Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudaţi!... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară ;
Mamele ne sunt demult ţărână şi vreme n-au avut să vadă
Cum noi căzuţi mai jos de jos, ne facem mai umili. Şi iară
Plângând ne cheamă soarele... A mai murit o primăvară.

Pe mine nu m-aplaudaţi... mă doare tot ce nu e românesc ;
Ce n-am trăit este ucis şi moartea mă refuză de o vreme,
Iar drumul mi l-au îngrădit străinii şi parcă nu răzbesc
Să merg cu luna la îngălbenit stejarii. Şi moartea geme,
Sătulă fiind de haita care urlă la împărţitul ciolanului câinesc.
Am plâns la un stejar ucis... am plâns de tot ce nu e românesc.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.

Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opţiunea destinului

Dă în muguri crucea pe morminte
hăt în jos la morţi e primăvară
să păşim copii cu luare-aminte
dacă vrem pământul să nu doară

Hăt mai jos la morţi e primăvară
parcă se aude-n ierburi cucul
cântâ în fântâni parc-o vioară
vai ce umbră crudă are nucul

Parcă se aude-n ierburi cucul
să zburăm copii cu luare-aminte
soarele prin nori îşi plimbă plugul
crucea dă în floare pe morminte

Hăt mai jos la morţi e primăvară
să trăim ca moartea să nu-i doară

poezie de Costel Zăgan din revista "Ţara de Sus", nr.3-4 (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,
Şi ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopţii, laptele cărunt
Îndrumă cocoşatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,
Ne scuipă moartea asta printre dinţi
Şi până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,
Păşim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini
Sunt şi mai mici, iar noi tot mai puţini.
Acum aţi înţeles tot ce era:
O vară sinucisă până-n ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem împotriva elegiilor

Oh, dragoste, ce-i cu atâta argumentaţie?
Sunt obosită de toată vorbăria ta pioasă.
Mai mult, sunt sătulă şi de morţi.
Ei refuză să asculte,
aşa că lasă-i în pace.
Să nu-ţi mai calce piciorele prin cimitir,
ei sunt preocupaţi de moartea lor.

Fiecare aruncă întotdeuna vina pe ceva:
pe ultima litră de tărie golită,
pe cuiele ruginite şi pe penele de pasăre
care s-au prins în noroiul de pe pragul la intrare,
pe viermii care au apărut după urechile pisicii
şi pe predicatorul cel cu buze subţiri
care refuză să se prezinte când este chemat,
cu excepţia acelei zile pline de purici ţupăitori
când, decrepit, a intrat în curte
căutând un ţap ispăşitor.
M-am ascuns în bucătărie după săcoteiul cu rufe vechi.

Refuz să-mi amintesc de morţi.
Iar morţii sunt la rândul lor plictisiţi de toată tevatura asta.
Dar tu – dă-i înainte,
du-te, du-te, coboară
acolo în cimitir,
stai jos acolo unde crezi că se află chipurile lor;
sprovăieşte cu visele tale triste.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii vrem o ţară mai bună, mai frumoasă şi mai curată. Cu toate astea, tot ceea ce facem noi este... aproape egal cu 0 (şi care facem ceva suntem puţini în comparaţie cu majoritatea pasivă). Vrem ca ceilalţi să fie mai buni cu noi, dar noi nu oferim nici măcar un zâmbet. Vrem să fie curat, dar dacă vedem pe cineva aruncând ceva pe jos nu zicem nimic că nah... de ce să ne complicăm? Vrem ca noile generaţii să fie mai bune, dar noi ce exemplu le dăm? Vrem altă mentalitate, dar totuşi parcă o acceptăm şi pe cea care ne trage în jos. Nu vi se pare că toate se leagă? Şi totuşi, după cine aşteptăm să facă şi de ce? De ce nu noi? De ce tot timpul alţii în locul nostru? De la cine să înceapă schimbarea?!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, aşa este moartea, cel mai cumplit lucru; pentru noi un nimic: atâta vreme cât suntem, ea nu este; iar când ea este, nu mai suntem noi.

citat din Epicur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile de primăvară

am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subţiază încet

în poveştile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greşit pe lumea asta

//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//

am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi

dependenţele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc

visele noastre de argon, xenon, neon şi mai ales heliu

am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum îşi lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar

las cutterul din mână sa cadă pe parchet

// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//

dar mă mişc liber

când deodată în poveştile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo şi am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleştar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv

mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile şi unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Păstorel

Când murit-a Păstorel,
Plâns-a lumea după el.
L-au plâns chiar şi adversarii;
Cel mai mult l-au plâns crâşmarii!...

epigramă de George Budoi din Epigrame (18 februarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de primăvară

Noi de mult te aşteptam
lumină de primăvară.
Muguri se deschid pe ram
când de sus raze coboară.
Ramul când are lumină
vibrează de fericire.
Ogoare, păduri, grădină
se trezesc din amorţire.
De-acum vremea e mai caldă
şi-n albastrul cerului,
zburătoarele se scaldă,
dând ocol pământului.
Când ziua dă în dimineaţă,
florile de primăvară,
cu parfumul lor se-înalţă.
Păsări se întorc în ţară.
O panoramă minunată
e întinderea albastră!
Vine iar, ca altă dată,
primăvara-n ţara noastră.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu...

Să nu ţipi, mi-a spus iubirea, c-am ajuns pe-a vieţii creangă
Uite, dorul cum se duce şi-apoi vine, tot aleargă
Dintr-o clipă, nasc o sută şi din sută, vine-o mie,
Doamne, lasă-mi primăvară, să mi-o cos cu drag pe ie.

C-am promis demult, demult, drumurilor mele, punte
Şi le-am străbătut pe jos şi n-am plâns că mi-ar fi multe,
Şi-am văzut crescând lăstarii şi pe câmpuri, florile
Am dormit sub cerul nopţii şi-am zâmbit cu zorile.

Să nu ţipi, zicea iubirea, când am prins-o de mijloc
Că m-aşez în sân la tine şi prin suflet mi-aflu loc,
Şi-am tăcut precum pământul, când îl ară şi-l prăşesc
Dar am învăţat că-i vară şi frumos, doar când iubesc.

Şi mai ţip aşa de drag, să mi-aud prin vise, glasul
Când alături, e iubirea şi cu mine-şi ţine pasul
Înfloresc pe crengi de măr, bucuriile, de-a valma,
Tot mai dulce-i fericirea şi mai strânsă-mi ţine palma.

Să nu ţipi mi-a spus iubirea, că mereu e primăvară
Şi se-ntorc pe rând, pe rând, gânduri bune într-o seară,
Şi-or fi verzi şi tinerele, doruri ce n-au fost trăite
Pe acelaşi ram, se întrec, primăverile-n cuvinte!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul are dreptul să-şi pedepsească fizic soţia dacă ea: refuză să facă totul pentru a arăta cât mai atrăgătoare pentru soţ; refuză să-i satisfacă preferinţele sexuale; pleacă de acasă fără să ceară voie; îşi neglijează îndatoririle religioase. Instrumentul de pedeapsă (parul) trebuie ţinut la vedere, pentru ca soţia să-l vadă mereu.

Ghassan Ascha în Despre supunerea femeii în Islam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau o primăvară cu tine

O ultimă bătaie a inimii

Şi tata s-a prefăcut lacrimă la rădăcina copacului.

De atunci îl caut cu glasul plâns

În muguri.

El agaţă fluturi albi în ramuri

să nu mă pierd – râde.

Mai vreau o primăvară cu tine – i-am zis,

Vreau totul încă o dată...

Să baţi dealurile cu mine pe creştet

Ca atunci când soarele era aşa de mic

Încât îl prinsesem în pumni ca pe un măr de aur.

Măcar o copilărie cât o zi,

Când vedeai cerul rotund în lacrima mea.

Pierdusem funda de curcubeu a păpuşii.

Ai înlocuit-o cu o poveste...

Cum că aş fi strălucitoare ca raiul.

De atunci n-am mai plâns...

nici acum nu plâng,

Numai că uneori îmi curg ceruri rotunde pe obraji.

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Părinţilor noştri, între esenţial şi etern (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Privirea ta - cântec zurliu,
Eu am ucis cu nepăsare,
S-ajung la tine nu mai ştiu,
Aş vrea să vin, dar prea mult doare...

Surâsul tău - parfum de rouă,
Eu l-am deschis cu un suspin,
Te văd plângând atunci când plouă,
Dar eu la tine n-am să vin...

Şi ochii tăi - safire de-aur,
Îi mai privesc şi-acum în vis,
Sunt egoistă, nu te caut,
Dar te iubesc, mereu ţi-am zis...

Poveşti mai ştiu despre iubire,
Dar ca a noastră alta nu-i,
Tu vrei să prinzi a mea privire
Cu o frânghie, să o-ncui.

Genele-mi plâng, doar luna ştie,
Cât de aprins e focu-n mine,
Dar mă gândesc cum o să fie,
Dac-am s-ajung plângând la tine.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepţi,
C-au privit mereu spre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi fiind mai păcătoşi
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoşi,
Că eşti pur şi înţelept

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum negustorul nu refuză o monedă bună, marcată cu sigiliul împăratului, tot astfel sufletul nu refuză adevăratele bunuri. El primeşte adesea unele false, dar e pentru că sigiliul împăratului l-a păcălit şi nu ştie să recunoască falsul.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate să dispară strălucirea soarelui; când e lumină în suflet, noi găsim în inima noastră ceea ce ne refuză lumea întreagă.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome VIII
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul: A! D-le! noi nu putem fi contra a tot ce e românesc, căci suntem aci în teatru românesc; dar nici nu putem admite că absolut tot ce-i românesc trebuie să fie bun.

replică celebră din piesa de teatru Începem!, scenariu de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!