Îmi potcovesc destinul...

Îmi potcovesc destinul să nu mai galopeze
Prin desfrânate prunduri să nu mai emigreze
Condurii ce-mi sugrumă picioare-nsângerate
Îi schimb cu-opinci din piele cu feţele ridate.

Căpăstru-l pun la poale de şleampete amurguri
Încorsetându-i norii în veşnicii de gânduri
Din raze lungi de lună coroană împletesc
Să-nnobilez pământul cu iz nepământesc.

Arunc pe soare şaua şi cale îmi croiesc
În galaxii surate în neant orbecăiesc
Culeg din fiecare norocul din trifoi
Să ţi-l presar în cale să fim din unu, doi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâi de piatră

Din os de neputinţă şi ochi de leac astmatic
Îmi ţes călcâi de piatră brodat cu fir de cer,
Croiesc ciorapi din sălcii, din stufăriş sălbatic,
Să-i pot purta prin lume, pe drum de zi, lejer.

Iar spini de-mi ies în cale topesc banal de ciudă
Sfârşind sub talpa crudă nepământesc de grea,
Din neumblare vărs ulciorul plin de trudă
Spre-a-mi fi desert vreodată la masa cea mai rea.

Îmi pierd în sâmburi miezul şi-l caut printre oase
Ameţitor de tainic îmi râde din călcâi,
Sub preşul şters al zilei sunt vremurile roase
Şi date cu aghiazmă ca eu să le tămâi.

Nu-i timp de-ntors călcâiul din şaua neuitării
Şi nici de ligamente de înnodat absurd,
Aştept să pot răpi un veac al nerăbdării
Să ies din piatra-n care anevoios mai zburd.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire albastră

vertiginos înaripat îmi este avântul
umple golurile din destinul meu
în vârtej tumultuos dezvolt cuvântul
drumul spre extaz îl caut mereu.

doruri câteodată sunt simple rătăciri
pasiuni pornite pe drumul cu stele
zvâcniri demiurgice alungă năluciri
rodiri de viaţă sunt iubirile mele.

dorinţe ascunse răbufnesc ca focul
gânduri arzătoare scot aburi din idei
storc iar norii să plouă norocul
fericiri albastre să curgă din condei.

din cerul absolut semne culeg
cu zâmbete de raze să mă aleg.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera himerelor

eşarfe decolorate de soare
din norii veniţi de nu se ştie unde
revarsate pe umerii copacilor învelesc umed
braţe lemnoase ce cuprind frunzişuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi clipitori deasupra
unui obraz al pământului surâzător a
toamnă admirabilă şi sublimă până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi şti să răspund în schimb
voi orândui raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când roată în jurul ei dau tristeţile relaxante cât pot fi ele
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un şal alb lucrat de mână

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ţine să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulţi,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii şi strigi

Din atâtea nopţi cu stele,
Şi-alte nopţi ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când eşti altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le ţin aminte,
Flori în jur şi doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera himerelor

eşarfe decolorate de soare /
din norii veniţi de nu se ştie unde/
revarsate pe umerii copacilor
învelesc umed
braţe lemnoase
ce cuprind frunzişuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi
ce clipesc palizi deasupra
unui obraz al pământului
surâzător a
toamnă
admirabilă şi sublimă
până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi şti să răspund în schimb
voi orândui
raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când
roată în jurul ei dau tristeţile/ relaxante/ cât pot fi ele/
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un şal alb lucrat de mână

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul...

Motto:,, El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român ". M. Eliade

În splendoarea nenorocului
De a fi păgân
Ba înjur de mama focului
Ba bojocii țin...

Ba croiesc din scurt o cale
Ba din lung în lat
Ba prin ceruri pun agale
La bănaturi hat...

Ba mijesc, zâmbind la Soare
Ba plangând la Lună
Ba din stele căzătoare
Împletind cunună

Și virtuțile norocului
Întălnite-n cale
Las la straja locului
Dintre deal şi vale...

Și pornesc spre veșnicie
Și ma duc să vin
În aceiași Românie
Moldovean român...

În splendoarea nenorocului
De a fi păgân
Înjuriănd de mama focului
Și zâmbind senin...

poezie de Iurie Osoianu (17 ianuarie 2021)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mincinos din cale afară

Am crezut că-i astronom
Că nu-şi încăpea în piele
Fiindcă a spus aşa, ca om,
Câte-n... lună şi în stele.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Pletele tale de salcie
îmi mângâie apa
lacul din ochi
zâmbetul tău
soare de mai
îmi împletesc din razele lui
culcuşul
să stau in el
şi să stai.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iscusinţă

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren
adun nostalgii fără nici un necaz
simţind că viaţa mea e un catren.

împletesc cu raze sentimente turcoaz
dialoghez cu stele în sublim antren
în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

artişti m-au învăţat să trăiesc cu haz
toate amăgirile din spaţiul peren
să îmi spăl păcatele în val de topaz
să netezesc cu visul accidental teren.

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de primăvară

Mă-mbrac cu rochia frumoasă
a primăverii, mătăsoasă
şi colorata în albastru,
cu pete mici de alabastru...
Cu şnur pictat pe poale lungi,
în roşu, galben şi în dungi
de raze vii, strălucitoare
ce-ajung lucind, pân' la picioare...
Îmi pun la gât, din flori, mărgele,
la degete, din flori, inele
şi-n părul pieptănat pe spate,
pun frunze verzi şi fermecate
de albul zilei care vine
şi se îndreaptă catre mine.
Ciorapi din zori portocalii,
botine roz din muguri vii...
Pe gâtul gol, pun o eşarfă,
pe buze palide, o harfă,
un zumzet vesel de albine
cu mici accente feminine
şi-un zâmbet fin, dar nu prea mare,
c-un pic de dulce şi cu sare
ca să-i sporească din valoare.
Pun repede pe mine-o ie
şi scriu această poezie...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

Voi adormi strânsă-n braţele mele
Şi luna cu-n surâs îmi va vorbi de stele,
Îmi va vorbi de tine, de soarele din cer
Ce fuge în tristeţe când cerne ea mister
Şi pe-negrita boltă doar ea cu păr bălai
Apropie pământul cu florile de mai
Şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
Să doarmă în tăcerea a nopţii haină surdă.

Îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
Eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
O-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn
Cu stelele surate, privesc cerul s-adorm,
Închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
Zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
Mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
Apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul politicii la cârciumă

La cârciumă "La doi cocoşi",
Mergeam să pun ţara la cale,
Dezbateri preelectorale,
Ţinând la masă, cu-alţi doi moşi.

Ne-ndreptam tacticoşi din şale
Ca să părem mai firoscoşi.
La cârciumă "La doi cocoşi",
Mergeam să pun ţara la cale.

Ceilalţi priveau cum, caraghioşi,
Vorbeam de-a ţării dandanale.
În timp ce noi vindeam "gogoşi",
Ei lăsau halbe-n urmă, goale,
La cârciumă "La doi cocoşi".

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fac din fiecare clipă o sărbătoare. Să mă arunc în fiecare secundă, să nu mă tem de viaţă, să nu mă abţin, să las clipele să mă înnebunească, să îmi clocotească pulsul, să am curajul să trăiesc soarele, să îmi ţâşnească sângele prin gânduri, să râd să mă audă tot universul, să îngenunchez lumina.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberarea

Astăzi mi-am spălat gândurile.
Au disparut cele negre,
Şi au ramas cele albe
Ca petalele de nufar
În limpezimea apei reci
A unui lac de munte

O rază de soare
Îmi incalzeste obrazul
Destainuindu-se cu glas soptit
-Si eu razbat greu printre norii
Ce-mi apar in cale
Cu ochii plini de lacrimi.

-Doamne, de ce am aşteptat oare
Pana acum aceasta eliberare?
- Nimic nu este uşor.....
Îmi raspunde din seninul cerului
Aceeaşi rază de soare,
Fără nicio umbră de tristeţe.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din greşeală

Îmi place să hulesc
tot ce iubesc la tine, în
toate dimineţile-mi
înfrigurate cu nin-
soare prin gânduri, iar
blestematele tale degete
lungi, de talentat
artist intrigant,
din greşeală, îmi
scriu arii pe a-
cordul lunii.
Sigur,
e ridicol! în-
că nu s-a împlinit nici
prânzul, aşa că luminile
astrelor nu au cum
să intre prin
ferestrele-mi fâlfâite
grosolan de vânturi
ce-ţi tulbură părul
abătut iar zâmbetu-ţi
timid de titrat actor,
din greşeală, îmi
pastelează gândul cu
luna de-
plină.
Ştiu!
E absurd! De-
şi nu este
seară să m-agăţ
atât de astrul
nocturn, dar vezi,
din greşeală,
scânteile de dincolo
de ochelarii tăi cu dioptrii
negative mi-au a-
prins golurile
dintre eu şi
iarbă şi
lună şi
tu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!