Poporul vegetal

Ziua în amiaza mare,
Varza albă din răzor,
A simţit cu-nfrigurare
O durere în picior.
Şi văzu atunci, uimită,
Sub pământ, destul de clar,
Coropişniţa venită
Pe ascuns, ca un tâlhar.
Varza alarmă îndată
Şi surate şi vecini,
Dar grădina, prea distrată,
Nu privea spre rădăcini.
Constatând că nu le pasă,
Coropişniţa alese
Să îşi facă-aici şi casă.
Chiar, mai mult, se înţelese
Şi cu cârtiţele, care
Prin pământ săpau de zor,
Sub tulpini nepăsătoare.
Ba, făcură cu mult spor
Şi-un partid să hotărască
În grădina cu legume
Care plantă să mai crească,
Ori să aibă viaţă-n lume.
Astfel că dăunătorii
Din străini, aici veniţi,
Devenind stăpânitorii
Băştinaşilor pleoştiţi,
Care-n propria grădină,
Nici măcar n-au protestat
Că-s săpaţi la rădăcină,
Hohotind, le-au şi strigat:

-Un popor, asta nu-i glumă,
Piere dacă e "legumă"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eu îi vreau caprei răul

Vecinul are-o capră rea
Şi nu-i vreau răul, ea mi-l vrea
Că am văzut-o cum privea
La varza din grădina mea.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare-ţi e grădina, Doamne

Grădina Ta - care-i destul de mare
(În care întâlneşti şi răi şi buni),
Noi te-am ruga, ca printre pomii-n floare,
Să faci aici şi-o casă de nebuni!

epigramă de Virgil Petcu (mai 2011)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violetele-s pe ducă...

Nu-ţi ştiam atunci plecarea şi nici lacrima de vineri-
Firul ierbii-n prag de seară încă mai ţipa a vară
Prin pădurea-n care paşii ne dansau sub brazii tineri
Şi ne-mbrăţişam cu viaţa - maci în lanul de secară.

Inspirau adânc plămânii fără greutatea fricii,
Dar pândeau ascunşi în muguri, lăncieri flămânzi de sânge.
N-am văzut cum ne-nconjoară dinspre iad toţi inamicii
Şi nici n-am simţit cum noaptea ne-nveleşte şi ne plânge.

Era linişte prin lume, înfloreau la geam muşcate,
(Ploaia ne umbla prin plete, răsfirând albastre vise)
Tu le aduceai surate de prin lume adunate,
Să împrospătezi grădina, ce de dor se-mbolnăvise.

Nu mai înfloresc camelii, violetele-s pe ducă,
Trandafirii cad în bernă, ca cenuşa, spuză fină.
Iedera pe piatra crucii nu mai creşte, se usucă
Şi eu am rămas orfană de tulpini şi rădăcină.

Nu e leac pentru uitare şi nici lacrimă să treacă-
Ochii au uitat să vadă cum revin în stol cocorii.
Fruntea nu se mai ridică, ochii-n toamne se îmbracă
Şi nu-i nimeni să-mi arate cum au înflorit bujorii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trista grădină

Grădina mea e tristă, căci venit-au
Jivine să o calce în picioare
Fără să-ntrebe nimeni de dorit-a
A vieţui, sau dacă vrea schimbare

Grădina mea-i uimită, i se pare
Că agresorii-i sunt prieteni buni,
Că primul... şi apoi ce mai apare
Sunt drept stăpânii ei, de la străbuni

Grădina mea, mirată, moare-ncet
Cu o tristeţe-n suflet infinită,
Gândindu-se că s-a păstrat concret
De-a ne hrăni şi pentru-a fi iubită

Grădina mea mă strigă cu glas stins,
Simţindu-mi empatia implicită,
Să-mi fie mie patrie şi vis
Ce se-mplineşte-n inima-mi rănită

Grădina mea mă-mbrăţişează tare,
Eu i-am rămas şi ea mi-a rămas mie,
Uniţi pe veci aici, în locu-n care
Pildă vom fi-n respectul pentru glie...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului se făcea că ascultă, dară tăcea într-însa şi râdea înfundat. Vezi că ştia ea ce ştia. Grădinarul, daca se întoarse de la biserică şi văzu frumuseţea aia de grădină ce făcuse calul argatului, se tot freca la ochi şi nu-i venea de loc să crează. Asta să fie grădina, ori ba? şi credea că a rătăcit prin altă grădină. Nu o mai cunoştea. Şi, văzând pe argat, îl întrebă despre acea schimbare; iar argatul îşi cerea iertăciune, spuind că el a făcut ceea ce învăţase de la stăpânu-său. Darămite când văzu împăratul? Scoase şi dete o pungă de bani grădinarului, pentru că-i făcuse o grădină, de nu se mai găsea ca asta la nici un împărat.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

În pădurea înverzită
Să-mi săpaţi mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!

Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viaţa-mi s-a sfârşit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.

Numai blânde lăcrimiore
Semănaţi-mi pe mormânt,
Ca să scie toţi, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu-apostolul Andrei întru credinţă

Veniţi aici, unde-i nisip de aur,
Veniţi unde se naşte răsăritul,
Ce-i este veşniciei veşnic faur
Şi-i este României nesfârşitul!

Veniţi aici, la margine de Mare,
Veniţi unde ea-şi caută odihnă
Şi valul poartă-n vuiet o chemare
A lupului cel alb fără de tihnă,

Când vede cum tărâmul i se fură
Şi lupii,-ai lui supuşi, îi pleacă-n lume,
Că dacii şi-au pus masca pe figură
Şi-ascund de-un virus fals chiar al lor nume;

Veniţi aici, că valurile-albastre
Aduc la mal speranţa de putinţă,
Să fim, sub lupul alb, a ţării oaste,
Cu-Apostolul Andrei întru credinţă!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii şi Unirea

Suntem dintr-o rădăcină / fiecare-i o tulpină
Cum s-ar spune, suntem fraţi / dar suntem şi dezbinaţi
Depinde cum vrei s-o iei / suntem buni sau suntem răi
Cam aşa sunt toţi românii / puternici ca şi gorunii
Au şi un nărav din fire / încă fără lecuire
Ştiţi că ni se povesteşte / "Unde-s mulţi, puterea creşte!"
Dar asta a fost odată / pe vremea lui Moş Ion Roată
Azi românii s-au schimbat / invidia i-a stricat
Se ceartă, îşi dau "la gioale"/ unul nu se lasă moale
Pe faţă le vezi mânia / cine pierde?-România!
Români, fiţi calmi, vă conjur / uitaţi-vă împrejur
La unguri, ruşi sau evrei / ce bine se-mpacă ei
Mai grozavi nu sunt, să ştiţi / însă sunt mult mai uniţi
Ca spicele într-un snop / şi îşi ating al lor scop
Înc-o vorbă se mai ştie: /Frumoasă eşti Românie!
Dar nu eşti prea fericită / păcat că eşti locuită...
Popoarele-au protestat / Doamne, la români le-ai dat
Pământ mănos, bogăţii / nouă, doar locuri pustii
Ciocu mic! imediat.../ să vedeţi ce şefi le-am dat!
........................................................................
Bine-ar fi, de s-ar putea / a sta şi a cugeta
Români, să vă fie bine / ştiţi cum să trăiţi de mâine?
Hai să facem legământ / Raui-i aici, pe pământ!
Să trăim armonios / să ne comportăm frumos
Şi să nu ne mai certăm / măcar să ne suportăm
Românii uniţi de-ar vrea / şi munţii i-ar răsturna!
Hai să facem, cum se spune / România-n astă lume
Chiar Grădina Raiului / Şi a Maicii Domnului!

pamflet de Mihai Horga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varza

Ascultaţi a mea povaţă:
Că-i gătită ea cu raţă,
Ca sarmale sau salată,
Varza este minunată.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are propria grădină în care plantează seminţe. Şi fiecare, după o vreme, culege exact ceea ce a semănat. Iar dacă nu plantează el, alţii vor planta în grădina sa, iar el va culege roadele, dar în acest caz, nu el a ales seminţele. Ai grijă de grădina minţii tale şi însâmăntează chiar tu ceea ce vrei să culegi după o vreme!

citat din Gabriel Manolache
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Avem Carpaţi şi mare,
Podişuri şi câmpii:
O ţară minunată
Şi fluvii de prostii.

Aveam păduri pe coaste
Şi grâne pe ogor,
Acum avem doar cioturi
Şi iarbă pe răzor.

Aveam conducători
Ce drepţi stăteau în faţă,
Acum avem doar "lideri"
Ce râd pe sub mustaţă.

Aveam respect pe lume,
Respect pentru vecini,
Acum avem doar fiţe
Şi ne cam dăm "străini",

Străini ce-au fost afară
Şi nu mai ştiu română,
Că au lucrat departe
Un an sau chiar o lună.

Şi noi am fost odată
Ce nu mai suntem azi.
Atunci ce putem cere
De la nişte bieţi brazi?!

Al căror rol pe lume
Este să crească înalţi,
Pe când al nostru este
Să ne avem ca fraţi.

Căci fraţii nu se-njură,
Nu se lovesc în spate,
Ci merg mână în mână
'nainte spre dreptate.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce iubeşte mai mult

Mă uit în sus la stele cum cresc şi-apoi cum scad
Şi ştiu că nu le pasă dacă ajung în iad,
Dar pe pământ noi credem că asta e normal,
Căci mult mai mult ne temem de om şi de-animal.

Şi ce-am putea să facem de stelele-ar luci
Cu multă pasiune, iar noi nu am simţi?
Deci dacă afecţiune egală nu găsesc
Voi fi acela care mai mult să te iubesc.

Şi-aşa cum mă consider un mare admirator
Al stelelor ce-n tihnă-şi urmează drumul lor
Eu aş putea să spun că orişiunde aş fi
Îmi este dor de una în fiecare zi.

Iar dac-aceste stele vor dispărea într-o seară
Aş şti să privesc cerul precum odinioară,
Deşi e beznă adâncă, sublimă şi totală,
Chiar dacă asta cere un pic de osteneală.

poezie de Wystan Hugh Auden, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina gândului

Ţi-am vizitat grădina gândului
Şi-am dat de-o floare foarte rară,
Nici n-am apucat ca s-o privesc,
Că s-a inchis, deşi, nu se făcuse seară.

Am fost apoi la grădinar
Să-mi spună cum şi... unde-i cheia,
Dar el era plecat la târg
Dup-o sămânţă ca aceea.

Prin jur, grădinile-s pustii
Şi toate pline de ciulini.
Înţelegând atunci de ce
Nu se deschide la străini,

Am să aştept în prag, de seara,
Când ziua se retrage...-n pat,
Lăsând loc nopţii să se-ntindă
Şi să cuprindă-ntregul sat.

S-o văd măcar cum se deschide
Să prindă-un răsărit de soare,
Fără să ştie că din tindă,
Priveşte unu' care-l doare.

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!