Pătimirile poeţilor

Prin zbateri şi sculptări în slove, brodând idei cu dulci candori,
Prin arderi vii ce umplu goluri şi schimbă vorbele-n cântări,
Poeţii-nşiră versuri albe sau clasice, de s-or ivi,
Crezând că numele lor şterse, celebre-n veci vor deveni...

La Porţile-eternităţii toţi vin grăbiţi şi bat timid,
Dar ele-s uşi înţepenite şi-odată-n secol se deschid,
Iar cel mai norocos, când intră, străbate-un labirint de-amploare,
Spre-a dovedi c-a lui sosire n-a fost o simplă întâmplare.

Din zeci de colţuri, reflectoare îl urmăresc prin osanale;
Covoare largi de flori, oriunde, l-aşteaptă aşternute-n cale.
Şi, totuşi, cel ales, adesea, îndură pisme brusc ivite,
Căci nu o dată-n flori, ascunse, l-ating şi ace otrăvite...

Nimic nu e perfect în lume şi asta orice om o ştie,
Poeţii însă-s alte fiinţe - transformă toate-n Poezie:
Natura, dragostea, norocul ori chiar durerea-adeseori -
Şi cât de cât, de-alină inimi, rămân pe veci nemuritori!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset lichid

... gonit de vreme, gonit de spaţiu, gonit de lume
prin viaţă trec
tu nu te teme, nu sunt Horaţiu şi port alt nume
lichid şi sec

şi versuri triste şi versuri negre şi versuri albe
şi versuri reci
or să persiste purtând integre şirag de salbe
în veci de veci...

poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candori eterne

Tu eşti un vis din spaţiul ce naşte perle vii,
Un vis venit din cosmos, prin glorii să mă scalde,
Lăsând în dulci răsfrângeri aprinse bucurii,
Potop de fericire brodată cu smaralde...

Mi-e inima un templu cu-ascunse frumuseţi
În care-i numai ziuă cu fulgere de doruri.
Candorile din tine mă-nalţă-n zeci de vieţi,
Iar vocea ta-i aceeaşi cu-a îngerilor coruri.

Mireasma primăverii mă-mbată când apari,
Lumina ei troiene de nostalgii trimite.
Chiar umbra ta e-o vrajă ce-aruncă valuri mari
Făcându-mă cascada iubirii infinite.

Stăpână-mi eşti pe viaţă, chiar de-mi spui că-ţi sunt eu.
Un univers de inimi pulsează-n amândoi!
Ştim că-n Divinul Plan avut de Dumnezeu,
El, când crease lumea, a fost doar pentru noi...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...

Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?

În faţa muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar şi cu mult venin
În care Iad a fost şi Paradis,

Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Şi s-o iubesc aşa cum n-am iubit,
S-o-nvăţ a şti că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;

Cum muza mea himeră-n veci va fi
Şi versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuşi, o să fie-o zi
Când voi vedea şi muza mea-n Olimp!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii noastre

Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalţ în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcăraţi azurul cu inimi înfocate,

Să fiţi cu toţi de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiţi vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiţi măreţi în gânduri şi-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieţii este Eterna Propăşire!

Desigur, viaţa are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate şi vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieţii este nu "oful", ci extazuri...

Suntem vieţi stelare de-origine divină,
Şi spun că-n toţi iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieţii este în veci să fim Lumină!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răutatea omenească

MOTTO: "Dar tu, române, să fii bun!" - străveche sfătuire românească.

Ce lume-nvolburată ne înconjoară-n viaţă,
În care se-nmulţiră monştrii cu chip de om!
Duplicitatea însă pe toţi îi dă pe faţă,
Căci se impun prin răul din ei... Ciudat sindrom!

Dacă-i priveşti, întâi par mutre-n toată firea...
Unii-ţi zâmbesc şi chiar ai zice că sunt buni,
Dar, din nimic, se-ncruntă şi-şi schimbă brusc privirea,
Sărind să te înfrunte, mai rău ca alţi nebuni!

Câţiva din ai mei prieteni ştiau de-asemeni oameni
Căci mult rău le făcură, aproape de prăpăd.
Avui şi eu năpasta să-nfrunt din aceşti fameni -
Cu greu scăpai de dânşii; azi fug dacă-i revăd.

Prin bârfituri infame mă prigoneau cu ură;
Prin uneltiri sinistre, chiar fără să-i provoc.
Fugiţi de-asemeni monştri cu vipere în gură:
Ei sunt fiii Satanei cu-al lor demonic joc!

Când cei ce râd de tine şi-s nonvalori supreme,
Căci n-au produs nimic şi-i gol în urma lor,
Tu urcă-ţi Everestul şi, de te-ntorci devreme,
Închide-te în casă şi trage de zăvor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aducem azi onoare

Când pe aripa iubirii
Tu Isuse ne primeşti
Înfloresc toţi trandafirii
Şi puterile iubirii
Toate ni le dăruieşti

În cununa Ta de stele
Pe toţi Tu ne-ai împletit
Să fim Doamne ca şi ele
Mii şi mii de floricele
Căci pe braţe ne-ai primit

Îţi cântăm Isus iubirea
Şi cu drag te lăudăm
Căci ne-ai dat neprihănirea
Să se piardă toată firea
Mire Sfânt să te avem

Ţie Doamne-ţi dăm menirea
Şi viaţa şi fiinţa
Căci ne-ai dăruit iubirea
Să-ţi cântăm pe veci trăirea
Sorbind harul şi credinţa

Îşi aducem azi onoare
Numele noi ţi-l slăvim
Căci prin har şi îndurare
Ne-ai luat pe-a Ta cărare
Ai Tăi noi pe veci să fim

Dă-ne Tu Isus măsura
Viaţa nouă s-o trăim
Să-mplinim pe veci Scriptura
Să-ţi dăm viaţa şi făptura
Căci Isuse te iubim

Mire Sfânt o astăzi ia-ne
Chiar pe braţele-ţi Divine
Şi-ne-mbracă-n albe haine
Dă-ne a vieţii sfinte taine
Să trăim doar pentru Tine

Vrem să ne fii Dumnezeu
Pentru veci al nostru Mire
Umple-ne de Duhul Tău
Să fugim de tot ce-i rău
Trăind în neprihănire

Şi ne-nvaţă să păşim
O Isuse în lumină
Ai Tăi pururea să fim
Numele să-ţi proslăvim
Mire scump — fără de vină

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shambala

Înaripata-mi minte, cu mult discernământ,
Tot scormonind prin tomuri, cu fler de jurnalist,
Aflase de-un loc mitic, eteric, sub pământ,
Sub Polul Nord şi-n zona Tibetului budist...

Acolo-ar fi o lume de basme şi de vis,
Cu oameni ce nu mor, de care n-am ştiut,
Creând civilizaţii de superparadis,
De super-tehnici vaste, cum nimeni n-a văzut.

Se spune că pe-acolo sunt râuri, codri verzi,
Că-n loc de soare, miezul din Terra dă lumini,
Că sunt şi flori, şi păsări, că-n jur doar viaţă vezi,
Cu au oraşe-parcuri, că toţi sunt blânzi, blajini...

Când amiralul Byrd, la ei, sub Polul Nord,
Ajunse-n zbor pe-un spaţiu prin care a intrat,
A fost primit cu drag şi-onoruri, ca pe-un lord,
Iar gazdele, gentile, ce-a vrut - i-au arătat.

Se zice c-ai lor lideri, de-atuncea, în secret,
Ţin legături cu ţări mai avansate-n lume,
Le dă tehnologie, rugându-le discret
S-o folosească paşnic - şi-ades vin să ne-ndrume.

Discret, ne controlează şi ne trimit semnale,
Prin ceea ce noi spunem "farfurii mari zburătoare",
Căci orice OZN-uri nu sunt interastelare,
Nu sunt extraterestre, ci oricât de bizare,

Ele-s a lor creaţii ce vin să ne ferească
De-o nouă Hiroshimă, de groaznice vedenii,
Spunând că-s ferm decişi, planeta s-o păzească
De-anihilări cum fost-au în urmă cu milenii,

Din care ei scăpară ascunşi jos în Shambala,
Căci sus, la suprafaţă, viaţa dispăruse
În alt conflict atomic când Terra-şi pierde fala
Şi mari civilizaţii au fost pe veci distruse!

În locul lor, Shambala se naşte din legende,
Dacă dorim să credem în cronici vechi sau noi.
Unii spun că există-n greceştile calende,
Iar alţii-o cred reală ori... "lumea de apoi"!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diacronia existenţei mele

Un vis născut din lumea tristă
Rămân ceva ce nu există
Decât în inima oarecui
Ce-a fost ca mine-a nimănui
Dar cu-existenţă realistă
În timp şi înafara lui.

Nu pot găsi cuvinte anume
Să spun ce văd prin ochii Lui
Cercând lăuntrul mele-i hume,
Dar ştiu că, (slavă Domnului!)
N-am fost nicicând al nimănui
Doar că provin din altă lume,
Ce n-o pot dovedi oricui...

Şi din postum scriu la antume
Privind cu ochii de lumină
O mult mai minunată lume,
Din veci şi până-n veci divină.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Şi Lui i-am predat fiinţa căci viaţă El ne-a dat
Lui i-aducem osanale şi Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veşnicie şi pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Şi în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun şi e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credinţă ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Fiinţa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viaţa nostră vie ne e stânca şi iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Şi noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu şi prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veşnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Şi pe toţi ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul 🖋

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. calzi nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiu

Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:
I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.
Am fost sus, la-nălţime, precum prin nori cocorii,
Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor...

Din înălţimi celeste, plonjai în scufundare.
M-am afundat în goluri cu negre adâncimi...
Acolo-am fost tot singur şi bezna tot mai mare;
De-aceea, din extreme, ieşii între mulţimi.

Aici, la suprafaţă, pe scoarţa pământească,
La mijloc, între oameni, nu ştiu ce-i de făcut,
Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească
Şi-o molimă de ură pe glob a apărut!

Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,
M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,
Şi peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,
Mulţimi de patrupede - oriunde-n patru zări...

Mi-s dragi şi mă respectă, căci toate-au legi perfecte.
Le ştiu secretul vieţii şi le respect la fel.
Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;
Multe-nvăţam alături şi-s mândru de-al meu zel.

Stând printre flori, prin iarbă, prin peşteri primitoare,
Nu-i zi să n-am privelişti spectaculoase-ades:
Măreţe răsărituri ori asfinţiri de soare,
Încât mă-mbăt de-un farmec de alţii ne-nţeles.

Când vreau, caut izvoare şi dorm chiar lângă ele,
Vrăjit, le-ascut şoptirea deplin melodioasă,
Care-nsoţesc sub lună triluri de filomele -
Şi, totuşi, chiar şi-acolo, eu mă visez... Acasă!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare...

Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arşi pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!

Cresc doruri după doruri pe-aceleaşi reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscoleşti simţirea prin orice loc când treci...

Tot mai pierdut ni-i glasul şi gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc şi ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,

Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i ştiu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ţi faci parte,
Trăind o viaţă-n tihnă, făr-a iubi deloc?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanenţa iubirii

Nicicând orice iubire n-ar trebui să piară!
Atâta doar că jarul de nu-l hrăneşti, se stinge...
Prezenţa ei difuză se-aprinde-n suflet iară,
Dacă vreo stea mai nouă te-atrage şi te-ncinge...

Pot fi potop de stele, oceane de ispite,
Mieroase jurăminte şi glasuri dulci, de miere,
Iubirea când e sfântă, cu ziduri neclintite,
Rămâne-un Turn de Aur - mister între mistere...

Prin viscolele vieţii cu-asedii-n vijelie,
Cu lacrimi ne-nţelese, la margini de-ncercare,
Dar cu lumini în suflet, vei spune cu tărie:
Iubirea ce-a fost sfântă nicicând în veci nu moare!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!