Balon de heliu

Înfipt în pagină cuvântul aşteaptă startul.
Un tremur se prelinge-n celulele
ce-mi fac vizibilă fiinţa.

Sângele tot se îngrămădeşte-n mâna
care vrea să scrie,
mână ce se umflă ca un balon de heliu
să se înalţe,
să-mi poarte cuvântul prin ceruri.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident

Privesc peste masă gândindu-mă
(încrâncenat de dragoste):
Cere-mi, hai, cere-mi
să fac ceva imposibil
ceva ciudat şi fără rost
ceva de neimaginat şi inimitabil
cum ar fi să fac să înflorească un deget
sau să mă plimb jumatate de oră în douăzeci de minute
sau să-mi amintesc ziua de mâine.
Chiar aş vrea să-mi ceri asta.
Insă tot ce-mi ceri tu este:
N-ai vrea să-mi dai o ţigară, te rog?
Iar eu surâd şi,
Ȋntorcîndu-mă în miraculoasa lume
a posibilului,
îţi ofer una
cu mâna tremurândă
de un tremur omenesc.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce-mi baţi în inimă?
Mă zguduie, mă doare.
Nu-ţi e milă?
De ce-mi furi ziua senină?

De ce-mi fierbi sângele şi trupul?
De ce-mi sapi mormântul?
Şi nu vrei să-mi asculţi cuvântul,
Dorul şi gândul.

De ce tot te ascunzi printre surzi?
Printre lacrimi, şi plângi.
Şi te minţi printre veacuri
Şi lacrimi fierbinţi.

De ce tot mă respingi?
Mă alungi, şi mă renegi.
Te pierzi în trecut
Fără de cuvânt.

De ce doar întrebări fără răspuns?
De ce doar soare-n apus?
De ce atâtea tăceri?
Şi drumuri spre nicăieri.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre steaua mea

Rădăcinile mă ţin legată
N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?

Aduceţi un val să-mi surpe malul,
În derivă tot plutesc şi-aş vrea
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?

Aduceţi-mi o secure lată
Să ciopliţi din mine toţi aş vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?

Aduceţi-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aş vrea,
Că de-un veac tot ard deşi sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?

Aduceţi-mi un potop de stele
Veşnicia s-o împart aş vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?

poezie de Luiza-Adriana Grama din Drumul spre steaua mea
Adăugat de Cristian Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem (12)

Se surpă visul. Iar rămâi perplexă,
Credeai că moartea e doar o anexă,
Păstrează-mi un sicriu la îndemână,
Voi adormi c-o iarnă bej de mână.

Şi uite, vezi, vin fluturi de hârtie
Să-mi poarte gându-ntins pe năsălie,
Pier negrii crini, se poticnesc de vântul
Ce-mi va-ngropa sub lespede cuvântul.

De ce boceşti? E doar o întâmplare,
Noi nu -nflorim decât în zile pare,
Şi-apoi, suntem doar faguri de-ndoială
În viaţă asta slută şi banală...

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau un balon. Un balon mare, un balon imens, în care să-mi pun toate gândurile.

citat din Elena Găină (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Alanis9
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poetul

care suferă cu versuri
şi poezii aşezate-n tomuri
ce strivesc bibliotecile
avide de versul magic
hârtia sărută cuvântul
care umple pagină după pagină
lăsat de geniul poetului
să panseze inima cititorilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul "Viitor",
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul "Tăcere",
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul "Nimic",
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

Ce nebunie-mi umblă prin vertebre, de mă-ncovoaie ca o acoladă!
Degeaba-nghit poeme în tenebre, că-n trupul meu e o degringoladă,
Ce sapă-n echilibrele precare cu foamea flămânzirilor rebele,
Cum muşcă umbrele din felinare şi dimineţile din cerul plin de stele...
Nu desluşesc delirul de-unde vine şi nici pe unde a pătruns în oase
Şi-mi viermuieşte-avid printre ruine, înnebunindu-mi versul de mătase...
Mă sparg în cioburi de palinodie, şi neputinţa se-ntronează-n stihuri
Şi cum să mai alerg prin poezie, când bântuie prin vene mii de duhuri?
Aştept lumina soarelui s-apară, să-mi curme ceaţa ce-mi umbreşte gândul
Să-nghit măcar un pic de primăvară, să-mi împrimăvărez, din nou, Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău călătoreşte prin întreg spaţiul şi ajunge la celulele mele, care sunt stelele mele, apoi merge spre tine, care eşti lumina mea.

citat din Frida Kahlo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul scrie

despre sărutul care a pecetluit
tratatul scris în fiecare noapte
între cearşafurile pline de seducţie
unde ne-am unit celulele
şi
şi înlănţuiţi primeam soarele
în fiecare dimineaţă
de
de tăceri frânte pe sânii tăi
copţi de mângâieri năvalnice
şi
şi
şi zăgazurile cad din minut
în minut prin păcatul jilav
surpat în lumina clipei
poetul scrie din patul de cetină
atins de trupul tău de floare
cuvântul e grindă pe care păşeşti
cu graţia unei lebede
sunt
sunt
sunt soldatul versului
care şi-a zgâriat peniţa
de o lună plină şi un nor pufos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Şi munţii cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Şi pui durerea să mă-nhaţe
Ca marea de-aş putea s-o plâng
Mi-ar plânge peştii toţi în braţe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri şi-alte stele -
Ca norii de-aş putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Şi unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Şi dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ţi se-nchine.

Şi chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Şi-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se ciopleşte durerea,
mâna cu dălţi ascuţite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte şi viaţă.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârşi luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-şi facă semnul
şi inima de măr fermecat

din care fiecare să muşte iubire.

Şi pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toţi aşteaptă cu inima strânsă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântarea care vă este destinată aşteaptă ca voi s-o eliberaţi prin credinţa voastră şi prin cuvântul vostru.

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de spirit poate redeschide uneori izvoarele comicului, care au devenit inaccesibile şi adesea, comicul serveşte drept faţadă pentru cuvântul de spirit, înlocuind plăcerea preliminară produsă prin tehnica proprie cuvântului de spirit. Toate acestea ne arată că relaţiile dintre comic şi cuvântul de spirit nu sunt deloc simple.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!