Un cântec straniu și extravagant
I s-a părut că vede-un Elefant
Cântând la fluier, tolănit pe-o coastă:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era un răvaș de la nevastă.
"În sfârșit, realizez," a spus,
"Cum viața mea devine o năpastă!"
I s-a părut că vede-un Bivol
Deasupra șemineului de lângă pat
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era doar Nepotul lui de pe Cumnat.
"Dacă nu părăsești această casă,"-a spus,
" Chem polițiștii imediat!"
I s-a părut că vede Șarpele-cu-Clopoței
Adresându-i în grecește-o întrebare:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era Mijlocul Săptămânii Viitoare.
"Un singur lucru regret," a spus,
Că nu pot sta puțin cu dânsul la taclale!"
I s-a părut că vede-un Casier de Bancă
Coborând alene din tramvai:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era un Hipopotam, nici gri, dar nici bălai.
"Dacă va lua cina cu noi, mă tem," a spus,
"Că n-o să ne rămână multă pâine și nici ceai!"
I s-a părut că vede-un Cangur
Râșnind harnic boabe de cafea:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era, doar din cartofi făcută, o Chiftea.
"Dacă-ar trebui s-o-înghit," a spus,
"Sigur, m-aș îmbolnăvi de-o boală foarte grea!"
I s-a părut că vede-un Docar cu Patru Cai
Tras alături de fotoliu și de baldachin:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era c-un Urs Decapitat vecin.
" Prostuțul," a spus, " bietul prostuț!
"Așteaptă să-i servesc prânzul, ca un bun creștin!"
I s-a părut că vede-un Albatros
Dând din aripi lângă lampă:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era un timbru poștal dându-se stambă.
"Mai bine-ai pleca acasă,"-a spus
Nopțile-s umede și nu-i rost de nici o trampă!"
I s-a părut că vede cum Poarta Grădinii
Se deschide și se-învârte cheia:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era Regula de Trei Compusă și de-aceea,
" Totul e-învăluit de mister," a spus,
" Asta-i clar pentru mine, cum pentru foc scânteia!"
I s-a părut că vede-un Argument
Care dovedea că el e, la Roma, Papă:
S-a mai uitat o dată și s-a prins
Că era o Bucată de Săpun în apă.
"Un fapt îngrozitor," a spus pierit,
"Iată, s-a topit orice speranță,-oricât de slabă!"
poezie de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre boală
- poezii despre viață
- poezii despre vecini
- poezii despre urși
- poezii despre tramvaie
- poezii despre timp
- poezii despre săptămâni
- poezii despre soție
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre femei
- citate despre zăpadă
- citate despre superlative
- citate despre sperieturi
- citate despre seară
- citate despre rochii
- citate despre păsări
- citate despre ochi
- citate despre mâini
Părerea părerii
Uitasem că pe cer sunt stele
De atâtea nopți cu nor și ceață,
Uitasem că trăiesc o viață
De-atâția ani de zile grele.
Uitasem Luna cum răsare
De-atâtea nopți întunecate,
De-atâta spus că nu se poate
Uitasem să mai pot se pare.
Că m-am uitat în ochi la tine
Și m-am trezit ca dintr-un vis;
Mai luat în brațe și mi-ai zis:
Te strâng de pe cărări străine.
Iubirea mea risipitoare;
Pe care, cât ai căutat...
Ți s-a părut că m-ai uitat,
Ți s-a părut că ți se pare!
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre iubire
Gretchen și-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, și a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portița era închisă, dar ea a apăsat pe clanța ruginită și clanța s-a ridicat, portița s-a deschis și Gretchen a pornit în lumea largă, desculță cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge și s-a așezat pe un bolovan și când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald și erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ți dai seama cum trece vremea.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre toamnă, citate despre flori, citate de Hans Christian Andersen despre flori sau citate despre anotimpuri
Dacă vi s-a părut că statul mereu vă înșeală, stați fără grijă, nu vi s-a părut!
aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Mai mult demn
a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia
i s-a părut mai mult demn decât greu
când s-a ridicat s-a simțit mai înalt
și s-a refugiat în rugăciune
plin de simțăminte ca un călugăr în devenire
își concentra gândurile
și se simțea ușor în interior
fără cuvinte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre înălțime, poezii despre gânduri, poezii despre devenire, poezii despre cuvinte, poezii despre creștinism sau poezii despre Noul Testament
Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o față mai cuminte și mai drăgălașă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră și ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el știe să facă socoteli în gând, chiar cu fracții, că știe ce întindere și câți locuitori are țara și ea zâmbea și nu zicea nimic. Și deodată băiatului i s-a părut că ce știe el nu-i destul și s-a uitat în văzduhul larg și înalt și atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineții, și vijelia vuia și șuiera, și în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Și au trecut în zbor peste păduri și peste ape, peste mări și peste țări; dedesubtul lor vâjâia crivățul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung și sus de tot era luna mare și luminoasă, și o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună și în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre țări, citate despre zbor, citate despre înălțime, citate despre început, citate despre trecut, citate despre somn sau citate despre păduri
Poate că de la distanță percepția nu este foarte exactă, dar mi s-a părut că, în ultimii doi ani, România s-a clătinat și a regresat. Mi s-a părut că acum starea populației e mult mai îngrijorată, mult mai agresivă, mult mai iritată, probabil că și din cauza crizei, care de altfel se simte în toată lumea. Dar aici cred că s-au adunat și erori ale acestor ultimi 20 de ani, când s-a furat prea mult, s-a mințit prea mult, s-a manipulat și corupt prea mult și poate că asta este explicația stării din acest moment, de impas, de marasm, de lipsă de speranță. Să sperăm că țara va ieși din asta.
citat din Norman Manea
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre populație, citate despre greșeli, citate despre criză, citate despre corupție, citate despre agresiune sau citate despre România
Mi s-a părut
ai dispărut ca spuma marii
in valul spulberat la mal
ai dispărut in briza rece
sau in nisipul de opal?
sau nici n-ai fost? mi s-a părut
o clipa.... că te-aș fi zărit
in depărtarea unei raze
in soare roșu-n asfintit!
ai fost in gând? ai fost pe plajă?
ai fost? n-ai fost? mi s-a părut....
dar aș fi vrut să-ti mângâi părul
si ochii verzi să iti sărut!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sărut, poezii despre păr, poezii despre plajă, poezii despre ochi verzi, poezii despre ochi, poezii despre nisip sau poezii despre briză
La horă-n sat
Cum îmi plăcea vecina mea,
M-am prins în horă lângă ea
Și-n scurtă vreme s-a prins satul,
Dar nu s-a prins deloc bărbatul.
epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sat, epigrame despre vecini sau epigrame despre bărbați
S-a dus...
S-a dus al nostru-amor,
Undeva foarte departe
Nu mai există fior
Între noi, din păcate...
S-a dus orice trăire
Simțită cândva cu tine,
Totul este amintire...
Sper să-ți fie bine.
S-a dus împlinirea,
Gândul la noi nu te poartă
Mi-ai luat iubirea,
N-o să te iert niciodată!
S-a dus amoru-n depărtare,
Definitiv s-a destrămat...
E pierdut acum în mare
Și-n urmă, nu ne-am uitat.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (16 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre existență sau poezii despre amintiri
Soldatul de plumb s-a înduioșat așa de tare încât mai că ar fi început să plângă cu lacrimi de plumb, dar s-a gândit că un oștean nu trebuie să plângă, așa că s-a uitat numai țintă la dânsa și n-a spus nimic.
Hans Christian Andersen în Soldățelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Hans Christian Andersen despre început, citate despre plâns, citate de Hans Christian Andersen despre plâns, citate despre plumb, citate de Hans Christian Andersen despre plumb, citate despre armată sau citate de Hans Christian Andersen despre armată
Fiindcă nu bea, i s-a spus că n-are stofă de scriitor. După ce s-a pus vârtos pe băut, i s-a spus că e ratat.
aforism de George Geafir din Lux de jeratic (1998)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre scriitori
Miresele se întorc în alb
ban pe ban
tot avutul femeii sacrificate
era tânără
s-a plătit
era frumoasă
s-a plătit
era pură
s-a plătit
era a ei
s-a plătit
strigă vornicul
pentru toate s-a plătit
dar miresele sunt făcute din nimic
și se întorc în alb
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sacrificiu, poezii despre plată, poezii despre nuntă, poezii despre frumusețe, poezii despre femei, poezii despre bani sau poezii despre alb
E dezbrăcat! a strigat tot poporul. Împăratul a auzit și i s-a părut și lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: "Acuma nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o țin întruna așa cum am început". Și curtenii au mers înainte și au dus trena pe care n-o vedea nimeni fiindcă nu era nici o trenă.
finalul de la Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nuditate sau citate despre dreptate
S-a păcălit
Prins în fapt, un hoț, săracul,
Zăpăcit își zise trist:
"Iată, că am dat de dracul"...
Dar era un polițist!
epigramă de Ioan Frențescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tristețe, epigrame despre păcăleli, epigrame despre polițiști sau epigrame despre draci
Culori vii
Nu-mi critica coperta; ea nu îmi aparține
Mi-a fost dată în viață s-o port cum se cuvine.
Cu timpul s-a boțit, s-a rupt, s-a descusut,
Deși era frumoasă atunci când m-am născut.
Acum și pe la colțuri s-a ros, s-a jerpelit
Culorile ei vii cu timpul au pălit.
Și multe dintre pagini s-au tot pierdut, firesc,
Aș vrea ca într-o zi să stai să-ți povestesc.
Întoarce-aceste file, dă timpul înapoi
Depinde doar de tine ce va mai fi cu noi.
Închide-mă cu grijă, coperta n-o strica
Și pune-mă pe raft, să vină altcineva.
poezie de Paul T. East, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre vinovăție sau poezii despre naștere
Violul la radiografie
Violul care s-a produs aseară
Li s-a părut o faptă ireală
Colegii au vrut pe ins să îl achite
Fiindcă era prea blând și prea... cuminte.
epigramă de Ileana Nana Filip din Polițiști pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre radiologie
Stins
Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.
Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopțile senine,
o bucurie simplă de a fi
și de-a putea în juru-i să lumine.
E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roșu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?
S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre trecut, poezii despre roșu, poezii despre furie, poezii despre dimineață sau poezii despre bucurie
Marchiza de Merteuil: Spune-ne cum ți s-a părut spectacolul de operă.
Cavalerul Danceny: Ah, a fost sublim, nu vi s-a părut?
Marchiza de Merteuil: Domnul Danceny este unul dintre acei rari excentrici care vin aici ca să asculte muzica.
replici din filmul artistic Legături periculoase, scenariu de Christopher Hampton, după Choderlos de Laclos (1988)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică
Râul fără moarte
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Privește râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.
Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde și ne doare.
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.
Coioți ce ronțăiți pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeți
Că albia acestui râu
E numai oase de poeți.
Că stirpea morilor de vânt
Se-ngrașă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre poezie, poezii despre negru, poezii despre moarte sau poezii despre călărie