În apropierea morţii

O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.
Iazul de sub sălcii
Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.

O, pădurea ce coboară silenţios ochii căprui
Din singuraticele mâini osoase
Violetul zilelor se prăbuşeşte în extaz

O, apropierea morţii. Să ne rugăm.
În noaptea asta se desprind pe călduţe perne,
Îngălbenite de tămâie, fragedele braţe ale îndrăgostiţilor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeţii noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morţilor îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopţi.
Veşnic la noi se holbează înfăţişarea albelor noastre morminte.

Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicaţia "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puţine dintre textele lui Trakl conţine un "noi"("Cântec din Apus" şi "Vina sângelui") care ar fi de menţionat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se foloseşte "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de faţă în volumul "Sebastian în vis", în secţiunea "Şapte cântece ale morţii". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranţă Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregaţia paralelă "Cântecului plecaţilor".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" şi autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă şi prin cele două dedicaţii cât şi prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile ataşate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei şi a începutului iernii, ca un sfârşit, aşa cum a fost menţionat titlul "Prăbuşire".
Prăbuşirea este descrisă ca o situaţie permanentă şi în mod paradoxal, ambii fraţi sunt morţi, în morminte şi totuşi atinşi de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezenţă "Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline" şi "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de soare-apune

O, noptatica zvâcnire de aripă a sufletului:
Păstori, odinioară mergeam pe lângă păduri în amurg
Şi pline de umilinţă urmau sălbăticiunea roşie, floarea verde
Şi izvorul gângăvind. O, străvechiul ţârâit al greierului de casă,
sânge înflorind pe altarul jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi aprinse mucenicii
Ale cărnii, căderea fructelor de purpură
În grădina serii pe unde în vremi de demult treceau evlavioşi apostoli,
Oşteni acum, trezindu-se din răni şi vise stelare.
O, delicatul mănunchi de albăstrele ale nopţii.

O, voi vremi ale tihnei şi ale toamnelor de aur,
Pe când noi, călugări paşnici storceam struguri de purpură
Şi-n jurul nostru sclipeau colina şi pădurea.
O, voi vânători şi castele; tihna serii,
Când în chilia sa omul cugeta la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune se răsucea după capul viu al Domnului.
O, amarele ceasuri ale decăderii,
Când în ape negre priveam un chip de piatră.
Dar cu strălucire îşi înalţă îndrăgostiţii pleoapele de argint:
O seminţie. Din perne trandafirii se revarsă fum de tămâie
Şi dulcele cântec al celor ridicaţi din morminte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albina Lalescu nu s-a mulţumit cu florile oferite de matematică, ci s-a aventurat la flori ale istoriei României, ale finanţelor, ale sociologiei, ale muzicii, ale ingineriei, ale lingvisticii, ale istoriei manualelor de matematică, ale istoriei matematicii, ale propagării în mase a culturii ştiinţifice, ale filozofiei etc.

Solomon Marcus în Un om pentru istorie: Traian Lalescu (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans

M-am deprins, dansând, valsând, să străbat
sălile mari ale noptilor, ale zilelor,
ca un fantastic ciclon repetat
prin sălile mari ale zărilor, ale mărilor.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii şi animalele sunt în realitate vehicule şi canale ale hranei, morminte ale animalelor, gazde ale morţii, acoperământe care consumă, ce îşi duc viaţa pe seama morţii altora.

citat clasic din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncul inimii rămâne închis pentru conştiinţa obişnuită, cu excepţia unor fulgerări în situaţiile limită create de iubire, de frumos şi de moarte şi a intuiţiilor uimitoare ale copilăriei, ale adolescenţei şi ale geniului.

Olivier Clement în Trupul morţii şi al slavei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori nemuritoare

Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunţile îşi descreţesc îndreptându-le spre soare.

Veşnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă şi răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare.

Soarele coboară-ncet înroşind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu ştim să preţuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costişa unui mal singuraticele flori.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în ea gânduri şi întâmplări ale copilăriei mele, multe şi ale copilului din mine care se trezeşte în mine peste ani, mai ales seara, şi mai ales în preajma iernii, şi sunt nişte năzdrăvănii, cu toate că nu-mi place cuvântul, ale unui băiat care mi-e foarte drag şi are vârsta voastră, şi care acum e la şcoală şi se teme de tabla înmulţirii, şi e prieten cu un pisoi, cu un cal şi cu o luntre legată sub o casă atârnănd pe malul Dunării dinspre Bărăgan.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieire

Deasupra eleşteului alb
Păsările sălbatice au plecat.
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se înclină fruntea fărâmată a nopţii.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de argint.

Întotdeauna răsună albele ziduri ale oraşului.
Sub bolţi de spini
O, frate, oarbe arătătoare, ne căţărăm spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritul tantric al aculpării mistico-simbolice a yoghinului, camera, unde se petrece acest mister erotic, este luminată în violaceu, deoarece se crede că violetul stimulează glandele sexuale ale femeii, în timp ce roşul activează potenţele erotice ale bărbatului.

Ivan Evseev în Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale (1994)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea ne descoperă frumuseţile creaţiunii, secretele naturii; ne face să cunoaştem speculaţiile înalte ale spiritului omenesc, delicioasele invenţii ale fanteziei sale, acţiunile nobile ale geniului şi ale sfinţeniei.

citat din Louis Riboulet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile sunt ca frunzele din copacul vieţii. Se desprind, plutesc pe aripile de visuri şi iluzii ale sufletului, apoi se aştern pe aleea deznădejdii, aşteptând paşii grei şi nemiloşi ai morţii.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Case ale sufletelor pereche

Şi dacă tu nu ai fi în gândul meu şi nici nu mi-ai răspunde într-un fel,
M-aş izola la nesfârşit, fugind din mine
Ca un sihastru pe un munte de granit
Aş motiva credinţa mea în literatură, drept un vis pe jumătate împlinit.
Dacă ai pleca tu, sau eu, voi ştii
Că asta reprezintă o lipsă a comunicării sufletelor marii iubiri
O lipsă a ataşamentului, ce-n alte vremuri construia palate
Cu multe şi neidentificate camere, pustiite şi goale de vrajă,
Astăzi nu se mai construiesc case ale sufletelor pereche
Azi, fiecare stă singur... într-un cort, departe de ochii lumii.
Azi nici codru parcă nu mai comunică îndrăgostiţilor
Azi.... Facebook-ul e un fals prieten... sau o nouă modelare a inimilor.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!