Sirena

Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă aşa docil?
O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipeşte,
Ca focul prin nori trece în şoapte -
Pentru tine sărmană roabă rosteşte
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, eşti sărmană

E păcat de tine, frumoasă şi sărmană ţară,
Rămâi singură, copiii tăi pleacă afară.
E păcat de tine, frumoasă patrie străbună
Şi de-ntreaga naţiune română...

Românie... dacă într-o zi te părăsesc
Trebuie să ştii că tot mult te iubesc,
Iar singurii indivizi care m-au determinat
Au fost aceşti conducatori de rahat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sirenă

Privirea mea trece prin tine
Nisipurile fierbinţi de altădat
Urme rămase tăcute rutine
Cu valuri mari urme a săpat

Un cântec de sirenă sfîşietor
Vântul în noapte m-a chemat
Numele cântând mi-a strigat
Răsună pe mal ecoul liniştitor

Şi vântul îmi smulge eşarfa
Un tremur zâmbet stârneşte
Şuviţe ce mişcă par jertfa
Zâmbetul iubirea-mi trezeşte

Şi văd în zare cum un soare
Trimite raza roşie ca focul
Răsare de sub val de mare
Doar el îmi înţelege mie şocul

Vântul sughiţând a dispărut
Un răsărit de soare eu iubesc
Ploaia a început cade mărunt
Ploauă cu soare iubiri înforesc

Eşarfa cade zboară pe nisipuri
Mâna caldă nevăzută o ridică
Raza de soare trimite săruturi
Adierea de vânt în cer o ridică

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea sărmanilor

Se-ntunecă!
Şi înfundată bate
La poarta noastră noaptea!
Un copil şopteşte: Voi tremuraţi
Atât de tare!
Tot mai adânc ne aplecăm
Sărmanii şi tăcem
Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria înlănţuită

Ştii oare ţara unde-nfloreşte
Frumosul absint pe morminte,
Unde cerul faţa albastră-şi doseşte
În gri, ponosite veşminte?

Unde ogoarele cu oase-s semănate -
Cântec trist freamătă codrul sub vânt
Râuri adânci, de lacrimi vărsate
Se scurg şipotind prin negrul pământ

Ţara aceasta sărmană şi tristă,
Risipitele inimi le strânge...
Lucru mai de preţ nu există -
Noi pentru ea - ea pentru noi plânge.

poezie de Jozef Ignacy Kraszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, chilia mea sărmană...

O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.

Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă
Când vărsam lacrimi fierbinţi,
Trişti pereţi, negriţi de vreme,
Voi acuma sunteţi sfinţi.

Sfinţi, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îţi şopteşte vorba tristă
Că-n sfârşit şi ea se-ndură.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserică de drag

Un copil şade singur la poartă,
Lângă el, un ulcior înflorat;
Vă salut, jucărie cu toartă
Şi copil ce te crezi împărat!

Şi mă-nchin, cum o fac prin altare
Episcopii, căzând la Sfânta Masă,
Cu toate că satul bisercă n-are,
În satul acesta Iisus n-are casă!

Dar are ce n-a mai avut vreodată:
Un ulcior căpătat de pomană,
Împărţit de-o femeie sărmană
Copilului... care l-a scos la poartă!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (22 iulie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Samariteana"

Burlacul înrăit, Gigel,
Flămând de-amor ca o cătană,
Pândea câte-o "samariteană",
Să-şi facă milă şi de el
În dragoste cam infidel,
Dorea să fie "pe sprânceană"
Când acosta câte-o codană
Să o posede-avea ca ţel
Uzând de "latura umană"
Fătucile cu capu-n nori,
Îşi mai făceau câte-o pomană
Şi-a profitat de multe ori,
Dar ultima, cea mai sărmană,
I-a dăruit copil din flori!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu plânge pentru că a pierdut bani decât el, cel care i-a câştigat. Nimeni nu plânge că a pierdut un copil în afară de mama sa.

proverbe siriene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare,
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot,
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!...

Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.

Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mică ar fi ea!

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită eşti, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălţată pentru o roză-cunună a ţărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aştri în iarbă
şi cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi şi strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărăteşti să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâşiatul tău suflet, prin întunecime!

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu măsură e sărmană ca un cerşetor.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea s-a sprijinit pe o sărmană iluzie.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerea ţării

Frunză verde de negară,
Vai! sărmană biata ţară,
Cum te-ajunge focul iară!
Ruşii vin, te calicesc,
Nemţii te batjocoresc
Şi ciocoii te hulesc!
Nu mi-e ciudă de străini,
Cât de pământeni haini,
Că tu dragă le-ai fost mumă
Şi ei singuri te sugrumă!
Nu mi-e ciudă de muscali,
Nici de nemţii bocăncari1
Cât mi-e ciudă de ciocoi
Că te lasă la nevoi
De ţipă sufletu-n noi.
(...)

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezemând lumina

grădini de gând au flori de înţelesuri
parfumul de cunoaşteri ce emană
şi clipa-i vis de trecere umană
şi ruga-i zămislire de eresuri.

sub joc de stele-i soarta ta sărmană
în cântec mic, jelanie de presuri
la vreme de-a enigmelor culesuri
rodind tăceri în noaptea cea din rană.

pe căi spre culmi de adevăruri ninse
în raţiuni ai mai încărunţit,
în tine timpul verdele îşi stinse.

aşa că te întreb amănunţit
de zboru-n care Dumnezeu te-atinse
de-ai rezemat lumina de-asfinţit.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Tornada
Comentează! | Votează! | Copiază!