Dilemă
Cine ești tu, vânzător de speranțe,
Ce șoapta-și respiră prin sângele meu?
Ești suflet-pereche, cu drept de creanțe,
Sau demon ce-și vinde păcatul cel greu?
Tu, ești vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Și-mi faci din iubire un alt anotimp?
Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumețul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i și-o floare, c-un gest elegant?
Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Și-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Și-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?
Ești vântul de seară ce-adie-un sărut,
Pe buzele-mi arse de-atâta tăcere?
Sau ploaia ce-mi cerne, în dansu-i tăcut,
Cu lacrimi de nouri pe trupu-mi plăcere?
Ești aerul, apa, pământul și cerul,
Un demon cu palme de foc, care ard,
Ești visul din noapte ce'mbracă misterul,
Cu buze păgâne și ochi de smarald?
Ești muntele, marea, nisipul, ești codrul?
Iubirea ce-nlănțuie'n frunze și val
Ești zeul ce-aduce magia și focul
Și-mi lasă, când pleacă, amaru-i calvar?
Ești gram de-otravă și-un strop de iubire,
Păcatul, ispita, când pleci mi le lași,
Îmi spui că revii... și-mi dai întâlnire,
De dragoste-mi scrii, pe-un dor ucigaș.
Ești unul când vii și altul când pleci?
Dilema-i la tine, nu vrei s-o dezlegi?
......................................
Ești soare cuminte când luna-i nebună
Sărutul de gheață, pe loc mi-l topești!
Aleg azi păcatul, nu-l vând pe minciună
Dilema-i... niciuna! Trăiești să iubești!
poezie de Iolanda Șerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre foc
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tu ești
Iubire...
Nebună de iubire,
Tu ești.
Eu am crezut că te-ai topit pe drumuri reci,
Ai pleoapele îmbătrânite de mari iubiri
Și-acum te văd, amanta suptă din răstigniri,
Tu ești.
Ai obosit de-atâtea drumuri, te-ai săturat de colindat
Și-acum pe chipul tău, prin riduri apar doar clipe de păcat.
Tu ești,
Haide, spune-mi, tu ești,
Te recunosc prin ochii care mă topești,
Te recunosc din crăpături din buze mușcate în povești,
Hai, spune, tu ești
Tu ești aceea care, prin zâmbete mă amețești,
Tu ești,
O, da, tu ești,
Tu ești aceea care mă ocolești,
Tu ești aceea care m-ai contopit în dor,
Tu ești aceea care între brațe mă înălțai în zbor,
Tu ești,
Te recunosc, tu ești,
Păcatul tău îți face fața ca să nu zâmbești,
Păcatul tău apasă, și trupul ți-l privești
Îmbătrânit și supt de vlaga, ce încă-ți mai dorești...
O, da, te recunosc. Tu ești...
Iubirea mea din marea de povești.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre ochi, poezii despre dorințe, poezii despre dor sau poezii despre amantă
Poem pentru mama
Ești soarele zilelor mele
Ești ca o lună între stele
Ești un copac ce mă rezeamă
Ești cea care mă scapi de teamă.
Ești mama care m-a învățat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
Ești cea ce veșnic mă susține
Ești ochii mei care văd bine.
Ești cea ce știe când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Ești cea care îmi sprijini visul
Și-mi asculți inima și plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Și Dumnezeu îți dă de știre.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre mamă, poezii despre învățătură, poezii despre știri, poezii despre zile, poezii despre suflet sau poezii despre stele
Ești doar făptură
tu ești un astru ce visu-mi stăpânești
iar eu o amazoană în nopțile pustii
tu ești același înger ce-mi spui că mă dorești
dar nu te-aud, nici nu te văd când vii.
tu ești misterul din rugăciuni ascunse
ce-am scris pe colț de lună cu argint
tu-mi ești sărutul ce-l simt mereu pe buze
și teama mi-o alungi când rătăcesc în gând.
tu ești făptura ce-am încropit din nouri
și chipul unui zeu ai îmbrăcat
îmi lași mereu veșmântul presărat cu doruri
să-l port când tot înaltul îl străbat.
te-ascunzi în șoapta ce tâmpla îmi sărută
și-ți simt zvâcnirea mâinii peste sân
îmi las bătaia inimii în tine țintuita
și prizonieră în iubire îți rămân.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre religie, poezii despre puls, poezii despre noapte, poezii despre mâini sau poezii despre inimă
Eu te doresc cum ești
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.
poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre virginitate, poezii despre vin, poezii despre trup și suflet sau poezii despre plăcere
Ce ești?
Ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
mă iartă dacă îți greșesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu ești!
Nu te-nțeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poți s-o dai
ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
dar nu ești singur pe påmânt!
Când îți vorbes nu vrei s-asculți,
cuvintele mi le oprești
te știi de domn, dar ești și sclav
iubirii ce o porti și-o dai!
Când îmi săruți privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!
Ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
te vreau așa în viața mea
deși mi-e greu să înteleg
cât de serios mă porti în ea!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre iertare, poezii despre gânduri, poezii despre greșeli sau poezii despre cuvinte
Când ești cu mine...
Când ești cu mine
Sunt cameleon de sentimente,
Mă scutur prin frunze de dud
Să simt cum îmi iau energia
Din verdele iubirii tale.
Când ești cu mine
Am pietricele în buzunare,
Cum sunt bomboanele mentolate,
Ce-mi descătușează simțurile
Și-mi gâdilă cerul gurii...
poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre simțuri, poezii despre gură, poezii despre frunze, poezii despre energie sau poezii despre dulciuri
Tu...
Tu ești zâmbetul luminii,
Floarea răsărită-n drum,
Tu ești orizontul care
Sângeră-n urme de fum.
Tu ești cerul și candoarea
Semnului ce-mi dă iertare
În neliniștea ce urcă
Zborul către Carul Mare.
Tu ești marea ce mă poartă
Pe-nalte valurile de vis,
Tu-mi ești strigătul vieții
La intrarea-n paradis.
Și-mi mai ești soră și mamă,
Și iubită și bunică,
Tu ești floarea roditoare
Într-un bobocel de fiică.
Te iubesc zâmbet lumină,
Floare roșie de mac;
Vă iubesc și îmi plec fruntea
Ca un șoim, pe-un steag de dac!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre roșu sau poezii despre rai
Declarație
Ești ca ploaia și ca vântul
Ești ca marea și furtuna
Ești ca noaptea și ca gândul
Ești ca soarele și luna
Ești ca cerul și pământul
Ești ca tot ce-i pământesc
Îți spun sincer:
Te iubesc!
poezie de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Pământ, poezii despre sinceritate, poezii despre ploaie sau poezii despre declarații de dragoste
Ești
Ești tot ce cuprinde universul!
Ești Pământul pe care îmi merg pașii!
Ești Luna călăuzitoare!
Ești Soarele ce-mi mângâie chipul!
Ești apa ce-mi stinge setea!
Ești râu ce curge prin mine!
Ești munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!
Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale răsfățul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceața stupului.
poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre răsfăț, poezii despre râuri, poezii despre muzică sau poezii despre munți
Esti doar făptura
tu ești un astru ce visu-mi stăpânești
iar eu o amazoană în nopțile pustii
tu ești același înger ce-mi spui că mă dorești
dar nu te-aud, nici nu te văd când vii.
tu ești misterul din rugăciuni ascunse
ce-am scris pe colț de lună cu argint
tu-mi ești sărutul ce-l simt mereu pe buze
și teama mi-o alungi când rătăcesc în gând.
tu ești făptura ce-am încropit din nouri
și chipul unui zeu ai îmbrăcat
îmi lași mereu veșmântul presărat cu doruri
să-l port când tot înaltul îl străbat.
te-ascunzi în șoapta ce tâmpla îmi sărută
și-ți simt zvâcnirea mâinii peste sân
îmi las bătaia inimii în tine țintuita
și prizonieră în iubire îți rămân.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești frumoasă
Ești ca vremea când e soare,
Ca grădina când înfloare.
Ești ca noaptea când e lună,
Ca ziua cu vreme bună.
Ești ca cerul plin cu stele.
Ca șnurul plin cu mărgele.
Doamne, ce frumoasă ești!
Ca Ileana din povești.
Ești cea mai frumoasă fată.
Ești regină-ncoronată.
poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Dumitru Delcă despre timp
- poezii despre superlative
- citate de Dumitru Delcă despre superlative
- citate de Dumitru Delcă despre stele
- citate de Dumitru Delcă despre noapte
- poezii despre frumusețe
- citate de Dumitru Delcă despre frumusețe
- poezii despre fete frumoase
- poezii despre Soare
- citate de Dumitru Delcă despre Soare
Dulce și frumoasă Afrodita
Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere,
că mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți și speri,
că vei învinge ispita,
Ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă Afrodita.
Ești zeița care dăruiește
fără încercări, fără așteptări.
Ești fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre viitor, poezii despre victorie sau poezii despre râs
Cine ești tu?
Te simt în urma mea și-acum
Te-ntreb mereu: cine ești tu?
Dar nu-mi răspunzi, ești prea tăcut.
Cine ești tu?
Poate-ai rămas blocat în lume
Și-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce ești?
Doar în biserici scap de tine
M-astepți când ies pe sfânta poartă
Cine ești tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine ești?
De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în fața Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine ești tu?
poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre cruce, poezii despre creștinism sau poezii despre biserică
Gând pătimaș
Îmi ești și lacrimi și plăcere,
îmi ești o stare de demult
și de-mi aduci a ta durere
eu mă aplec ca frunza - n vânt.
Te lași furată de - orice veste
sau de-o minciună spusă cult
și iar trăiești într-o poveste
scrisă mărunt cu pufi de fum.
Dar ești un soare pentru mine,
o floare rară pe-al meu câmp
și-atunci când mă revăd cu tine
inspir din vântul tău nebun.
Îmi ești lumina-ngândurată
și-n câte versuri eu te-am scris,
cum te gândes, îmbujorată
de al tău zâmbet spus furiș.
Îmi ești frumoasa mea crăiasă
din dorul meu și e lumesc
și mi-e rămas și nu mă lasă
să dorm șoptindu-ți ștrengăresc.
Ți-aș da o floare, ești departe
și inima cu tot cu piept,
lumina mea din a mea noapte,
mă ofilesc de gând te-aștept.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre somn sau poezii despre poezie
Stau lângă tine
Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Ești lumina, visul, dorința și iubirea,
Ești căldura, nădejdea și chiar simțirea,
Ești liniștea, calmul, ești flacăra vieții,
Ești raza de soare, prinos a dimineții,
Ești valul, limanul ce-mi dă siguranță,
Ești sprijinul meu, ești vis și speranță,
Ești crezul ce-atestă arzătoare credință,
Ești freamătul viu ce-mi stârnește dorință,
Ești murmurul blând adus de departe,
Și totuși, în tot, ești doar vorbe deșarte,
Și cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi și azi nu e mâine,
Voi reuși vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine și privesc în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre siguranță sau poezii despre prezent
Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut
Psihoza
Ești marea mea psihoză,
Ești frumoasă.
Ești femeie fermectoare
Oricând.
Ești o brunetă,
Ești amărăciune de dragoste
În fecare noapte.
Ești psihoza mea.
Ești regina mea.
Ești amarăciune,
Ești dulceață,
Îmi ești dragostea înlănțuită..
Dar, de asemenea, Ești asceza mea,
Ești regina mea.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie sau poezii despre femei
Ești
ești primul val ce bate în fereastră
când marea-nvolburată răsună
și își cheamă cu scâncetul spumei albastre
adâncul lagunei în care suntem.
ești prima poveste ramasa in urma
pe nisipul fierbinte si ud
un cuvant din sideful pietrelor planse
invelite in naframa de asfintit.
ești marea uitata in mine de vreme
pentru clipa in care nu te mai stiu
să-mi trezesti simtamintele moarte
când te caut pe tarmul infinit
te-am uitat cand talazul inimii noptii
se surpa cu fiecare ecou
ca o grota flamanda inghitind
picaturi de lumina in magia gurii de foc.
ești. ești primul val ce mă trezești
sărutandu-mi visul in care ma pierd
ești glasul mării ce-și strigă iubirea.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre moarte sau poezii despre infinit
Dragă-mi ești
Dragă-mi ești ca dragostea,
Dragostea ce-n suflet port,
Tu nu poți să fi a mea,
Și acest gând eu nu-l suport.
Dragă-mi ești ca un luceafăr,
Luceafăr din miez de noapte,
Precum o floare de nufăr,
Dragi îmi sunt a tale șoapte.
Dragă-mi ești ca un sărut,
Acel sărut ce vreau să-ți dau,
Ca prin magie apărut
Pe buzele-mi să pot să-l iau.
Îmi ești tot dragă, și-mi vei fi
Mai mult decât tot universul,
Cât te-am iubit, te voi iubi
Știu că doar eu îți sunt alesul.
poezie de Răzvan Isac (24 decembrie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi sau poezii despre miezul nopții
Când tu ești binele din rău
Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi ești vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi ești steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu ești drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu ești floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău sau poezii despre miere