Dimineață monahală
Dimineață monahală
în schitul arcuit spre cer,
beznă năvălită în jurul lumânării aprinse,
dulap tumefiat cu pleurită,
ochi de nesomn cad pe psaltirea uzată.
O viață dincolo de trup clipocește într-o apoteoză.
Totaluri de trăiri nefăcute
stropite cu vin și cu mir
și nicio veste de sus.
Jumătăți de cuvinte și umbre
tulbură liniștea libertății lepădate.
Dumnezeu, cu fața întoarsă,
modelează eonii
și încarcă înțelesurile într-un limbaj codificat.
Rugăciunea nestatornică, înjghebată din dezamăgiri,
spânzură văzul de icoana fecioarei Maria cu pruncul în brațe
gata să coboare pe pământ.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aerul a plecat
aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu ești dincolo de pereți
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri și umbre.
răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descrește neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.
aripi de liniști vor stiliza aerul roșiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniștea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu
scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să țipe
neinventată de noi
ca și cum o busolă urmărește fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniștea zilei așezând desprinderea de lume
sub arcada veșniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
și literele cunoscute chiar și în tăcere
chiar și într-o abstinență distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colț verde de toamnă
și-un timp de tine nepustiu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de fereastră
dincolo de fereastră
rătăcirile mărșăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniștea trestiei
și mișcarea uitată sub haina de iarnă
marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
și de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieții
o strălucire a cuvintelor
încâlcite în țesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind și dezverzind albastru
în colțul meu zdrențuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mișcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe și surde
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absența
sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni
cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna
se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet
coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb
îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o altă dimineață
e o altă dimineață și o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu același gust de zbor.
alteori e același albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.
mă-ntreb de ești același tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.
lăsat la ușa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ține în brațe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se întâmplă
Și totuși se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte și încete.
Sau dimineața într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înșine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculți liniștea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.
Din cuvântul ieșit la suprafață
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
și abisul din noi ne destramă gândind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imagine
sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tropot
un tropot de cal ritmic și asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina amețită unei candele aprinse.
durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotștiutor.
e un sus și un jos pe aceeași linie
cu o privire țintă spre albul coborât din tavan.
în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
și tu mă dori cu săgeți ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe niște petale însângerate,
fără goluri pentru respirație,
cale poticnită în patima albastră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confuzia
confuzia se absoarbe în priviri
ninge-n albastru a împăcare
trifoiul râde înalt într-o vază
dantele de umbre creează decorul
disputa-i plecată
învinsă
zbor de praf spre lumină
în raiul rotund venit în grabă
și perna tânjește s-adaste amalgame înalte spre cer
veșnicia rămâne o ispită
pășesc pe lira târzie desculță
înainte de a fi captivă într-o eternitate incertă
liniștea tăcerii stă ghemuită în palme
și plouă cu aer pe clanța ușii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E liniște
e prea multă liniște,
prea multe limanuri
și găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
orașu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec ușor dintr-o parte în alta
și dragostea trece mereu prin pereți.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniștea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniștea camerei
și ora se închide mai devreme.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără suflet, ce-am fi fost?
Dincolo de ochi și gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce își plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Și aleargă-n patru vânturi, între ceruri și pământ.
Se izbește de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieții, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbește pe o mască-a orișicui.
Hologramă migratoare dintr-o neștiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viață și cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.
El, cuvântu-nnobilează și ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericește sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?
Niște creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsuflețit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai eram
nu mai eram în nicio logică.
în nicio durere,
în niciun sărut.
atârnam ca niște terminații disperate
să-și găsească finalul.
întunericul părea sigur pe el.
dragostea ignorată, într-o formă perisabilă,
degrada cuvântul până la alt înțeles.
ne trebuia un nod la capete
pentru alcătuirea unei singure priviri,
gata să vadă neplecarea noastră
din pietrele sparte.
era un da, conectat înăuntru,
era un da fără timp.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de timp
dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spațiului îndoit în întuneric
praful cu viruși se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
și singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine
se împart felii de viață de viruși nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranțe nici iluzii
și totul se zidește între porți
purtăm stigmate de târziu pe frunte
și aruncăm cu zarul căzuți într-un infern
o Doamne am uitat și nu mai ținem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor și de amin
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima fereastră
ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spațiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculță calcă pe-un cuvânt ce moare
liniștea se acoperă cu luciul oglinzii
absența ta clonează ecoul unui timp gol
în spațiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile acompaniate...
Zile acompaniate de nimic,
sentimente neîntrebuințate
uitate fiecare pe unde apucă,
cuvinte neauzite de nimeni
încropind faguri de uitare.
Rătăciri galopând în propria poezie,
agățând ora dragostei de litere aprinse
la lumina unei lumânări prelinsă
pe albul indiferent al peretelui.
Un sfârșit de vară împrăștie ultimele zile
cu mult fard și multă emfază,
orizontul străjuit de ceruri străine
și poteci nesfârșite duce în alte părți.
Timpul cu umbre strivite
și umbre strecurate din greșală
lasă-n urma lui schelete arămii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!