Strofe de iarnă

Doamne Tu Te ţii de glume
Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lăsat pe lume
Geruri ca-n Siberia?

Nu mai este mămăligă,
Vremile-s teribile.
Astăzi toată lumea strigă:
"N-avem combustibile!"

Mahalaua şi calicii
Umplu bulevardurile
Au iesit ca bolşevicii
Să distrugă gardurile.

Nu e chip de dimineaţă
Să mai baţi trotuarele,
Că-ntr-o clipă îţi îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Astă noapte, mi se pare,
Gazda mea, Emilia,
S-a-ncălzit la lumânare
Cu toată familia!

Casele sunt dezolate:
Sobele şi vetrele
Stau cu gurile căscate...
Ger, de crapă pietrele!

Plitele de fier îngheaţă
Fără foc, deoarece
Nu găseşti cărbune-n piaţă
Să chirăsti un şoarece!

Doamna Şvartz alaltăsară
Cît p-aci să leşine:
O pisică vrând să sară
Între două streşine,

Cum furase o bucată
Nu ştiu din ce cratiţă,
A încremenit deodată
Ca o caracatiţă!

poezie celebră de George Topîrceanu din Parodii originale, ed. I
Adăugat de Bogdan Ghiţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?...
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture...
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele...
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crapă pietrele de ger

Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimţire;
Eu mă rog, privesc la cer
Aştept, Doamne, o-mplinire.

Nu vreau mult, atâta cer:
O nouă comenduire;
Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimţire;

Mă gândesc, aştept şi sper
La televizor o ştire:
Că-a plecat acest guvern
Orb... şi plin de nesimţire.

Crapă pietrele de ger...

poezie de Aurel Cehan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Occident

Crapă pietrele de ger, în patru,
Într-o iarnă cum n-am mai văzut.
Cum cortina pică brusc, la teatru
Şi guvernul ţării a căzut.
Crapă pietrele de frig sub gerul
Aspru, nemilos, nestăvilit.
Ţara simte-n tâmplă revolverul,
Cu un glonţ mortal, de neoprit.
Crapă pietrele de ger, în patru,
Parcă de-un blestem afurisit.
Stau într-un fotoliu, ca la teatru,
Aşteptând guvernul mult râvnit.
Crapă pietrele de frig sub gerul
Importat prin vama de la Huşi.
Sper într-un guvern ce-şi ia reperul
După Occident, nu după ruşi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorică fără frică (poezie pentru copii)

Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâţa, stă şi mieuna
Toată lumea enerva.

Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhăţat-o un grivei.

Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Şi în pom s-a cocoţat.

Cocoţata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De căţelul, fără frică!

Ce să facă o pisică
Lui căţelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!

Dar pisica, are gheare:
Fiinţă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!

Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să îşi salveze
Pisicuţa-i... siameze!

Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, şi-a ascuţit
Şi căţelul... l-a lovit!

Şi să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Şi să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!

Asta e, de nu gândeşti:
Uneori, o mai păţeşti,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Şi de pisică... fricos!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea îngheaţă
De ger poeţii şi ei
Îngheaţă de tot.

haiku de Mihail Mataringa (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonete pluvioase (II)

Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n uşa mea să bată,
Şi dacă stau cu uşa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie.

Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată...
Deasupra lumii noi plutim în voie...

Degeaba vă-ndesaţi ca la pomană,
Reprezentanţi ai faunei terestre, —
Nu iau cu mine nici o lighioană!

Căci e destul o singură pereche:
Un trubadur şi-o fată fără zestre,
Ca să refacă toată lumea veche!

sonet de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.
Zeci de taxe-aţi inventat
Şi nu v-aţi mai săturat.
Vă-ngropaţi în saci de bani,
Parc-aţi trăi mii de ani.
Pe buget v-aţi năpustit
Până l-aţi secătuit
Şi-n prăpastie ne-aţi dus,
Ţara-n coada lumii-aţi pus.
Mi-e ruşine că trăiesc
Pe pământul românesc.
Vă blesteme Dumnezeu
Pentru tot ce-aţi făcut rău!
Ne-aţi lăsat copiii goi,
Trăiţi bine numai voi.
N-avem slujbe, n-avem case,
Doar la voi sunt cefe grase.
Sufletul ne-aţi mai lăsat,
Astăzi ne impozitat,
Dar nu este prea târziu,
Diabolici, cum vă ştiu
Şi pe suflet să luati bir,
Zău, că nici nu mă mai mir.
Rătăci-v-aţi pe pustiu,
De voi nu mai vreau să ştiu!
Ce-aluat o fi în voi?
Ce plămadă şi ce soi?
Nici satane, dac-aţi fi,
Parcă nu ne-aţi chinui
Cu atâta-nverşunare,
De ne-aţi dus la disperare.
Genocid e-n toată ţara!
Nu ştiu cum vom trece vara?
Zău, sunteţi descreieraţi!
Dac-o să ne lichidaţi,
De la cine mai furaţi?

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Doamne, Tu eşti orb? (Pamflet inspirat în special de Întunecimea sa Teodosie ToMITAnul, arhiespiscopul Tomisului, cel mai mare fariseu al ortodoxiei)

Doamne, Tu Te ţii de "glume"?*
Cum de rabzi ca-n astă lume
Să-ávem diavoli în sutane
În biserici, în amvoane,

Şi-n atâtea eparhii
Să slujească liturghii?
Pân' şi la Patriarhie
E-o satană cu bărbie:

Promovează turnătorii,
Decorează infractorii;
Cu tupeu-i de poveste,
Le şi cântă "Vrednic este!"

Áceşti diavoli în sutane,
Se închină la icoane,
Mint, dezbină,-n lux trăiesc,
Dar pretind că Te slujesc.

Naşterea şi Învierea,
Înălţarea şi Tăierea,
Anul Nou, Sfânta Treime,
Moşi, Florii şi Cincizecime,

Boboteaza, Adormirea,
Sfinţii toţi, Bunăvestirea,
Sunt prilejuri şi scenete
Să ne-arate că-s vedete.

Circ ei fac din Bobotează,
Idoli moaşte venerează;
Paştile chiar, sub Satan,
Sunt de două ori pe an.**

Astfel, Doamne, ne smintesc,
Şi-al Tău nume-L necinstesc;
Fără teamă sau roşire,
Duc poporu-n rătăcire.

Iartă-mi, Doamne, că-ndrăznesc
O-ntrebare să rostesc!
Ştii că eu Cuvântu-ţi sorb:
Spune-mi, Doamne, Tu eşti orb?

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (6 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie învăţătură pentru toată lumea. După cum pâinea, haina, drumul de fier sunt pentru toată lumea, aşa să fie şi cartea şi biblioteca.

citat clasic din Gala Galaction
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Mai

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

– Sunt trist, Manon, mi-e inima bolnavă -
Atât şopti, cu faţa la perete,
Căci se temea acum să nu-l îmbete
Ameţitoarea ochilor otravă.

Şi ea s-a dus... În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sărutare
Şi n-a-nţeles durerea-i fără nume...

O, tu cea mai nebună dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strănepoate?

sonet de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O primăvară caldă şi curată

Un zâmbet larg îţi animă faţa,
Şi ochii vii îţi strălucesc,
E o plăcere să privesc,
Cum fericirea pe chip îţi zugrăvesc.

Eu o menire am în astă lume,
Să fac cumva ca sufletul tău mare,
Să crească pân' la nori, chiar şi mai bine,
Ca toţi să ştie de iubirea mea.

Iar tu mlădiţa mea gingaşă,
Să înfloreşti precum cireşii,
În primăvara caldă şi curată,
Ca sufletul tău nobil şi frumos.

Şi voi veghea ca-n viaţa ta,
De nori să nu ai parte,
Iar ei cumva de vor să vină,
Îi voi zdrobi bucată cu bucată.

Iar zâmbetul tău să anime,
O viaţă-ntreagă şi mai bine,
Iar sufletul tău cel drag mie,
Să înflorească şi să crească,
Ca primăvara caldă şi curată.

poezie de Mihaela Dolores Balaj (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima temă

De unde să ştiu în cât timp îngheaţă toată marea?
Se dau următoarele premise:
^Ştiu că marea e într-o continuă mişcare, se învolbură şi se înspumează.
Cum schimbi filtru la un acvariu şi observi că, după o noapte,
Bulele mici, care tăceau la marginea sticlei,
Se întind pe toată gura acvariului şi devin mari, se înghit una pe alta,
Doar ca să explodeze. Şi se pierd, dar se pierd curat
Culoarea apei nu se schimbă, doar se intenifică.
Peştii se rotesc, se izbesc de laturi.
Şi cel mai frumos se vede cu lumina stinsă.
Îţi dai seama cum e marea, dacă-i faci aşa ceva?
Dar cine ar avea timp să construiască un filtru atât de mare?
De la Zidul chinezesc până în Taj Mahal
Din vârf de munte, până-n câmpie.
Ştiu că marea albeşte toate scoicile, săruturi de sare
Aşa încât, dacă nimeresc pe mal, aduse de valuri
Şi le ridică vreun copil în palma lui
Să nu le poată privi fără gust, fără gustul sărat.
Sarea mării spune totul. Doar să ai timp duci scoica la ureche şi să închizi ochii.
^Mai ştiu că marea are flux şi reflux, te duce şi te-ntoarce...
Dar în dansul ăsta al ei, o dată la ceva timp, te cuprinde şi nu e sigură dacă să te întoarcă.
Şi stă aşa pe loc şi se gândeşte, în timp ce tu te îneci puţin...
Guşti din sare ca să ai ce povesti
Dacă cineva te va pune la ureche... ştii.
Ochii, deşi îţi sunt închişi, simţi cum se aprind în culoare şi cum irisul se adânceşte
Ca să-ţi amintească de întunericul din vintrele mării.
Tu nu te zbaţi ca peştii, ştii că-ţi lipsesc branhiile...
Doar stai aşa, să ţi se lipească algele de piele, să le prinzi între buze.
Şi când crezi că a uitat de tine, privind spre soare,
Marea te salvează şi te aduce înapoi, cu o putere de tun.
Îţi scoate apa din plămâni şi te lasă să respiri un timp, doar ca să te culeagă de pe mal la apus.
De unde să ştiu în cât timp îngheaţă marea?
Asta nu e o întrebare bună, domnule, vezi tu... conţine o concluzie falsă.
Ştim amândoi că e aşa. Dar tu pui întrebări de felul ăsta doar ca să mă enervezi, să mă vezi cum mă agit.
Gheaţa asta i-ar pune timpului margini.
Dar timpul nu are margini cum are un acvariu,
Timpul e în mare.
Iar marea... marea...
Ce să mai vorbim...

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-stingher

Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare

pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu

pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme

din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi

din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape

pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori

pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:

grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă

zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte

strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume

pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara

pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele

pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.

poezie clasică de Horia Stamatu din Imperiul (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger prin ger

E noapte, sunt şi eu, sunt şi femei
Afară este ger şi ceva crapă,
Prin trupul tău mai ard nişte scântei,
Prin trupul meu mai curge nişte apă.

Mă simt poet în fiecare clipă
Şi mă frământă tot ce-i omenesc,
Numai de tine, parcă, mi-este frică,
Să nu te pierd cât încă te iubesc.

Dar nu am cum. Cât eşti a nimănui
Vei fi a mea, chiar dacă-s al oricui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gavarit Mascva

La noi e frig şi ger în toată ţara
Vă mulţumim tovarăşe Ilici
N-aţi mai venit cu tancul şi ocara
Voi aţi trimis Siberia aici...

N-aţi mai făcut hambarele-răcoare
La voi sunt cheltuieli mai mici
Răsună-n gări cântări la difuzoare
Vă mulţumim tovarăşi bolşevici...

Purtăm mantalele de altădată
Ne încălzim la marii licurici
Tragem în piept cu inima curată
Un aer rece, tăietor şi brici...

Mî gavarim acum pe englezeşte
Nu cum făceau românii (stră)bunici
E frig la noi acum, Doamne fereşte
Ca să uitaţi Siberia pe-aici!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!