În primăvară

Încet din paşi întunecaţi căzu zăpada,
În umbra copacului
Se ridică pleoapele îndrăgostite roz.

Mereu urmează strigătul negru al marinarilor
Stea şi noapte;
Şi vâslele lovesc în tact uşor.

Curând pe ziduri în ruină înfloresc
Violetele,
Înverzeşte atât de liniştit a singuraticului tâmplă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

Mă-atinge chinul! Rana-i jar.
Nu-mi pasă de durerea mea!
Din răni îmi înfloreşte iar,
Misterioasă-n noapte,-o stea!
Mă-atinge moartea! Plec cu ea.

poezie de Georg Trakl din Poezii (1909-1912), traducere de Mihail Nemeş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Munte: negru, mut şi înzăpezit.
Roşul codrului înfierbântă alaiul lui Wotan;
O, luciul mlaştinii oglindeşte vânatul.

Alinarea maicii; sub desişul negru de brazi
Se desprinde mâna ce dezmiardă,
Atunci când se stinge sunetul rece al lunii.

O, naşterea omului. Murmurul candelei
Strălucirea sinilie a stâncilor;
Suspinul zărit pe chipul îngăduitor al îngerului.

Albă dezmeticire în odaia cu igrasie
Cealaltă lume
Strălucitorii ochi ai moşneagului împietrit.

Mâhnire, ţipătul facerii. Cu aripa neagră
Atinge virila tâmplă a nopţii
Zăpada, norul său de purpură coboară tiptil.

poezie de Georg Trakl (18 februarie 2016), traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

Loveşte-mă durere! Rana-mi mocneşte.
Chinul acesta îmi este finit!
Vezi din rana mea-nfloreşte
Plină de mister o stea în noapte!
Loveşte-mă moarte! Sunt împlinit.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb
Această prea ciudată grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel.
În prăbuşire.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

Anselm Grun în Să nu fugim de umbra noastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ziduri

sunt inimi îndrăgostite
pun mâna pe baros şi lovesc
lovesc cu teamă cărămida
tencuită cu sentimente calde
sparg cu delicateţea unui
cioplitor în marmură de unde
susură fericirea şi aşez pe jos
o coala albă pentru zidul
crăpat în toată splendoarea lui
ştiu că în partea cealaltă
e şi inima ei şi nu am stare
lovesc cu mâinile goale
cu picioarele de balerin
care dansează pe versuri
lovesc ca o pasăre-n zbor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzătoarea

Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă?
Mi-a crescut o frunză--n tâmplă
şi-o strivesc uşor de masă
de obiectele din casă...
Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă
cu copacul meu din tâmplă?
E uscat şi înverzeşte
vinul în tulpină-i creşte
Ce-ntâmplare!
Ce se-ntâmplă
oare mă întreb eu oare
de-am căzut în căzătoare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Peste păduri licăre palidă olac
Luna ce ne cufundă-n vis,
Salcia de lângă negrul lac
Plânge în noapte cu glas stins -

Se frânge-o inimă - nestins
Valul ridică ceaţa din zăcere
Tăcere peste tot tăcere.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un voal, un giulgiu se ridică

O stea în noapte a vorbit
Căci sfântul duh va învia
Despre un mândru răsărit
Toată suflarea se va bucura

O minune se va întâmpla
Cocoşul cântă-n miez de noapte
Un vânt un suflu ca o pală
Iar din morminte s-aud soapte

Un voal un giulgiu se ridică
E bucurie în cer şi pe pământ
Paznicii sunt morţi de frică
Fiul Domnului va invia curând

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decădere - Lui Karl Borromaeus Heinrich

Deasupra iazului
Păsările călătoare s-au dus.
Sera din stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se apleacă a nopţii zdrobită frunte.
Sub stejari ne legănăm pe o barcă argintie.

Mereu răsună ale oraşului albe ziduri.
Sub arcada de spini
O fratele meu, ne căţărăm oarbe arătătoare spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se cerceteze o dată foarte temeinic, din ce pricină plantele care înfloresc, dar nu produc fructe, sunt un lucru atât de jalnic, nu numai în cazul pomilor fructiferi. Cu copiii noştri savanţi se întâmplă la fel: înfloresc minunat, dar nu dau roade.

aforism de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce şi-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuţi
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... şi atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La lăsarea serii lamentările cucului
Devin din ce în ce mai insistente.
Grâul îşi apleacă-n închinare mută spicul,
Maci roşii înfloresc în lan.

Tunetele trec de cealaltă parte-a dealului.
Cântecul greierului, ştiut de toţi,
Amuţeşte-n grădini.

Frunzele castanului
Sunt nemişcate.
Veşmintele tale foşnesc
Pe scara-n spirală.

Tăcută, o candelă clipeşte
În odaia întunecată;
O mână argintie,
Stinge lumina;
Noapte fără stele, fără vânt.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cerc mutilat strigătul nu mai are ecou

o bază fragilă
ca o muşcătură bizară
un nume străin
acum ar vrea
oh!
cât ar vrea
pe drumul de sare
să ne strângem
dar e târziu
e noapte
o noapte cu dinţi metalici
şi simte că în mine nu mai are loc
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
să ridice palma la amintiri
că într-un cerc mutilat
nici strigătul nu mai are ecou
e un pământ sterp
nefiinţă peste nefiinţă
aici nu se zideşte nimic
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
târâtă înainte şi înapoi
ca o haină zdrenţuită
lăsată în bătaia vântului
iar la apus
să mă caute în pieptul său
şi să-i fie de mine
până la sfârşitul zilelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu moarte făpturi de morţi
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrăţişare
a îndrăgostiţilor,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru străluceşte
Încolo spre oraş,
Unde-n frig şi răutate
Un putred trib locuieşte,
Îngerul alb
pregăteşte vremuri întunecate.
În umbra-mbrăţişării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!