Şobolanii

În curte lună de toamnă răsare ş-albeşte.
Fantastice umbre de pe streşini cad.
O linişte în geamul gol sălăşluieşte;
Răsar şobolanii încet şi totul rad

Şi fug şuierând încolo şi încoace
Şi-un groaznic iz le intră-n nări
Dup-un avort fugace,
Sub lunile fantomaticei vibrări

Se răfuiesc cuprinşi de lăcomie
Şi umple casele şi şura
Ce pline sunt de grâu şi bogăţie.
Vânt îngheţat, în beznă ura.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

Comentarii

Scrisă la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Experienţa lui Trakl în spitalul garnizoanei din Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la 30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: "bolnavii firavi şi moi".
Această imagine este dezvăluită în continuare în "neputinţa", "groaznic", "siluete batjocoritoare fără formă", "umbre de doliu" şi "asemeni furioaselor menade". Ca "siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc bolnavii (dacă ecuaţia cu "siluete batjocoritoare" este valabilă) pe "poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea creştină a suferinţei.
În prima strofă, pacienţii sunt "lăptoşi", visează vremuri de aur adesea evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înţeleasă ca fiind "linişte şi vin".
În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală şi apare drept "neputinţa", iar cei afectaţi ca fiind "groaznici" - acesta se referă mai degrabă la el însuşi decât la un posibil efect al fricii celorlalţi. Acest lucru este confirmat de faptul că aceştia "groaznic se risipesc deplin" - deci sunt şi mai înfricoşaţi.
Această tendinţă duală se desfăşoară în cele două din următoarele terţine.
În prima se târăsc între pereţi "siluete" ca fiind "batjocoritoare" şi - în cuvintele formulate de Trakl - "pe-ncrucişate negrele poteci".
"Ceilalţi" evadează pe sub "negre arcade", (pentru care Innsbruck este faimos - cartea poştală istorică arată turnul cu arcade şi farmacia din timpul lui Trakl), şi se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea îngerilor căzuţi care în "roşii-nfiorări" sunt "asemeni furioaselor menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăseşte cu fermitate zona imaginii unui spital.
Şi în cele din urmă textul îşi câştigă puterea explozivă, care se confruntă ferm cu concepţiile noastre moderne deespre boală, cu noţiunile religioase şi superstiţioase de cădere, blestem şi pedeapsă. Mai mult decât atât, cu miturile antice despre dubla faţă a zeului vinului Dionysos, pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între "visări, de linişte şi vin" la începutul poemului şi "furioaselor menade" la sfârşitul poemului!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

De pe streşini negre zăpezi se scurg mărunt;
Un deget roşu se scufundă-n frunte,
În cameră se scurg albastre gheţi de munte
Îndrăgostiţii oglinzilor de mult muriţi sunt.

Capul în grele hălci gândind separă
Se scurge umbra în albastre gheţuri de munte,
Râsul cel rece-al unei moarte curve mute.
Plânge-n parfum de violetă vânt de seară

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu făpturi de eroi dispăruţi
Umpli, tu, lună
Pădurile tăcute,
Secera lunii -
Cu suava îmbrăţişare
A îndrăgostiţilor,
Umbrele glorioaselor vremi
De jur împrejurul putregăioaselor stânci;
Atât de albăstriu luceşte
Înspre oraşul în care
Ticăloşită şi rece
Locuieşte o generaţie în putrezire
Care pregăteşte nepotului alb
Viitor întunecat.
Voi, umbre înghiţite de lună
Adânc suspinând în cristalul gol
Al lacului de munte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu moarte făpturi de morţi
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrăţişare
a îndrăgostiţilor,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru străluceşte
Încolo spre oraş,
Unde-n frig şi răutate
Un putred trib locuieşte,
Îngerul alb
pregăteşte vremuri întunecate.
În umbra-mbrăţişării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă

Florile-soarelui pe gard lucesc,
Şi liniştiţi bolnavii stau în soare.
Pe-ogor femeile cântând trudesc,
Bat clopotele mănăstirii cu vigoare.

Păsările-ţi povestesc legende,
Bat clopotele mănăstirii şi belşuguri.
Din curte o vioară lin transcende.
Azi storc ei maroniul vin din struguri.

S-arată omul bucuros şi plin de sine
Azi storc ei maroniul vin din struguri.
Deschise larg sunt morgile puţine
Şi văruite sunt de soare cu belşuguri.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

16 Noiembrie

Plouă mărunt
Si geamul plânge
Cu picături reci de ploaie.

Şi da, plouă umil
Peste oraşul care sună
Ca doua clopotniţe sparte
În zi de sărbătoare păgână.

Plua... Şi cântec de toamnă
Se-aude in beznă
Si flori de metal răsar peste dealuri,
Ruginind sub ploaia
Care ne cântă la geam
Colind de noiembrie.

poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
şi apoi dă cu tine de pământ.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

La streşini
Ţurţuri cristalini
Veghează gerul nopţii,
Albul inundă totul în jur,
Apele-şi pun masca de gheaţă,
Colindătorii sunt gata
Să umple casele de bucurie;
Urări, planuri, aşteptări, cadouri.
Moş Crăciun tot mai generos.

În depărtare
Zurgălăii anunţă
Noul început.

Inocenţa săniilor şi hazardul schiurilor
Se preling împletind veselie
Pe pârtiile aglomerate.

Ascultăm cuminţi
Lemnul ars la gura sobei,
Mângâiaţi de bradul împodobit.

Iarna este povestea frumoasă,
Îmbrăcată gros,
Purtând căciuli, fulare, mănuşi
Şi bocanci îmblăniţi.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi nemernicii sunt cuprinşi de o lăcomie oarbă şi nu înţeleg că în timp ce vând, vânduţi sunt ei înşişi.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mai încolo...

Iar mai încolo de visări...
Iar mai încoace de cântări,
Mai dincolo de aşteptări
Se trecea iubirea noastră!

Şi mai încoace de-orizont,
Şi mai aproape de pământ
Tresaltă licurici, crezând
Să lumineze viaţa noastră.

Şi dincoace de ce suntem,
Şi dincolo de cea poveste,
Ne urmăreşte prinsă-n tei
Aceeaşi dragoste terestră.

Mult dincoace de ce-a mai fost,
Prea dincolo de ce-o să vie
Vom recunoaşte că suntem...
Că au mai fost ori au să fie!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina surorii

Se face frig, târziu se face,
S-a întomnat de-acum
În a surorii grădină, e linişte şi calm;
S-a înălbit şi pasul ei.
Un cânt târziu şi rătăcit de mierlă,
S-a întomnat de-acum
În a surorii grădină, e linişte şi calm;
A devenit un înger.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestind Cuvântul

Colindă sufletul în şoaptă
Prin satul îngheţat de frig
Şi în miros de pâine coaptă
A naşterii durere strig,

Şi casele intră-n colindă
Uitând parcă de rostul lor,
Prin fumul coşului să prindă
Din veşnicia fulgilor,

Totul se-mbracă în lumină
Şi stâna ce desparte zări
Se urcă-ncet în rădăcină,
Devine far prin depărtări,

Când colindăm întreg pământul
Vestindu-i Naşterea mereu,
Vestim că s-a născut Cuvântul
Ce va spăla păcatul greu.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Peste ţarini pustiite de tăceri şi vânt de toamnă,
În păduri cu nobil vuiet, plâns de lacrimi de aramă
Se aude ca un clopot... Şi-n sălbatică cântare
Trec soldaţi de vatelină în mantii strălucitoare.

Cor de păsări de tăciune... zumzet peste tot pământul...
Roditor pământ – anume spre-a sădi în el cuvântul...
Must de trainice-oseminte cu specific omenesc,
Peste glia fiinţei noastre unde vorbele rodesc...

Ruginii, de sângeri parcă, vin apusurile-n grabă...
Dau în pârg gutui... E toamnă! Şi ce dacă? Şi ce dacă?!
Cade bruma pe obrazul ţării fremătând de dor...
Simfonii transcendentale cântă îngeri în amvon...

Râu învolburat de lacrimi... Treceri de pletoase umbre...
Toamna veşniciei noastre cu tăcere grea se umple...
Nu mai pot să-mi număr anii! Sunt o toamnă despletită...
Sunt o toamnă... numai una... în decade împărţită.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne: e vremea. Vara a fost mare.
Coboară-ţi umbra peste ornice solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie.

Pline tu cere ultimelor fructe să devie;
doar două zile mai de sud le dăruieşte,
dă-le îndemn spre împlinire şi goneşte
în vinul greu dulceaţa cea târzie.

Cine acum nu are casă nu-şi mai face,
cine e singur, multă vreme o să fie,
el va veghea, citi şi lungi scrisori va scrie,
şi pe alei, încolo şi încoace,
neliniştit va rătăci, când frunze-adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă şi s-a scuturat de verde-ntreaga fire ;
E toamnă, dar eu n-am uitat să-ţi prind în păr iubire!
Câte-un frison de vânt năuc m-ar alunga în casă,
Iar eu m-aş duce - nu-i aşa? - când tu-mi zâmbeşti frumoasă.

E toamnă-n curte şi pe drum, s-a ramolit pământul;
Eu, lângă focul tău şi-acum sunt la fel ca granitul
Că-mi dai dulceaţă de mă pierd în lumea de păcate,
Dar te iubesc şi te demierd că ştiu că sunt iertate.

E toamnă plină în hambar, pe câmpuri brazde late,
Tu goală-mi şezi în braţe iar şi am deja de toate
Şi gust şi gust câte puţin... Dar ce gustări divine!
Când merg în treabă-mi tot suspin că-s iar flămând de tine.

E toamnă-n streşini şi uluci cu nori de plumb în zare,
Săruturile tale-s dulci şi tot senin îmi pare
Şi te ador la fel şi azi ca-n tinereţea noastră,
Cu drag şi-acum în braţe-mi cazi şi-i soare în fereastră.

E toamna gârbovă-n ciulini şi-n bruma ce se lasă,
În ochi îţi ard mereu lumini, iubirea e crăiasă
Şi ne avem şi anotimp ne este ea - iubirea,
Doi zei, în fuga din Olimp, furau nemărginirea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (23 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!