Citate similare cu Un copil cu păr şaten....

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-15.00-~~ 10.99 lei.

Citate similare

Afra

Un copil cu păr şaten. Amin şi rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.

Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtăşească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.

Apus de toamnă; arţarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu aşezat pe-o bară de metal.

Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Chiar şi titlul "sonetului" din 1931 este încurcat. Cine este "Afra"? Referirea la "Călugărul pictat-a-o pe o icoană" şi "manta albastră" o indică pe sfânta Afra, care a aparţinut comunităţii creştine la sfârşitul anticului oraş german Augsburg şi a murit acolo în anul 304 în urma persecuţiei creştinilor de către împăratul roman Diocletian. Dar primul vers a poemului contrazice: "Un copil cu păr şaten". Sfânta Afra era o femeie adultă, de obicei descrisă cu o glugă. De asemenea, descrierea Afrei "Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune / de Floarea-Soarelui" nu pare să se refere la ea.
Sfânta a fost portretizată în legendă ca prostituată în templu, care a fost convertită la creştinism. "Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre" ar putea indica momentul prostituţiei.
Ceea ce "călugărul" a văzut este Afra după convertire.
Se cunoaşte din biografia lui Trakl faptul că acesta mergea adesea în bordelurile din Salzburg, dar adesea doar vorbea cu prostituatele sau se aşeza în tăcere lângă ele. Aceste experienţe ar putea fi preznte în poemul "Afra".
Enigmatic în acest (pseudo) sonet este faptul că dincolo de figura Afrei, aproape totul iese din context, mai ales în cele două catrene. Imaginile stau singure una lângă cealaltă.
Putem doar intui aflarea "copilului" din primul vers într-o biserică, dar imaginea nu convinge. Nici nu ştim dacă am putea accepta "copilul" ca persoană sau dacă este doar o simplă imagine.
Aparent, avem de-a face, în cele două catrene, cu două persoane distincte: "copilul" şi "Afra", cea din urmă ca percepţia unei imagini (văzute înainte de vremuri: "pictată pe icoană"). Dacă "Zâmbetul Afrei roşu" se referă la o altă imagine sau reprezintă o imaginaţie a liricului "eu", nu ne putem da seama. Puţin mai clare sunt imaginile celor două terţine, ambele indicând toamna, cel puţin atunci când interpretăm a "arţarului tăcere" ca o imagine de toamnă, cu fructe deja putrezite. Apoi, încheierea "urmează-un an fatal" poate fi legată de iarnă.
Cu toate acestea, anotimpurile nu trebuie interpretate drept concrete, ci ca metafore deschise unei alte interpretări posibile.
Trakl s-a gândit, oare, în legătură cu Augsburg şi Salzburg şi la Wolfgang Amadeus Mozar, al cărui tată Johann Georg Leopold s-a născut în Augsburg?
Nu există nici cea mai mică sugestie de acest fel în poezie, interpretarea, însă, ne oferă un câmp larg. Mai relevantă este comparaţia cu poemul "Oglindă de seară", care poate fi înţeleasă ca prima versiune a poemului "Afra", chiar dacă acest poate fi privit ca un poem de sine stătător.
În această poezie nu este vorba despre această sfântă. În ea domină imagini din zona erotismului, a corporalităţii şi a iubirii.

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl îşi începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlneşte cu editorul Ludwig von Ficker şi cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărţit.
Trakl a fost confirmat şi promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În acelaşi timp prietenul său Minnich şi-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuş, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl şi anume versul "Copil cu păr brun / şaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numeşte o prostituată care a devenit călugăriţă, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" şi "Înfăţişarea Angelei e proprie norilor". În acelaşi timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de şcoală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl îşi începe slujba de farmacist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

Comentarii

O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem "un sunet de vioară", "Şi slujitoarele dansează"; imagini ca "Umbre dansează pe tapete" le cunoaştem din "Într-o cameră părăsită"; "Străinii ascultă pe trepte", din "Frumosul Oraş"; ultima strofă a poeziei "În timpul iernii" începe cu "Un vânat sângeră-n pădure".
Sub această formă textul aparţine poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet de vioară, dans, vin şi "Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz" imagine cu care se încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a doua parte, determinată de: "un cârd de ciori", care "se duc în zbor", "ceţuri verzi de noapte", care par destul de înfricoşătoare, "beţivi", "cerşetorii-n aşteptare" care "zadarnic rugăciuni ţin", un joc, pe când "O sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori îngheţaţi se ridică în imediata apropiere a "îndrăgostiţilor".
În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedeşte că lumea însăşi pare a fi lipsită de sens.

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

Noaptea

NOAPTEA

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

NOTE

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniţi de grâu. Sub văruite bolţi,
Unde rândunica se ivi şi zbură, şi-un vin focos.

Frumos: O, melancolie şi zâmbet violet.
Seara şi aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunţile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea şi fără cuvinte o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite punţi către sat.

Comentarii

"Lans" este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui Rudolf von Ficker1. Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă poartă titlul "Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului "Sebastian în vis" urmată de "La Mönchsberg" şi "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans şi Mönchsberg).
De menţionat că ambele poezii, "Seară în Lans" cât şi "La Mönchsberg" au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre "punţi", odată înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viaţă uitată şi despre apa în mişcare "Ape argintii se scurg"...
"Seară în Lans" este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă întinsă între amintirea trecutului "noi beam" şi prezentul care aminteşte amintirea "Ne răcoresc cu fior...".
Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.

NOTĂ

1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.
APUS

Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt îngheţat din stelele noastre.

Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopţii.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

Mereu răsună ale oraşului albe ziduri.
Sub bolţi de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii.

Comentarii

Se poate pune uşor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau circumstanţele atenuante? Cu siguranţă aici este vorba pe de o parte, atât despre schimbare, cât şi de circumstanţe. Observăm şi un proces de abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare sobrietate şi mai puţin la o modificare a "ratingului" unei experienţe avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece din funcţia emoţională la procesul de abstractizare prin adăugarea elementelor "vânt îngheţat", "morminte", "zdrobita frunte a nopţii", "bolţi de spini", "oarbe".
Poezia conţine o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să înţeleagă situaţii care, de multe ori, se pare, că îi depăşesc imaginaţia.
Cheia explicaţiei o găsim în ultima strofă: "O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii." Grota Mântuitorului (urcăm/trezim) ce-l ce ne-a înfrăţit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopţii, dar şi trădarea în acelaşi timp, căci după miezul nopţii urmează zorile de ziuă când cocoşul va cânta de trei ori...

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbaţi femei, a morţii doamnă
În reci odăi un pat le-aşterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre şi apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâşmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de ţigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Beţivul sub a arcadelor umbră şade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat şi cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relaţie amicală cu Trakl, dar în acelaşi timp şi foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin şi tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Şi într-adevăr, o parte din viaţa şi opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroşi intelectuali şi artişti. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârşitul anului 1912 şi la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viaţa rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" şi "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terţet se pomeneşte o "crâşmă" care oferă refugiu celor care nu aparţin comunităţii satului sau nu sunt căsătoriţi. Deci, cei care aparţin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terţet, într-o abstractizare dificil de înţeles, numită "propriul".
În sfârşit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, beţivul singuratic stă în tavernă şi ca însoţitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea şi vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejaţi de "negre arcade" ale cârciumii, beţivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârşit, de rămas bun, de degradare şi cu moartea în faţă.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înţelegerii cu expresii tensionate "Bărbaţi femei, a morţii doamnă / În reci odăi un pat le-aşterne mirată".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Citate similare

Afra

Ungher in pădure

Plimbare de seară

Trompete

Într-un vechi arbore genealogic

Cântec de seară

Corbii

La mlaştină

Valea întunecată

Către Lucifer

În zăpadă

Noaptea

Crucifix

În frunzişul roşu sunet de chitară

Noaptea

Seară în Lans

Melancolie

O seară de toamnă

Peisaj

Ora suferinţei

Căutare

Dicţionare

Fani pe Facebook