Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Georg Trakl

Omenire

Omenire așezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunți de luptători întunecate,
Pași prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare și roșii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine și în vin o blândă tăcere locuiește
Și doisprezece sunt cei adunați la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni și-afundă Sfântul Toma mâna.


Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaștem circumstanțele vieții lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire așezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunți de luptători întunecate", "neguri de sânge" și "fierul negru".
Imagini marțiale care sună ca o premoniție a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniții", au existat o mulțime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă și, astfel, a fost cu siguranță familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 și cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situația intelectualului în fața pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziția la o temă care continuă pe șase versuri nu duce la război ci la doctrina și iconografia creștină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine și vin", "doisprezecee sunt cei adunați la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" și "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignațiune / restabilire". Speranța, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinței, religiei creștine: "În pâine și în vin o blândă tăcere locuiește". Figura îndoielii creștine prin excelență, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experiența sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbește despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător și un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuși programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conștiinței intelectuale sub semnul escaladării intereselor naționale de stat.

NOTE

1 PINTHUS, KURT ( 1886 – 1975) – scriitor și jurnalist german. A ajutat mulți scriitori expresioniști să-și publice opera.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Citate similare

Georg Trakl

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Și aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de război.
Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice posibile, construcția contextului menționat în text "război" ("luptă", "soldați") cade ca destinația geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului și Vestului". După declarația de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") și imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" și "soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social și politic. "Orașul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" și "lupi sălbatici", nu soldații "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanțele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înțelegem și ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Și casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înflorește pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine și cu vin.


Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informați din mediului intelectual cât și a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoțire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beție și melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-și găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivația acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înflorește pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (și poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine și cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie și mai clar "pâinea și vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieții în paradis. Faptul că pomul înflorește "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar și, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - și astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creștine.
Trakl îl numește pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" și "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Și fermecat de raze în șoapte
Simți ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbește: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ți tulbură sufletul
Viitorul fie-ți durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenționase ca aceste texte fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" și "Tu".
De ambele dăți "tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbește") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ți" și "durere" găsește în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenței lumești (în hinduismul "Maya") și conceptul creștin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate recunoaște.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german și autor dramatic, considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Rondel

S-a scurs și aurul zilelor în nori
Albastrul și maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul și albastrul serilor culori
S-a scurs și aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul și maroul serilor culori" la "Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" și "Grodek". Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Și aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă și "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuși neobișnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor țipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arțarul roșu foșnește.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile și tulburelul.

Minunat: te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.


Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(și neliniștită este inima noastră pînă nu se odihnește în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor țipăt" și in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic și religios, sunt mai mult asociate cu seducția și suferința psihică. Astfel, al treilea călăreț apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înțelesuri de devalorizare de seducție.
Corespondând celui de-a treilea vers "arțarul roșu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziție foarte scurtă, ea pare destul de amenințătoare. Această interpretare este susținută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" și acolo se desfată cu vin și nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru și adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos și nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiție religioasă se anunță deîndată cu pretențiile ei, dar ea poate și promite.
Bețivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe față. Dimineață în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite și clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creștin, vitalitatea și beția pot rămâne, de asemenea, ca și "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuși apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înțeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, țigările rafinate, temperamentul dionisiac și drumul greoi, dimineața nerușinată, capul plin de durere!"

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Toamnă încântată

Amarnic se sfârșește anul
Cu auriul vin și fructe de grădină
Pădurile tăcute-și țin aleanul
Și-s singurii tovarăși fără vină.

Țăranu-și spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi și liniștite
Mai dați curaj celor creștine.
Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nșiruire imaginii grozave -
Tăcută-n liniște se duce parcă.


Comentarii

Unul dintre poemele "frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini armonioase, uneori exuberant de solemne și de un limbaj pozitiv. Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu patru versuri în rimă încrucișată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea, decăderea și ruina.
Venirea toamnei este "încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică faptul că este, probabil, doar artificial înfrumusețată. O asemenea interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în care observăm un ton ambiguu: "Se-nșiruire imaginii grozave" - care poate fi înțeles ironic, dar cu siguranță și afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu "tăcere și liniște" ("Tăcută-n liniște se duce parcă"). Aici trebuie amintit și faptul că această ambiguitate este potrivită și fenomenelor naturale ale sezonul de toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte, de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate și tulburi în lumina soarelui slăbită, cu precipitații frecvente.
Trakl părăsește zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca "anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar și "curajul celor creștine" ca și curajul obligațiilor pe care "țăranul" le are toamna. Dovada unei stări de siguranță și securitate care urmează toamna, o stare de infinită mulțumită este formulată în afirmația țăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înțelege mai bine acest text este de asemenea instructivă o privire asupra celor două poezii intitulate "Toamna" și "Toamnă"a lui Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieții sale ca poet care de zeci de ani a fost îngrijit ca fiind "incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai romantismului în literatura europeană. Considerat, după Goethe și Schiller, cel mai mare poet elegiac al lșiteraturii germane.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Ungher in pădure

Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "pășesc bătrânii / În seara liniștită" și "În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziții precum "Angelic blondul profesor planează drumul" și "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuș, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl și anume versul "Copil cu păr brun / șaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" și "Înfățișarea Angelei e proprie norilor". În același timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba de farmacist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopții tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliți trecem pe lângă roșii pereți
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătorește cerul.
În mâini curate poartă țăranul pâine și vin
Și pașnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morților făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump și mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic și poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care amintește de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum și "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce privește conținutul, există și referințe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca și cum în sărbătorile..." și în "pâine și vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar și asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos și Dionysos "pâinea și vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menționat referitor la Hristos prin, "păstori și cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl și-a creat propria poveste de viață ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schițată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creștine și din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supraviețuit numai acest text din lucrarea lui Trakl și tot am fi ajun să cunoaștem trăsăturile esențiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor și scenelor sale.
Un "dicționar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.
Figura suferinței este caracterizată de "Crucifix" și se înțelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajați social, pentru identificare și împuternicirea speranței. Aceasta corespunde unei tradiții creștine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiție sau dacă rămâne doar la o distanță critică.
"A voastre inimi reci încălzească" poate fi citită ca o afirmație patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creștin), dar și ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranța nu este îndreptată în mod explicit spre depășirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopților pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "rușinea morții" cu intenție critică, ci mai presus de toate, direcționarea, "tendința spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în fața cărnii roșii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopții sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanțat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanța patetică pe care o găsim aici și în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat și totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresioniști, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marțial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naștere "disponibilității generale de război" și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observație arată că el a respectat contextul textelor șia ținut cont și de "valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" și "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieți rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum și la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor și, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menționează în capitolul 2 al Cărții lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbații lui Iosua și care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuși, a căzut prin sunetul trâmbițelor.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele brațe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este menționată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" și pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă "umilință" și "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" și "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul și poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Celor amuțiți

O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.


Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar puținul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei alte zone. Dar se poate găsi și în "Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca și cum ar fi aparținut unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
Prima strofă rămâne aproape de experiențele contemporane concrete din viața orașului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate și vegetație avariată ("copaci handicapați"). Cu toate acestea, acest lucru nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui facem cu imaginea centrală "Din mască de arginți spiritul răului privește"? La Georg Heym, în "Demonii Orașelor", există versul "Lunii albe îi atârnă ca o larvă neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a răului. Se pareîn asonanțele "zidurile negre" și "mască de arginți" găsim spiritul răului în pereți și copaci bolnavi, o imagine distorsionată a grădinii paradisului, orașul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: nașterea, promisiunea unui nou început, inocența și începutul sunt pictate în culorile cele mai întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. "Dumnezeu" apare ca "turbat ", omologul său este "obsedat", nu este chemat un nou legământ de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea vinovăției și a pedepselor, un legământ de furie. "epidemia" și "foamea" se confruntă cu "râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăției - ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel "dar" ridică forța celei de a treia strofă și contra-discursul câștigă în greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine "contra-ridicată" spontan. Speranța dă "mute grote umane", care arhaizează condiția umană, împotriva zgomotului "marelui oraș" și a societății sale în "întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un "cap ispășit" din "metale dure". Ceea ce ar putea însemna, totuși, rămâne ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. "Capul ispășit" înseamnă un lider uman brutal, "asemănător unui metal"? Este vorba despre o retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la versul al doilea al acestei strofe, vorbește de "sânge", "metal", încă / mut (pasiv), "întuneric" pentru a "răscumpăra". Georg Heym vorbește în "Dumnezeul orașului" despre "burta roșie" a lui Baal1 lăsând umanitatea în "nebunie orașului". Este de asemenea posibilă o referire la "Torquato Tasso"2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: "Și când omul amuțește în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu spun cum sufăr".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec occidental

O, a sufletului bătaie de aripi:
Pășeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Și urma cerbul roșu, floarea albastră și gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Și strigătul păsării singuratice peste liniștea verde a iazului.

O, voi cruciade și martiri înflăcărați
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli,
Acum războinici, treziți din răni și vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopților albăstrele.

O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări pașnici storceam violeții struguri;
Și împrejur străluceau dealul și pădurea.
O, voi vânătoare și castele; odihna serii,
Căci în cămăruța lui omul medita la cele drepte,
Și-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

O, amara oră a obștescului sfârșit,
Căci noi urmărim în ape negrul chip de piatră.
Dar strălucind ridică îndrăgostiții argintiile pleoape:
O seminție. Tămâie curge din pernele roz.


Comentarii

Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al XX-lea cu textul "Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecția "Sebastian în vis", selecție care este deja întocmită de Trakl. Orizontul său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 și începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911, au crescut în noiembrie 1913 cu convenția marină dintre "Reichul german", Austro-Ungaria și Italia, precum și "afacerea Zabern".
Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.
Multiplele semne de exclamare "O" sunt o reminiscență de la Baudelaire, în "Les Litanies de Satan" ( "Les Fleurs du Mal"), cel puțin de nouăsprezece ori se repetă exclamația "O", în cea mai mare parte în alăturarea "Ô Satan". Totuși, poezia "Cântec occidental", este mai aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu pare a fi prezentă la Trakl.
Totuși vom găsi imagini translucide potrivite, "cerbul", "Sânge înflorit pe piatra jertfei", "Cruciadele", "cruciade și martiri înflăcărați ai cărnii", "violetele fructe", "războinici, treziți din răni", "rugăciune spre viul căpătâi al Domnului". Toate imagini care corespund imaginației creștine obișnuite despre Satana.
Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre Satana:

"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,
Dieu trahi par le sort et privé de louanges,
Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"

Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de asemenea, au fost nedreptățiți. Și, ca atare, el apare în textul lui Trakl prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului "O, a sufletului bătaie de aripi" și ca tensiune dintre dreptate "omul medita la cele drepte" și distrugere "O, amara oră al obștescului sfârșit".
Ce ar putea însemna "occidental", care țară occidentală este înțeleasă prin aceasta? Evident, un "Occident creștin", în sensul cel mai pur al cuvântului, așa cum este evidențiat de "O, voi cruciade", "În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli" și "călugări pașnici".
O idilă a zilelor pașnice, "Epoca de Aur" ("O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite") ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un Ev Mediu idealizat de păstori și călugări, mănăstiri și castele.
Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de "cruciade", "torturi", "războinici" și "amara oră al obștescului sfârșit". "Cruciadele" par aproape ca și căderea creștinismului, autodistrugerea Occidentului, privind într-o mișcare amară a mitului lui Narcis care se vede "împietrit" în "apele negre".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr, o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și artiști. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" și "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terțet se pomenește o "crâșmă" care oferă refugiu celor care nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care aparțin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare dificil de înțeles, numită "propriul".
În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejați de "negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu moartea în față.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate "Bărbați femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.

Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât și "cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie fie înțeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relația "frate-sora" și "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl participă la o "moștenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.
"Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și reîntâlniți în "tomnaticul peisaj", când "năpădește" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În zăpadă

La adevăr cugetăm -
Durere multă!
În sfârșit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopții" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiți cu "entuziasm", îmbogățire spirituală care îi însoțește la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârșit entuziasm/Până la moarte", un conținut religios care așază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu citit ca - "în sfârșit entuziasm" - restricție, în măsura în care se amintește că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de existență post-existențială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" și sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotație pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe împlinite.
Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului aforistic.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.


Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care parenu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pareeste, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluț, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui și zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranță; a beznei prăbușire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparține antumelor și are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte și a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparație a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câștigă substanță.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanță deosebită în opera lui Trakl.
Parțial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiționaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referință pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparație, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată și ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparație a celor două texte sprijină și diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul și la sfârșitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" și "a beznei prăbușire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor și la focul din iad. În același timp cu: "a-nsângerat un blând mieluț", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârșitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înțelege în "Către Lucifer" o articulație între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" și "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă și consecvența operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuși, căruia textul i s-a părut neterminat și în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Vârsta

Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniștit!

În răcoroasa vie paște
cristalinul soare;
O sfântă puritate!

Un moș cu prețioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicație a modului în care putem înțelege cele trei strofe, și anume ca "amprentele" a trei vârste diferite: tinerețea, vârsta mijlocie și bătrânețea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: "Sălbatic trandafirii lângă gard" reprezintă imaginea tinereții, "răcoroasa vie" e imaginea vârstei mijlocii iar "fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneții. Pentru ce formă de existență umană sunt valabile aceste trei imagini? Desigur, nu pentru existența urbană de la începutul secolului al XX-lea, dar nici pentru o viață rurală idilică pentru că entitățile numite "suflet", "puritate", "dragoste" sunt prea încărcate de conotații ale unei vieți izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
"Idilele întunecate" ale unui Adalbert Stifter1, precum în poezia sa "Noapte de vară", oferă o referință literar-istorică care poate ajuta la înțelegerea textului de față.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl și chiar dacă acesta nu a intenționat -l publice, nu ar trebui să ne inducă în eroare în așa fel încît respingem textul ca fiind irelevant.
Textul a fost scris în iunie / iulie 1914, într-o fază de lucru caracterizată prin cercetări într-un mod foarte diferit de cel sugerat de acest text, și anume prin imagini monumentale care vorbesc despre groază și distrugere.
Cele trei invocări cu "O" conectează textul cu "Cântec Occidental" din decembrie 1913. Și acolo este prima invocare a "sufletului", de asemenea, putem recunoaște trei trepte ale unei lumi sufletești încă armonioase deasupra unei podgorii autumnale care duce cu gîndul la o clipă a "iubirii uitătură".
În timp ce "Cântec Occidental" implică o dezvoltare temporală, cu o idilă anterioară, ea duce totuși la o speranță viitoare. "Vârsta" ne oferă într-o portretizare sincronă, toate cele trei faze fiind raportate la prezent. Aceasta creează o formă de prezență iritantă, vizualizată istoric și în același timp un moment dizolvat în timp apropiindu-se acum de misticismul creștin.

NOTĂ

1 STIFTER, ADALBERT ( 1805 – 1868) – poet, pictor și pedagog austriac. Cunoscut pentru peisajele din natură din scrierile sale. Cunoscut în mod deosebit în spațiul cultural german și germanofon.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Și bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Și curata înfățișarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Liniște găsiră pașii seara spre oraș;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau devin un călăreț.

Dar îl urmară animale și tufișuri,
Casă și grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută și ucigașul.

Primăvara și vara și frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada
Și-n întunecatul hol umbra ucigașului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un tânăr german care a afirmat că și-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată. Afirmațiile lui Hauser, precum și moartea sa prin înjunghiere, au stârnit multe dezbateri și controverse. În epocă au fost propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de origine engleză și soție a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse accepte această dedicație.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneția împreună cu Karl Kraus și cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima oară în revista "Brenner" în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea dedicației, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuși într-un mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicație, deoarece el predase deja poezia lui Adolf Loos. Chiar și textul în sine a fost subiectul mai multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut schimbe "definitiv" ultimul vers în "Unui nenăscut se înclină capul roșu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomenește în "Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" și astfel și din punctul de vedere al zilei de azi (și probabil și pentru von Ficker), dorința de corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoționale ale autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudență "povara condițiilor pe care le-ați găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus Heinrich (încercare de sinucidere), despre un "sentiment de disperare și groază sălbatică despre această existență haotică". De asemenea, în această perioadă se agravează problemele financiare, care se concretizează în mai multe petiții către Erhard Buschbeck și Ficker.
Desigur că aceste referințe biografice nu pot "explica" poezia. Ele pot doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuși îl descria într-o scrisoare către prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: "La urma urmelor voi rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un "mediu de auto-întâlnire", așa cum scrie Theo Buck (germanist, n.1930) într-un eseu pe marginea temei Kaspar Hauser.
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relația cu alți autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui fie menționat ca punct de referință "Gaspar Hauser chante" din 1873 al lui Paul Verlaine, despre care Trakl a știut cu siguranță.

NOTE

1 VERLAINE, PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de poeții simboliști francezi drept șef al mișcării. "Poet blestemat", a trăit o viață de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook