Vorbeşte-mi copilă

Motto: "vorbeşte copil de gutui coapte"

Vorbeşte-mi, copilă... de coapte gutui,
cu-aroma-ţi de teamă, din suflet silhui,
descântă-mi poveşti, rădăcină şi faptă,
cu inima-ţi rod şi tâmpla-ţi răscoaptă.

Vorbeşte-mi, copilă... de pere-aromate,
cu mierea din palme şi-adevărul din lapte,
şi-mi leapădă umbra, cu lumină dezmiardă,
pe-un arc de răstimp, răsăritu'ţi, să-mi ardă.

Vorbeşte-mi, copilă... de prune-ntomnate,
zăgaz de furtună, stăvilindu-se-n şoapte,
amurg lanceolă, palisându-mi trăirea,
vlăstar revelat, înfruntând prăbuşirea.

Vorbeşte-mi, copilă... de fruct început,
când doru-i-altoi, prăznuind subşternut,
sădeşte-mi crucişul plămădit de speranţă,
pe un mugur de ram şi-o tulpină de viaţă.

Vorbeşte-mi, copilă... cu ochi de măslină,
furată de nouri, când luna-i deplină,
desculţă-te'n pulberi sub ceru-nstelat,
când dragostea-i fruct, de păcat împăcat.

Vorbeşte-mi, copilă... cu priviri de cafea,
aromă de zori ce-i mai poţi deştepta,
şi-aruncă-mi o scară, cu trepte curate,
culesul de boabe spre'nalt să mă poarte.

Vorbeste-mi, femeie... de sâmburi şi miez,
fă-mi ceai dintr-un vis, şi dă-mi s-ajunez,
ţi-e caldă simţirea şi'n salba-ţi de mirt,
i-un chivot de ani, spovedind acatist.

Copilul-femeie... confesat de gutui,
ce dorul şi-l coace'ntr-un vis nimănui,
ţi-ascultă îndemnul prin soare şi vânt
şi-azima-ţi rodeşte, din fruct în cuvânt.

Copilu-ţi vorbeşte... femeia îţi tace,
şi buzele-şi muşcă, evitând iarmaroace,
doar holda-i de suflet ţi-accede culesul,
prin gura-ţi de aur, botezând înţelesul.

Şi ţi-am vorbit din tot ce n-am rostit.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi de iubire

Vorbeşte-mi de iubire, cu glas înalt, şoptit,
Când sfeşnicele nopţii veghează-n infinit
In aşteptarea zilei, ascunde-mă sub lună
Să gust dulceaţa mierii cu stropi de mătrăgună
Vorbeşte-mi de iubire cu glas duios şi rar
Coboară-mă din stele pe-al gândului altar
Din nesfârşirea clipei, desprinde-mi o petală
Să-ţi scriu parfum de versuri cu-a nopţii călimară
Cu vrejul de cuvinte înşirui o poveste
Iar stelele deschid al visului ferestre
Captivi în agonia sublimului fior
Când luna stă de pază, vorbeşte-mi de amor.

poezie de Bianca C. Dan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu XXXV

Mai vorbeşte-mi încă... Aceste cuvinte
le-am dorit de tânăr... Le-am dorit fierbinte
cald fior trezeşte vraja lor adâncă
Mai vorbeşte-mi încă...

Mai vorbeşte-mi încă... Lumea nu se-arată
ale tale vorbe leagănă şi-mbată,
vorba ta - o floare alintând o stâncă -
mai vorbeşte-mi încă...

poezie celebră de Kazimierz Przerwa-Tetmajer din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi blând

Vorbeşte-mi blând, mi-e inima bolnavă,
Iubirea m-a întâmpinat cu ură:
În loc să-mi toarne câte-o picătură,
Mi-a dat, întreagă, cupa-i de otravă.

epigramă de Otilia Cazimir din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge,copilă

Nu plânge, copilă!
Lacrima-i amară.
Căzută din pupilă
obrazul tău îl ară.
Brazdă adâncă lasă
pe rumenul obraz.
Deloc nu eşti frumoasă
când plângi la un necaz.
Când teama te-înfioară
şi-n suflet îţi pătrunde,
Roagă-te din inimioară
şi Dumnezeu te-aude.
Chiar dacă tu nu-l vezi,
El totuşi te ajută.
Continuă să crezi
şi lacrima-i pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii

E un copil! E o copilă!
Sunt amândoi copii!...
Iubirea lor e o idilă,
Cum sunt prin poezii...

Furişi se întâlnesc adese,
Şi el îi recitează
Sonete din Musset culese;
Ea tace şi oftează...

El cu o vorbă mintea-i fură
Şi-o farmecă, şiretul!
Dar se loveşte peste gură
Că i-a şoptit secretul...

Cu şoapte calde şi timide
Iubirea lor şi-o-ngână,
Iar întâlnirea lor se-nchide
C-o strângere de mână.

Se hotărăsc în ziua-a două
Să se revadă iarăşi...
Iubirea lor e vecinic nouă,
Deşi sunt vechi tovarăşi.

Şi setea patimei aprinsă,
Din ochi li se revarsă:
Ea pleacă de durere-nvinsă,
El, cu simţirea arsă!

Iubirea lor e o idilă,
Cum sunt prin poezii:
El un copil! Ea o copilă!
Sunt amândoi copii!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi copilă...

Dormi copilă, printre florile din livezi,
curată ca visul născut din zăpezi.

distih de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumintea copilă

Sunt doar o copilă aflată-n chivot
Cerând veşnicie la preţul de-un zlot,
Când pajura vine pe valea de vânt
Şi stele pletoase fac cerul cărunt.

Pe prispa de ceară se-nalţă un drum
Iar lemnul livezii miroase a fum.
Trecând peste podul urzit din pelin,
Mă legăn prin trestii, foşnind tot mai lin;

Zăresc orologiul din turn fluturând
Precum funigeii ţesuţi de curând.
Cu numărul frunzei pe os tatuat,
Veşmântul de carne îmi cade-ntomnat!

Din liniştea bărcii avută drept trup
Cocori transparenţi deodată irup
Şi toate din mine firesc se divid,
Un şir de mărgele e tot ce-a fost zid!

Sub solzii spiralei din vadul rotund
Aduceri aminte se-ntind ca un prund.
Urmând luciul mrenei stăpână pe-adânc,
Nimic nu-mi rămâne, nimic nu arunc;

Nimic nu e mare, nimic nu-i mărunt.
Când spaţiul se sparge, nimic nu e ciunt!
Cuvintele, iată, sunt strâmte de-acum,
Doar gândul străbate la fel, dar altcum!

În sacrele-arcane, tăcut scarabeu
Pe trena cea albă. Priveşte, sunt eu,
Cumintea copilă bătrână-n chivot
Dansând cu lumina prin Totul, de tot!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam o gingaşă copilă

Visam o gingaşă copilă
Cu păr frumos lăsat pe spate;
Şedeam sub teiul din grădină
Sub bolta nopţii înstelate.

Vorbeam, cu drag îmbrăţişând-o,
De bucurii şi de nevoi -
Din cer îngălbenite stele
Priveau cu pizma-n jos la noi.

Trezit din vis, mă uit - sunt singur,
E noapte-n juru-mi şi răcoare;
Pe boltă stelele scânteie
Tăcute şi nepăsătoare.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia copilă

Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ţi fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îţi fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ţi luminez în noapte
Când te-ai fi simţit stingher.
Poate vroiam să îţi fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ţi şterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îţi fiu un anotimp
Cu siguranţă vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima şi nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.

Să-ţi fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuşi
o dulce Poezie...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Pe sub pielea-mi de copilă, ţin ascunsă o femeie,
Cu privirea de felină şi cu-n ruj ciudat pe buze.
Pregătită să atace viaţa când va fii nedreaptă,
Să ucidă şi să moară, să renască-n a mea şoaptă.

E atât de rafinată că aproape nu exista,
Uneori îi sunt nedreaptă, şi devine atât de tristă.
O lipsesc de mângâiere, de amor, şi ochii căprui,
Şi o-ngheţ cumva în mine pentru moartea nu ştiu cui.

E un vis erotic parcă când în mine se arată,
Nu mai ştiu de sunt copilă, de-s soţie sau amantă.
Mă tot ceartă ca o mamă, dar mă-ndeamnă la păcat,
E un demon într-o rană, ori sunt eu cu-adevarat?

Mă ucid în orice clipă, dar revin cu ea la viaţă,
O tot ţin înlănţuită şi lipsită de speranţă.
Prea puternică-i femeia ce o ţin ascunsă-n mine,
Totodată prea firavă, să o las liberă-n lume!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Pe lespedea din faţa casei
Stăteam, copil şi tu copilă,
Hipnotizat de forma coapsei
Şi de mirosul de zambilă.

Desculţi, cu mâini îngemănate,
Pe strada fără de lumină
Ne sărutam pe săturate
Făr-a simţi vreun fel de vină.

Ne erau buzele flămânde...
Eram olar, erai argilă,
Cu degetele tremurânde
Te modelam, să-mi fii Sibilă.

... Pe lespedea din faţa casei
Doar amintirea stă, senilă...
Cu ea, un fir în faţa coasei,
Stau eu... visându-te copilă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi încet, ca într-un vis duios.

citat din Cesare Pavese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpa mea copilă

(dedicaţie Cameliei Rogojinaru)

Prin iarba pân' la brâu, prin lunci cu soare,
Trecem prin viaţă, păsări călătoare...
Mi-i gândul fericire şi lumină,
Că Dumnezeu mi-a dăruit copilă.

Căci pentru toţi, în lume, e o soartă,
Iar dacă Dumnezeu mi-a dat o fată,
Când îmi doream fecior, El a sădit
Bujor de vis şi înger... În sfârşit,

Îmi seamănă la gânduri şi făptură,
Ea este dulce răsărit de lună,
I-am pus în leagăn, verde busuioc,
Să aibă şi copila mea noroc.

E împăcare... Lacrimi de speranţă,
Nu mi-ar ajunge-a mulţumi, o viaţă
Şi mulţumiri meru ţi-aduc, Fecioară...
Ce mare este dragostea de mamă!

R:
Fetiţa mea cea scumpă,
În fiecare zi,
Îţi mulţumesc, măicuţă,
C-ai învăţat ă fii,
Lumină şi căldură
În casa părintească,
Pacea, pâinea şi sarea
Şi mierea de pe masă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel târziu

Te aştept să vii, copilă
Ca să afli că trăiesc,
Dar să nu îmi plângi de milă
De-i vedea că mă albesc.

Între noi a fost idilă
Şi de-atuncea te-ndrăgesc,
Te aştept să vii, copilă
Ca să aflii că trăiesc.

Doruri te însufleţesc,
Vii la mine fără silă
Gingaşă ca o zambilă,
Să mă faci să-ntineresc...

Te aştept să vii, copilă!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn pentru mama

Dormi-adormi, măicuţă dragă,
Dorm nepoţii tăi de fragă,
Dorm şi blidele spălate,
Dorm şi rufele curate;
Dorm trudite-a scării trepte
Lângă cuibul meu de pietre,
Doarme-n tihnă greieraşu-n
Clopoţelul de la uşă;
Doarme casa ta bătrână,
Doarme via sub ţărână.
Dormi! Prin vis, pe val de mare,
Să te vezi copilă mare,
Lângă-un ciob şi o cordică
Să te vezi copilă mică.
Să te vezi şi mai înainte:
Când erai cum nu ţii minte.
Dormi, măicuţa mea albită,
Dormi, măicuţa mea iubită!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă-s copilă

(Cameliei Rogojinaru)

Mama m-a născut copilă,
Surâs, cântec şi lumină
Şi chiar dacă nu-s fecior,
Eu cu munţii mă măsor.

Mă înalţ – un zmeu în soare,
Sunt şi vis şi sărbătoare,
Sunt pacea şi tricolorul,
Îmi cinstesc prin cânt poporul.

Aur port în păr... şi soare,
În obraji bujori în floare,
Ie, fotă şi opincă
Şi-s mândră, cât sunt de mică.

R: Hai mamă, vis şi cântec românesc,
Hai mamă, mamă scumpă te iubesc!
Hai mamă scumpă, stelele răsar,
Hai dulce mamă,-n părul tău de jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar atunci când nimeni nu gândeşte te invit să-mi spui cine mai vorbeşte. Vorbeşte-mi din Absenţa gândului şi prezenţa inimii, pentru că atunci când îmi vorbeşti din prezenţa gândului şi absenţa inimii, tot ceea ce îmi spui pare foarte uman, extrem de însufleţit, de siropos şi totuşi absolut tot ceea ce afirmi e cea mai jalnică minciună.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!