Boul victorios

Preşedintele-animal,
Ales, înc-un cincinal,
Peste sat, e vorba, clar,
De-un plăvan prost, ordinar,
Anunţă de-a doua zi
Măsuri care-i îngrozi
Pe alegători, ce-n stat
Cu speranţă l-au votat,
Aceeaşi ce protestau
Că doar caii conduceau
Şi-au adus chiar, într-un fel,
Traiu-n sat, mai bunicel:
Pensiile-au fost mai mari,
Iar iezii protestatari
Puteau gratis circula
Cu trenul sau altceva...
- Muuu... iezi proşti, credeaţi că-n sat
Vă dau liber la plimbat,
Cum v-a dat un cal închis
Ce-a vrut în sat paradis?
Gata cu gratuităţi,
Marş, la şcoală nulităţi!
Apoi, spre pensionari,
Mugi, făcand nări mai mari:
- Ascultaţi, hoaşte şi voi,
Cei mai proşti bătrâni ca boi,
Ce-aţi pus botul la ce-am spus,
Marş, acum, către apus;
Pensiile voastre sunt
Ca şi voi, tot la pământ,
Că bugetu-i pentru noi,
Marii însă tineri boi!
Apoi, către luptători:
Cocoşi, curcani, lătrători:
- Măi, voi ăştia, ca suprem
Comandant, acum vă chem
Să-mi pupaţi copita iar,
Că vă înzestrez precar
Cu-armamentul de doi bani
De la boi americani,
Mă rog, ei îşi spun bizoni,
Însă voi, slugoi cazoni,
N-aveţi voie să cârtiţi,
Deci, rămâneţi prost plătiţi,
Iar poporu-ntreg din sat,
Să asculte acest sfat:

Când, prin vot, ţi-alegi "eroul",
Nu eşti altfel decât boul!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VIŢELUL ŞI DIOGENE

Fiul vacii,-abia ieşit,
Ca viţel, dintr-un liceu,
Declarat nereuşit,
La examenul prea greu
De-absolvire, fiind prost,
Şi-a zis el, că şi-nvăţat,
Fără bani, tot n-ai un rost;
Altceva-i să ai palat,
Nu cum Diogene-a fost
Doar într-un butoi cazat.
Cum văzuse nişte boi,
Că, ajunşi parlamentari,
După votul dat de oi,
Erau astăzi pe cai mari,
Având vile, bani, femei,
Şi-a dorit, normal şi el
Un statut de bou, ca ei.
De aceea, s-a înscris
În partidul mare-al lor,
Împlinindu-se-al său vis
La scrutinul următor.
Cu statutul lui cel nou
În măreţul parlament
Din viţel ajuns, deci, bou,
Furând, însă foarte-atent,
Ca şi ceilalţi, a putut
Să-şi procure, chiar urgent,
Tot ce-n minte a avut:
Bani şi vilă, evident.
Şi atunci, din al său post,
El mugi, cu lung ecou:

"Diogene-a fost un prost
Că n-a vrut să fie bou"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula boului sacru

După ce o vreme, de mulţi boi votat,
Ajuns preşedinte mare peste sat,
Boul Apis care era bou străin,
Şi doar după nume părea bou divin,
Se-nscrisese-n cursă pentr-un nou mandat...
Însă candidata vacă l-a-ncurcat,
Adunând şi ea mai multe procente,
Impunând în sat confruntări decente
Între două vite cu speranţe mari,
Să conducă satul de pe cai mai mari.
Aştepta, deci, satul la televizor
Confruntarea care să le dea şi lor
O idee mică, să aleagă-apoi,
Vaca, sau pe boul cel ales de boi...
Doar că ştiind staff-ul boului din post
Că-n limba română el mugeşte prost
Şi că ar putea el lesne-a fi învins
Cu idei, de-o vacă, staff-ul dinadins
Refuza-ntâlnirea pentru dialog,
Motivând că boul, ba este olog,
Ba este timid, ba că se-ntâlneşte
Cu boi de ai lui şi timp nu găseşte,
Până când dulăul, ziarist titrat,
Al democraţiei paznic a lătrat:
-Ce înseamnă asta, boilor din staff,
De-ndrăzniţi să duceţi dezbaterea-n praf?
De ce boul ăsta, după un mandat
Nu vrea cu o vacă a fi confruntat?

Staff-ul, ca MORALĂ, i-a spus cu ecou:
-Pentru că e sacru... chiar dacă e bou!

poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dorul lelii

Un bizon - mumie vie,
Ce dorea stăpân să fie
Şi-ntr-un sat, peste ocean,
A găsit un boulean
Cu bot gata să îl pună
La dorinţa lui nebună.
Şi i-a dat boului banii,
Să adune toţi juncanii
La proteste, să răstoarne
Guvernanţii fără coarne
Care conduceau în sat,
Cum ograda i-a votat.
Şi-au găsit încornoraţii
Un motiv, că potentaţii
Trebuie urgent să cadă
La dorinţa lor din stradă,
Că-s corupţi, că sunt penali,
Că-s, în general, venali
Şi, mugind în piaţă, trist,
Plătiţi, ei strigau "#Rezist"!
Cum guvernu-a... rezistat,
Banii s-au împuţinat
Şi juncanii s-au rărit.
Numai boul rătăcit,
Care-a pus botul întâi,
(Un bou fără căpătâi)
Continua să iasă-n piaţă
Dovedind, cu mintea-i creaţă

Că şi fără bani, rebelii
Protestează-"n dorul lelii"!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai judecaţi proştii! Cei care sunt proşti, au fost proşti de mici. Acum că-s mari, nu fac decât să se joace.

aforism de Dacian Nemeş (octombrie 2016)
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte televiziuni

Slugoi plătiţi,
Când vă treziti,
Din al minciunilor tumult?
Mi-e greaţă să vă mai ascult...

Pe bani aţi dat,
Tot ce-i curat,
N-aveţi onoare şi ruşine,
Minţiţi cu pantalonii-n vine...

Ne faceţi oşti,
De tâmpi şi proşti,
Aţi vrea ca noi să dăm crezare,
Minciunii voastre ordinare...

Vânduţi mişei,
Pe patru lei,
Vă stăpâneşte lăcomia,
Şi aţi uitat de... România...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarificare

Mulţi din puţinii-mi cititori
Mă-ntreabă curioşi, ades,
De ce prin fabulă-am am ales
Să-i critic pe conducători?

Dar eu am scris doar despre oi,
Că şi-au votat un maidanez,
Ce le-a condus fără un crez
Cu parlamentul lui de boi.

Şi-apoi am fost lămuritor
Când iar am scris că l-au schimbat,
Votând măgarul, şef de stat;
Păi... ăsta e conducător?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA SOLIDARITĂŢII

Prin forţa întâmplării,
Porcul,
Ajuns ministrul apărării,
Într-un guvern de javre,
Pe rezerviştii ţării
I-a dus, şi n u-s palavre,
Pe culmea disperării.

Ca şi primul ministru –
Un bou –,
Cu morgă de magistru,
Reduse la-ntâmplare,
Într-al crizei registru,
Pensiile militare,
La un nivel... sinistru.

Aduşi la disperare,
Curcani,
Gâscani cu grade militare,
Răţoii din rezervă,
Cocoşi de luptă care
Erau încă în vervă
Ieşiră-n curtea mare;

Acolo-au pus la cale
Un plan,
Ca prin metode sindicale
Să-nlăture guvernul
Ce dă legi criminale,
Deci, inclusiv pe ternul
Porc cu... patalamale.

Însă la adunare,
Pe-ascuns,
Venise-o cârtiţă care,
Lucrând la informaţii,
Vându pontul cel mare
(Ca să îi intre-n graţii)
Chiar porcului, se pare.

Acum, fiind în temă,
Porcul
Recurse la o stratagemă:
Să rupă Sindicatul.
Şi n-a fost o problemă.
Curând, repuse statul
Pensiile-n altă schemă.

Perfid recalculate,
Multe
Crescură pe neaşteptate,
Astfel că fericiţii
N-au vrut a se mai bate
Să-nlţăture bandiţii...

MORALA?
De solidaritate
Vorbesc doar oropsiţii!

fabulă de Pavel Lică din Flori de urzici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula confruntării finale

Catârul şi prost şi mut,
De-al lui partid susţinut
La preşedinţie-n sat,
Prin minune-a câştigat
La alegeri, prima tură,
Fără-a da şi el din gură,
Ci propagandiştii săi,
Şobolani şi şerpii răi,
Care au convins tot satul
Că catârul e bărbatul
Potrivit să îi conducă
Şi nu biata matracucă,
Vaca prezidenţială,
Blondă, însă prea banală
Din partidul adversar.
Iar aceasta, în zadar
Îl tot chema la discuţii,
Conform noii Constituţii,
Ca astfel, întreg poporul
S-aleagă conducătorul,
După ce-are acesta-n cap.
Dar având el handicap
Că era şi prost şi mut,
Catârul deloc n-a vrut,
Spunând, dispreţuitor,
Că se vrea el "vorbitor"
Numai cu boii din sat
Care-l vor din nou votat.
Atunci, vaca pierzătoare
La-ntâiul tur de votare,
Le-a spus votanţilor ei,
O MORALĂ cu temei:

Vai de-un stat şi cei ce-aleg
Să-i conducă-un mut şi bleg!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donald Trump, preşedintele SUA: măscăriciul mondial

Supărat sunt că românii tot aleg de zeci de ani,
Infractori şi agramaţi, şi fel şi fel de şarlatani.
Supărarea îmi mai trece, însă, pe ai mei mitici,
Când văd că americanii au ales un... măscărici!

Pot eu să-mi mai cert miticii, fraţilor, să-avem pardon,
Când văd că americanii au l-au ales pe-acest bufon?
Pot eu să-mi mai cert românii dacă-aleg un găgăuţă,
Când chiar ei, americanii, au ales aşa maimuţă?

Ce mă fac cu românaşii, cum s-o dau şi cum s-o-ntorc,
Când chiar ei, americanii, au ales aşa un porc?
Supărat sunt că românii au ales corupţi şi "foşti",
Însă văd că-americanii sunt cu mult, cu mult mai proşti!

pamflet de George Budoi din Alegeri, Alegători şi Aleşi: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (16 iulie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai şi alte probleme. Poate trebuie să te întreţii singur dar cel puţin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, şi când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulţi oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare, nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Ştiind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri universitare (Corupţii şi mediocrii îi propulsează cât mai sus pe unii dintre ei şi apoi se susţin şi se protejează reciproc)

Oameni "mari" şi mai mărunţi,
Tinerei şi mai cărunţi,
Mulţi dintre aceşti votanţi
Şi-au ales drept guvernanţi
Mediocri, impostori,
Agramaţi, plagiatori;
Au votat ca o cireadă
Nu pentru că-s proşti grămadă,
Nu pentru că nu au cap:
Au "schelete" în dulap...

poligramă de George Budoi din În Ţara lui Invers (26 iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolare pentru omul prost

Eu îţi dau un sfat, cu rost:
Să disperi nu se cuvine,
Orişicât ai fi de prost,
Alţii sunt mai proşti ca tine.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (12 noiembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!