Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou...

În cumplitele mizerii care sunt aşa greoaie,
Bate astăzi orologiul cu ardoare, mai cu jale.
Se înalţă-n nemurire un luceafăr trist şi rece,
Stele ciunte, învechite, trebui împinse ca să plece.

Să ne lase nouă vrerea unde-s zilele voioase,
Să ne dregem iarăşi vatra în măririle făloase.
Au trecut în nepăsare peste sângele murind,
Mai mizeră este lumea, numai intrigi auzind!...

Ce averi ne luară dânşii, ducă-se-n pustiuri negre!
Vrem să vieţuim cu limba, cu eroii, după lege.
Nici ferestrele înguste nu ne sunt de trebuinţă,
Nici o ţară osândită doar la jaf şi suferinţă!

Unde falşii intonează imnuri mult prea zgomotoase,
Să confişte nouă mintea printre vorbele mieroase.
Nu va străluci în dânşii nici scânteia pentru ţară,
Doar păcatul de-a ne vinde ca pe-o umbră mult amară.

Din granituri vom desface, ridicându-l din mormânt
Pe acela care simte ce e drept şi ce e sfânt.
Ştefan cel ce nu se-apleacă, după Decebal – străbunul,
Că icoanele nu-s sfinte, Dumnezeu e numai unul...

Cum vreţi voi să piară aceia care-n glasuri ne îmbracă
Doar cu intrigi şi minciună şi-ncercarea lor de parcă
Ne sunt cuşme sau icoane după cazuri şi nevoie?
Să-i zvârlim sub piatra rece,
Să ne făurim destinul şi mărirea după voie.

Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou,
Imnul care nalţă-n glasuri braţe drepte de erou.
Nu să trecem mai umili prin puteri întunecate,
Că scânteia este una când ni-i soarele pe moarte.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - ian 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu glasul stins, măicuţă (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuţă, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viaţa e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viaţa care o am,
Şi-ţi promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăşi împreună, tu la piept să mă-încălzeşti.
Voi lăsa şi eu în urmă, multele plăceri lumeşti.
Cerul ne va fi lăcaşul, în care vom veşnici,
Pământul va fi oraşul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viaţă iar vom dobândi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru România bolnavă

Şobolani cu ochii putrezi de averi şi chilipiruri,
Îl furarăţi pe român şi-i rămase doar mândria.
Aţi îngenucheat poporul în minciuni şi multe biruri -
Iată cum şi ei – străinii - vor să-i ia şi sărăcia.

Fraţi voi sunteţi doar cu iude, cu escroci şi cu imperii,
Iată c-a sosit şi clipa să vedeţi cum morţi de smoală
Se ridică din pământuri peste ceasuri de mizerii,
Ca să vadă România cum se zbate-n pielea goală.

Sunteţi negustori de viaţă (nu am cum să mă dezic)
Trădătorii mei de ţară, vânzători de fiare vechi,
Iată cum pământul nostru e scaiete de nimic -
Amatori de vis mărunt, guvernaţi după urechi!

Aţi furat tot ce lăsase Nicolae Ceauşescu,
Este tragic pentru noi, este tragic pentru ţară,
Aţi pus taxe şi pe soare, plânge iarăşi Eminescu.
România umilită, zace azi în pielea goală.

Românie, Românie, şi chimiştii în halate şi guzganii răi să ştie,
Că în umbra mea umilă umblă chiar şi moartea lor.
Blestemaţi să fie aceia care vor să îmi confişte dreptul meu la sărăcie.
În această libertate şi vecia-i tulburată de imnul sicrielor.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s împotriva ta, Isuse

Nu-s împotriva ta, Isuse, nici nu te caut. Cred
În tine cum cred şi-n ceilalţi zei, mai bătrâni ca tine.
Nu te consider nici mai presus, nici mai prejos
Decât ei, doar că mai nou venit.

Sunt împotriva, da, şi paşnic îi detest, celor care
Te ridică deasupra altor zei, egalii tăi.
Te caut acolo unde te afli, nu mai presus
De ei, nici mai prejos, aşa cum eşti.

Un zeu de care era nevoie, pentru că n-a mai fost
Niciunul asemeni ţie: încă unul în Panteon, atât,
Nu mai pur: asta pentru că întregul
Nu era complet, mai lipseai tu.

Luaţi aminte, voi cei care-l veneraţi exclusiv pe Isus:
Viaţa este diversă, zilele sunt diferite unele de altele
Şi noi numai în diversitate vom putea trăi
Cu adevărat împreună şi singuri.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,

După ce critică totul, ce este şi nu-i pe lume,

Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ

Cei mai înţelepţi în toate dânşii sânt. Ah, dânşii sânt!

Cum? S-ocupă din juneţă numai cu filozofie;

Logica-i o jucărie pentru minţile lor! Fie,

Că ştiinţa-i vastă, însă ei în degetul cel mic

O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic

Lucru ne-nţeles de dânşii; toate, toate-s bagatele:

Ştiu de-a rostul pe Sofocle, tot aşa pe Aristotele;

Fiecare dintre dânşii, chiar pe când era copil,

Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu şi Virgil!

Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?

Chiar şi-n ştiinţa lui Pliniu nu poţi să găseşti ca ei!
.........................................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola celor neiubiţi

Mai trece iarăşi un veac de suferinţă,
Ei sunt cei neiubiţi ce luptă în fiinţă;
Voi oameni, oare nu tânjiţi s-aveţi
În orice seri şi dimineţi,
Dragostea dată de căinţă?...

Tulburător privesc la cei trudiţi cum zac,
Ei sunt aceia îmbrăcaţi în sac;
Voi oameni, oare nu ştiţi ce e iubirea
Descătuşată din simţirea,
Acelora, care lumeşti nu se mai plac?...

Mai trece încă vreme de durere,
Ei sunt aceia care aici nu-şi fac avere;
Voi oameni, oare nu cunoaşteţi diferenţa
Dintre acei care-şi dau încă corijenţa,
Şi alţii clădindu-şi suflul ce nu piere?...

Numai un Dumnezeu este în noi, întotdeauna,
Pierzi zilele, una câte una;
Numai la viaţă-am fost chemaţi şi nu la moarte
Numai păcatul neiubirii ne desparte,
Răpindu-ţi clipele pân' nu mai e niciuna.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre o poveste

A fost odată o poveste

Se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea

Eroii ei intrau în ea
După moarte
Şi ieşeau din ea
Înainte de-a se naşte

Eroii ei vorbeau
Despre o ţară despre un cer
Vorbeau de toate

De-un singur lucru nu vorbeau
Un lucru pe care nici măcar ei nu-l ştiau
Acela că nu sunt decât eroi de poveste

Dintr-o poveste care se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea.

poezie clasică de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeuna între dânşii şi îndată după descălecat şi după pustiire, cum s-a spus, şi după al doilea descălecat, până astăzi, acelaşi nume este dat deobşte muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în ţara Transilvaniei. Rumân este un nume schimbat în curgerea anilor din roman; şi astăzi când întreb pe cineva dacă ştie moldoveneşte, spun: ştii rumâneşte aproape ca: scis romanice. Un alt nume ei înşişi nu au primit între dânşii niciodată.

în Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei (Cronica Polonă) (19 iunie 1673)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa speranţei

Infirme vorbele pe buze
Se-ntrec în stih de rugăciuni
Încât se încovoaie cerul
În vatra plină cu minciuni.

Ne amăgesc de ani de zile
Hulpavii care vând iluzii
În timp ce sufletele crapă
În strigăte cu vechi concluzii.

S-a tot bătut toba în toate
Şi ţara-i târâită-n haos,
Degeaba preoţii se roagă
La cartea sfântă din pronaos.

S-a zis şi zicerea e fum
Deşi în lege e scris bine
Că nimeni n-are drept să fie
Călăul tău, călău şi mie.

Mai e încredere în omul
Ce se înalţă peste trepte
Uitând de mamă şi de neam,
De binele ce stă s-aştepte?

Sunt vânătorii de iluzii,
Sunt detractorii, decadenţii,
Au înecat ţara-n mocirle
Jurând pe biblie ca drepţii...

Dreptatea lor e o minciună,
Ciuperca morţii prinsă-n steag,
În vatra a rămas cenuşa
Speranţei ce renaşte-n prag.

Infirme-s vorbele pe buze,
În preajma lor e frământare
Din care desluşim scânteia
Vocalelor de-nverşunare.

Cum nimeni nu-i presus de lege –
Otrava care o îndurăm
S-o împărţim cu toţi frăţeşte:
Nu vă-nduraţi? Vă obligăm!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După oglindă

Dansul acesta înţelege-l acum după paşi
de unde începe talpa mea să calce în care ceas în care dans dincolo de oglinda cea mare
nu mă lăsa să îţi spun totul eu
pesemne dragostea este păşitul într-o oglindă
aşezarea în ea
dacă tu mă urmezi, pesemne că ne vom îndrăgosti

lăsa-vom în spate odăile femeile tale pieptănătura timpului şi ceasurile care ştiu doar bătaia uniformă a secundei orologiul pe care l-ai cumpărat de la un anticar pe vecinul de la apartamentul doisprezece şi stupii lui din care ne-am hrănit lăsa-vom copiii pe care nu-i vom avea niciodată şi pe cei pe care îi vom avea lăsa-vom laptele de pe foc care dă să se-îmbrânzească în pasul cel vechi al timpului şi levănţica din dulapurile prea noi pe care le făceau ei dintr-un fel de rumeguş galben şi roz aurul de pe călcâiele mamei mele şi cerul mijit strâns într-o bucăţică de drojdie putrezită lăsa-vom cuptorul de pe-afară cu pâinea proaspătă şi moale aburindă în el care îmi aparţinea doar plină de funingine prea fierbinte tuleiele de porumb din care se face mălaiul pentru pâinea ce nouă a noului pentru că din galben se poate face orice pâine şi pe bărbatul pe care visam să-l iubesc în trecut în orice trecut

se va face dintr-odată lumină peste oglinda mea cea mare peste nisipul din ea

şi mă vei ţine în braţe doar în câmpia cea nouă, plină de flori

îmi vei spune prostii

lucruri portocalii, care se zic când vremea cucereşte pe fereastra închisă

căci dincoace de oglindă s-a făcut frig
ca şi cum soldaţii ar fi început să mărşăluiască cu puşca pe umăr
în cadenţă
sunt soldaţii nimănui dar nimeni pesemne ştie care sunt soldaţii lui şi care sunt măsurile răului şi a vânătoriilor de tot felul
şi îmi aduc aminte de ceasuri
pendula bate sarcastic nu mai este era timpurilor şi a secundelor care bat aceeaşi măsură
ca şi soldaţii
de aici va începe un timp nou şi o nouă oglindă
una mai mică
a tuturor împăciuirilor

în care vom sta amândoi
ca într-un fel de stea, cu pajişti de foarte departe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preoţii mai mult sunt nişte simpli apărători de interese religioase şi dogme, decât de a afla Adevărul lor lăuntric. Cât priveşte preotul de la tine din sat, schimbă-l, mergi la un alt preot. Şi, cel mai bine, regăseşte Preotul din inima ta, acesta este "Eu-Sunt", este ce mai pură şi mai sacră călăuză! Nu toţi preoţii sunt la fel, sunt unii a căror omenie şi smerenie sfinţeşte prin viu grai viaţa creştină. Tu trebuie să vezi cum de ai uitat că eşti Dumnezeu şi te iei din greşeală ca fiind corpul-minte, asta trebuie să afli. Cum de această minciună a devenit călăuza vieţii tale? Iată de ce tu întrebi de "accesul la Adevăr". Oare Adevărul vrea acces la Adevăr? Sau doar o minciună vrea acces la Adevăr în speranţa că nu va mai fi o minciună? Această minciună care speră să aibă acces la Adevăr este doar un cameleon cu miliarde de feţe; întreabă-te cum de tu, Adevărul, ai ajuns să-i dai crezare? Tu mai spui: "Sau nu avem voie la Adevăr?" Adevărul nu este un act de voinţă, voinţa ta doar îl va înăbuşi, fiindcă pleacă de la premisa greşită că eşti om şi alte bălării învăţate de minte. Dacă eşti Supremul sau Dumnezeu Tatăl care trăieşte o experienţă umană, ce nevoie mai ai de toate aceste invenţii ale minţii, pentru nemurire? Religia nu este făcută pentru Adevăr, ci pentru a-l lua în posesie. Dar Adevărul este imposedabil.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat
să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc...
că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil
şi numai dorul de copilul acela te invocă
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur
.
ascultă, mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând
.
iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere.
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care
poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea după geamul termopan

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum - cerul cu vată-i în urechi,
E ca şi cum - să n-ai nici un duşman:
Nici unul nou, nici unul vechi...

Iubirea după geamul termopan...
O schimb pe-un strop de libertate -
Cum să auzi că e sfârşit de an,
Şi cui să strig că am avut dreptate.

Iubirea după geamul termopan...
Un vacuum sau poate-o şmecherie?
Sau pieptu-ţi e un deal viran,
Castelul dorului - doar o fantezie...

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum eşti fără ţară,
E ca şi cum un sâmbure-n bostan
Idee n-are ce se-ntâmplă-afară...

Iubirea după geamul termopan...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc... că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil,
şi numai dorul de copilul acela te invocă,
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur

ascultă mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele,
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând

iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere �
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de dobitoace

Nu-mi plac proştii
proştii care ridică capul din iarba lor
şi cuvântă,
care ies din comportamentul de vită docilă
şi se transfigurează în animale de pradă,
dându-şi cu presupusul despre arta conducerii
fără a cunoaşte teoria sistemelor.
Nu-mi plac ticăloşii,
nici măcar nu-i căinez,
sunt atât de ticăloşi că nici nu scuip pe ei,
doar îi sictiresc.
Urăsc trădătorii, cu toată fiinţa mea,
de parcă i-aş fi iubit candva crâncen,
cu dumezeii mamii lor cu tot.
Iubesc animalele,
în lumea lor proştii fac treabă de proşti,
cu blândeţe şi asumare de condiţie,
respectând ecuaţia domnului Gauss.
Iubesc animalele pentru că în lumea lor lucrurile sunt clare,
iubirea este iubire şi ura este doar o furie,
ce se stinge după legi prestabilite.
Dar cel mai mult iubesc animalele
pentru că în lumea lor nu există trădare,
trădarea înseamnă moarte.
Priviţi animalele proştilor,
ticăloşilor, tradătorilor
şi învăţaţi legea şi măreţia de a fi oameni!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!