Veşnicie-n paradis

Plânset, vaiete, suspine
Adunate-n trup la tine
Spasmele-nfricoşătoare
Te topesc rău pe picioare.

Muget de pleoapă-mpietrită
Peste ochi plini de ispită
Rotocoale-nfierbântate
Spală urmele ridate.

Se năruie universul
Răpindu-ţi până şi ghersul
Durerea buluc, buluc,
Te izbeşte tăvălug.

Candele înmiresmate
Răspândesc parfum de moarte
Îngerii se odihnesc
Pe tărâm Dumnezeiesc.

Te priveşte cum te stingi
Doamna lună prinsă-n chingi
Te sărută pe obraz
Şi te trage de grumaz.

Te ridică pe-a ei rază
Şi pe-o stea uşor te aşează
Pe ea numele ţi-e scris
Veşnicie-n paradis.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cor de îngeri se adună
Smeriţi pe-o rază de lună
Cântă melodia noastră
Zguduind zarea albastră.

catren de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,
Dar nu în splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

poezie clasică de John Keats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te perinzi printre suspine
Dor nebun şi-alambicat
Mă bântui cu-amărăciune
Fluviul vieţii mi-ai secat.

catren de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt primăvara din privirea
Verii ce dogorăşte-a toamnă
Când ploaia spală nemurirea
Ce-ngheaţă-ntr-un apus de iarnă.

catren de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om, infectă brută, invidios şi crud, până şi viaţa viitoare, în egoismul tău stupid, ai creat-o doar pentru tine, - ca şi cum n-ar fi oameni, fiinţe, viaţă în universul îngrozitor de mare, decât în atomul de praf ce tu, îngâmfat netrebnic, îl locuieşti o clipă, ca şi cum câinii, fluturii, viermii, tovarăşii tăi de viaţă, ce mor şi ei ca tine, n-ar avea dreptul la un paradis! Îţi meriţi soarta: ţi-aş dori-o mai rea, nu eşti demn de un paradis, şi poate de-aceea viaţa ţi-e infernul!

finalul de la Bucureştii ce se duc de Henri Stahl (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi o lăcrămioară

De-ar fi, în caldă primăvară,
În flori de mai să mă desfoi,
M-aş întrupa în lăcrămioară,
În palma ta să mă răsfoi;

În zori, în diamant de rouă,
Să-ţi mângâi umedul obraz,
Noaptea, sub clar de lună nouă,
Să mă topesc pe-al tău grumaz;

De-ar fi,–n senină primăvară,
În flori de mai să înfloresc,
Aş fi o dalbă lăcrămioară,
Cu-aroma mea să te-ameţesc;

Cu vântul aş valsa spre seară,
Plutind până la geamul tău,
Să-ţi îndulcesc buzele iară
Cu-nmiresmat nectarul meu;

De-ar fi,-ntr-o zi de primăvară,
De mai, să mă redefinesc,
Aş fi o simplă lăcrămioară,
Cu-al meu parfum să te-ameţesc.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi tăinuiesc durerea...
În cuibul nopţii-mi tăinuiesc durerea
Luna îmi e părtaşă la surghiun
Doar amintirea mai este averea
Inimii oropsite ce se preface-n scrum.

gogyohka de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îngerii mor

Să învăţăm a da timpului timp,
Să primim a sări un anotimp,
Să vrem a scava în gând şi în ploi,
Să privim surâzători înapoi.

S-admitem că viaţa-i un tăvălug,
Brazda de plug să ne-aducă belşug,
Amarul să ne fie azimă,
Iubirea să ne fie lumină.

Să-nţelegem că-i alt tip de război,
Fără arme, doar plânset de oboi,
Să acceptăm că şi Îngerii mor,
Riscând totul să ne dea ajutor.

Smeriţi în rădăcini să coborâm,
Să stăm aici, nu pe un alt tărâm,
Liniştea să o prindem de mână,
Speranţa să ne fie cunună.

Şi atunci când calvarul va trece,
Să nu ne-mbătăm cu apă rece,
Să nu uităm nimic din ce-a fost dat,
Căci multe-n izolare-am dezlegat.

Să aşteptăm cuminţi şi răbdători
Când inamicul va muri în zori
Şi lacăte vom rupe peste munţi
Să ne-ntâlnim smeriţi pe albe punţi.

În palme să ne crească crin regal,
Lumea s-o preschimbăm în ideal,
Fără măşti dintr-o neagră cronică,
Ci zbor săgetat de rândunică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut...

Sărut palma vântului
Şi buza pământului,
Sărut zarea cea albastră,
Şi pasărea cea măiastră.

Sărut viaţa, zestrea mea,
Fie de-i bună sau rea,
Sărut crâmpeie de lună
Când îi urez: "Noapte bună!".

Sărut valu-nvolburat
Ce talpa mi-a mângâiat,
Te sărut, rază de soare,
Ce mă legeni pe picioare.

Sărut mâna ta, măicuţă,
Şi guriţa de frăguţă,
Sărut inimioara ta
Ce-ai pus-o în calea mea.

Sărut tot ce e lumesc
Căci îmi place să iubesc,
Sărut pana şi cuvântul
Prin care îmi exprim gândul.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firave sentimente

O! Cât mă apasă,
cuvintele rostogolite-n urma ta
strivind firave sentimente
în vâlvătoarea nopţii
cu ochi trişti privesc în zare,
luna îmi pare acum umbrită
de lumina unui felinar
e târziu,
crâmpei de gânduri
se aşează-n suflet
aroma toamnei mă cuprinde,
viaţa este un mister
de necuprins
se aşterne zi de zi
cu acelaşi parfum
mi-a arătat drumul frumos al iubirii
prea târziu...
peste clipe nedesluşite
o lacrimă uitată se aşează,
când visele se frâng
se topesc iluzii,
dar renasc primăveri...

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima, soră cu sarea

Din culoarea sidefie
A nisipului cernut
Marea -n sindrofie
Murmură al ei trecut

Soarele urcă spumat
Valul sărută un mal
Cerul priveşte mirat
Inima agăţată-n coral

Luna oglindită-n val
Amintindu-mi de tine
Uşor pluteşte un voal
Din vara cea fierbinte

Aerul străbate zarea
Mă sărută pe obraz
Lacrima soră cu sarea
Picură nu -mi dă răgaz

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea de cap

îşi face de cap în capul
plecat în timpuri mai bune
pisează scoarţa cerebrală
mărunt de tot încât pilula
pare total inutilă pentru hăul
căscat de nevralgia instalată
cu picioarele pe masă

simte durerea ca o ultimă
izbăvire în această viaţă
ştie că venele s-au dilatat
trec prin ele amintirile buluc

leagă capul definitiv cu un fular
cândva la modă în oraş
strânge până când amorţeşte
pielea pe fruntea plină
de transpiraţie rece şi ţanţoşă
durerea se pierde printre amintiri
dar nu are curaj să deschidă ochii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contopiţi în cuget şi-n simţiri...

Păşesc pe pământ de catifea
Picături de rouă îmi sărută talpa,
Simt o adiere cu miros de cafea
Aprinde iubite în odaie lampa!

Să stăm la taifas până târziu
Mantia serii să ne-nveşmânte,
Văpaia în şemineu luceşte-arămiu
Atmosfera încet devine fierbinte.

Un ocean de tihnă şi seninătate
Se oglindeşte în privirea ta umilă,
Cu o sclipire-n miez de noapte
Mă săgetezi cu o poftă agilă.

Încălzeşte tandru iubite culcuşul
În braţele tale să mă odihnesc,
În surdină se-aude arcuşul
Viorilor ce suav ne-ademenesc.

Într-un somn adânc ne afundăm
Contopiţi în cuget şi-n simţiri,
Pe tărâmul viselor ne ancorăm
Îndemnaţi la aprige dezlănţuiri.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Înfăşurat într-un val
strângând în braţe un peşte
simt malul cu iarbă natal,
cum mă izbeşte.

Înfăşurat într-un corp,
strângând în sine un cuget,
mi-e strigătul orb
lovit de un muget

Înfăşuat într-un semn
cu gura pe-o cifră,
te-aud cum mă chemi
dulce hidră.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul în sărbătoare

În candele îngerii înfloresc
Lumina se revarsă sărbătoare –
Părinţii au NIMB CERESC
Pentru vieţile lor viitoare!
Acesta-i satul în care trăiesc
E satul în care nimeni nu moare –
În candele îngerii înfloresc
Lumina se revarsă sărbătoare!
E HRAM şi totul e firesc
Copiii sunt vii izvoare
Părinţii-i admiră, îi cresc
Făgăduinţă a FIRII fiecare
În candele îngerii înfloresc!

poezie de Constantin Anton din Credinţa din Inima mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi potcovesc destinul...

Îmi potcovesc destinul să nu mai galopeze
Prin desfrânate prunduri să nu mai emigreze
Condurii ce-mi sugrumă picioare-nsângerate
Îi schimb cu-opinci din piele cu feţele ridate.

Căpăstru-l pun la poale de şleampete amurguri
Încorsetându-i norii în veşnicii de gânduri
Din raze lungi de lună coroană împletesc
Să-nnobilez pământul cu iz nepământesc.

Arunc pe soare şaua şi cale îmi croiesc
În galaxii surate în neant orbecăiesc
Culeg din fiecare norocul din trifoi
Să ţi-l presar în cale să fim din unu, doi.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul cântă în nucet

Cucul cântă în nucet,
duce viaţă de ascet,
iară eu postez pe net.
Cucul ştie limba lui,
o tot cântă orişicui,
eu o ştiu pe-a netului.
El din creangă-n creangă zboară,
ştie viers pe dinafară
şi nu-i trebuie chitară.
La auzul cucului
eu dau drumul dorului,
dar nu mai spun nimănui.
Cine trebuie s-audă
este oarbă, mută, surdă,
dar nici nu vrea să răspundă.
Cucul cântă cânt de jale,
să-i iasă mierliţa-n cale
ca să-l caute pe vale
şi la cuib se furişează,
ouăle şi le aşează
când mierla nu priveghează.
De la cuc am învăţat
să ies seara pe-nserat
s-o găsesc pe mândra-n sat.
Că gura mi s-a uscat
de când nu ne-am sărutat
şi trăiesc tot din oftat.
Mândro, de ţi-e dor de mine,
bagă spaima prin vecine,
spune-le că nu mi-e bine.
Ele or veni degrabă,
prefăcându-se cu treabă,
pe mama de mine-o-ntreabă.
Să le vezi cum vin buluc,
precum mierla după cuc,
iar eu pe vale-o apuc
cu tine să mă-ntâlnesc,
cum ştiu eu să te iubesc,
să-mi vărs oful tineresc.
Dragostea mea-nvăpăiată,
încordată, agitată,
n-o s-o uiţi tu niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!