii ar putea
Sunt convins că ne-ar mustra
Că acum ne-am înmuiat,
Că toţi ne-au încălecat:
Şi lichelele din ţară
Şi străinii de afară.

Dacă munţii n-ar tăcea
Sigur că ne-ar îndemna
Să ne regăsim mărirea
Să distrugem asuprirea
Să ajungem iar eroi
Să ne luăm ţara înapoi.

poezie de Octavian Cocoş (19 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aş fi un mândru împărat,
La hoţ i-aş lua atunci averea
Şi-apoi ar fi executat...
Aşa-i corect, aşa mi-e vrerea.

De-aş fi un mândru împărat,
Voi aţi simţii a mea domnie,
Aş fi cinstit cu-adevărat
Şi-n ţară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aş duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aş fi deloc clement
Şi hoţii atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra ţară să-nflorească
Şi eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toţi i-aş strânge
Şi nu ar fi o întâmplare
Şi sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toţi de soare.

De-aş fi un mândru împărat,
Aş fi răzbunătorul vostru
Şi vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aş fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oştire
Şi nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simţire.

De-aş fi un mândru împărat
Spitale aş face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli şi toate cele rele.

De-aş fi un mândru împărat,
Noi am paşii cu mare fală
Şi Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înşeală.

Nu-s numai hoţi în astă ţară,
Românul tare greu munceşte
Şi eu aş fi precum o fiară
Cu acela care-l umileşte.

De-aş fi un mândru împărat
Nu aţi uita strămoşii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Şi nu ne-am purta ca proştii.

De-aş fi un mândru împărat,
Vă dau la toţi cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Şi nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În ţara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o ţară umilită.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfiala unui fulg de nea

De n-ai mai fi Tu, eu aş mai fi precum
Un călător ce nu mai are drum
Şi pe pământ aş fi rătăcitor
Ba înotând, ba încercând să zbor.

O, drumul meu pustiu şi troienit
Cum s-a-ntâmplat de nu ne-am întâlnit?
Că m-am grăbit poate sunt vinovat
Sau poate că tu nu m-ai aşteptat.

M-ai fi văzut desculţ şi mi-ai fi zis
Că să te calc îmi este interzis
Te-aş fi văzut atât de minunat
Că la răscruce m-aş fi descălţat.

În timp a nins în locul tău prea mult
Cu toate că sunt încălţat şi cult
Mă tem şi-acum să calc un fulg măcar
Dacă sub el e totul în zadar?!

De n-ai mai fi mă-ntreb ce-aş mai fi eu
Dragoste, Drum şi Dumnezeu al meu?

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi pentru o clipă în interiorul vostru. Nu trebuie să căutaţi nimic. Doar priviţi înăuntru şi veţi vedea că sunteţi pacea însăşi.

H.W.L. Poonja în Doar rămâi tăcut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al efemerului, ca pe o scenă pe care oamenii urcă zgomotos şi trec tăcuţi în uitare, un spectacol în care culorile se nasc şi mor în freamătul soarelui.
Priviţi răsăritul şi apusul soarelui ca pe un spectacol al cerului atâta vreme cât sunteţi înăuntrul timpului, combinaţi frumuseţea din interiorul vostru cu o sinceritate perfectă în relaţia cu Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul ( din cartea Zidul gândurilor ) (2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul schimbării

Timpul vostru a trecut,
"Vă rugăm să ne scuzaţi",
Schimbarea este ca un scut:
"Nu mai vrem să fim furaţi".

epigramă de Nicu Petria (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată ţara
Să ardeţi în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-şi aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar rămâne după noi

Nu mă judecaţi de rele,
Nu mă judecaţi de toate,
Spuneţi un cuvânt de bine
Soro, frate!

Poate am greşit vreodată,
Poate m-aţi învinuit...
Inima în mine bate:
Nu priviţi numa-n trecut!

Nu se ştie, ziua-n care
Am fi toţi ori cine ştie?..
Viaţa-i mică, clipa-i mare
Şi, noi rămânem... nimică!

Faceţi loc zilei de azi
Şi la cea, ce va să vină,
Cu un zâmbet pe obraz,
Cu o vorbă caldă, bună!

Ce-ar rămâne după noi,
Dacă noi ne-am duşmăni?!
Dacă ne-am topi în ploi,
Neamul, cine-l va-ngriji?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aţi citit: «success is nowhere» sau «success is now here»? Transformarea raportului vostru cu succesul are întrucâtva de-a face cu evenimentele din viaţa voastră şi are foarte mult de-a face cu felul în care le priviţi.

Ben Renshaw în Succesul e o stare de spirit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru ţara pierdută

Aţi furat tot ce-a lăsat Nicolae Ceauşescu,
Şi-n mormântul veşnic rece se învârte Eminescu.
Nici păduri n-au mai rămas şi luăm pâinea din străini,
Că problema noastră agrară e pământul în ciulini.

Spunea un proverb odată: Fie pâinea cât de rea...
Însă ţara se goleşte, neamul meu va dispărea!
Ce va fi în urma mea nici nu vreau să mă gândesc,
Doar că-n cele patru vânturi este neamul românesc.

În ce colţuri ale lumii trudesc fiii noştri dragi
Ca pe vremuri, Românie, când erau stăpâni şi sclavi...
- Ce crezi tu că pot să fac, fiule pierdut de turmă,
Dacă vântul mă străbate şi m-acoperă din urmă?!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu va trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsaţi
să mai consume lumea nişte
pâine şi nu loveaţi în ea ca-n
bot de câine ce muşcă fără
noimă kilowaţi.

Aţi economisit aşa puţin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-aţi consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuşi, cea mai
mare, cum nu v-a fost
ruşine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?

Am multe observaţii să vă fac,
dar nu ştiu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.

Şi, totuşi, mai încerc să vă
explic nu veţi rămâne numai
la putere.
situaţia stelară vă va cere
sa vă întoarceţi şi la postul mic.

Ce veţi minţi popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?

Cum aş putea acum să vă mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeţi real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!

Treziţi-vă, treziţi-vă acum, priviţi
poporu-n ochi, vedeţi ce spune şi
daţi-i şansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-acelaşi drum.

Acum, nici observaţii nu mai
am,". îmi e de-ajuns să cred, ca
într-o lege, în faptul simplu că
veţi înţelege ce crede pătimitul
vostru neam.

Atâta tot de-ar fi şi pot să
mor, să văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere şi
faptele de bine acest cinstit
şi răbdător popor.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi nu căutaţi adevărul, căci de aţi fi căutat adevărul nu aţi fi pus gândul vostru mai presus de el şi aţi fi dispărut topiţi în el. Tot ceea ce căutaţi cei mai mulţi dintre voi este confirmarea gândului vostru despre adevăr, dar nici măcar nu bănuiţi că a crede că exişti tu şi adevărul, Dumnezeu este apogeul oricărei blasfemii...

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!