Noapte curând

şi auzim cum se frânge ziua în ramurile uscate
secundele se adună ca o spumă violetă la marginea ei
geamurile se prelungesc dincolo de pereţii vii care
tresar între noi
liniştea înaintează pe măsură
ce soarele coboară în spatele cuvintelor tăcute - copaci pe dealurile orizontului sărutat
de rugăciunile de seară

e noapte curând
şi simţim cum vântul plecat acum o mie de ani
din genele unei zeităţi însingurate ne atinge

mâna mea
necunoscuta mea
imprevizibila mea aventurieră
explorează textura în freamăt a sânului tău
sub cămaşa de dor topit
cu unduiri ale şoldurilor
ridici un vârtej în care
se prind toate frunzele toamnelor mele
viitoare

şi dispari

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă grea... de ziua mea

E ziua din ultimii doi ani,
Cand, exact, nu stiu ce pot sa fac...
Sa fiu vesela, sa rad?
E ZIUA MEA si... tac.
Acum doi ani, tot azi,
Mama mea
A "plecat"... de pe Pamant.
Mi-e dor de ea, de mama mea!
Sa plang, sa rad?... Sa rad, sa plang??...
.................................................
LACRIMILE de le simt curgand,
Iute-am sa le sterg... RAZAND.

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima dragoste

desfac lucrurile bucăţi
infinitezimale
în ultima dragoste
aş putea să desenez
o inimă despletindu-şi
coastele în cuvinte fumigene
un tango pe o felie de portocală
o femeie care absoarbe insule selenare în vârtejul şoldurilor
un val cum părăseşte oceanul încordat de un surâs
călărind unicorni marini
o geană pe melodia obsedantă ce desparte albul
de celelalte anotimpuri

privirea îmi piere în lumina unor felinare interminabile
pe strada întinsă de-a lungul nopţilor cu
miros răscopt dulceag
de pere lucind pe corpul tău dezaburit în suflarea mea tomnatică

în inima mea
s-a ghemuit pentru ultima oară
o leoaică rănită

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salteaua mea

Noapte de noapte şi ani mulţi la rând practic
Salteaua mi-a fost cel mai sincer şi mai bun amic.

Noi ne simţim foarte comfortabil – eu şi salteaua mea.
Pe margini sunt dealuri mari, iar eu dorm într-o vâlcea.

Dezvăluie clar forma din care vă fac acum vorbire:
Unde-s subţire, ea-i groasă, unde-i groasă, sunt eu subţire.

Contururile ei reflectă pe primul şi pe ultimul din mine.
E aproape un mulaj al celui care sunt – şi mă susţine.

Îmi lipseşte salteaua mea când sunt plecat de-acasă;
E singurul lucru pe care-am lăsat o amprentă generoasă.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te asemăn cu o floare...

te asemăn cu o floare înflorită în câţiva ani,
genele ca dulci petale peste ochii-ţi de mărgean,
frunzele în rochii crude îţi arată orice ram,
eşti o floare cum nu-i alta, îmi e frică să te am

de-aş culege a ta floare, s-o inspir şi s-o păstrez,
îmi e frică că te doare gândul tău atât de roz,
îmi e frică de păcatul săvârşit de-a mea dorinţă
cum îndeamnă necuratul să îmi fii a mea o clipă

te asemăn cu o floare, ce parfum şi ce miresme,
lasă trupul tău de fată ori de câte ori mai trece
ori de câte ori opreşte să vorbim mai mult de-o oră,
ori de câte ori şopteşte, vorbe dulci care mă fură

ţi-aş culege între palme dorul tău şi-a ta dorinţă,
care ţi-a cuprins tot corpul, care ţi-a pătruns în fiinţă,
dacă n-am să las păcatul să coboare asupra mea,
altul vine şi-ţi culege dulce dor din floarea ta

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire... utopie

Orinde merg, te zăresc mereu,
Oricât îmi feresc privirea, tu apari in faţa mea,
Esti mai insistenta decat primăvara,
Şi mai frumoasă decat marea.

De cate ori te văd, tresar,
De cate ori te văd, învii si mor,
Eşti chiar aici. în faţa mea,
De vreau să te ating, dispari cu dor.

Te numesc vântul amarei dorinte,
Te numesc partitura mea de început,
Ocupă-mi trupul, atrage-l prizonier,
Îmbrăţişează-mă, tăcut şi efemer.

În ziua cand in brate te voi strânge,
Soarele nu va mai apune, dincolo de orizont,
Va lumina spre savarsirea fericiri mele,
Va arunca asupra mea cu flori, ca peste un mormânt.

Te invârti în jurul meu, mă seduci, făptură rară,
Iar eu, sunt ameţit de dragul tău.
Opreste-te şi lasă-te să-mi cazi în braţele-mi
Ce te vor imbratisa în al veşniciei scump linţoliu.

Mă faci să-mi alung din trup, trista-mi decriptudine,
Îmi sufli în ochi o noua viata,
Mă ridici, mă sprijini şi mă-ndemni să zbor,
Îmi amintesti de aripile de care aproape am uitat, mă faci să uit să mor.

Era să părăsesc această parvenita lume,
Fără să văd ce are bun şi drept în ea,
Credeam că am văzut şi auzit tot ce era în preajma mea,
Fără să înteleg că n-am vazut şi auzit nimic din ce-i a patimei chemare.

Trăiesc să las ceva in urma mea,
O floare lasă al ei parfum,
Un copac pamantul îngrosat cu frunze arămii,
Iar iubirea, bucuria de-a traii

Iubiti-va, fără să lăudaţi,
Strângeţi-vă-n brate, lăsaţi doar inimile să-si vorbeasca, aşa cum ele ştiu,
Nu v-amagiti in juraminte fara-acoperire,
Nu vă lăsati de ţelul inimi dorit.

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinderea de dimineaţă

Eu mă trezesc mai ostenit
Mereu, decât am adormit,
Căci visele mă obosesc
Mai mult decât orice muncesc.

De ce sunteţi atât de grele,
Vise de noapte ale mele?
Dacă vă prind, vă fac pe toate
A doua mea realitate...

Sau prima, însă nicidecum
Singure cum sunteţi acum,
Nu v-aş lăsa în viaţa mea
La fel de singure ca ea.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 16

drumul ce duce la temniţa unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ţinem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
şi el ne urmăreşte încercând să fie primul mort dintr-un şir nesfârşit de nenăscuţi.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiţi să ne agăţăm armele de ramurile unor copaci uscaţi.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârşită
şi să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereţi risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranţe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naşte din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătoarea unei amieze

Nu ştiu dacă ţi-a mai sărutat cineva
îndărătul genunchiului,
trecătoare pe tocuri înalte prin privirea mea.
Fusta verii cu maci roşii îţi răcoreşte mersul -
părul liber cârlionţat peste umerii goi,
mirosul îmbietor de tinereţe,
de femeie tânără, cu genunchi sprinţari
şi coapse care se ating nonşalant şi sfidător.
Notă muzicală pe portativul unei melodii de dorinţă,
nescrisă şi totuşi, auzită de mai multe singurătăţi decât există cu adevărat.
Lunecare a vâslei în întunecarea roditoare a patimii.
Nu ştiu dacă te pot opri o clipă,
cât ar durea, cât ar dura
lipirea buzelor mele pe pielea fină,
netulburată
din spatele genunchiului tău prin care curg
neostoite,
obsesiile tale.
Tu, trecătoarea unei amieze
deja apuse.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua mamei mele azi,
E zi de sărbatoare,
Îi ţin în palme –obrajii calzi
Şi-îi dau o sărutare!

Şi mâinile i le sărut,
Dibace şi muncite,
Ce mă-ngrijesc atât de mult,
În orice zi şi noapte.

Mămica mea frumoasă eşti
Şi blândă eşti, şi bună,
Ca soarele imi străluceşti,
Imi eşti şi stea şi lună!

Măicuţa mea, de daruri plină,
La zi de bucurie,
Eu iţi doresc din inimă,
Ani mulţi şi fericiţi! O mie!

poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încheietura mâinii stângi

Încheietura mâinii mele stângi,
E drumul către cumpăna fântânii,
Aceea ce adapă veşnicia
Cu secundele nemuririi.
Timpul este cel mai nebun artist plastic!
Ciopleşte cu mâna mea dreaptă,
Fragmente de artă.
Arcul de cerc al privirii
A rămas înţepenit,
Ignorând plus infinitul.
Am scris cu o lacrimă "lumină"
În întunericul de dincolo de noi,
Iar penelul tăcerii a şters-o
Cu o dungă arcuită ca o sprânceană.
Concav, m-am închis în liniştea mea,
Din care vă privesc zbuciumul –
Acelaşi de când a fost inventat pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

timpul isi
smulge orele din
burta
si le arunca pe podea
eu zac rapusa de
intrebarea
unde e soarele in
viata mea
raze razlete ca niste
sulite
strapungand norii
ma prind de marginea
visului
si zbor pana la tine
tu esti soarele
care se rostogoleste prin
mintea mea.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia secundă

Îmi odihnesc adesea uitătura rece,
privirea ştearsă sau nu,
peste un popas al tău în viaţa mea -
mi se pare că m-ai uitat.
Ca pe un muc de ţigară prea puţin sărutat
prea puţin alintat de buzele tale...
O, Doamne, licărul,
scânteia fiinţei mele
se pierde pe coridoarele
şi fulguiala altor destine.
Ştiu ce îmi spui dinainte, popas al limbii
pe versuri din coral.
Inima mea şi-a făcut atol,
inel de logodnă în mările calde
sub jumătatea clepsidrei tale de creion,
pudră, machiaj... toate cele...
Nu ştiu bine cum se numesc, dar ştiu că fac parte din tine.
Iubesc trezirea, adormirea ta.
Mireasma ta. Pielea ce înfloreşte sub fiecare sărut.
Uit de obicei fiecare vis al tău.
Şi aşa îmi doresc să mă iubeşti. Fără să-ţi aminteşti.
Fior şi undă.
A treia secundă.
Nu te uita, pune-ţi sărutările mele la ochi acum.
Lasă-mi privirea să te străbată.
Ne vom regăsi, vom retrăi veşnic.
A treia secundă.
A iluziei neliniştirii noastre.

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Pe cărare de poveste
Vin în minte rânduri, rânduri,
Amintiri de mult uitate,
Îngropate printre gânduri,

Picură încet ca mierea
Lacrimi de argint în mine
Fine cum e adierea
Ziua trece, noaptea vine...

Nerostitele cuvinte
Ale tale, ale mele
Scânteiază-n depărtare
Licurici din praf de stele.

Liniştea mă împresoară
Mă învăluie-n lumină
Strălucirea ei în noapte
Fac cuvintele să vină.

Se învârt în juru-mi tandru
Este vis, o feerie
Eu le-ajut încet cu pana
Să coboare pe hârtie.

Stoluri de cuvinte-alese
Cu aripi de întelesuri
Se aşează pe hârtie
Într-un dans ciudat de versuri.

Un cuvânt mai mult ca toate,
De lumină străluceşte
De uimire deschid mâna
El in palma mea păşeşte.

- Cine esti? întreb in taină
Cum de stai în palma mea?
Eşti vreun zeu sau poate-o zână?
-Eu sunt TU. IUBIREA TA.

Mă cutremur în fiintă
Însă inima-mi e calmă,
Între vis şi nebunie
Îmi tin sufletul în palmă.

Trece un fior prin mine
Si tresar mă uit în mână
Prin fereastră-ncet se scurge
Doar o raza de la lună.

Noaptea neagră ţese vise
Din cuvinte şi din gânduri
Pe cărare de poveste
Vin in minte rânduri, rânduri...

poezie de Constantino Amarande (22 martie 2013)
Adăugat de Constantino Amarande
Comentează! | Votează! | Copiază!