Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparţinut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit şi Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beţii şi destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conţinutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" şi "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaştem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce şi seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaşte "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experienţă în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referinţă posibilă la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înfloreşte pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (şi poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine şi cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie şi mai clar "pâinea şi vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieţii în paradis. Faptul că pomul înfloreşte "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar şi, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - şi astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creştine.
Trakl îl numeşte pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" şi "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl îşi începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlneşte cu editorul Ludwig von Ficker şi cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărţit.
Trakl a fost confirmat şi promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În acelaşi timp prietenul său Minnich şi-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuş, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl şi anume versul "Copil cu păr brun / şaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numeşte o prostituată care a devenit călugăriţă, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" şi "Înfăţişarea Angelei e proprie norilor". În acelaşi timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de şcoală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl îşi începe slujba de farmacist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Şi bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Şi curata înfăţişarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Linişte găsiră paşii seara spre oraş;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreţ.

Dar îl urmară animale şi tufişuri,
Casă şi grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută şi ucigaşul.

Primăvara şi vara şi frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada
Şi-n întunecatul hol umbra ucigaşului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un tânăr german care a afirmat că şi-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată. Afirmaţiile lui Hauser, precum şi moartea sa prin înjunghiere, au stârnit multe dezbateri şi controverse. În epocă au fost propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de origine engleză şi soţie a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse să accepte această dedicaţie.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneţia împreună cu Karl Kraus şi cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima oară în revista "Brenner" în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea dedicaţiei, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuşi într-un mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicaţie, deoarece el predase deja poezia lui Adolf Loos. Chiar şi textul în sine a fost subiectul mai multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut să schimbe "definitiv" ultimul vers în "Unui nenăscut se înclină capul roşu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomeneşte în "Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" şi astfel şi din punctul de vedere al zilei de azi (şi probabil şi pentru von Ficker), dorinţa de corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoţionale ale autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudenţă "povara condiţiilor pe care le-aţi găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus Heinrich (încercare de sinucidere), despre un "sentiment de disperare şi groază sălbatică despre această existenţă haotică". De asemenea, în această perioadă se agravează problemele financiare, care se concretizează în mai multe petiţii către Erhard Buschbeck şi Ficker.
Desigur că aceste referinţe biografice nu pot "explica" poezia. Ele pot doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuşi îl descria într-o scrisoare către prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: "La urma urmelor voi rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un "mediu de auto-întâlnire", aşa cum scrie Theo Buck (germanist, n.1930) într-un eseu pe marginea temei Kaspar Hauser.
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relaţia cu alţi autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să fie menţionat ca punct de referinţă "Gaspar Hauser chante" din 1873 al lui Paul Verlaine, despre care Trakl a ştiut cu siguranţă.

NOTE

1 VERLAINE, PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de poeţii simbolişti francezi drept şef al mişcării. "Poet blestemat", a trăit o viaţă de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roşu.

Neagră furtună ameninţă
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mişcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îţi foşneşte rochia.

Liniştită străluceşte lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie
o stinge;

Nici o boare, noapte fără stele.

Comentarii

Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care începe migrarea spre sud la sfârşitul lunii iunie şi, prin urmare, rămâne o perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de procreere. El este, de asemenea, un "străin" din moment ce nu-şi cloceşte el însuşi ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. "Părinţii gazdă involuntari" preiau, de asemenea, creşterea puilor de cuc. Este acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de "tânguire"; în poemul lui Trakl "tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele decenii şi a dat naştere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere şi prejudecăţi. Strigătele cucului au fost înţelese în cultura populară ca un oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un oracol tăcut, care refuză să ofere informaţii despre viitor.
Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca, "mai adânc" decât cerealele şi macii (în vânt). La toate acestea se adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniştea înaintea furtunii, frunzele castanilor nu se mişcă iar în ultimul vers citim în mod explicit "nici o boare". "Nu se mai mişcă frunza" nu indică o condiţie anterioară în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale şi unde s-ar fi aflat cucul. În acelaşi timp, există o durată nedeterminată în starea actuală de tăcere şi imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de "Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp". O singură mişcare puternică descrie poezia: "Pe scara în spirală / Îţi foşneşte rochia". Dar această mişcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu "tăcere", ""În odaia-ntunecată".
Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în acum aprinsă şi în acelaşi timp a fost stinsă.
Poemul a făcut parte din volumul "Sebastian în vis" şi faptul este dovedit doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie 1914.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, braţe argintii
Flutură muribunzilor soldaţi noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriţi.

Spinoasă sălbăticie oraşul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Şi aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit şi prelucrat literar experienţele sale de război.
Totuşi Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susţine mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărţit de referinţele biografice posibile, construcţia contextului menţionat în text "război" ("luptă", "soldaţi") cade ca destinaţia geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ţinut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului şi Vestului". După declaraţia de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât şi în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") şi imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" şi "soldaţii", a patra şi cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social şi politic. "Oraşul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" şi "lupi sălbatici", nu soldaţii "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanţele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în faţa propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producţiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înţelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziţia "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înţelegem şi ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătoreşte cerul.
În mâini curate poartă ţăranul pâine şi vin
Şi paşnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morţilor făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump şi mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic şi poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care aminteşte de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum şi "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce priveşte conţinutul, există şi referinţe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca şi cum în sărbătorile..." şi în "pâine şi vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar şi asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos şi Dionysos "pâinea şi vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menţionat referitor la Hristos prin, "păstori şi cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl şi-a creat propria poveste de viaţă ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schiţată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creştine şi din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supravieţuit numai acest text din lucrarea lui Trakl şi tot am fi ajun să cunoaştem trăsăturile esenţiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor şi scenelor sale.
Un "dicţionar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeţii noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morţilor îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopţi.
Veşnic la noi se holbează înfăţişarea albelor noastre morminte.

Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicaţia "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puţine dintre textele lui Trakl conţine un "noi"("Cântec din Apus" şi "Vina sângelui") care ar fi de menţionat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se foloseşte "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de faţă în volumul "Sebastian în vis", în secţiunea "Şapte cântece ale morţii". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranţă Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregaţia paralelă "Cântecului plecaţilor".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" şi autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă şi prin cele două dedicaţii cât şi prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile ataşate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei şi a începutului iernii, ca un sfârşit, aşa cum a fost menţionat titlul "Prăbuşire".
Prăbuşirea este descrisă ca o situaţie permanentă şi în mod paradoxal, ambii fraţi sunt morţi, în morminte şi totuşi atinşi de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezenţă "Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline" şi "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!